De ce facem copii şi apoi ne plângem că e greu

parinti extenuati

Îi facem fiindcă ni-i dorim sau avem impresia asta, îi facem fiindcă sunt drăgălaşi, îi facem din curiozitate, din întâmplare, din tradiţie, din obligaţie, din multe, multe motive, fiecare pentru el. 

Andrei Cismaru scrie un articol pe tema asta: Dacă nu vă plac, de ce mai faceţi copii? Articolul e echilibrat şi enumeră cele mai multe categorii de părerişti despre cum se schimbă viaţa ta după ce apare copilul. Că se schimbă e normal, e şi bine să fie aşa, doar nu vei merge în continuare noaptea în club şi lăsa copilul acasă cu pisica. Ori nu vei băga tutun şi alcool zilnic, că doar ai mai văzut tu mame drogate cu copii sănătoşi.

Se schimbă viaţa, e normal. Ceea ce nu ştie nimeni însă e felul în care reacţionezi tu la schimbare. Unii înnebunesc, alţii turbează. Unii o iau razna şi cumpără tot dezinfectantul din farmacie. Alţii sunt relaxaţi şi nici măcar nu ţin jurnal de câte mese şi ce cantităţi 😛 . Unele mame fac depresii, altele fac petreceri. Unele merg imediat la serviciu, altele nu ies nici în parc. Unele se îngraşă necontrolat, altele slăbesc nesperat.

 

Însă Andrei are dreptate. Învârtindu-mă în cercuri de mame, taţi şi bebeluşi proaspeţi, pot confirma că primele poveşti sunt plângeri din astea, de parcă să faci şi să ai bebe e cea mai grea sarcină de pe pământ.

Când ne-am dus la cursul ăla antenatal din maternitate, tipa care-l ţinea a început prin a ruga pe fiecare gravidă să spună ce îî place în sarcină. Ce îi place, da, aţi reţinut. Şi dă-i cu lista: mi se umflă picioarele, nu mai dorm noaptea (deja!), mă doare spatele, m-am făcut cât malul Chinei şi mai am vreo 2 luni, din astea. Când mi-a venit mie rândul, am întrebat dacă am înţeles oare corect întrebarea. Că ceva dădea cu virgulă, eram în filmul greşit?

E aşa o minune să ai un copil, uitaţi-vă la cei care se chinuie de ani de zile să facă unul. Vă invit să citiţi acest articol exact pe tema asta:

Dear Pregnant folks and Parents,

Dear Pregnant Couples and Parents,

I am writing on behalf of my infertile friends and allies. I can say with the utmost certainty that your lackadaisical comments and behavior drives us mad.  So instead of screaming I am going to bestow upon on you a few nuggets of wisdom and hope that you savor every word and let it marinate. This are not to say its not okay to have feelings, what I am saying though is you are privileged. Be aware of your privilege before typing away, while in line at Starbucks, at parties, etc.

O să vă schimbe puţin atitudinea faţă de picioare umflate şi greţuri matinale. Nopţi nedormite şi scutece schimbate.

Citeam mai demult un studiu, nu mai ştiu unde ca să pun link, era înainte de a-l avea noi pe Tudor. Respondenţii erau oameni cu şi fără copii. Concluziile au arătat în felul următor, că, deşi părinţii au declarat că au mai puţin timp să citească, să asculte muzică, să se uite la filme, că, deşi vacanţele celor cu copii erau mai puţin exotice şi chiar mai rare, că, deşi dormeau noaptea considerabil mai puţin şi mai întrerupt, că, deşi cheltuiau mai puţini bani pe haine pentru ei , la întrebarea finală “sunteţi fericit?” mult mai mulţi dintre părinţi au răspuns “da”, comparativ cu cei fără copii. Care, deşi aveau mai mult timp, mai mulţi bani, vacanţe şi ieşiri, nu erau atât de fericiţi precum ceilalţi. Realizatorii chestionarului au fost bulversaţi.

