Îl țineam astăzi în brațe, în timp ce-și urla toată supărarea. Efectiv urla. În brațe la mine.
Când se liniștea, îl întrebam cu niciun pic de ironie, cu toată empatia:
-E gata plânsul, pui?
-Mai am.
Și o luam de la capăt.
Categoria: blondă şi mamă (Pagina 2 din 41)
Copiii sunt drăgălași, simpatici-foc și foarte inteligenți. Toți părinții vor să arate asta lumii, de parcă faptul că ei știu despre copiii lor că sunt așa n-ar fi de ajuns.
Bunica mea. Cea făcătoare de prăjituri. Îmi dă un plic de moș Nicolae cu o grămadă de bani și pentru mine, apăi pentru ea. Îi spun că e prea mult, că nu pot accepta, dar ea mă refuză cu acea vehemență cu care doar o autoritate te poate refuza:
Spuneți-le despre Iisus, indiferent dacă voi credeți sau nu. Adevărul este că, de Crăciun, se sărbătorește nașterea Lui, indiferent de ce cred eu sau tu. Discuția despre credință e alta și nu îmi permit să sfătuiesc pe nimeni ce să își învețe copiii. E ceva foarte intim și foarte important.
Trafic infernal. Ai făcut 50 de minute în loc de 15 de la serviciu până acasă. Un dobitoc ți-a tăiat calea și vreo șapte nu au semnalizat. Îți simți pulsul în nasturele de la cămașă. Când intri pe ușă, te întâmpină aglomerația din casă. Mașinuțe pe oriunde calci. Începi să urli la bietul copil, ce, s-a mutat tot orașul în sufragerie la voi?!
Suntem toți patru în mașină. Copiii dorm, drumul e gol. Miroase a cafea caldă și-a bebeluș curat. A povesti pe tihnă, așa cum numai Valea Oltului poate oferi.
-Peste doi ani, zice soțul, o să fie diferit.
-Crezi c-o să fim mai odihniți?
-Nu știu, dar asta mic o să fie mai mare. O să-i mai putem lăsa la bunici.
-Daaaa, cam cum l-am lăsat și pe Tudor când a crescut, îmi curb entuziasmul singură.
-Știu. Dar nu ne-a obligat nimeni.
