Adaptarea la grădiniță cu zero lacrimi și mama aproape, experiența noastră la DSBU (p)

prima zi de școală, creșă și clasa 1, septembrie 2022

Niciodată n-am povestit. Pentru că am doi copii cu două experiențe atât de diferite, încât asta doare în piept. Îi simt strigătele de disperare ale unuia și acum, vibrează în mine de parcă aș sta lângă o boxă cu basul la maximum.

A fost ceva absolut horror adaptarea la grădiniță cu primul copil. De ce?

Nu din cauza grădiniței, ci din cauza pandemiei. Nu aveai voie să intri nici măcar în curte, dacă vă amintiți. Educatoarele au făcut tot ce a fost omenește posibil, dar toate purtau mască. Cei mici se speriau de la intrare. În fine, copilul trebuia înscris, fiindcă deja avea 4 ani demult împliniți, nu mai puteam aștepta nicio secundă.

Tudor (despre el vorbim, cel mare) își amintește tot. Mă doare inima și acum. Dar măcar mă consolez cu faptul că la al doilea copil și a doua grădiniță (DSBU) a fost total diferit!

Vreau să vă povestesc, fiindcă e de film. Un film cu zâne bune și baghete magice, cu unicorni și răbdare câtă vrei.

Ca să știți că se poate și la noi. Chiar dacă vorbim de o grădiniță germană privată, iar nemții nu-s tocmai cunoscuți pentru căldura și blândețea lor. Dar sistemul de la DSBU e foarte prietenos și bine gândit.

Programul nu a început pentru toți copiii deodată, ci pe rând.

Asta mi s-a părut fabulos, pentru că grădinițele sunt Valea Plângerii la început de an. Cum să vrea copilul să rămână la grădiniță, când ajunge în prima zi și toți plâng?! Dar la DSBU introduc câte 3 copii noi în grupă, toți însoțiți de părinți.

M-am dus cu el în prima zi, am intrat și am rămas. Avea aproape 3 ani.

-Cât pot rămâne, nu vă supărați?
Nu se supăra nimeni, era o atmosferă caldă și veselă, diminețile la DSBU începeau cu un cântec la chitară, aproape șoptit, îți venea să te muți acolo.
-Rămâneți cât puteți dumneavoastră. Cât are Victor nevoie, nu ne grăbim nicăieri.

Nu cunoștea pe nimeni și n-a plâns niciun minut. Zero lacrimi? Ciupiți-mă, cred că visez.

poză făcută de mine la DSBU, de pe canapea. El se juca. septembrie, 2022

Educatoarele știau care-s jucăriile lui preferate și erau pregătite cu artileria grea. Dar și cu respect și spațiu. Nu l-au forțat la nimic,  l-au atras, nu l-au obligat. L-au ascultat și urmărit.

Una dintre ele mi-a zis, la un moment dat:

-Trebuie să vedem de cine se atașează mai puternic dintre noi două, deocamdată nu e foarte hotărât.
Cred și eu, erau minunate aceste femei, cum să alegi?! Doamne, oameni buni, nu am cuvinte să le mulțumesc. Blânde și bune, ca niște zâne care mănâncă pe pâine calm. Nu știu cum reușesc. Și să-mi vorbească educatoarea de atașament, după ce primul copil urla pe gard (la altă grădiniță, în pandemie, nu pot să uit), era pentru mine balsam pe suflet, vă imaginați.

Am fost la DSBU zilnic vreo 3 săptămâni, am văzut tot.

Tantrumuri, crize, cum au gestionat educatoarele. Cum s-au adunat. Le-am întrebat ce consumă, de nu țipă. Aceste femei nu țipă. Poate doar la soții lor, în privat 🙂

Atmosfera din grădinița DSBU este tot timpul din același registru de calm. Pentru că ele oferă acest spațiu, în care copiii nu sunt obligați. Iar asta e minunat.

Fiindcă un copil bine emoțional poate face orice. ORICE. Fundamentul e important.

De exemplu nu se lucrează după un curriculum fix, cu conținut prestabilit. Învață sub formă de proiecte, pornind fie de la ceea ce îi interesează pe copii în mod natural, fie de la teme pe care educatoarele le observă ca fiind de actualitate sau relevante pentru ei.