Ca să răspund şi eu la întrebarea lui Andrei, acum după ce am copil, constat încă o dată că societatea primeşte mult mai uşor şi empatizează mult mai bine cu necazul omului decât cu bucuria. Cum să povesteşti despre cât e de minunat să îl ţii în braţe? Să îi simţi mânuţele pe pielea ta? Să îi miroşi respiraţia dulce dimineaţa? Să îi faci baie şi să-i ronţăi degetele pufoase de la picioare? Să te trezeşti în gângurit de bebeluş? Cum să povesteşti despre cum e să plângă, să-l iei în braţe şi să-i treacă, despre sentimentul din momentul ăla? Despre cum îl pui la sân şi ai sclipurici sub piele? Cum să povesteşti despre cum se uită la tine? Despre câtă bucurie s-a mutat în casa ta?

Discuţiile astea sunt fără rost, fiindcă: nimeni nu are o problemă, deci nimeni nu poate sări cu sfaturi. Atunci când expui o problemă, te plângi de ceva, automat celălalt simte nevoia să împărtăşească propria experienţă şi să bage câteva sfaturi. Să fie, că nu ştii când ţi-or trebui.

Alţii se plâng, fiindcă lor chiar le este greu, le pare rău că au făcut un copil, doi trei, că i-au făcut aşa devreme, că n-au mai aşteptat un an, doi, zece. Deşi n-ar recunoaşte niciodată. Şi ei îşi iubesc pruncii, însă reacţionează diferit. Ăştia sunt oamenii care au făcut copii din ambiţii, din tradiţii, din bife sau din întâmplare. Oameni care nu au fost pregătiţi, deşi şi-ar fi dorit să fie. Nu cred că sunt foarte mulţi. De fapt, sper.

Andrei, celor mai mulţi dintre cei care îi fac, deşi se plâng, le plac copiii. Îi iubesc de se topesc, ar fi în stare să-şi dea şi pielea de pe ei, de-ar fi nevoie. Doar se simt mai confortabil să se vaite decât să se laude cu clipele de bucurii. Ia întreabă-i tu, data viitoare când ţi se plâng şi-ţi dau avertismente, ia pune-i să-ţi povestească şi celelalte părţi.

parinti iubire

Cele frumoase <3

imagini via Shutterstock, părinţi

Dacă doriți să aflați când scriu, vă invit să urmăriți pagina de facebook a blondelor.

Articolul anterior

Iubitul meu de patru luni

Articolul următor

De ce scriu

47 Comentarii

  1. Childless

    De ce faceti copii si apoi va plangeti ca va e greu ? Din prostie crasa facuta gramada. E treaba cu imi bat singur cuie in talpa si apoi plang ca ma doare.

    1+
    • Nu chiar aşa alb sau negru. Fiindcă nu e numai frumos şi uşor să faci şi creşti copii. Însă mai mult ne plângem decât ne bucurăm declarat parcă şi, uite, cum îi speriem pe unii ca tine.

      1+
      • xyz

        Ba este, da’ mai greu cind nu ai neuroni sa intelegi asta. Pe scurt, in viata dai 2 palme la rahat: o data cind iti pui saiba pe deget/te casatoresti, a doua oara cind torni plozi. Realitatea o dovedeste mai mult decit trebuie. Restul e ipocrizie si retardare masiva.

        1+
  2. Bun, faza aia cu ‘fii recunoscator ca altii nu au’ e ca si cu mancarea de care sa fii recunoscator, ca in Africa se moare de foame. Dar, este si un sambure de adevar aici, sunt multe familii care isi doresc copii si nu pot avea.

    Noi ne-am dorit copilul, am facut-o cand ne-am simtit pregatiti, ne-am asteptat sa ne dea peste cap, desi nu e chiar atat de tragic.

    Singura mare frustrare a mea a fost ca nu am mai putut lucra ca inainte pe afacerea mea de web design, dar, in ultimele luni m-am reorganizat, am crescut preturile, productivitatea etc. Si am inceput sa castig in 2 ore de munca (seara, dupa ce adoarme fata), mai mult decat castigam alta data cu 8-10 ore de munca pe zi.

    Sunt insa atat de fericita inca nu pot pur si simplu sa exprim asta. Un copil este absolut senzational, ne bucura in fiecare zi, are personalitate, e desteapta si frumoasa, o iubim si ne iubeste.

