De ce avem nevoie de negru pe alb, pentru ceea ce deja știm de fapt?

Am văzut online niște încălțări de care m-am îndrăgostit. Poate i-ați văzut pe story, era o campanie, acum s-a terminat. De asta e bine să mă urmăriți peste tot, ca să nu ratați vreun bocanc. Glumesc.

Erau de la un brand pe care nu-l mai purtasem anterior, așa că aveam emoții doar să comand. Eu sunt un 38 virgulă 5, unde acest virgulă cinci e foarte important. Secretul pe care să nu-l mai spuneți nimănui e că am un deget mai lung la picior. Virgula aia. Acum, la unii papuci mă încadrez în 38 fix, la alții mă înghesui în 39. Depinde de brand și de model.

Mă duc emoționată la magazin, durează până-l găsesc în mall. Acolo, full. Zici că tot Bucureștiul mă urmărește pe instagram și a aflat că-s reduceri babane la papuci. Iau bocancul de pe raft, măsor din priviri, că nu scrie mărimea, bag și probez. Intră, yey!

Fac câțiva pași, stai, parcă nu prea merge de fapt. Mă bate în vârf. Mă descalț, dați-mi 39, vă rog.

Aduce domnișoara 39, înot. Nu așa, înotam, de virgulă 5 al meu era pe la călcâi.

Revin la bocancul inițial, în speranța că mi-a mai intrat la apă degetul între încălțări.

Hm, parcă e mai bine un pic. Prin puterea minții și mila lui Dumnezeu.

Doi pași, nup, nicio șansă. În jumătate de oră, am piciorul amorțit! Am mai făcut din astea, n-ar fi prima dată când cumpăr o pereche de papuci cu virgulă cinci mai mici.

Sunt între numere, fir-ar să fie, ce mă oftic. Mai probez o dată pe 39, nu exagerez. Sunt genul ĂLA de client care înnebunește cele mai amabile vânzătoare când nu i se potrivește pentru că virgulă cinci.

Aveam copilul mare cu mine, nu mai putea. Stai un pic, îi zic, că trebuie să mă concentrez.

-Ai de luat o decizie grea, mami, nu-i așa?

Doamne! Un bărbat care a înțeles! Exact așa, puiule!

Peste decizia grea mai trebuia să fiu și un exemplu pentru copilul meu. Că mai important e să ți se potrivească ceva, nu cum arată. Că nu suferim pentru niște papuci. Că ei sunt făcuți să ne servească pe noi și nu invers. Dar erau atât de frumoși, iar asta chiar nu era vina mea.

Apare vânzătoarea cu o soluție salvatoare: un branț! Bag branțul, bag piciorul, o, da, nu mă mai simt ca Motanul Încălțat. Dar să te uiți la mine cu ochii închiși și tot te-ar gâdila mustățile. La acest moment, până și vânzătoarea pe care o exasperam a fost de acord că se vede că-mi sunt foarte mari.

Bine, renunț. Hai să mergem, am plecat.

-Dar totuși oare nu mai aveți altă pereche din ăștia mici?

Încă speram.

-Același număr, doar altă pereche, vă rog. Să mai încerc, nu sunt genul care mă las.

Nici măcar nu și-a dat femeia ochii peste cap. Aproape îi venea să plângă de ciuda degetului virgulă cinci și ei, doar o femeie poate înțelege altă femeie în acest caz.

-Haideți că mă uit. Ce număr sunt aceia?
-38.
Se uită pe ceva care arată ca un telefon în mână la ea:

-Precis? N-are cum. 38-ul e în depozit, ăia-s 37 sigur.

Aaaaaa, îngerii cântau!!! Asta a fost informația salvatoare, prieteni. A adus 38, bineînțeles că mi se potriveau, i-am băgat în plasă, i-am plătit și am fugit dansând.

Apoi m-am gândit. Ce idioată sunt. Nu numai că n-am verificat mărimea inițial.

Adică am avut nevoie să-mi zică vânzătoarea de la magazin că ăia-s 37, ca să cred că mi-s mici. Că am nevoie de mai mari. Dar pe mine de ce nu m-am crezut??? Când am simțit că mă bat. Că mi-ar amorți picioarele în jumătate de ceas. De ce am avut nevoie să știu eu așa, pe oficial?

Nu suntem oare cu multe lucruri din viață similar? Obosiți, stresați, mâncăm prost. Trebuie să ne îmbolnăvim și să mergem la medic, ca să ne spună ce deja știm?

Dormiți mai mult, scăpați de stres, lăsați-vă de fumat, renunțați la alcool, înlocuiți ciocolata cu salată, vă rog. 

Hello, n-aveți și voi senzația uneori că ne-am tâmpit?

Știți, chestia asta mi-a zis-o un artist de la noi mai demult. Cântăreț și actor care-și dădea jos tricoul în concerte pe atunci. L-am cunoscut într-un context scurt, dar am ținut minte ceva care mi-a plăcut. Era vremea în care ziarele de tip cancan rupeau. Paparazzi peste tot. Nu după mine, ci după el. Inclusiv minciuni.

