Dacă m-ai fi întrebat acum 15 ani cum îmi imaginez sărbătorile cu familia mea nouă, ți-aș fi arătat poza asta. Cu bucle, botoșei și pijamale. Tudor râde sub inimioara care-i ascunde fața. Victor se bucură de două mandarine. Mamă-sa le face poze.
Categoria: blondă şi mamă (Pagina 2 din 67)
Cea mai grea parte a zilei când ai copii e dimineața, când ei urlă și tu nici nu te-ai trezit. Dada. Dimineața, nu seara când îi culci. Dimineața, când sunt copiii pe post de alarmă. Ei plâng și nici nu știi ce te-a lovit.
Am fost azi la casa noastră, care are acoperiș și ușă între timp. E oficial închisă, nu mai plouă și nici nu trage curentul înăuntru. Am mers cu Andreea, să ne jucăm. De fapt, să recapitulăm planul de lumini și prize.
Nu vreau sa creasca având imaginea asta că mami era mereu cu o carpa in mana, cu o oala in brate si barbatii din casa, in jurul mesei, asteptand sa li se teleporteze farfuriile in fata. Presiunea timpului “de calitate” ma dispera cateodata. Nu vi se pare? Sa ne invete psihologii si presiunea timpului de gatit cina. De spalat chilotii. Unde pui timpul de strans masa?
Nu știu cum să spun această poveste altfel. Așa că am spus-o scurt și rapid în titlu. Ca un plasture dezlipit dintr-o mișcare. Ca o ceară trasă de cosmeticiană. Ca un deget trecut prin foc.
Lacrimile celorlalți și regretele lor nu ne folosesc la nimic. Nici intențiile bune, mă lași. Concluzia la care ajung cei bătrâni e că viața nu e despre alții. E a ta și atât. Pe patul de moarte, nimeni nu își dorește să fi făcut ciorbe mai multe în oalele lui. Să fi ținut în casă mai curat. Să fi făcut mai multe sacrificii pentru ceilalți.