    Nu-mi doresc nimic decat sa fim cu totii sanatosi, sa ne bucuram de ‘echipa’ noastra cat mai multi ani de acum inainte

    5+
  3. Bibi

    Perfect adevărat, e mai ușor acceptat sa te plângi. Restul pare a lauda și primești priviri ciudate. Pe pielea mea testat. 🙂

    2+
  4. Diana

    Eu am citit ca, de fapt, nivelul de fericire persoanelor fara copii e mai mare decat al celor care au.
    Acuma, sunt studii si studii, cercetari peste cercetari, care ii avantajeaza pe unii sau pe altii.
    Si, da, oamenii fac copii pentru ca “asa trebuie”, eu am unul, si intrebarea multora (a tuturor 🙂 ) este “de ce nu mai faceti unul?”. Ca e frumos sa aiba un frate, ca sunt egoista, ca etc..
    Si am tot incercat sa evit raspunsul, dar pana la urma l-am dat : nu sunt in stare sa cresc doi copii, si sa fim toti din casa fericiti. Nu pot efectiv, mi-e bine asa cum e acum.
    Si atunci s-au oprit din intrebat 🙂

    1+
    • Aşa e cu studiile astea 😛 plus că şi noi ţinem minte selectiv, cam doar ce ne convine.
      Cât despre alţii şi întrebările lor, fii pe pace. Astea nu se vor termina niciodată. Never ever. Nu datorezi nimănui nici o explicaţie. Tu ia decizii cu bărbatul tău pentru familia voastră şi punct.

      0
    • Eu am avut o viata chiar foarte OK inainte de fata. Am calatorit enorm in ultimii 3 ani de ‘burlacie’, cat altii nu apuca poate intr-o viata. Venirea ei pe lume a adus niste schimbari mai neplacute un pic, dar, daca imi compar cele 2 vieti, cea din ultimii 2 ani si 4 luni bate la fund absolut orice bucurie am experimentat inainte. Acu’ e drept ca trebuie sa intelegi ca in mare parte viata de dinainte de copil NU se mai repeta si sa incerci sa te bucuri de familie, pentru ca este ceva minunat..

      Eu mi-as fi dorit doi copii (abia de cateva luni mi-a picat fisa ca nu ar fi rau), dar ma gandesc ca ar fi super-greu sa am grija de doua bombe atomice, plus ca suntem prea batrani. deci nici nu se pune problema sa incercam.

      Avem un copil perfect, sa fim sanatosi sa o crestem

      2+
  5. Andreea Ilie

    Desi este greu, eu ma declar foarte fericita de cand il avem pe V in viata noastra. Mi se umple inima de bucurie de n ori pe zi, il iubesc de simt ca mor dupa el, imi vine sa il pup non stop, sa ii zic ca il iubesc. Il iert cand greseste, incerc sa il inteleg mereu… Desigur, ma demotiveaza cand vad casa explodata in urma lui ( si a noastra, ca nu mai e timp asa mult de strans), ma frustreaza uneori ca nu pot citi o carte/merge pe o terasa sambata seara, ca nu mai este buget de haine si ptr mine dupa ce schimb garderoba copilului. Dar toate trec cand imi zice “mama”, cand ma mangaie pe fata, cand ma strange in brate. Astea suntem noi, mamele.. In schimb tatii sunt diferiti. Desi al meu isi iubeste copilul ca pe soare, totusi se vede si se simte ca e mult mai deprimat de schimbarile in greu aduse de venirea copilului, lipsa odihnei care are el chef, lista iesirilor in oras ca pe vremuri, lipsa bugetului pentru placeri personale, dezordinea si mizeria permanenta din casa. Si uneori, din pacate, cand isi exprima toata nemultumirea din tot sufletul, parca ma atrage si pe mine in cursa lui de nemultumire si devin si eu asa…

    0
    • Andreea, daţi-vă rând la nemulţumiri, că altfel riscaţi să vă luaţi câmpii. Eu cred că e normal şi realist să ai păreri diferite şi să simţi o schimbare diferit. Mamele sunt altfel, experienţa lor e alta, implicarea şi nevoia sunt altele.
      Ascultă-l când îşi exprimă nemulţumirea şi arată-i că-l înţelegi. Apoi, când vine rândul tău, te va ridica el şi tot aşa.
      O casă ordonată şi perfect curată nu e o casă vie, ci un muzeu.