Și zicea tipul că nu contează ce-i adevărat, contează că a citit omul cu ochii lui. Scrie o minciună la ziar. Îl sună un prieten, să vadă dacă-i adevărat. Ăsta zice că nu, că e ceva gogonat. Prietenul parcă tot nu-l crede, doar a văzut cu ochii lui scris negru pe alb.

E mult mai puternic dacă e oficial, decât ce aflăm noi. Cumva s-a legat cu episodul papuci.

Păi, eu nu știam că mi-s mici, de ce am avut nevoie să fiu informată că-s 37, de fapt? Pe mine nu m-am crezut?

Păi, noi nu știm să dormim mai mult? De ce e nevoie să facem o cădere de calciu ori să leșinăm pe undeva înainte se ne punem mai devreme în pat?

Noi nu știm să mâncăm mai sănătos? Sau regulat? E nevoie să amețim de cap, să începem să tremurăm pe la obraji, să nu mai vedem cu ochii din cap sau să ne spună un doctor că ni-s analizele o varză de Cluj, înainte să aruncăm un pui pe grătar? Sau să ne facem un sandwich cu două frunze verzi. Orice e mai bun  decât un șnițel cu cartofi prăjiți sau un nimic.

Dar să bem apă, iar ne-am tâmpit? Ne punem alarme, că uităm, apoi ne trezim că amețim fiindcă suntem deshidratați? Că ne facem RMN-uri la cap și citim toate grozăviile pe interneți? Doamne, apără-mă de mine, că de dușmani mă descurc.

Sincer, uneori am impresia că suntem bătuți în cap.

Atât pentru azi. Follow me pentru mai multe articole inspiraționale, că mai am.

Photo by AZGAN MjESHTRI on Unsplash

Articolul anterior

Rândul în viață, înțelepciuni de la un băiat de 6,5 ani. Al meu

Articolul următor

Nu mă cunoaște, dar îmi poate citi gândurile? La shopping cu inteligența artificială și un stilist personal, ce haine mi-am luat (p)

8 Comentarii

  1. Hai să privim partea plină a paharului (să ne imaginăm unul de vin roșu, pentru sufletul meu): totuși ți se ÎNTÂMPLĂ lucruri, ieși din casă, faci atâtea lucruri! Eu stau mult în casă, lucrez de acasă, mă cam plictisesc să stau între patru pereți. Comand bocanci online, dacă am nevoie. Duc fata la școală, da, merg la sală de două ori pe săptămână, dar în rest…

    Știi că un motiv important pentru care eu, prin 2008-2009, am încetat să mai scriu pe blog a fost faptul că parcă… încetasem să trăiesc? Nu mai aveam ce povesti. Munceam mult și… cam atât. Îmi pierdusem mojo-ul.

    You still have your mojo.
    La un moment dat o să dormi după pofta inimii și o să sărbătorești că, după toată această perioadă foarte grea, ai reușit să îți păstrezi fabrica de idei din cap.

    • I still have the mojo, yey! Fabrica de idei e alimentată de ei, știi că iubesc acest haos, îi iubesc pe ei, copiii au aprins și lumina, și întunericul în capul meu, dar mai ales lumina. Nu i-aș da pt nimic în lume înapoi! Cred că o să-mi lipsească tot haosul ăsta un pic atunci când ei vor crește. Azi-noapte îi miroseam părul lui Victor care stătea lipit și mă gândeam cu teamă ce voi mai mirosi când el va dormi în camera de alături, iar eu mă voi delecta cu parfum de ariel sau ceva… not nice.

      p.s. să te apuci de scris pe blog iar. Ratonii se întorc dacă îi strigi.

  2. Irina S.

    I feel you sister, tot 38.5 din acelasi motiv de “undițe” la picioare 🤣🤣🤣

  3. Irina

    La al doilea copil 38.5, s-a transformat in 39, deci am scapat de un stres in viata .
    O sa trec asta la avantajele de a avea copiii🤣🤣🤣

  4. Iona Valeria

    Pai pentru ca nu e simplu sa cresti doi copiii mici, singura mai tot timpul, la niste standarde normale in ziua de azi. Normal ca nu poti avea grija si de tine! Stiu ce spui, fix in papucii tai sunt.
    Chiar ieri am facut un CT pentru ca mancatul prost, combinat aiurea, repede si tarziu mi- a facut ficatul sa dea chix. Astept sa mi se spuna ca ce s-a vazut pe ficat nu sunt tumori…
    Aia e…nu pentru mine mi-ar parea rau, ci pentru copiii mei ca le-am promis ca o sa ii ajut cu tot cand o sa aiba si ei copii la randul lor. Nu o sa stau cu ochii pe tavan ca bunicii lor, in timp ce zuza mai are putin si moare de oboseala. Hai Doamne ajuta!

    • Valeria, da, cred că se întâmplă lucruri ca niște semnale de alarmă: ăsta nu e un joc. E ceva foarte serios. Ce faci cu tine ăla devii. Ce faci acum nu e pentru mâine, ci pentru peste 5 ani. Ce alegi?

      Ioi, sper să fie ok rezultatul tău, îți țin pumnii să nu fie nimic și să treci doar cu o sperietură și o lecție peste acest episod.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 147 queries in 0.486 s