Bebelușul n-are nevoie de independență, ci de mama lui. Puteți face co-sleeping și dormi liniștiți (p)

Șoc și groază, am făcut co-sleeping cu părinții mei până mi-am făcut buletin. Am supraviețuit și n-am ajuns nici vreo dazaxată sexual, nici vreo lipită de fusta mamei. Mi-a fost greu să mă desprind din patul lor, da, fix cum unui bebeluș de 3 luni îi e greu să stea în fund, unuia de 1 an, să facă pipi la oliță, altuia, de 3 -să vorbească. Pentru că, pur și simplu, nu e pregătit. Așa că, mi-am dorit ca fiul meu să nu treacă prin asta. Îmi amintesc că-mi era teamă să nu vină seara și iar să mă întreb, oare eu unde dorm. Deși mereu dormeam cu ei, cred că întrebarea asta se punea doar în capul meu. Știu mirosul lenjeriei curate și dungile feței de pernă călcată, pe care-mi puneam capul când mai încercam câte un ”hai să dorm la mine în pat”. Mă simțeam atât de părăsită, de nedreptățită, încât mă apuca durerea de burtă când mă gândeam că ei sunt împreună, amândoi, iar eu singură și abandonată. Îmi imaginam că așa se simt oamenii în sicriu. Că o să mor de singurătate sau de frig. 

Co-sleeping e un cuvânt pretențios, care înseamnă, de fapt, ceva foarte practicat: să dormi cu copilul tău în același pat ori el să doarmă într-un pat atașat sau într-un coșuleț, nu mai departe de un braț distanță de mama lui. După ce a dormit 9 luni într-o burtă de om viu, un braț distanță mi se pare mult. După ce singura lui muzică a fost inima mamei lui, să-i pui Mozart neacompaniat de un tic-tac, mi se pare crud. Se spune că al patrulea trimestru de sarcină se încheie când bebelușul are 3 luni. Că ar mai sta în uter acest timp, dacă ar mai încăpea. Dacă ar mai putea ieși ulterior. Știți, mai demult se efectuau operații fără anestezie la bebeluși, pentru că se credea că, dacă nu spun, nici nu îi doare nimic. Ulterior, omenirea a evoluat, au apărut date noi, psihologi și cercetători care au zis: Băi, voi sunteți normali?! Cum să tăiați copiii pe viu? Și da, acum pare de neiertat, atunci era un standard. 

Vrei un copil independent? E minunat. Dar mai așteaptă câțiva ani. Psihologii spun că bebelușul n-are nevoie de independență și socializare, ci de mama lui. Sau de o persoană de atașament. Da, chiar dacă acea persoană e disponibilă în camera de lângă a lui și sare la fiecare pâs, copilul nu știe lucrul ăsta din start. Pentru că, la început, copilul e un ghem de celule care simt mai mult decât gândesc. E energie, nu rațiune. Și, oricât de puțin ne-ar conveni, până ca mintea să integreze gândirea, durează niște ani. Până atunci, ne construim emoțional. Iar adesea independența vine din sens invers decât se amăgesc mulți părinți. ”Nu îl țin în brațe, că se învață. Nu îl pun cu mine-n pat, că o să fie un bleg și poate mai și divorțez. Lasă-l să plângă, să nu devină un răsfățat.” 

Evident, co-sleeping-ul nu e pentru toți. Dar asta nu îi scuză pe cei care-l critică, să spună că e o porcărie care omoară copii sau îi lasă invalizi emoțional. Pentru că cercetările spun tocmai contrariul, iar să nu crezi asta e ca și când n-ai crede în oxigen, pentru că nu-l vezi. Oxigenul nu dă doi bani pe ce crezi tu.

Avantaje în co-sleeping, pe care le bifăm:

• Părinții dorm mai mult – pentru că nimeni nu se mai ridică din pat, nu mai face trei pași, nu se mai împiedică de vreun colț de mobilă, nu mai calcă pe vreun muțunache piuitor, nu aprinde lumina, nu leagănă, nu cântă, nu nimic.
• Copilul doarme mai mult – chiar dacă se trezește și cere sân ori mamă ori tată, oferta e chiar acolo lângă el. Cred că 90% din nopți, am alăptat în timp ce dormeam.
• Alăptatul în timpul nopții e mai ușor, când bebelușul e lângă mama lui: din motive lesne de explicat. Bebelușul poate suge culcat, nu se îneacă, nu pățește absolut nimic. Dacă e s-o luăm anatomic, oamenii pot înghiți și cu capul în jos. 
• Alăptatul în timpul nopții stimulează lactația, pentru că bebe stă mai mult la sân decât ar sta dacă mama ar merge să-i ofere altundeva, de unde ea ar pleca.
• Tatăl doarme neîntrerupt – soțul meu adesea spunea că el nu înțelege de ce se plâng oamenii că pruncii lor nu dorm. Din punctul lui de vedere, al nostru dormea neîntrerupt! 
• Te topești de drag să îi simți piciorușele pe burta ta.

Riscuri în co-sleeping, că așa-i în tenis:

• Cele mai recente studii arată că nu există motive de îngrijorare, decât dacă unul dintre părinți e obez, fumează (cică are somnul mai greu), a băut alcool sau a consumat droguri. Mai mult, s-a stabilit că poziția de alăptare în culcat, unde mama doarme cu o mână ridicată în jurul copilului, e ca o proptea care n-o lasă să se rostogolească peste el. Deci copilul e chiar mai protejat așa.
• Nu se recomandă nici dormitul în pat cu frații mai mari sau alți copii, nici măcar alți adulți în afară de părinți. Atenție la adormitul cu bebe în brațe pe canapea, la tv sau Netflix. În orice situație, cu un adult superobosit, nou-născutul nu e în siguranță, aici sunt de acord, oricât de slab ai fi.
• Pe de altă parte, recomandările Asociației Americane de Pediatrie spun că ideal ar fi ca, măcar în primele 3 luni de viață, copilul să aibă pătuțul lui în camera părinților sau genul acela de pătuț special pentru co-sleeping, care se lipește de patul părinților. Însă, nu e niciun secret că justificarea acestei recomandări e că tot mai mulți americani sunt obezi.