      1+
  6. Laura

    Eu cred ca majoritatea mamelor se plang pentru ca in timpul sarcinii toti iti povestesc de cat de minunat e sa ai copii, ce sentiment magic e sa alaptezi, cat de implinita te simti in momentul in care nasti, cum totul e roz si perfect. Mai apoi, cand ai nascut si nu te-ai simtit cea mai implinita femeie ca ai expulzat copilul ci simti ca esti o epava umana iti pui niste intrebari: oare nu imi iubesc suficient copilul? de ce eu nu simt acea magie cand alaptez? sunt o mama rea ca imi este greu sa nu dorm noptile? Si uite asa intri in depresie post partum.
    Iesi cum iesi din depresie si ajungi pe retelele de socializare unde dai de mame perfecte, care fac totul perfect cu copilul, nu gresesc niciodata si care te mai si apostofeaza ca tu iti doresti o zi pentru tine, ca vrei sa intarci copilul, da de doarme noaptea etc. Sprijinul este zero. Nimeni nu iti da sfaturi ca sa te sprijine ci iti da sfaturi ca sa iti arate cat de bine se descurca ei si cat de mult gresesti tu.
    Eu personal nu am simtit magia nasterii. Am ajuns de urgenta la cezariana si aia a fost. Apoi nu am simtit nici magia alaptarii. Da, am alaptat si alaptez inca la 2 ani si 3 luni si (din pacate pentru mine 🙂 ) se pare ca mai continuam ca am ales autointarcarea desi am inceput sa cred ca este un mit, dar nu am avut niciodata sentimentul acela descris de sute de mame de conectare la al 17-lea nivel cu pruncul in momentul alaptarii. Am avut mai degraba sentimentul acela cand o priveam in timp ce dormea, cand imi adormea pe umar sau cand ne jucam, dar niciodata in timpul alaptarii. Pentru mine a fost foarte greu sa citesc cat de minunate sunt alte mame si consideram ca eu gresesc undeva, ca nu sunt mama suficienta pentru copilul meu si am stat 8 luni in depresia post partum. Si da, m-am plans mult. M-am plans cautand solutii, cautand alinare, m-am plans ca nu mai puteam, dar la un moment dat am realizat ca ma plang degeaba 🙂 Pe nimeni nu intereseaza daca ti-e greu sau nu. Din experienta mea pot spune ca societatea nu empatizeaza cu mamele care se plang ci isi hraneste orgoliul si stima de sine din asta.
    Nu stiu in care categorie a mamelor care se plang intru eu. Eu mi-am dorit enorm de mult un copil, inca dinainte sa ma marit, dinainte sa stiu ca ma voi marita candva, poate ca nu am fost pregatita, poate ca nu as fi fost niciodata pregatita, pentru ca imaginea mea asupra “a avea copii” era complet distorsionata si nu avea nici o legatura cu realitatea. Nu regret insa ca am facut copil.
    Scriu acuma dupa o noapte nedormita, deci nu stiu daca am fost coerenta 🙂

    5+
    • sia

      relax, fi-mea are aproape 20 de ani și nici eu nu am simțit minunile maternității. Asta nu înseamnă că am un copil chinuit, neiubit, frustrat. Din contră, faptul că m-am simțit execrabil după ce am născut s-a datorat lipsei TOTALE de infromație despre ce se întâmplă de fapt când „devii mamă minunată”, am conștientizat asta și am făcut tot posibilul să îmi trăiesc viața în așa fel încât să nu resimt copilul ca pe o povară – cu toate că asta este copilul, o povară, chiar dacă tabu-urile societății ipocrite încearcă să te convingă de opusul ideii. Așa că nu am dat atenție micilor detalii de genul casa e un haos, mai degrabă m-am concentrat pe educația pruncului ca om – să îl fac conștient de sine, să nu îi creez frustrări, să nu mă comport cu el ca și cum ar fi un obiect. Astăzi suntem prietene, și din pmdv mi-am făcut treaba bine. Dar, dacă ar fi să aleg să mai fac vreodată vreun copil, cred că 80% din mine nu l-ar mai face. Creșterea copiilor nu e pentru oricine.

