Povestea promisă, dacă iese Nicușor Dan

Bine-ai rămas, libertate! Bun găsit, cititorule. Textul ăsta a ieșit lung. Să nu zici că nu ți-am zis. E despre cum ura m-a maturizat în aceste două campanii electorale, fără să o rog.

Ura oamenilor de pe internet, efecte

Dacă aș compara, alegerile din toamna 2024 au fost mult mai grele emoțional. Scriu de 18 ani pe blog, ca să ne înțelegem, nu era prima oară când primeam hate. Sunt găină bătrână, nu adorm plângând că m-a înjurat Gigel pe Instagram. M-au batjocorit mulți în atâția ani, au râs că-s blondă, că-s proastă, jegoasă, s-au făcut campanii de bullying în cor. De obicei, era semn că am ieșit din bula mea și cresc.

Dar acum era altceva.

Nu mai țin minte exact ordinea cronologică, deci cu asta în minte, încep cu ce a fost mai rău.

O influenceriță care își zice în prima linie din bio ”creștină” pe Instagram și-a pus toată comunitatea pe mine. Ce a urmat nu vă puteți imagina.

Femeia a postat că sunt o criminală, că nu merit să trăiesc și a îndemnat urmăritorii să-mi raporteze contul. Crimă pe internet? Comunitatea aceasta de creștine, da, a început să pună stories cu tag către mine. Nu că îndemnau la unfollow a fost neapărat rău, ci felul în care blestemau. Pe mine și pe copiii mei. Pe soțul meu. S-au publicat capete de morți și numele meu alături de cuțite pline de sânge. Zeci, poate sute, nu le-am numărat.

În ziua aia am făcut accident.

Cu mașina.

Nu grav, dar accident.

Și înainte să intrați în filme cu conspirații de genul ”stătea pe scaun și a căzut de la balcon”, vinovată am fost eu. Ceea ce nu-mi venea să cred! Nu am fost atentă. Pe un drum pe care-l fac zilnic. Atât de încărcată eram. Nu știam să mă apăr de tot răul, parcă mă locuia. Era un nivel cu totul nou de hate. Ceva copleșitor. Și mă opresc.

Sunt valuri uriașe care-i pot îneca și pe cei mai buni înotători.

Când Instagram mi-a șters clipul, că l-au raportat, sincer vă zic, nici nu am contestat. M-am bucurat. Am crezut că valul de ură s-a terminat.

În numele Domnului, am blocat-o pe madame Cruciuliță, dar înainte am văzut toate cotoroanțele care i-au dat inimioare și like, să mă mai invite la vreun eveniment careva, să mă roage să postez în numele prieteniei, că abia aștept să le răspund. Vă știu pe toate, vrăjitoarelor.

Îmi pare rău că am șters capturile de ecran cu ce amenințări au venit atunci în public și în privat, meritau niște plângeri la poliție. Dar mi-a găsit băiatul meu imaginile în galeria foto a telefonului și m-a întrebat, mami, de ce vrea cineva care nici nu ne cunoaște, să murim?

Ce a urmat a fost mult mai light, nu știu dacă mai merită citit. Dar ținând cont de efectul cumulativ, am descărcat la foc continuu adrenalină în acele 2 săptămâni.

Al doilea val de hate uriaș

Atac de raportări în masă, toată noaptea n-am dormit. Deschideam de fiecare dată telefonul cu frică, să nu-mi fi dat jos cu totul conturile de facebook, instagram și tik tok. Și ăștia nu erau boți, erau oameni adevărați. Pe unii dintre ei îi cunosc. Asta e întotdeauna și mai dureros. M-am simțit efectiv pe front în război.

Soțul meu s-a prins că e rău, a adunat copiii de pe covor, i-a băgat la spălat și la culcat și mi-a urat spor și succes.

Ca idee, lista mea de block e foarte scurtă.

Nu obișnuiesc să dau block din 2 motive:

1. că oamenii pe paginile mele și când se ceartă sunt civilizați.

și 2. comentariile ridică postarea

De data asta însă efectiv nu apucam să blochez, pe câte înjurături primeam.

Amenințări cu sfinți, morți și organe, tot ce vă imaginați. Adică NU vă imaginați câte penixuri am văzut într-o singură zi. Sigur, te obișnuiești. Ce e așa grozav? Măi, e foarte scârbos. Foarte. Degradant. Nu vrei să acumulezi astfel de mesaje pe retina ta.

Alt moment interesant.

Eram la restaurant, înainte de o conferință unde apăream pe afiș, când o altă femeie cu mai multă experiență (persoană publică, o știți de la televizor) m-a luat pe politică tare de tot. Era înainte să se anuleze turul 1, ne pregăteam de turul 2. Detaliu important.

Ea, o doamnă bine conectată, care are grijă să îți spună cu cine e prietenă imediat după ce s-a prezentat. Menționează ca din întâmplare, în timp ce-și dă părul după urechi, că se știe cu miniștri, cu profesori și cu popi.

-Dar de ce ești tu așa pasionată, Miruna? Dar la o conferință ai mai fost vreodată?

-Am mai fost.

-În public doar, sau ai și vorbit pe scenă?

Să respirăm.

Am răspuns politicos:

-Dacă îți faci griji că, la microfon, o să mă tai ca maioneza, să fii liniștită. Am vorbele la mine.
-Dar îți dai seama că, dacă dispare internetul, tu și toți ăștia care sunteți pe internet, muriți de foame?

Atunci a intervenit o altă doamnă prezentă, care i-a spus, că probabil nu mă cunoaște, de vorbește așa.

