Eticheta: Bucuresti (Pagina 3 din 7)

Preţuri la piscine şi ştranduri, în Bucureşti

Multe site-uri cu piscine şi ştranduri din frumosul oraş -în care o să mă bată aerul condiţionat în ceafă sesiunea asta- sunt expirate. Aşa că m-am gândit, poate vă interesează rezultatele cercetărilor mele, pentru spatele propriu, care îşi cam cere drepturile…

Deci, am primit recomandări, dar m-am interesat doar de câteva locaţii, unde ciupercuţele şi părul pubian nu vin incluse în preţ, iar zona îmi e accesibilă:

  • La Hotel Bucureşti: intrarea la picina din interior e 35 euro, la cea din exterior e 50 şi 60 în weekend. Abonamentul e pe 3 luni, pentru ambele piscine şi costă 492 euro. De program nu m-am mai interesat, că nu a mai fost cazul…
  • La Hotel Intercontinental accesul la piscină (foto) se desfăşoară pe două intervale orare, cu preţuri diferite: o intrare între 6-16 costă 70 RON; între 16-22 -115 RON; iar abonamentul lunar cu acces între 6-16 costă 350 RON; între 16-22 -450 RON;
  • La Ramada piscina e închisă pentru renovare. Şi site-ul tot aşa 🙂

-şi aici m-am oprit cu hotelurile în al căror target nu se încadrează studenţii. Nici dacă sunt blonde care gândesc 🙂

  • Club Energyzona şoseaua Iancului– are site actualizat din 22 mai. Nu văd preţurile, dar pachetul de servicii pare complex. Şi e foarte bine că zice şi mijloacele de transport care ajung la locaţie. Păcat că mi-e departe.
  • La Worldchampions Club preţurile la abonamente sunt cel mai clar afişate. Aici. Dar e lângă bazinul de înot Floreasca, ceea ce pentru mine e scos din grafic, până la descoperirea vreunei staţii de metrou acolo.
  • La Club Daimon – în Parcul Tineretului- intrarea lapiscină ( foto) costă 40RON în timpul săptămânii şi 60 RON în weekend. De banii ăştia primeşti şezlong şi prosop. Abonamentul pe lună costă 650 RON. Am întrebat dacă fac reducere pentru studenţi, iar tipa de la recepţie mi-a răspuns că nu, vizibil amuzată de întrebarea mea. Dar într-un fel drăgălaş, nu arogant. Ceea ce m-a făcut să nu mă simt chiar exclusă din target. :p Locul e însă foarte frumos.
  • Club Miramar – aproape de Piaţa Delfinului, zona Pantelimon- sună mai prost decât se prezintă. Şi se prezintă mai frumos decât arată. Costă 22RON intrarea pentru adulţi, 19RON pentru elevi şi studenţi (cu carnet şi buletin). 160RON -10 şedinţe şi 200 RON abonamentul lunar. Piscina e acoperită, iar locul de stat cu burta la soare e dotat cu şezlonguri şi beton pe jos. Cam urât aşa. Plus, nu există loc de depozitare a telefonului mobil, portmoneului sau actelor.

Mai rămâne Clubul Dinamo -acolo are şi metroul staţie în apropiere- dar am auzit că programul pentru public e seara doar. Şi deja nu-mi place. La telefon nu-mi răspund, dar poate trec astăzi să arunc un ochi şi vă ţin la curent. Cu toate că, oferta de la Intercontinental mi-a rămas în cap, hm?

Acuma, dacă e cineva care a mai fost pe undeva şi ştie, că e frumos, curat şi nu tre’ să-mi vând un rinichi să intru, vă rog, să nu ţină pentru el.

Cutremurul aduce oamenii împreună

În faţa blocului, sub tocul uşii, pe firul telefonic, pe twitter, la teveu, în rugăciune… fiecare după pricepere şi putinţă. Adică, nu ştie tot muritorul ce e ăla twitter.

Am revenit în Bucureşti cu gustul vacanţei chinuitor de dulce în meniul şi orarul meu zilnic de somn. Şi chiar dacă praful juca pe masă ca la el acasă (fusesem 2 săptămâni plecată), de la mine din balcon dai cu nasul fix într-un pom în floarea primăverii. Vă zic, parcă mi-am plantat grădina botanică în faţa geamului. Dar mereu îmi place Bucureştiul.

Însă evenimentele ultimelor 48h mă aruncă pe nişte gânduri, pe care nu le vreau alimentate, mai ales că tot am hotărât de comun acord că e mai bine să facem lucruri decât să le despicăm în cinşpe mii. Şi ca să nu zic că mă bagă în sperieţi când visez cutremure şi ele se întâmplă, zic doar că nimic nu e la întâmplare pe lumea asta. Nici măcar atunci când derularea nu e cea aşteptată. Fiindcă timpul e preţios, mai ales când e al tău. Şi poate vei avea nevoie de el pentru o investiţie mai bună. Fiind ocupat să faci succes. (acum am vorbit pentru mine şi încă vreo patru suflete care m-ar putea înţelege. Pentru ceilalţi, îmi cer scuze) E singurul gând cu care mergem mai departe!