      6+
    • Laura, eu cred că eşti o mamă minunată, foarte informată şi implicată. Depinde probabil şi de ce aşteptări ai de la experienţa asta de a avea copii. Noi ca şi cuplu eram cam speriaţi aşa, sincer, de cum va fi cu un copil, încât acum ni se pare grozavă viaţa 🙂 normal că ne este şi nouă greu uneori, eu sunt mereu obosită fără să am un motiv…
      Nici pentru mine naşterea nu a fost o experienţă extatică, ba pot să spun chiar că a fost una traumatizantă. Şi, mai ales, săptămâna de după, în care am suferit ca un câine. Şi mă frustra că toate cu care vorbeam şi făcuseră cezariană – urcau scările cu bebe în braţe, a doua zi.

      0
      • Andreea Ilie

        Cezariana a fost oribila, alăptatul si mai oribil! Nu mi s-a părut nicio clipă magic s-a te doară burta, sanii, sa îţi curgă laptele pe peste tot, sa ai răni de parcă te-a tăiat cineva și apoi să te bucuri când trage cu putere din rănile alea puiul de om. Deci, Laura, ești prima mamă care zice ca nu s-a super conectat cu copilul în alăptat si mai degrabă în alte momente. Eu sincer sunt recunoscatoare ptr toate formele de apropiere cu bebe și tind să cred că este mult mai veridic sentimentul si mai pătrunzător când te pupă, te strânge cu putere în brațe copilul decât când ajunge să te privească doar ca pe o sursă de hrana (aici ma refer în special la toddleri). Mă bucur că are nevoie de mine dincolo de lapte.

        0
  7. merci pt raspuns 🙂 personal,noi abia asteptam copilul savina. am golanit destul 🙂

    3+
  8. eu am crescut cu frate mai mic, am fost baby sitter, prietena mea buna din anii de dinainte avea 2 copii (si un divortz on going), asa ca stiam ce inseamna copil. Mi-am dorit copilul (imi doream de fapt 3, si ma consider in continuare calma si buna sa fiu mama de 3, dar situatia financiara si familiala nu s-a aliniat cu ce mi-am dorit).
    In paralel am 3 prietene ce nu pot avea copii natural. Una a facut credit la 40 ani si completat banii ce ii avea economisiti si facut FIV, a lucrat cat a putut in timpul sarcinii si dupa, si are un copil minunat. Alta a emigrat: in romania FIV e un produs de lux (cei cu salariu mediu nu isi permit). A nascut de curand. A 3a isi permite financiar si e la al 3lea FIV. Doctorii sunt rezervati, la cei 42-45 ani ai ei.

    Si mie mi-a fost greu. Si eu am avut momente cand de oboseala m-am plans. Si mie mi-a fost greu sa imi schimb viata (dupa ce am trait si locuit singura de la 18 ani). Privesc in jur si cu cat parintii sunt mai tineri, cu atat se adapteaza mai usor, cred ca noi, babalacii, avem asa o lentoare si tabieturi ce nu putem asa usor sa le aliniem la noul colocatar. E mai comod sa ne plangem, mai ales ca vin dintr-o familie unde vaicareala este o stare naturala, ca atunci cand ma plang nu am cum sa vad o solutie.

    Am cunoscut parinti straini. Am in jur 3 familii cu 4 copii! Calmi, senini, nu s-au plans macar o data! Ce m-a impresionat la ei (dincolo de calm si seninatate) este puterea de adaptare, simplitatea vietii, organizarea vietii, distributia responsabilitatilor. Da, sunt oameni fara tv, fara masina, au iesit la cumparaturi 2 ori pe an (traiasca comenzile online si livrarile la domiciliu), copiii si tatii sunt implicati cot la cot, etc.

    P.S. fiica mea s-a trezit pana la 4.5 ani, noapte de noapte. Cand a inceput sa doarma, eu m-am trezit in continuare: calcam, scriam mailuri etc. la 2-3 noaptea.

    1+
    • Deci te-ai adaptat la fiică-ta mai bine decât credeai :))
      Da, măi, felul în care reacţionezi la ceea ce ţi se întâmplă e cheia.
      şi apropo de FIV: în UK, ai 2 inseminări artificiale şi 1 FIV acoperite de stat, adică gratuite. How amazing is that?!???
      Se poate să fie şi 2 FIV, dar nu aş vrea să vorbesc prostii.
      Am prieteni care au emigrat (din alte motive), nu puteau face copii de ani de zile, nu îşi permiteau tratamente în România, iar acum au în Anglia o frumuseţe de copil!

