Corsetul prostiei e foarte cuprinzator. Ii sufoca pe multi dar si celor cu un cortex cat de cat activ li se taie respiratia de consternare.

Cu alte cuvinte, vuieste lumea de oameni prosti. Asta o stiati, o stiu si eu foarte bine…dar nu-i nimic, o sa mi-o tot repet pana imi intra bine in cutia craniana cu al ei continut cu tot. Poate astfel reusesc si eu sa ma conformez, sa ma adaptez situatiei, sa accept crunta realitate.

Cand simt totusi ca neghiobiile unora pun monopol asupra celulelor mele nervoase, imi autodeclansez cate un „esti calm, esti superior” sau un „serenity now!”, dupa caz, apoi numar in gand pana la zece. Respir adanc si grabesc pasul in directia opusa. Incerc sa ma abtin de la comentarii pentru ca s-ar putea sa nu ma mai opresc. Fac ciocul mic si las in urma cavitati bucale ce s-au cascat promitator, dar nu au reusit decat sa imi polueze fonic aparatul auditiv.

Asadar, stimate interlocutor…daca, de pilda, te intreb „ pot sa-ti iau creionul pentru cateva minute?”, nu imi tranti un „ incearca! vezi, poti?”. Bineinteles ca pot, smart-ass! Te-am intrebat doar pentru ca modesta mea educatie nu imi permite sa-mi fac de cap cu bunurile altora fara permisiunea lor. Ceea ce e mult mai mult decat pot spune despre tine. Si ma astept la un raspuns simplu, monosilabic, afirmativ sau negativ. DA sau BA, frate?!?

Iar daca esti functionar public, vanzator la alimentara sau imparti bilete la RATUC nu iti vei pierde sirul inspir-expir-urilor daca pe pilotul automat pe care functionezi iti inserezi si un „cu placere, la revedere!”. Doar atat, nici macar de un zambet prefacut nu am nevoie. Si daca asta iti face placere, in schimb, iti permit sa-ti dai ochii peste cap atunci cand nu am 10 bani, marunt.

Daca lucrezi intr-o banca si am o nelamurire, datoria ta e sa-mi raspunzi la intrebari si punct,”.”, nu „dar de ce vreti( intr-un caz fericit, dar si VREI mi se serveste deseori, rece si garnisit cu atitudini de „cine mi-s eu”) prin mail si nu prin posta?”.Nu e treaba ta, dom’le! Pentru ca te dai absolvent de facultate cu prestigiu si ai un job care necesita sa te prezinti la patru ace. Vorbesti pe nas pentru ca ai pretentii de Wall Street, si cu toate astea o cucoana caragialiana ar avea maniere de departe superioare.

In concluzie, permite-mi sa presupun ca esti inteligent. Ca te incadrezi la homo-sapiens pe buna dreptate. Nu imi inlatura orice dubiu incercand sa pari altfel decat esti. Nu-ti impovara vocabularul cu vorbe desuete si lasa cliseele celor incapabili sa gandeasca pe cont propriu. In caz contrar, parerea mea in ceea ce te priveste va include cuvinte precum ordinar, saracie lingvistica, intelect limitat etc. Voi sari la concluzia ca ai avut o copilarie nefericita si ca frustrari iremediabil innamolite in subconstientul tau cauta disperat puncte de emergenta pentru a se putea, in sfarsit, dezlantui. Pentru ultima data: te rog, ramai filozof!

Ceea ce se preconiza a fi inca o dimineata linistita de iulie a fost tulburata de decizia unui distins domn clujean- aflat, dupa figura, cam in a cincia decada a vietii- de a-si pune capat zilelor.

A hotarat ca, daca nu i-au batut inca fiziologic clopotele, ar fi cazul sa traga el insusi de ele. Asa ca s-a cocotat saracu’ om pe balustrada balconului si a amenintat cu surle si trambite ca se arunca.

Stirile vuiau, cucoanele se minunau, cu parerea isi dadeau iar jurnalistii camerele si le holbau.

Intre timp, orele ramase ale sarmanului om se scurgeau printre negocieri cu preoti, psihologi, jandarmi etc. Fara prea mare rezultat insa, ca omul tot de neinduplecat a fost. Ba mai mult, dupa 4-5 ore de amorteala pe marginea balconului, mai sus mentionatul si-a dat drumul. S-a aruncat de la etajul 6 al blocului in care locuia. Si asta nu chiar benevol, ci speriat de metodele-de delicatetea unei flori de primavara, ca altfel nu stiu cum sa le mai numesc- a mandrei noastre jandarmerii. Au considerat ei ca se cuvine mai degraba sa trimita pe cineva, atarnat de o sfoara de la un etaj superior, sa-l culeaga astfel cu forta pe sarmanul nenorocit decat sa-i promita in stanga si in dreapta eliminarea oricarui stimul (ceva camere imaginare de luat vederi montate in casa acestuia, din cate am inteles) ce ii irita acestuia sistemul nervos si asa destul de subred. Pana la urma, domnul a supravietuit… a cazut pe terasele magazinelor de la parterul blocului, nimerind totusi LANGA salteaua pneumatica atent pozitionata de pompieri, pe trotuar.