După cum spuneam, pe cutremur l-am visat cu o noapte înainte (sau doar am crezut asta), că de nesimţită sunt cu brio. Adică, nu am recepţionat nici o zdruncinătură în afara celor obişnuite. Iar instabilitatea fizică nu trage semnale de alarmă în viaţa mea, probabil că cea psihică a dat toleranţă. Ca la antibiotice, de nu mai au efect. Totuşi, e o parte care mi-a plăcut la cutremurul ăsta. Au început să zbârnâie telefoanele. Lume cu care nu mai vorbisem de ceva timp. Paragraful ăsta e intenţionat zdruncinat şi el.

Mă bucur că acest cutremur ne-a adus împreună, chiar dacă şi doar la telefon. Noroc că nu ne-a adus la televizor. Şi, da, sunt bine, mulţumesc de întrebare. Aştept următorul cutremur ca să ne mai auzim. 🙁

Complexul de provincie

Pornind de la afirmaţia că totul este percepţie, se dă postul:

Bucureştiul este oraşul tuturor posibilităţilor, cu ghilimele sau fără. În Bucureşti ajungi cu toată naivitatea şi visele în spinare. Bucureştiul e oraşul visului american în variantă autohtonă. Iar restul e provincie. Cică.

Din punctul Bucureştiului de vedere, provincia nu există. Nu există decât ca reper. Geografic, economic, ştiinţific şi social. În Bucureşti se dă ora exactă, asta ştie tot muritoru’. De câte ori am auzit afirmaţia “eşti în Bucureşti, dragă, aici e altfel”!            Din punctul provinciei de vedere, Bucureştiul e oraşul impresiilor, fiţelor şi prafului. E locul la care se raportează orice mişcare, în multiplele sensuri ale verbului. Acolo unde se întâmplă ştirile prezentate de Esca. Oraşul care se vede la televizor, dar în care nu vor trăi niciodată. Şi de aceea, e mai simplu să îl analizeze de la distanţă, să îl critice, să îl blameze.

Oamenii sunt cei mai ciudaţi în tot acest cerc vicios. Şi constat asta cu nedumerirea celui care a fost, pe rând, din Sibiu, din Cluj, din Bucureşti. Am un prieten care îmi explica ce urât e în capitală, groaznic, absolut oribil, dar el nu văzuse din oraş decât metroul şi două străzi la oră de vârf. Sau am fost recent la Iaşi, iar reticenţa cu care ne-au întâmpinat studenţii de acolo se datora în mare parte complexului de provincie.

Iar aseară am înţeles în sfârşit de ce ăia din Bucureşti sunt mai răi, mai tupeişti, mai cu nasu’ pe sus. Pentru că aşa sunt priviţi. Dar eu sunt aceeaşi. Şi în Sibiu şi în Cluj şi Bucureşti. Doar ei se uită altfel la mine.

Cultura la colţ de stradă

şi cultura emoticon la colţ de stradă 😉

p.s. merci Titi pentru imagine 🙂

Centrul istoric al Bucureştiului

va fi în curînd … istorie.

Încep Olimpiadele Comunicării!

Până în 16 aprilie e verde pentru înscrieri. Eu am participat anul trecut într-o formulă de care îmi este deja demult dor: 4 rockeri şi-o blondă. Ne-am găsit nume, ne-am spart creierii, ne-am certat şi “râs” în repetate rânduri…ca, în final, să ne facem de râs. Dar nu medaliile-au contat, ci celelalte premii. Şi, credeţi-mă, au fost considerabile.

Despre Olimpiade:

  • mai tehnic aşa: vă trebuie o echipă de 5 persoane (nici mai mult , nici mai puţin) care să fie integral prezentă la interviul de preselecţie, la briefing şi prezentările din final. Altfel e descalificată.
  • în rest, mergeţi pentru fun, nu trageţi cu dinţii pentru altceva, gen joburi şi impresii artistice. Şi totul va fi bine 😉 când vine de la sine.
  • medalia nu e garantată, însă sunt altele care vin la pachet: eu mi-am făcut o grămadă de prieteni, cu unii încă ţin legătura 😉 .
  • Olimpiadele mi-au schimbat viaţa? Cu siguranţă, într-un fel foarte indirect, dar precis al naibii. M-am îndrăgostit de Bucureşti. A fost prima dată când am întâlnit dincolo de trafic, praf şi piţipoance, creierele acestui oraş. Şi, de atunci, ţinem legătura.
  • Nu ascultaţi de cei care critică evenimentul. Se poate să aibă dreptatea lor. Însă Olimpiadele sunt frumoase dacă ştii cum să te uiţi la ele.

Poate ne vedem pe-acolo :=)

© 2007-2025 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 113 queries in 0.679 s