După care m-a acuzat că pe internet sigur e ceva necurat, fiindcă de dimineață se trezise cu 99,9k urmăritori, iar la prânz s-au transformat în 100k, fără ca domnia sa să fi făcut ceva.

Am râs.

În sinea mea, normal. În public am explicat pe cât de frumos poți explica unui adult, că după 9 urmează 10 și că nu e nimic necurat aici. Deci așa ceva nici măcar nu poți inventa.

Înainte să plecăm de la restaurant, altcineva care a auzit discuția mi-a șoptit:

-Puteai și tu menționa cu cine ești măritată măcar. Doar așa…

Mă rog, momentul conferinței a fost însă afectat de această interacțiune. Nu spun mai multe, dar niciodată nu aș lua peste picior o femeie mai tânără în asemenea hal. De fapt, nicio altă femeie. Cu atât mai puțin înaintea unui moment important. Așa că, doamnelor, avem treabă de făcut. Să fim genul ĂLA de femei care te ridică, știți voi.

A urmat Lista rușinii. Numele meu pe ea. Printr-o minune n-a ajuns la tata înainte să-i spun eu de ea.

Filmasem un reel destul de intens, cu povestea unui tablou făcut de străbunicul meu după ce le luaseră rușii tot, inclusiv pe el. L-am publicat târziu, pentru că m-am perpelit. Până mi-a zis mama: Au ieșit Șucu și toți oamenii de afaceri, cred că poți publica și tu 🙂 La o oră după ce-am făcut asta, s-a anulat turul 1.

Frate. Clipul ăla n-a mai avut mare sens, dar hate-ul tot a venit, l-am încasat pe tot.

M-am simțit trădată, prăjită degeaba și mi-am promis că nu mai deschid gura despre politică, pentru că nu-i niciunul sora sau fratele meu până la urmă, nu mai înțelegeam nimic, deci pa.

Ne liniștim noi, ne luăm cu rochii, pantofi, Crăciun, primăvară, Paști, moare Geli, vine iar turul 2. Treaba se împute urgent. Dar politica companiei mele conform experienței de anul trecut zice așa: nu postezi nimic. Să-și scoată ochii, dacă vor!

Numai că nu poți. Nu poți, când ești Miruna Ioani Siminel Șiblondelegândesc Sisterhood (glumesc, dar pe Lista Rușinii am apărut cu toate numele din trecut, prezent și viitor, nu cumva să mă confunde cineva)

Nu mă puteam suporta. A fost un conflict intens de valori.

Fiindcă întotdeauna am scris despre ce am simțit, cum să tac fix acum?! Sunt o trăitoare, cei care citiți de mai demult ce scriu, știți. La mine, când tună și fulgeră, scriu că tună și fulgeră. Când e soare și cald, scriu că e soare și cald. Zile bune, zile grele. Toate sunt zilele mele 🙂

Mă simțeam ca un angajat la o companie de mezeluri, când el e vegetarian.

(Nu înțelegeți de aici că mă plătea cineva. Nu m-a plătit nimeni niciodată în acest sens, pentru că valorile mele nu-s de vânzare. Cred că asta le e destul de clar cititorilor de mai demult, care știu că niciodată n-au văzut aici reclame la jocuri de noroc (știți ce bine plătesc?), la țigări electronice, fast food sau lapte praf.

Nu că laptele praf ar fi ceva rău, dar eu promovez alăptatul și cred că nu mor producătorii de prafuri, că nu scrie mirunica despre ei.)

Doar că nu mă suportam în varianta mea tăcută. Oare nu aș putea totuși găsi un mod decent să vorbesc? Care să nu alunge oamenii, ci să-i facă să-și pună întrebări?

Deci am scris. Primul post a fost în stilul bleguțo-elegant, e cel embed mai sus.

După postarea cu ”Mami, plecăm din țară dacă iese Simion?”, au venit multe penixuri în privat. Amenințări cu subiect și predicat.

Mi-a dat share Nicușor Dan și a pus cu mine o poză de susținere pe story la el. A venit rapid telefon de la un (fost) partid important, nu spun care. Atât au zis, ca să nu vă imaginați altele: am văzut.

Însă sentimentul general era mai bun, nu ca în toamna anului trecut. Am început să sper. Penixurile curgeau, dar erau mici și păroase, deja nu mă mai speriau.

După care a urmat viralul cu Mirabela Grădinaru, pe care intenționat l-am păstrat la final, ca pe o centrare precisă înainte de gol. Clipul acela a fost văzut de vreo 5 milioane de oameni în total, are aproape 18 mii de shares. Mi-ar plăcea să fac și eu un interviu cu prima doamnă a României, dar nu știu cum să ajung la ea. Wink-wink, poate vede cineva.

Cam asta a fost pentru mine, în spatele butoanelor.

Ce nu știți e că faza cu jurnaliștii Digi24 filmați pe ascuns, articolul cu ”mă ocup de voi individual, nu în grup” și postările lui Florin Negruțiu luate de GS la puricat au fost pumni în ficații celor care au scris proeuropean. Indiferent dacă aveai 3 sau 3 milioane de urmăritori. Au fost morcovi în funduleț, să mă exprim francez.

Sper să nu mai trecem niciodată prin ce am trecut.

Și să uităm cu cine au votat cei cu alte păreri.

Hăul asta care-i între noi acum trebuie umplut

cu iubire și timp.

Aveți grijă de voi și dacă nu știți cine-i soțul meu, căutați singuri, că io nu vă zic.

Și vă mai aștept pe-aici 🙂

M