Tenis după 10 ani

N-am mai jucat tenis de pe vremea în care nu purtam sutien, fiindcă n-aveam ce pune în el. Nu că s-ar fi schimbat esenţial situaţia de atunci, dar garderoba s-a îmbogăţit considerabil. După 10 ani, am ţinut din nou racheta în mână şi-am alergat pe un teren. Ştiţi câte lucruri mi-am amintit? De prima lecţie a profului de tenis care ne-a spus aşa: unui băiat, dacă-i dai o palmă de aici (şi ridica uşor mâna, cu cotul îndoit), n-o să simtă nimic. Dar dacă-i dai una din spaaaate…! şi-şi desfăcea braţul larg, să ne arate cu ce avânt trebuie să dai lecţii ticăloşilor. Şi adversarilor de pe teren. Omul glumea, desigur. Era un tip excepţional, tare l-am îndrăgit. Spunea aşa: în tenis, talentul nu ajunge. În tenis trebuie să ai rezistenţă, forţă şi tehnică. Primele două mai ales se dobândesc prin muncă. Talentul ajută la ultima, dar nu-i de culcat pe-o ureche.

Şi mai spunea proful că omul trebuie să ştie 3 sporturi pe lumea asta: 3 de iarnă şi 3 de vară. Era şmecher aşa şi nici cu aritmetica nu le prea avea 😛 Că altfel e jumătate de om.

Mi-a plăcut mult la tenis, aveam echipament şi racheta mea, aveam şi-o prietenă cu care mergeam la antrenamente. Pe Ada. Era ceva mai rapidă decât mine şi mă enerva. Mereu ne certam pe mingi, dar asta nu ne-a oprit niciodată din joc. Au fost vremuri când jucam zilnic. Iar acasă întotdeauna plecam împreună, la fel de prietene cum ne-am şi dus. Între timp, nici nu mai ştiu dacă mai joacă tenis, cât de lung îşi poartă părul sau dacă a-nceput să bea cafea. Am rugat-o doar să-mi spună dacă se mărită, că mă duc la nunta ei din orice colţ al lumii aş fi. Unele prietenii te obligă la treaba asta. În cel mai frumos sens al unei obligaţii.

Mi-am amintit ce uşoare îmi erau picioarele când aveau de purtat doar 40 kg pe teren. Mi-am amintit de satifacţia pe care ţi-o dădea o minge ajunsă unde-o trimiteai. Că nu mereu se întâmpla aşa o nimereală. Mi-am amintit de adidaşii pe care-i purtam, de şepcuţele cărora le număram cusăturile de pe cozoroc, că auzisem eu că-i semn că sunt originale. (?!?!?) Şi mi-am mai amintit cum tata se juca tenis cu toată lumea mai puţin cu mine. Nu ştiu dacă ne-am jucat de 3 ori în toată viaţa mea. Însă ştiu că mi-am dorit. Dar cu o înţelepciune de copil la 10 ani, care-şi înţelegea părintele că n-are răbdare. Fiindcă eu dădeam după avioane, iar tata joacă foarte bine tenis. Cu diplome şi cupe aurite. Îl auzeam şi-acum în capul meu cum îmi spunea: “Dacă vezi că n-o dai bine, mai bine n-o mai da deloc!” E drept, eu mai mult alergam după mingi decât loveam în ele. Dar nici n-aveam cum depăşi acest moment. Sunt unele lucruri în ceea ce-l priveşte, pe care le intuiesc din start, fără a mai da ocazie să se-ntâmple altfel. (Ştiu, tată, că deja te-ai enervat acu’ multe rânduri, dar te rog să înţelegi că e ca atunci când eu spun că sunt gata la timp şi tu ştii că asta înseamnă jumătate de ceas în plus. Şi întotdeauna ai dreptate. Iar noi tenis nu am prea jucat. Orice altceva ţi-ai aminti e rodul imaginaţiei tale. Sau al jocului cu alţi copii.)

