Zilele trecute am postat această poză pe story: motivul pentru care nu-mi fac unghiile. Mă întrebam dacă o fi un blestem.
Luna: October 2025 (Pagina 1 din 2)
Când vorbesc de mama mea, cei care nu o cunosc își imaginează o bătrânică pe fotoliu, la televizor. Când colo, uitați-vă la ea:
Compar două feluri de a învăța limba germană total diferite, aproape opuse. Nu critic, nu aș îndrăzni să o critic pe prietena părinților mei, vorbitoare strașnică de germană, dar care mă așeza la masă, îmi colora cercuri într-un caiet tip vocabular, le mai țineți minte?, și mă punea să repet papagalicește: die Farben. Rot. Blau. Noapte bună.
Știu cine e vinovat pentru tragedia din Constanța și ce avem de învățat din moartea tinerei, după ce a născut un copil sănătos. Dar o întrebare mai întâi:
Știți că noi, ca specie, n-am supraviețuit pentru că omul peșterii a fost mai puternic decât animalele sălbatice. Am supraviețuit, pentru că ne-am organizat în trib. Și este pentru prima oară în istoria omenirii, când omul și-a dizolvat tribul și e pe cont propriu. Legenda spune că nu va fi mâncat de tigru, fiindcă are toate gadget-urile să trăiască bine-mersi. Are aspirator robot și cafea la un buton. Are mașină de spălat vase și internet prin wi fi. Dar nimic nu-l poate apăra de animelele sălbatice din mintea sa.
Să vezi acolo fiare.
Eram într-o tabără de familie, la un exercițiu de conectare. Multe femei, fiecare a zis cum se simte, de ce a venit. Obosite, singure, neînțelese, știți.
Ultimul care a vorbit a fost un bărbat. A început să-i tremure bărbia și să-i curgă râuri pe obraji. A zis că tot ce simțim noi simt și ei. Doar că în secret.
Că uneori nici ei nu înțeleg, pentru că nu au cuvintele care să le traducă ceva atât de adânc. Și că nu știe ce-i cu lacrimile care ies din el ca din izvor.