Si-a fracturat el coloana, e paralizat de la brau in jos dar nu e bai mare, autoritatile considera cazul un succes. „Important e ca e inca in viata.” Helloooooo!!! Omul s-a aruncat!!!

Stau acum si ma gandesc cine e mai incompetenta: stralucita echipa de negociatori sau viteaza jandarmerie?

Pentru cei dormici sa vada si imaginile care sustin evenimentele relatate si sa mai afle una-alta despre nefericitul eveniment, click aici. Inclusiv blogosfera a mentionat cazul. (later edit: si aici)

Deseori cand ma trezesc, imi propun sa inaugurez ziua cu un zambet, sa-i raspund soarelui cu un suras si sa ma straduiesc din rasputeri sa imi diseminez energia pozitiva pe parcursul intregii zile. De si mai multe ori insa, ma surprinde dupa-amiaza cu chipul strambat. Cu zambetul intors cu susul in jos si fruntea incretita de ineptiile ce imi sunt date sa le intalnesc si care par a se strecura in modul cel mai intempestiv intr-o societate ce se lauda a fi „in evolutie”.

Ma lovesc la tot pasul de puterea frumusetii corporale. Fie ca sunt evenimente legate de serviciu, familie sau scoala, frumusetea dicteaza cu tirania unui lider intransigent. Sa fie clar: eu nu judec! Dar profit din plin de libera opinie si imi rezerv dreptul de a intenta macar la o schimbare. Asa ca am decis sa nu tin pentru mine si sa fac ceva in privinta asta. Imi permit, astfel, sa-mi plimb degetele pe taste si sa strig in gura mare ( sau cu LITERE MARI, in cazul de fata ). Vreau sa contribui, prin puterea cuvantului deocamdata, la combaterea privilegiului oferit de aparente!

Tare mult mi-ar placea sa pot lua frumusetea fizica de manuta si sa o aliniez cu normalitatea. Sa o transpun in firesc si sa las cale libera frumusetii interioare, inteligentei si sufletului, care de mult asteapta sa-si spuna cuvantul. Asa ca this goes out to all the sexy people out there: ce-ar fi sa uitam de invidie si sa ne ajutam reciproc. Sa facem schimb de opinii, haine sau critici constructive. Sa incercam toti, impreuna, sa anihilam bariera impusa de un corp bine sculptat sau de culoarea aurie a podoabei capilare si sa le impiedicam pe acestea din urma sa mai fie cele care fac diferenta in randul oamenilor.

Visez la ziua in care un encefal feminin adanc brazdat de multiple circumvolutiuni va surclasa o pereche de picioare kilometrice cocotate pe pantofi cu toc cui si cu unghii atent pictate intr-o perfecta armonie cu restul ansamblului vestimentar. Binecuvantat fie momentul in care valoarea unei femei va creste direct proportional cu realizarile sale si nu va depinde nicidecum de colectia privirilor flamande ce plonjeaza „accidental” in decolteul generos al doamnei. Cel mai probabil, insa, toatea acestea vor ramane la stadiul de utopie… pentru ca atunci cand concurenta e acerba, fiecare „will pull out their big guns”. Iar un ten bronzat sau o decapotabila condusa cu atitudinea potrivita de un baietel ce se viseaza domn distins va fi cel mai adesea primordial in competitie cu o diploma de prestigiu anexata unui om de rand.

Doamnelor şi domnilor, întreaga echipă a blogului “şi blondele gândesc” , constând în copila blondă, blonda căzută pe…gânduri şi Miruna (nici un Simply Adorable prin zonă, bre ), vă invită să mai staţi niţel pe-aproape, să vă uitaţi şi minunaţi …cât sunt unele şi de blonde şi de CAPabile. Întotdeauna concomitent, niciodată pe rând! 🙂

De mult îmi filează beculeţul să invit şi alte blonde care îşi au gânditul ca obicei de bază a tuturor activităţilor. Sau a majorităţii lor, ca să nu ziceţi că exagerez :p Facem categorie nouă pe blog, numa’ gânduri şi blonde să fie, că fac eu cinste! 🙂 Deci vor apărea texte scrise de doamne şi domnişoare blonde, aflate la un moment de inspiraţie scriitoricească. Nu vor să le dăm premiul Nobel, nici să le luăm de nevastă, ci doar să pună culoarea părului şi altfel în evidenţă. Liber la comentarii.

p.s. Dacă se “simte” careva sau ştie pe cineva care ar trebui să “se simtă” … strigaţi!

Nu-s nici eu blondă degeaba, huh? 😉