Mergând spre casă, cu obrajii în sânge de la atâta efort, m-am oprit o clipă şi m-am întrebat. Dacă oare tenisul mi-a plăcut pentru tenis sau pentru toţi aceşti oameni dragi de care mă lega: tata, Ada şi proful. Că prea sportivă n-am fost niciodată. La capitolul ăsta, semăn cu mama.

sursa

Articolul anterior

Fitness stând pe scaun?!

Articolul următor

Ăştia n-au curent, iaurt şi non-stop-uri

19 Comentarii

  1. Clasic text de incalzit sufletul de la Miruna cea Blonda! Mersi pentru acest zambet oferit intr-o zi de luni plina de oameni nervosi pe langa mine!
    P.S. In legatura cu sportul… chiar si asa, la nivel de “amatorea amatorilor”, nu te opri. Nu conteaza cat de bine sau cat de profesionist il faci, important e sa il faci si sa te simti bine! (asa zie mereu profu meu de alpinism). Si am descoperit ca are dreptate! 😉

    0
  2. Pe mine ma sperie costurile acestui sport aparent distractiv.

    0
  3. artistule, sper să nu mai treacă alţi 10 până să pun din nou mâna pe rachetă. Că risc să uit până atunci care-i dreapta şi care-i stânga 😛

    Gerhald, nu e un sport ieftin. Important e să îţi placă. Iar pe mine ce m-a superuimit la englezoii ăştia e că au terenuri în parc, unde accesul e GRATUIT! Şi oamenii care joacă nu uită de ei acolo. Ba nouă chiar ne-au cedat unii terenul. Au aşteptat să terminăm şi au continuat ei. Exemplar!

    0
  4. Ooo, tenis, un fel de prima iubire regasita undeva peste ani. Si eu am avut un prof. minunat in copilarie, care m-a facut sa indragesc tenisul, s-a dovedit peste ani ca era pentru tenis nu pentru prof.
    Peste ani am avut sansa unui job care ne oferea terenuri de tenis de doua ori pe saptamana si chiar daca jucam cu baietii de la serviciu ( care erau mult mai puternicii si mai antrenati ca mine) zic ca nu m-am facut chiar de rasul curcilor. Ca vorba artistului, miscarea conteaza. 🙂

    0
  5. da, exact! Şi atunci când mişcarea asta are un scop, o minge şi-un teren parcă e altfel! Eu urăsc să alerg pe loc între 4 pereţi sau să dau din pedale..
    Tuturor ne place să ne jucăm. Nu ştiam că ai asemenea talente, doamnă. Ce altceva mai ţii ascuns?
    p.s. Să-ţi înveţi şi fetele.

    0
  6. Ce moment frumos sa iti amintesti de copilarie… Saptamana Mare, Floriile…
    Pentru ca ai vorbit despre copilarie, eu eram cu badminton-ul. Ce vremuri frumoase. Badminton in curtea scolii sau in fata blocului bunicii… Bunica care framanta cozonaci si ma striga in casa. Stia ca mie imi place sa manac coca. 🙂
    Nici nu mai tin minte de cati ani nu am mai jucat. Si acum mai am paleta la mama acasa.
    Multumesc Miru’. Este frumos sa iti aduci aminte. Mai ales in aceasta saptamana.

    0
  7. Like! 🙂 Imi place ce ai scris. Cat despre tenis, am avut impresia ca joc tenis cate odata, dar cred ca mai mult faceam figuratie asa ca nu prea am ce sa comentez :P… e asa bine cand ai amintiri placute din epoca lipsita de griji…

    0
  8. Mioara, Coca îmi plăcea şi mie! Dar niciodată nu mă lăsau s-o mănânc, fiindcă mi se lipeşte -cică- de stomac! :))
    Mie badminton-ul îmi aminteşte de ieşirile la iarbă verde, de picioare reci şi apă de râu şi gâze gâdilitoare prin urechi 🙂 ce frumoase amintiri! 🙂