Noi nu suntem niciunul obezi, bețivi sau drogați. Bărbatu-meu s-a învățat să doarmă pe o dungă de pat, nici el n-ar fi crezut că se poate odihni pe așa ceva. Îi e drag și lui să se trezească dimineața și să găsească o mână de om dormind lângă el. Eu sunt sigură că nu m-aș fi putut rostogoli peste copilul meu, soțul zice la fel. E pur și simplu un instinct pe care îl ai. Se activează automat, ca un senzor, prima dată când îl pui la pieptul tău. Exact așa cum nu cazi din pat. E ca o grijă care funcționează non-stop.

Dar, dacă e să fim mai catolici decât Papa și să respectăm recomandările date de americani, avem următoarea soluție, ca un vis frumos: pătuțul pentru co-sleeping. Când l-am văzut la noi în casă montat, primul meu gând a fost: ”Ce dor mi-era de-un bebeluș! Ce bine că mai facem un copil!”

Tudor a fost topit, a legănat toate plușurile, pe rând și s-a asigurat încă o dată că, în toamnă, vine frățiorul lui.

Ia uitați, ce ajutor am! Pare promițător 😉

Review pătuț co-sleeping Cullami:

De fapt, e și pătuț, și leagăn. O latură se poate lăsa jos și se prinde de marginea patului părinților. Am pus mâna pe câteva astfel de pătuțuri prin magazine și mi s-au părut destul de instabile, în general. Poate ați văzut. Ăsta stă bine în balamale, e foarte solid și țeapăn. Nu ai teama că pierzi copilul din el. 

Se reglează în înălțime pe 8 trepte. În pozele de lângă canapea, e cel mai de jos nivel, la 43 cm înălțime.

Se reglează și pe lățime (16 cm), ca să poată fi prins și de paturile care au ramă lată, iar aceste reglaje se fac super ușor, de un singur om. Dacă mi-au ajuns și mie mâinile, e floare la ureche.

E pe roți, astfel încât îl poți plimba lejer dintr-o cameră în alta. Două dintre ele, cu frână. 

Ține un bebeluș de cel mult 9 kg, aici Tudor a protestat, că el de ce nu are voie acolo. Bine, el își dorește adesea și înapoi în burtă la maică-sa.

Pătuțul vine și cu un carusel muzical, cu cheiță. 

Iar preferatul meu e baldachinul care-l îmbracă. Nu l-aș folosi contra țânțarilor, niciodată nu am fost fan acoperit copilul cu țol, deci nu l-aș închide, dar l-aș ține așa, la cap. E minunat, mi-aș dori și eu așa un pat! Mi se pare, într-un fel, regal. Și e util faptul că îl poți muta de la un capăt la celălalt, astfel încât pătuțul să poată fi montat și pe stânga și pe dreapta.

Pătuțul se prinde prin material, cu fermoar, de bara pe care stă. Când fermoarul ăsta se desface, una dintre laturi cade și îl putem transforma în varianta de co-sleeping cam așa:

Iar Tudor insistă să pun și poza asta, că ”doar ursulețul papă țiți, să nu creadă lumea că mama lui nu-i dă”.

Dezavantaje la pătuț:

• Limita de kilograme mi se pare totuși mică, deși toate pătuțurile de acest gen se opresc cam pe aici. Adică, îl folosești până pe la cel mult 6 luni, după care nu mai încape copilul în el și nu ar mai fi în siguranță, pentru că un bebeluș care stă în fund și vrea să se ridice are nevoie de niște margini mai înalte și alte măsuri de siguranță. 
• Rezolvă situația doar la alăptatul dintr-un singur sân. Când treci bebelușul pe partea cealaltă, tot ajunge, cumva, între părinți. Evident, îl poți muta la loc după ce termină de supt. Teoretic. Practic, cred că depinde de copil. Sunt unii, pe lângă care poți trage cu tunul după ce au adormit și alții care zici că au un senzor, cum le scoți sânul din gură, cum zici că i-ai pus pe un arici. Noi am avut al doilea model 🙂
• Puteți vedea prețul aici și sunt curioasă cum vi se pare. Însă adevărul e că se potrivește la fix pe nevoile din primele 6 luni de viață. E și frumos de pică, e ca în pozele din reviste, de zici că și apartamentul nostru cu 2 camere la bloc a început să fie mai frumos, parcă. Dar, știți, cam ăsta e efectul pe care-l are orice bebeluș: umple casa de bucurie și lumină.

Clipul de prezentare, poftiți. Deși, atenție, o să vă placă la nebunie. N-aveți cum să vă împotriviți!

Așa că, aveți curajul să dormiți așa cum simțiți. Bine, dacă nu sunteți niște bețivi sau drogați. Și când vă apucă dubiile, gândiți-vă la mine. Am ajuns un adult destul de normal la cap. E drept că mi-a fost greu să mă culc singură-n pat, deși adevărul e că, până când n-am fost pregătită pentru asta, nu au fost decât încercări. Când m-am desprins cu adevărat, a fost minunat, de fapt. Exact cum le e ușor copiilor la 6 luni să stea în fund, celor de 1 an și jumătate să meargă pe picioarele lor și celor de 3 să vorbească în cuvinte întregi. Ăsta e secretul pe care nu l-am înțeles decât mai târziu: important e când sunt pregătiți.  

foto Shutterstock și noi