Pentru o fracțiune de secundă, am simțit elanul acela în stomac, de mi-am deschis blogul și-am început să scriu. Ba chiar aveam și vreo 2-3 idei care-mi coc de o vreme-n minte, idei despre iubire și recunoștință, despre bunice și manichiură, că, despre nervi și oboseală, am vreo douămiicincisutetrezecișipatru de idei și tot nu le-aș epuiza întregul potențial.
Dar mi-a trecut înainte să m-apuce. Copila de urechi,
că nu mă mai adun de-atâta timp.
Hai să găsim și noi un birou de la care să facem bani, i-am spus iubitului în fiecare seară. Și-am adormit în timp ce puneam punct la propoziție. După care-am început să visez obturații radiculare și extracții chirurgicale 🙁
noapte bună, dragilor, care vă mai nimeriți pe-acia
