Nu știu la voi în bucătărie ce se întâmplă, dar la mine nu e niciodată ca-n filme. Le știți, filmele alea de pe net, de circulă pe facebook, la care până și bărbații dau share.
Unde toate ingredientele sunt deja cumpărate, la mine nu e aproape niciodată așa. Mereu mai am un usturoi de luat sau am uitat de smântână!
Unde toate legumele sunt gata curățate, de parcă așa ar veni de la piață!
Unde nimic nu curge pe lângă, nicio firimitură nu cade pe jos, nimeni nu înjură, nici măcar în gând.
Mda, cam atât de mult îmi place mie să gătesc 🙂
Plus, totul se întâmplă foarte rapid, n-ați văzut? 30 de minute la cuptor trec în două secunde! Tot filmul durează cel mult două minute… așa, merci, vreau și eu!
Și nimeni nu îți arătă vreo poză din bucătărie, la final. Apăi, nu vă supărați, dar e corect? Să aibă impresia toți domnii care doar la share se pricep, că-i chiar atât de simplu? 🙂
Să vedeți. Cel mai recent filmuleț din asta pe care l-am vizionat m-a provocat. Nu pentru că arăta foarte bine, toate mâncărurile pe net arată foarte bine (există stiliști de mâncare, dacă ne putem imagina așa ceva :)), ci pentru că voiam să existe undeva pe net și adevărul. Știți, ca în postările alea: ce își imaginează părinții mei că fac, cum mă văd colegii mei, cum pare pe net și ce fac eu, de fapt. Mno, cam așa.
Rețeta e una de la Kamis, nu că s-ar fi nimerit (nu era în plan să și fac rețeta, doar să scriu despre ea), dar, cum aveam în casă cele mai multe condimente, nu m-am putut abține. Toată lumea are o cutie sau un sertar cu așa ceva, până și blondele care nu gătesc, da?
Aceasta e rețeta. După ce vedeți ce mi-a ieșit mie, faceți și voi, înainte să comentați, da??? 🙂 vă zic și secretul meu când sunt în cea mai mare viteză, dar copilul tot trebuie să mănânce ceva.
Acum, când bucătărești la tine acasă și nu te filmează nimeni, trebuie să improvizezi. Deși asta mi se pare pentru experți. De exemplu, bunica ar putea improviza; la mine, e mai greu. Prin urmare. N-am avut smântână de gătit, ci clasică. Și nici n-am avut destulă. E tot de gătit și de mâncat, doar că nu e așa curgătoare și nu e ca în rețetă.
Am avut mai multă carne, pentru că două pulpe nu ne-ar fi ajuns nici pe-o măsea. Și pentru că, dacă tot mă zdrobesc atâta, aș vrea să am totuși și mâine ce mânca.
N-am avut vase ideale. Că cine are așa ceva. M-am descurcat.
Am uitat să pun vin peste prima tură de pulpe.
Am dat jumătate din curcuma pe masa din bucătărie. Atenție, pătează.
Și am avut un ajutor de nădejde, pe Andressa, care a zis că nu poate rata așa ceva. Urma să gătesc de-adevăratelea!
Secretul? Sosul ăla! Deci cum e sosul ăla!!! Și, ați reținut, că nici nu am respectat rețeta.
Sosul se pune peste carnea de pui și peste orez. Condimentul-vedetă e curcuma, pe care nu am mai folosit-o înainte, deci vă puteți imagina de unde atâta entuziasm. Poza de mai jos e înainte să gust rezultatul, poza de după e la final, că între n-a mai apucat puiul.
Ce voi face diferit data viitoare: mai mână largă la roșii uscate cu busuioc și un strop de chilli.
Cel mai mult, la condimentele mele, îmi place să le văd. Adică, să nu fie prafuri. Asta e principalul criteriu după care le aleg, ca la ceaiuri. De asta, îmi place Kamis. Că au conimendte curate, transparente. Cel mai mult folosesc mixul pentru friptură. Îl amestec cu un strop de ulei, ung mușchiul de porc sau felia de ceafă, dau la slowcooker 4 ore și salut. Dacă mai pun și niște cartofi și doi morcovi în aceeași oală, am și garnitura și își iau un gust senzațional!