      2+
  9. Carmen

    Eu i-am făcut pentru că i-am dorit. Blonda are 25, juniorul 7.
    Sunt o mamă fericită, fiecare dintre ei a venit exact când a trebuit, venirea lor a adus multă bucurie. Faci copil, asumă-ți-l, crește un omuleț fericit. Nu sunt de acord cu cei care se simt sacrificați de apariția copilului. Gândește-te bine înainte…

    1+
    • Probabil nici ei nu sunt de acord, doar că e prea târziu. Faza asta cu gândeşte-te bine înainte funcţionează într-o lume ideală, în care oamenii sunt nişte responsabili, se cunosc pe sine foarte bine, într-o lume în care nu există avorturi, copii abandonaţi şi nici nevoie de orfelinate..

      2+
  10. Jual

    Pacat ca nu m-a intrebat pe mine moasa ce imi place in sarcina. As fi raspuns sincer “nimic”. Ce sa-ti placa – greturile, hormonii topaitori, analizele, statul la pat, burta care te impiedica sa dormi si sa le sireturile?! Singura “placere” e ca dureaza numai 9 luni. Pe bune ca intrebarile astea sint facute sa te simti (si mai) vinovata – mvaiii, nu sint si nici nu voi fi o mama buna daca nu ma extaziez in jurul buricului si nu imi mîngîi “baby bump”-ul de 50 de ori pe zi, de preferinta in locuri publice.

    1+
    • :))) păi nu e la toată lumea aşa, să ştii. Cred că e după noroc. Dar chiar nimic nimic nu ţi-a plăcut, cum a fost când ai simţit nişte picioruşe prima dată pe dinăuntru? sau când vedeai cum dansează burtica?

      1+
      • Jual

        La fel de sincer, nu. Cele 2 sarcini au fost doar niste etape, obligatorii, la capatul carora aveam ceva concret in mina – copiii. M-am indragostit de copii cind i-am vazut, nu la stadiul de embrioni. Sigur ca asteptam cu sufletul la gura sa miste si numaram daca misca suficient, dar toate astea le interpretam ca semne clinice, sa fiu linistita ca e in buna stare. N-am putut sa vorbesc cu ei, sa pun casti cu muzica pe burta, n-am dat in depresiune daca nu ma mîngîia barbatu’meu (de fapt nu suportam sa ma atinga cineva). Ata ete, imi dau seama ca mi-ar fi placut sa traiesc pe vremea lui Scarlett O’hara, cind lumea ignora sarcina.

        0
  11. Maddy

    cand esti gravida e cam ultima oara in mult timp cand atentia tuturor e pe tine. e destul de placut sa vezi ca toti din jurul tau iti ofera mancare, iti freca burta, iti fac masaj la picioare, iti ofera un loc, te intreaba cum te simti. dupa ce apare copilul, care e mai intreresant, atentia se duce de la mama la bebe, cum e si normal. asa ca cine e gravida sa se bucure de tratamentul special 🙂

    3+
    • hehe, exceptând partea cu mângâiat de burtă, nu ştiu dacă toată lumea apreciază 😛

      0
      • apropos de mangaiat pe burta, in Bucuresti am avut faze din alea, de ma oprea lumea pe strada, in magazine etc. Cica sa le aduca noroc.
        Nu am stiut atunci de faza germana sa le apuc de tzatze …. 😀

        0
        • daaaaaaa, clipul ăla e bestial!!! :)))
          Pe mine m-au mângâiat pe burtă 2 sau 3 paciente. Toate erau supersimpatice şi drăguţe, foarte calde şi înainte de a fi eu gravidă. Nu m-am putut supăra, deşi, pentru “la ei” nu era ceva prea des întâlnit. Şi cam nepotrivit. Ia să fi făcut un dentist asta, să-şi mângâie pacientul pe burtă…pfoaaa, proces direct!

