Sunt aceia care nu te pot minţi nici la telefon că au zâmbetul pe buze, aceia pe care-i înţelegi dintr-o situaţie, despre care nu nimereşti întotdeauna cum gândesc, dar niciodată nu greşeşti la ce simt.
Uneori e prietena ta. Mereu aceeaşi. O ştii după felul în care salută la telefon. Dacă-i de bine sau de rău. Dacă a primit flori de ziua ei ori doar un sms. Dacă-i place cu adevărat concediul sau dacă pozele perfecte de pe facebook, din raiul nephotoşopat – urlă a nu mai pot aici!
Alteori e mama. De fapt, cu mama e dincolo de telefoane, sper că şi la dumneavoastră. Nu de alta, dar, dacă nu, îmi fac chiar griji pentru ale mele. Netelefoanele. Mama are-o vorbă: că vrea să-mi vadă luminiţe-n ochi ori să-mi audă clopoţei în glas. Ce nu ştie ea e că şi copiii au detector de clopoţei. Chiar şi când ochii nu se văd decât pe skype.
Apoi e el… băiatul care de-o vreme nu se mai fereşte să spună ce simte, deşi tu-l bănuiai de mult… că simte. Băiatul căruia-i ştii cearcănele pe de rost şi le-nţelegi mai bine decât vrei. Băiatul care strânge farfuriile-n chiuvetă şi mâncarea-n frigider, doar fiindcă ştie că ţie-ţi place să pui masa, nu s-o şi strângi. Cel care nu se mai întreabă cum poate acelaşi om să spună acelaşi lucru şi, de mai multe ori, să-nsemne altceva. Cel care-ţi adoră mintea încâlcită şi iubeşte respectu-ţi pentru Cuvânt. Băiatul care e convins că ai puteri de mamă omida, cum ştii de fiecare dată că nu va alerga în parc. (Deşi e simplu, că-şi propune-n fiecare seară!) Cel pe care-l ştii după cum respiră, după ce visează şi cel care te sperie când ştie toate astea despre tine, înapoi. Oamenii pe care-i ştii după voce. Oamenii. Trebuia articulat, în titlu.
Când m-a ştiut el pe mine, prima dată după alo, a fost ca un te iubesc lucrat manual şi unicat în lume.
S-a întâmplat s-o cert pe mama că mi-a răspuns oftat sau că s-a nimerit să lase o pauză, de m-am speriat de numa’ numa’. Vă rog, când sunt atâţia kilometri între noi, clopoţeii ar trebui angajaţi cu normă-ntreagă!
Mihaela Dămăceanu
Adică, OAMENII ce nu sunt dragi. Cei mai dragi, cei mai iubiţi. Cei ce am vrea să fie mereu cu noi şi mereu pentru noi.
Îţi mai lipseşti doar unul, ca să întregeşti tabloul. Ai să vezi cum este şi când vei sta clipe ce par ore, admirând un mic chip dulce, şi-l vei găsi absolut perfect, absolut adorabil, pentru tine…cea mai mare minune a lumii!
copila blondă
Mihaela, Doamne-ajută! Abia aştept, mereu mereu mă gândesc la asta şi aştept cu mare bucurie să primesc minunea cea mare.
Mihaela Dămăceanu
Oamenii ce NE sunt dragi. Scuzaţi greşeala, pleeese
Mâzgălica
Parcă ai scris gândurile mele…Și ale mamei mele care mă simte dincolo de telefon, dincolo de kilometri, de miezul zilei sau al nopții.
Își dă seama de la primul “alo” dacă îmi este bine sau nu. Mamele au avut întotdeauna puterea asta, iar de când am plecat de acasă, am început și eu să le cunosc stările celor dragi numai după câteva cuvinte.
Și, Doamne, cât de frumos ai scris despre Băiat! Mi s-a făcut pielea de găină și sunt fericită pentru fericirea ta 🙂
BabyRacy
Te pup bine de tot!! Stii tu de ce… oh, how I miss u!:*
Mihaela Dămăceanu
Miruna, să dea Domnul să ţi se îndeplinească cât mai repede dorinţa! Va fi o minune foarte iubită. Şi norocoasă, aş adăuga. Sunt ursitoare, de-acuma, dar să ştii că de câteva ori, am avut gura aurită :))
Alina.
Ce articol frumos !
Miere Sabadus
Da ce fain ai descris. Cateodata chiar ai nevoie sa stai la taclale cu oameni care iti incarca bateriile.
Miere Sabadus
Cum nu am gasit un loc mai privat pt o invitatie, va astept la un concurs cu premii pt bloggeri
http://www.mieresabadus.ro/13-premii-pentru-bloggeri/
O duminica placuta va doresc.
Albinuta
Cora
Foarte frumos articolul, deosebit.Nu am posibilitatea fizica sa ajung la mama dar daca as fi putut, probabil m-as fi suit in primul avion.
Mihaela Curea
Eu am o prietena foarte buna, o numesc “bufniţa mea înţeleaptă”, e mereu acolo când am nevoie de ea cu mult înainte să-i spun, mă citeşte ca pe o carte deschisă. Ştiu că indiferent ce problemă am, ea e acolo şi ştie, mă ascultă şi mă sfătuieşte.
Astfel de oameni se găsesc greu şi merită să avem mare grijă de ei.