Dincolo de bloguri

Dincolo de bloguri suntem noi, oamenii lor, cei care le dăm viaţă ca nişte mici dumnezei ce suflă viaţă peste taste. Doar că dumnezeii ăştia nu funcţionează niciodată unilateral, nu e nici un fel de dictatură-n joc.

Pe Ioana am cunoscut-o în seara în care l-am cunoscut şi pe “el”. Eram la o nuntă în Cluj, iar ea a venit cu Răzvan să mă vadă. De fapt, cred că e mai corect spus că atunci ne-am “văzut” pentru prima dată. Că de cunoscut, parcă asta nu ştiu când s-a întâmplat… De atunci, am mai vorbit mult la telefon şi am păstrat o legătură de departe. Am mai băut o ciocolată caldă într-o vară, iar de atunci ne-o tot promitem şi pe a doua. A fost un revelion, când ne-a invitat pe amândoi să-l petrecem la ei, la o cabană lângă Cluj. Ne ştie oarecum “de mici”. Iar ea a fost printre puţinii care-mi înţelegea stările despre care citea, fiindcă ştia povestea din spatele lor. Deşi scrierile sunt cele mai frumoase nu atunci când le pricepi, ci când le adaptezi sufletului tău. Ceea ce s-a şi potrivit, pare-se.

Că altfel, n-avea cum ieşi aşa un frumos post. Îţi mulţumesc.

Şi, să ştii, era un 31. Când ne-am întâlnit.