Trebuie să vă povestesc ce am făcut în weekend (în afară de certuri cu vecinii şi conversaţii cu poliţia, pe astea sunt prea binedispusă ca să le zic cu patos). La noi la Sibiu există un obicei -preluat de la saşi, cred- să aşezi o coroniţă de brad cu 4 lumânări, pe masă, şi să aprinzi câte una  în fiecare duminică până la Crăciun. Şi se strânge familia la masă, haleala e tipic românească (acuma, pe obiceiurile plăcute nu le abandonăm cu una cu două), colindele cântă, e foarte frumos. Noi făceam asta acasă de fiecare dată, iar obiceiul l-am adus şi la capitlă.

Doar că aici, Adventskranzul ia-l de unde nu-i! Am căutat în pieţe, la supermarketuri, nicăieri. De plastic erau, dar n-are farmec dacă nu miroase a brad şi nu face ace. Deci, ne-am hotărât să ni-l facem noi. Coroniţa de brad am luat-o de la cimitir (ştiu cum sună asta, dar a fost ultima variantă), lumânările din Carrefour şi sclipiciurile de la Bamboo. Cu o seara înainte am tăiat feliuţe dintr-o gutuie şi-un măr, le-am pus la uscat şi uite-aşa musai să mă laud cu ce-a ieşit:

(doar un adventskranz e al meu)

Cât de frumos am mâncat, iar la desert ne-am făcut mere coapte, care au umplut toată casa de miros. De mere coapte, ca-n poveşti.

Iar azi dimineaţa, m-am trezit cu gândul direct la Adventskalender. Ăsta e un calendar cu ciocolată, unde găseşti în fiecare zi o surpriză. Iar în 24, de Moş Crăciun, deschizi fereastra cea mai mare. Îmi amintesc de primul Adventskalender primit de prin ce-ştiu-io-ce străinătăţuri. Era cu albastru şi cu om de zăpadă. În fiecare zi deschideam cu tata câte o fereastră cu agrafa, cu maaare grijă să nu stricăm. Că tata avea mâinile mari şi eu pricepere puţină. Trebuie că aveam vreo 4,5 ani. Ce vremuri…

Acu’ gem magazinele de Adventskalender, cu diverşi mikimauşi şi prinţese, moşi şi oameni de zăpadă. Câte unul pentru fiecare gust, că ciocolata ne place tuturor. Iar indicaţia de vârstă lipseşte.

Astea sunt bucurii din alea mici, din fleacurile în roşu cu auriu, din fontiţele prinse la uşă şi brăduţii desenaţi pe geam. Bucurii, pe care şi le face omul cu mâna lui. Pentru că adesea pregătirea e mult mai plăcută decât evenimentul în sine. Eu vă invit să luaţi şi voi. Crenguţe, Fontiţe şi Exemplu. 😉