Mama primului meu copil nu este aceeași cu mama celui de-al doilea

Pentru că mama primului meu copil era un fel de copilă și ea. Făcea multe chestii pe care mama următorului copil nu le va face niciodată. De exemplu, dormea de multe ori cu bebelușul ei ori se trezea dimineața târziu, împreună cu el. Mama următorului meu copil nu își mai permite acest lux, pentru că ea are un alt dor în suflet, mai mare decât somnul: primul pui al ei. Dacă mama primului meu copil făcea o grămadă de chestii cât pruncul dormea de amiaz, mama celui de-al doilea copil poate are un prânz de pregătit pentru cineva care mănâncă și altceva în afară de lapte din țîță. Sau poate are niște hăinuțe de călcat sau niște jocuri de jucat cu cineva pe care l-a luat de la grădiniță.

Mama primului meu copil avea uneori câte o mână liberă. Mama celui de-al doilea copil al meu îi mulțumește divinității că i-a pus două mâini pe trup, să poate legăna cu una și mângâia cu cealaltă.

Mama primului meu copil venea după 30 de ani de nopți dormite, mese luate pe scaun, cafele și vorbe povestite. Mama celui de-al doilea născut vine după niște ani de alăptat, schimbat și încă puțin alăptat, după mese luate pe fugă și multe povești pentru copii citite. Mama primului meu copil nu știa nici jumătate din câte știe mama celui de-al doilea pui. E o tipă mai rezonabilă, mai răbdătoare, care nu se mai sperie la prima cantitate de muci. Tocmai nopțile nedormite au călit-o și acum știe că nesomnul câteva nopți nu te face să nu mai poți. Și gândul ăsta singur o s-o ajute. E o tipă care știe că dragostea pentru un pui de-al ei poate face minuni când te aștepți mai puțin. E deja o femeie care nu mai are nevoie de cărți care să-i spună în ce fel reacțiile ei pot influența copilul, pentru că ea are deja experiența unui pupic venit imediat în următorul moment după ce s-a lovit. Pentru că așa face mama să își aline puiul, așa va face și puiul să își aline mama. E o tipă care mai știe că iubirea nu e niciodată prea multă pentru un copil de-al ei, o tipă care a trecut prin atâtea ”nu-l mai ține tot timpul în brațe”, ”o să faci din el un răsfățat” și ”vezi tu ce pățești mai încolo”, încât nici nu se mai supără că cineva poate să creadă așa ceva. Ea știe, nu pentru că a făcut un copil și asta a transformat-o într-o expertă, nici măcar pentru că are blog, ceea înseamnă că aproape ar putea fi 😛 , ci pentru că … primul ei copil. Cea mai bună dovadă că a avut dreptate în tot ce a exagerat. Că nu l-a ținut nicio clipă prea mult în brațe, că nu a zis niciodată ”destul, te-am iubit destul.”

Mama celui de-al doilea copil al meu e o femeie care știe mult mai clar cine este. Uneori, i se pare și ei că are superputeri. Alteori, i se pare că oricât s-ar strădui, nu o  să-i iasă niciodată checul ca uneia dintre bunici. Știe că soțul ei e cel mai grozav bărbat din lume, iar asta nu pentru că i-a căzut ei cu tronc la o nuntă din Cluj, ci pentru că nu e genul care să plece după pâine și să nu se mai întoarcă. El e genul care, când ți-e greu, te întreabă: cum pot să te ajut? Și, cine știe, că nici tatăl primului meu copil nu este același cu tatăl celui de-al doilea copil, chiar dacă în certificatele lor de naștere scrie la fel. Așa că, poate acest tată nu va mai pune întrebări și va ști singur ce e de făcut, căci am auzit c-ar exista și astfel de bărbați pe lume. N-am întrebat după al câtelea copil.

Probabil principala diferență dintre cele două femei e că mama primului meu copil știa și își dorea să se ofere lui cu TOTUL. Mama celui de-al doilea născut știe și își dorește la fel, doar că o frământă gândul că, acum, TOTUL se împarte. Corect ar fi să se adune.

Image by sathyatripodi from Pixabay