Cât despre farfuriile noastre reale, atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional:
Am mâncat 2 pulpe întregi doar Tudor și eu! Soțul s-a ocupat de restul și s-a declarat sătul, surprins și încântat.
Concurs!
Vedeți că am un concurs pe facebook. Premiul va fi un coș cu produse Kamis.
Ca să vă înscrieți: Dați like paginii Kamis de facebook, apoi mergeți la postarea mea și acolo (nu pe blog, bine?), lăsați un comentariu cu altă rețetă în care s-ar putea folosi condimentul ăsta de care m-am îndrăgostit: curcuma. Inspirați-mă, că altfel o să-l pun pe pâine 🙂
Concursul ține până pe 26 noiembrie, la 23:59. Aleg câștigătorul prin tragere la sorți și îl anunț prin update la postare.
Maria
Cel mai gustos cred ca e degetelul cu unt.
Imi place entuziasmul vostru.
Miruna
Hahaha, a vrut si degetelul in poza! :))
Adriana
Arata foarte bine, felicitari! Mi s-a facut foame uitandu-ma la poze.
Miruna
Să știi că a ieșit mult mai bun decât arată în poze :)))
Iulia D.
Voiam să zic Poftă bună!, dar pofta nu cred c-a lipsit 😄
Pont pentru viitoare sosuri: folosește smântână cu cel puțin 30% grăsime, garantat nu se taie sosul și scapi și de chimicalele din smântâna pt gătit
Miruna
Dar nu e prea densă???
Iulia D.
Nu, are aceeași consistență ca smântâna obișnuită pe care ai folosit-o, iar de la căldură se subțiază. Dacă vrei să fie mai fluidă poți decide la fața locului să mai pui puțin lapte.
Eu m-am lecuit de smântâna pt gătit în sarcină, cand citeam etichetele la aproape tot ce mâncam.
Diana
Sau lapte de cocos, mai putin calorii si are alta consistenta, nu se “taie”…
o femeie
Confirm, merge cu smantana de tzara, cat mai grasa, merge minunat! grasimea smantanii se gaseste si in unt, si se topeste la caldura. Fara chimicale am ramas din sarcina.
Violeta
Curcuma e o mirodenie traznet, CEI ce fac studii de specialitate sustin ca e miraculoasa pentru sanatatea creierului. Eu o torn peste tot impreuna cu origano.
Ioana
Fără legătură cu curcuma, dar legat de rețete de pe net, versus varianta din bucătăria proprie. Aseară decind să fac o supă cremă de conopidă cu praz, după o rețetă de pe blogul Laurei Adamache. A ieșit gustoasă, doar că am pus prea multă apă și asta a afectat consistența cremei și felul în care s-a ”amestecat” cu crutoanele.
Trebuie să încerc și rețeta aceasta, curcuma e condiment universal pentru mine :).
Alexa Stanescu
Râdeam de soacra mea care la un momentat mi-a zis ca ea pune curcuma in orice, ca e miraculoasa. Ea crede orice teleshopper:) Apoi, am vazut un super super documentar pe BBC Earth despre curcuma si intr-adevar este miraculos, dar atentie doar cand e gatit. Daca doar presari deasupra nu are aceleasi proprietati, cica. MI-as dori insa ca toti care au curcuma pe piata sa faca pachetele mai maaaari!
Roxana
Yami!!! ai avut si ajutor:)
Ioana
Curcuma e acelasi lucru cu turmenic?
Miruna
aaaaaaa, aia e!
Violeta
Da, e turmeric.. Din cate stiu eu.
o femeie
am aproape de toate 🙂 – carnea imi lipseste si mixul de contimente.
Dar trec in meniul sapt viitoare.
(eu iau condimente primare: piper boabe, scortisoara baton, sare de muraturi, ghimbir in ghiveci etc si le macin le loc. Doar tumericul nu mi s-a prins in ghiveci 😀 😀 )
Cojocaru Carmen
Superfaina reteta 😊. Am incercat-o in seara asta, succes total de la mic la mare…parca nu ne mai saturam…iar sosul este demential…o sa caut o varianta si pt creveti 😊
Miruna
Absolut!!! Si cu lapte de cocos cred ca e bun. Sa va fie de bine!