Ce nu se vede în aceste poze:

Copiii mei au avut azi liber, că ziua Germaniei.
M-am spălat pe păr la 6 dimineața, ca să pot fi la micul dejun Mami.

Mi-am călcat 2 ținute, că nu știam dacă îmi ajung pantofii ăstia superbi, cu desene.

Am alergat prin ploaie cu rucsac în spate, geantă, copii și rochii pe umerașe.

Mi-a crescut tensiunea pentru că un curier nu știa dreapta și stânga, de era să întârzii la Vorbește Lumea.

Dar noroc că a livrat pantofii, mi i-am dorit foarte mult pentru Ziua Mondială a Zâmbetului. Sunt ambasador Sensodyne Kids, prea se potrivesc de minune!

M-am schimbat în rochie, cu doi copii care constant întrebau lucruri. Fiecare.
Victor a zis că nu i-a plăcut în platou, fiindcă n-a înțeles de ce m-a dat doamna aia cu markerul pe față 😂

M-am schimbat la loc, imaginați-vă că peste tot pe unde mergeam aveam rucsac, geanta, umbrela, plasa cu pantofi, umerașele și copiii care vorbeau întruna.

Ne-am dus la o cafenea, pentru că sunt Mama Anului și pentru că ei și-au dorit enorm să ajungă acolo. Erau flămânzi și superentuziasmați, atâta s-au certat, de cuplul de la masa alăturată a primit o porție contraceptivă pe viață.

Am negociat spălat pe mâini, culoarea sosului de la paste și am consolat traumele survenite după ce o muscă a decis să bea din ciocolata cuiva cu lapte.

Nu mai aveam timp să venim acasă, deci ne-am dus la mall, unde era evenimentul de seară.

Ca să nu fac drumul de 2 ori la mașină, am luat toate cele de mai sus: rucsac, geantă, plasa cu pantofi, copii și umerașe cu mine.

Prima vizită, la toaletă.

M-a umflat și râsul, când am făcut inventarul tuturor lucrurilor de dat jos și de reîncărcat pe mine.

Cinema.

Pipi, tura 2.

Și încă o sticlă de apă.

Apoi a venit tatăl lor, eu m-am încuiat într-o toaletă cu toate desăgile, mi-am pus tocuri, sclipici pe picioare și am fost iar zână.

O zână ușor hămesită. Nu vreau să-mi săriți cu soluții, nu vreau bone sau asistente, nu sunt o victimă, muncesc pentru tot ce am.

Vreau doar să știți ce poate fi în spatele unor poze câteodată. Că și mamele care își dau cu marker pe față, vorbesc la televizor sau se urcă pe tocuri, să fie fotografiate —fac treburi de mamă. Duc la toaletă, au grijă să nu se tăvălească nimeni pe-acolo, se străduiesc să împlinească dorințe și se zdrobesc chiar când e cel mai complicat din lume.

Iar uneori ajung, ca acum, târziu acasă. Speră să mai prindă treji copiii, dar mai stau 10 minute în mașină să-și audă gândurile pic poc, cum ies din cap ca stropii din ceruri.

Nu știu dacă vă plac pantofii sau rochia, o să-mi închid telefonul, așa că vă las link în comentarii. Să plătesc parcarea mi-am amintit, evident, la mașină. Și m-am intors la automat fără desăgi după mine! M-am uitat în oglinda de la lift și mi-am adus aminte cum e să fie vineri seara și să fii liberă.

Nu îmi e dor de vremurile alea, sunt foarte fericită că mă așteaptă nu unul, ci trei băieți acasă!