    Daniel, păi cam aşa şi eu… îmi mişcam fundul, cunoşteam lume, alergam pe teren. Uneori mai nimeream şi mingea 😛 glumesc. Îmi amintesc că mi-a luat tata o rachetă super şmecheră, de care profu’ a zis “asta joacă singură!” Am fost tare dezamăgită când am intrat pe teren şi am înţeles că era o metaforă.. :p

    0
  9. Mie badminton-ul imi aduce aminte de ulita de la tara, unde intindeam fileu ala greu de tenis de picior intre doua gaduri si unde ne uita Dumnezeu batand acel mic fluturas.
    Si imi mai aminteste de ceva. De terenurile speciali de badminton de pe Strandul Tei, pe care ma jucam pe vremea lu’ Ceasca! 😉

    0
  10. Deci, ne place si coca! Eu si acum mananc cand face mama lui Eugen cozonaci. Si pe ea o amuza la fel de tare ca si pe bunica mea. Iti dai seama ce ma asteapta in weekend?

    0
  11. Mioara, nu te lăsa! Rămâi pe poziţii. Gândeşte-te la mine 🙂

    0
  12. Daaaaaaaaaaaaaaaaaaa. Trebuie sa ma concentrez. Vezi ce mananci bun fara mine. Sa imi povestesti tot. :-))
    Am incercat sa iti mai dau un mail dar aveai casuta prea plina. Sa nu uiti sa imi spui parerea ta. Stii ca ma bazez pe tine.
    Si cred ca tot o sa gust putiiiiiina coca. Dar putina de tot. Promit solemn!

    0
  13. Parca am fi la AA. :-)))

    0
  14. Ştii că textul ăsta mi-a făcut poftă de tenis?La nivel amator,desigur,nici eu nu le am cu sportul.
    Amintiri de genul ăsta le am cu badminton-ul pe care-l jucam-culmea-cu o prietenă Ada :))
    Căzături,dat vina pe fluturaş,pe rachete,pe vânt,niciodată pe mine,toate îmi revin în minte când aud “badminton”;dar şi tenisul pare fun.

    0
  15. Liora

    Vai, nota 10 pentru proful tau! Super simpatic! 🙂

    Si pentru tine nota 10 cu steluta pentru ca ai luat iar racheta-n mana si mi-ai trezit amintiri tare placute cu postul asta!

    PS- sunt incantata de modul in care scrii, nu stiu daca ti-am mai zis.

    0
  16. Eu sunt cea mai ta-re la tenis pe wii. si la boxing si bowling. adevarul e ca in realitate nu le-am jucat deloc pana acum. in schimb cand eram copila jucam adesea fotbal, tenis cu piciorul, volei, coarda, si baschet. da` prea buna nu eram la niciunul dintre ele. actually, i never shined at anything. 😀

    0
  17. morbo

    ş’apăi ziceai că nu eşti sportivă,să fiu io…

    0
  18. Cristina, primul pas în cariera ta de jucătoare de tenis e făcut: s-a născut dorinţa. Aşteptăm continuarea!

    Liora, mulţumesc, de 2 ori mulţumesc 🙂

    Ana, neither did I, când treaba implica vreo minge 😛 bun şi exerciţiul cu wii, am auzit că poate fi solicitant. Eu n-am jucat niciodată.

    morbo, păi încă zic. Şi am mulţi martori.

    0
  19. 2 chestii mi se aplica de zici ca-s decupate din copilaria proprie: aia cu datul de avioane si alergatul dupa mingi mai mult decat lovitul in ele. Dar apoi tre sa si inveti sa acoperi terenul.. ei cum Dumnezeu:)) si a 2-a care spre disperarea parintelui propriu e la fel de prezenta de la facerea lumii, sau cel putin a mea: sunt gata la timp! (si mai dureaza juma de ora). noroc ca tata se imbraca la timp, dar a invatat sa ma astepte pe fotoliu sau in masina cu motorul pornit:D:D:D

    0

Leave a Reply

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 178 queries in 0.424 s