Dacă vreţi să fiţi haioşi astăzi şi să fiţi declaraţi cei mai păcălicioşi, e musai să o faceţi cu cap. Pe ea, păcăleala.
Adică, să daţi o veste proastă, da’ proastă rău, astfel încât anularea ei să fie o bucurie de sine stătătoare. Ex: nu îi zici omului că a câştigat o Dacie papuc la tombola de Paşti, că ai şanse să se bucure nenorocitul. Şi după ce îi zici că nici măcar un papuc în cap nu primeşte, ci doar o glumă nesărată din partea ta, ai toate şansele să dai slujbe la biserică, doar doar ţi-o ridica popa blestemele absolut serioase.
Deci, păcălelile trebuie să respecte un algoritm pentru a fi de succes:
- Intriga: o veste proastă sub diferite forme, o citaţie măsluită, o concediere prefabricată, o golire de card, ciuciu concediu, am un copil cu alta … variante există :p
- Suspansul: îi studiezi reacţia, îi savurezi disperarea, îi faci şi poze, eventual. Ca să râzi şi după.
- Empatia: încerci să rezonezi, să înţelegi situaţia, să consolezi. Că doar, ce naiba, ţi-a zis ţie mama-mare că ce nu te-omoară te-ntăreşte. La o adică, putea să aibă 2 prunci cu 2 muieri diferite :p
- Punctul culminant: dizolvarea nenorocirii: uite-o, nu-i!
- Deznodământul: motiv de sărbătoare: tocmai ai câştigat un card dolofan numa’ bun de o cură prin magazine.
- Continuarea: în mall, la bere, la întuneric, imaginaţie există… 😉
A, şi încă ceva. Nu stricaţi păcăleala altuia. Nici când victima sunteţi chiar voi. Şi haideţi de ne povestiţi ce-a ieşit.
