Luna: July 2009 (Pagina 4 din 4)

V-aş spune doar poveşti frumoase

shoot it!!

V-aş spune doar poveşti frumoase din toate câte le-am citit. Iar din scurta-mi existenţă plină de obişnuit, aş stoarce soarele de fiecare dimineaţă. Pentru că de baterii încărcate şi prea mult avânt n-am auzit oameni să se plângă. Şi vi l-aş prinde-n piept ca florile, nuntaşilor aleşi. Să vă inspire paşi isteţi sau să îi domolească ferm, când vine vremea să vi-i odihniţi.

Sau aş culege pentru dumneavoastră doar frânturi de bucurie şi stropi de apă dulce. Pe care le-aş servi în stare pură, aşa cum sunt lăsate pe acest pământ. Poveştile frumoase când se transformă din închipuiri.

E vară. E vacanţă. Iar copila se află într-o ciudată conjugare a stării de bine. Pe care, cu sfială, v-ar trimite-o neîmpachetată, proaspătă şi fără aditivi. Însă formele de manifestare fără celofan sunt adesea primite cu îndoială şi semne de întrebare. Într-o lume în care becul ne luminează nopţile şi ne umbreşte creşterea, lumina zilei ne modifică percepţiile, naşte îndoiala sau ridică umerii.

Dar lucrurile sunt simple. Şi unele poveşti, frumoase.

shoot it!!,
încărcată în original de Mitra Mirshahidi-.

Ce i-ai spune actualei fostului

Ca să nu zicem că împerecherile încrucişate se poartă în acelaşi grup de prieteni/colegi, o să spunem că ciudate sunt cărările şi bătăile inimii.Ba te-apucă, ba te lasă, şi niciodată nu e cum se plănuieşte, ci cum se nimereşte. Şi atunci e evident că se nimeresc ăia de-i vezi mai des. Ca acele melodii care nu-ţi neapărat plac de la-nceput, dar după ce le tot auzi la radio, ajungi să baţi ritmul pe volan.

Precis aţi păţit chestia asta. Măcar cu colegul de bancă. Voi v-aţi despărţit, iar după o vreme apare în grupul de prieteni cu noua iubită. În datele problemei nu se menţionează actuala stare de spirit a celor despărţiţi, doar existenţa actualei. Actualei fostului.

Aici merge o discuţie, ca la matematică, pornind de la ipoteze:

  • dacă “el a fost un nenorocit care nu mă merita!” aş lăsa-o să dovedească toate motivele pentru care i-am dat papucii ticălosului. Şi nu i-aş strica surprizele care o aşteaptă. Mai ales cele neplăcute. E un fel de răzbunare răcoritoare după toate nopţile în care eu încingeam bocete în pernă, în timp ce ei încingeau aşternuturi şifonate.
  • dacă “ne-am despărţit de comun acord” o să-i spun că se potrivesc şi că mă bucur pentru ei. Chiar dacă nu pot să mă fac că nu-i văd părul din nas şi picioarele crăcănate. Asta e, una ca mine n-o să mai găsească, ştie şi el! Dar o fi având un suflet mare fata.
  • dacă “a fost băiat gigel, săracu’, şi mamei tare îi plăcea” nici n-o să ştiu probabil care din fetele de la masă e cu el. Asta în cazul în care mai ştiu cum arată “el”…

*Evident, postul ăsta e un fel de pamflet. Orice coincidenţă cu realitatea dumneavoastră nu e deloc întâmplătoare. Însă, cu a mea nu are nimic în comun. 😛

Maşini parcate miserupist

Exemplu:

(mai multe imagini aici)

Sau o fi vreo operă de artă modernă pusă de primărie acolo ca să transmită un mesaj cetăţenilor? Ceva ramură a artei ăleia cu gunoaie stivuite în forme de bau-bau, pe la gurile de metrou şi parcuri,  de-ţi dădeau şi pruncii în frisoane , când se nimereau prin zonă. În fine, nenea ăsta cu nava lui spaţială chiar încurca circulaţia în mini-intersecţia respectivă, destul de circulată, de atlfel. Ceasul era vreo 4 şi ceva. Localitatea, ghici-ciupercă-ce-i!

Iar cei care ridică maşini precis erau în pauză de masă, cafea sau ţigară. Sau, pardon, munceau pe brânci pe la margini de şosele, că doar n-or fi MAŞINILE PARCATE ÎN INTERSECŢII vreo problema…

Tăiaţi miştourile şi respiraţi!

Întotdeauna mi-a plăcut miştocăreala. Da’ aia rafinată la temperaturi înalte, nu coaptă la lumina televizorului alb-negru. Îmi place un interlocutor cu simţuri dezvoltate, printre care umorul şi auto-ironia sunt foarte apreciate. Îmi place schimbul de replici, mă distrează puternic numele de cod folosite în grup restrâns şi mă impresionează forţa creativă exprimată în botezul spontan, la botu’ calului.

Îmi place să râd, de alţii cel mai des, şi încerc să nu mă supăr uşor. Având în vedere culoarea părului, întotdeauna există posibilitatea că nu mă prind… :p Şi cred în puterea cuvântului. Fiindcă e una din puţinele forţe care acţionează direct asupra minţii noastre, potenţialul efectelor sale fiind colosal.

Nu ştiu dacă umorul ăsta non-stop şi en-gros îmi stă în sânge, dar prin casă l-am văzut mişunând neobosit. Practic, el m-a crescut. Deci, trebuia să semăn şi eu cu cineva… Glumesc. Dar vreau să vă zic aşa, ai mei -după 24 ani de căsătorie şi încă o veşnicie înainte- încă se tachinează, de şi pe mine m-apucă ciuda. (apăi pe voi, ăia căsătoriţii care aţi citit asta acum :p)

Spiritul glumeţ îmi indică teste pozitive de IQ şi perspective colorate. Dar uneori mai simţi nevoia să-ţi odihneşti muşchiul care le scoate pe bandă. Şi atunci ai nevoie ca isteţul de lângă tine să-şi ia un respiro şi el. Să execute comutarea pe modul serios şi măcar să asculte, dacă nu să se şi implice. Uneori e nevoie să luăm o pauză, doar fiindcă celălalt nu mai poate alerga. Să tăiem miştourile şi să respirăm.

Pagina 4 din 4

© 2007-2025 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 115 queries in 0.519 s