Dorurile noastre toate

Cele mai triste case sunt alea goale, după ce-ţi pleacă oamenii dragi din ele şi tu te întorci singur la paharul lăsat de jumătate gol pe masă. La papucii de casă care aşteaptă ca şi când mâine v-aţi întoarce. În aceeaşi formulă de mama cu tine.

Sunt atât de tristă că nici ciocolată nu-mi trebuie, iar ca mie să nu-mi vină alinarea de la ciocolată e mai grav decât v-aţi imagina vreodată.

Ştiţi, când eram copil şi nu-mi convenea ceva, mă plângeam fără să-ncerc să înţeleg. Când eram mai departe de copil şi nu-mi convenea ceva, nu mă interesa cât de lung e drumul, câte nopţi nedormite sau comentarii la română presupune ca să se schimbe ceva. Şi când mă gândesc acum la unele lucruri, le simt prin prisma gândirii, acceptării, resemnării. Teleportarea nu o mai prind eu la scară largă. Şi cel mai probabil nici avion personal nu voi avea până la anul. Să mă întorc în România iau în calcul de cel puţin 5 ori pe zi, deşi cel mai probabil nici calculele nu ar mai fi aceleaşi dacă m-aş chiar întoarce şi nu doar aş vorbi. Despre asta, cu iubitul meu, cam în fiecare seară înainte de culcare.

2704508_300

Mama mi-a zis de bunăstare. Cum bunăstarea asta e o treabă, unde acordul se face de la interior spre exterior şi niciodată invers. Ca atunci când degeaba te dai cu ruj, dacă tu nu te-ai spălat de 3 zile pe dinţi. Şi cum dacă tu eşti spălat pe dinţi şi-ţi ştii respiraţia proaspătă şi zâmbetul lumină, strălucirea se lipeşte de tine mai ceva ca glossul de buză.. Mi-a zis cum bunăstarea aduce bunăstare, deci de asta-s cam îngrijorată acum că habar n-am ce aduce ziua de mâine în afara unor doruri. Doruri care, în loc să se astâmpere cu săptămâni din astea minunate în care mama vine la tine, parcă mai mari cresc şi nu se mai opresc.

Ştiu, penibilă rimă. Nici ciocolată nu vreau. Nici cuvintele nu ajută.

 

Nu ştiu dacă o să-mi treacă vreodată. Ce bine era când mâncam ciocolată…

foto

Articolul anterior

Factorul circ în alegerea rochiei de mireasă

Articolul următor

Bucuriile, închis pentru inventar

13 Comentarii

  1. Sandra

    Priveste totusi partea plina a paharului: putea fi si mai rau, puteai fi la 15 ore de zbor distanta si vreo $1000+ cheltuiala ca sa mergi acasa (sau sa vina cei dragi la tine), undeva de unde nu ti-ai fi permis sa dai o fuga pana acasa pentru 4 zile, intr-un weekend prelungit.

    Astea sunt gandurile noastre cand ne gandim daca sa dam viata de aici pe una mai aproape de casa, ca de exemplu UK. De ce sa stam la 15 ore distanta, cand putem sta la 4 si tot cu atat de multa ploaie si putin soare? 🙂

    0
  2. Sandra, deci nu sunt singura cu ganduri catre casa, nu catre occident. Bun.
    P.s. Sfatul meu e ca daca puteti alege vechea Europa, mergeti pe continent. Insulele sunt departe, chiar daca geografia le incadreaza la europene.

    Oricum, merci pt punctul asta de vedere.

    0
  3. BabyRacy

    Pis, gandeste’te ca esti la buc. Adica oricand vrei poti sa te sui pe autostrada sa te duci acasa:) maybe it helps:)

    0
    • BabyRacy, pai fix aia e, ca n-am autostrada…

      Mihaela, oricate argumente mi-ai aduce la ora asta… dar apreciez intentia!!! 😉 Succes la plecare, sper sa fie asa cum vrei tu. Si eu am plecat ca am vrut, nu-ti imagina ca ma ameninta cineva cu cutitul.

      Cris, Succes, drumuri intinse si zari deschise!!!

      0
  4. M-ai emoţionat mult cu postarea aceasta şi cu dorul tău, mai ales că eu mi-aş dori un pic de experienţă pe alte plaiuri, ca să simt pe pielea mea cum se trăieşte şi în alte părţi. Ţi-a scris Sandra un punct de vedere foarte pertinent. Aş mai putea adăuga doar că mai ai şi blogul, loc care nu-ţi poate alina dorul de mama, dar îţi mai oferă posibilitatea unui contact destul de serios cu cei de-acasă. Este ceva şi asta.
    Afirmaţia legată de bunăstare, “unde acordul se face de la interior spre exterior şi niciodată invers” îmi pare extraordinar de frumoasă şi adevărată. Dar ne trebuie înţelepciune să ajungem să realizăm.

    0
  5. Cris

    Azi plec. Deja mi-e dor si nici piciorul nu l-am pus in avion. Ai scris postul asta asa la un fix.. te imbratisez!

    0
  6. Știi care-i partea bună cu dorul ăsta? Că ai de ce, de cine să-ți fie dor!!! Să vezi cum e când ți-e dor de ceea ce nu ai avut niciodată, atunci nu te mai ajută distanțele fizice…

    0
  7. Oare sunt singura care nu duce dorul acesta de casa? Doar anul acesta cand fost in vacanta, mi-am dorit foarte mult sa ajung acasa, dar acasa la noi, nu la parinti.

    0
    • Mihaela, cand stii ca te intorci e altceva. Cand stii ca stai doar 2 sapt departe, e cu totul altceva. E totul chestie de perceptie, de cum ti se pare tie in mintea ta. Insa acum, limitele sunt altele. Si le analizam matur, in kilometri si escale.

      0
  8. Alexandra

    E greu sa iti fie dor, practic la fiecare 30 de secunde iti zboara gandul acasa…daca ai putea i-ai aduce pe toti la tine, sa ai parte si de bunastarea din tara straina , dar si de ei!!Dar stii totodata ca asa ceva e imposibil…si te tot gandesti la o solutie.Si eu sunt in aceeasi situatie, ma “intorc acasa maine” in fiecare zi si maine mai aman o zi, ca sa raman doar cu gustul amar al dorului…dar asta e, asa am ales, in viitor cine stie…toate cele bune iti doresc si puterea de a merge mai departe, in fiecare zi!

    0
    • Alexandra, asa de la fix ai zis. Amanatul asta e cel mai mare dusman. Iubitul meu a venit in UK doar pentru 3 luni. Si , uita-te la el, de 4 ani aici…
      merci pentru incurajari, as vrea sa iti intorc vorbele bune, dar nu am inca putere nici pentru mine >*

      0
  9. Va trece si dorul acesta la un moment dat. Si daca nu trece vom invata sa traim cu el si sa privim frumos inainte. 🙂

    0

Leave a Reply

© 2007-2016 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 101 queries in 0.195 s