          0
          • domnitza, tu stiai pacientele macar dupa nume, aveai o conversatie, chiar o relatie as putea zice.
            Pe mine m-or oprit realmente in piata/pe drum/in restaurant sa pipaie burtaaaa….
            Atunci nu mi-a picat bine, si nici capul nu m-o dus sa le apuc si eu de organele lor genitale, sa fie reciproc :)))

            Oare sa ma iau de colegii mei grasuti sa le mangai burta? :)))))))))

            2+
    • Maddy

      clar depinde de la om la om dar mie nu mi s`a parut ciudat sa fiu atinsa pe burta. s`a intamplat la o nunta, cand unii nuntasi pe care nu`i cunosteam m`au vazut gravida s`au pus toti sa ma frece pe burta. eu una n`am asa apucaturi dar daca altora le place si gestul e evident prietenos si le face placere, de ce nu?

      1+
  12. Sau din o eroare de calcul a perioadei. Omul, automat m-a intrebat daca, da sau nu? Eu am zis ca da, si DA a fost! Se pare ca dupa folosirea metodei calendarului auto mat nu este neaparat cea mai buna metoda de contraceptie.

    0
    • ohoooo, dar nu a fost niciodată :)) metoda calendarului e doar o păcăleală pentru cei care-şi doresc copii, dar nu ştiu încă 😛 să vă trăiască!

      0
  13. Oare suntem noi o natie de victime? Ca in alte lumi eu nu am auzit atata vaiet. Exemplul cu ,,spuneti ce va place din sarcina asta” este elocvent. Dar poate nimeni nu ne-a invatat sa ne bucuram.

    1+
  14. oana

    Mie mi-a placut totul:) cum ma simteam, cum imi zambea lumea pe strada, chiar si ca nu imi puteam lega sireturile:), ca vorbeam cu burtica, cand ramaneam singura in birou.. Si acum la fel. Maxim. Fiecare moment. Si mi-ar placea sa le spun asta tuturor celor care, ori stiau ca urmeaza sa vina bebe ori au aflat de curand, si ma intreaba: nu va e greu? sau e greu, asa-i? puteti dormi? etc. Nu e usor, dar nu e primul lucru care imi vine in minte, ci ca e minunat! 🙂 ‘mai minunat’ decat mi-am imaginat:)

    1+
    • xyz

      Stai sa vezi ce o sa-ti blestemi soarta la un moment dat. E doar o chestiune de timp, acum e doar una de hormoni si totul e roz, minunat, pufos si ca dracu’. Sa vezi ce-ai sa te distrezi atunci!

      2+
      • mulţumim pentru aceste previuziuni nesolicitate şi complet gratuite. Îmi pare foarte rău să ştiu că există şi asemenea experienţe tragice, care te pot face să vorbeşti aşa.

        0
  15. ECARULAN

    Nu m-am plans prea mult ca nu-mi sta in fire, dar si cand am facut-o, am facut-o mai ales ca sa ma descarc si sa ma eliberez putin de frustari si nervi. Totusi, am ales sa ma plang altor parinti pentru ca imi dau seama ca toate problemele aste ‘parintesti’ pot fi exasperante si/sau plictisitoare pentru cei care nu sunt parinti.
    Desi am avut o sarcina foarte fericita, ce a urmat a fost o experienta crunta si nu ma asteptam ca poti simti/trai asa ceva. Asa ca am avut de ce sa ma plang 🙂
    Mie nu mi se pare ciudat ca pana si parintii care si-au dorit copii, se plang mult si des. Asta pentru ca crescutul copiilor nu mi se pare ca seamana cu nimic din ce am trait pana la copii (cel putin eu) si atunci chiar te ia situatia pe nepregatite chiar daca ai citit multe carti si te-ai informat bine.

    Mie mi-a prins bine la momentul respectiv sa mai citesc si despre alt gen de experinta, asa ca scriu si eu: nasterea si alaptarea nu mi s-au parut in nici un fel minunate sau conectante la copil si mi-am dorit doar sa se termine cat mai repede. Pentru mine, sentimentul asta cu ‘minunata conectare’ a inceput abia cand copilul a inceput sa vorbeasca and it’s getting better and better de atunci 🙂

    0

Leave a Reply

© 2007-2016 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 213 queries in 0.355 s