Poate învață despre animale acum, dar nu învață toți leu, tigru, rinocer musai. Educatoarele observă ce curiozități are copilul, despre care vrea să știe mai multe individual. Tu vrei să știi despre leu, uite o figurină aici. Sau o carte, hai să citim. Poate se mai alătură un copil interesat de acest subiect. Și atunci învățarea vine ca răspuns la curiozitatea copilului, iar odată cu ea copiii învață și limba germană prin imersie, exact cum te uzi când intri într-un bazin de înot.

Deci am stat: vreo două săptămâni pe canapeaua din sala de clasă, vreo 2 zile pe hol și încă vreo săptămână la cantina școlii, cu laptopul, elegant.

Poate nu realizați, dar această acomodare n-a fost numai pentru copil.

A fost și pentru mamă. Fiindcă am cunoscut educatoarele mai bine. Lăsați pereții și jucăriile, dar aceste femei sunt magia! Mergeam la DSBU ca la terapie. Vorbesc de mine.

Plecam de acolo o mamă mai bună.

Le sunt atât de recunoscătoare. Efectiv am simțit grija lor și că nu sunt singură. Că cineva înțelege, vede și are răbdare. Nu mă grăbește, îmi dă voie și timp.

Te poți sufoca fără lucrurile astea, adaptarea la grădiniță e o schimbare mare și pentru mame. De ele cine are grijă?

De mine, au avut aceste două zâne bune, de fiecare dată când m-au lăsat să văd că băiețelul meu e bine. Că se descurcă. Râde cu ceilalți copii. Se desprinde. E în siguranță și viața noastră poate continua în acest ritm nou, dar cu aceeași iubire.

septembrie 2022

Victor e acum în ultimul an la grădinița Deutsche Schule Bukarest.

A făcut un an de creșă, care între timp s-a transformat administrativ în grupa mini de grădiniță.
Iar faptul că se joacă în limba germană și când e singur acasă, mi se pare fabulos, level maximum. Eu am terminat 12 ani de germană maternă, am făcut grădiniță și  după-masa mergeam la o săsoaică, dar niciodată în viața mea nu m-am jucat în germană. Asta e o reușită extraordinară și e exclusiv meritul grădiniței, fiindcă eu nu am vorbit niciodată germană nu copiii mei acasă.

Dacă vreți o grădiniță pe stil clasic, nu e pentru voi locul ăsta.

Dacă sunteți pentru a respecta ritmul copilului și a-i da timp pentru toate, nu există loc mai potrivit în București. Dacă vă doriți pentru copil joacă liberă, nu stat de la 3 ani la măsuțe cu mâinile la spate, DSBU e cea mai potrivită grădiniță germană din București. De câte ori merg să-l iau pe Victor, copiii nu țipă. Nu e țipătul ăla de fundal, de copii care vor să se audă toți deodată. Copiii negociază jucării, își așteaptă rândul, sigur că au conflicte și aici, dar domnește o liniște în aer.

E un calm emoțional care vine ca un baston de sprijin când aproape îți ies flăcări pe urechi. Efectiv am simțit în perioada de adaptare că prin felul grădiniței DSBU de abordare primim un sprijin emoțional. Am simțit că joc în aceeași echipă, iar asta e esențial.

Copilul nu a primit mesaje diferite sau opuse, ci de blândețe unitară. La DSBU sunt reguli, dar nu pedepse. Nimeni n-a țipat niciodată la copilul meu, nu există educatoare pe care să n-o suporte, ba există o competiție strânsă pentru top 3 educatoare în inima băiatului meu.

DSBU nu e pentru voi, nici dacă vă așteptați ca educatoarea să fie cloșcă.

Va încuraja copilul, dar nu va face nimeni în locul lui lucruri pe care le poate și singur face. Nu-l va lăsa să alerge cu papucii luați invers, dar nu îl va înfofoli nimeni cu 3 cojoace și uneori s-ar putea să-l iei transpirat după-masă. Nu-l va spăla nimeni pe mâini, dar va învăța repede cum se face, inclusiv să-și suflece mânecile înainte. Nu-l va obliga nimeni să renunțe la scutec, dar când va venit momentul, se va șterge la fund singur.

Sunt mulți educatori nativi de limba germană, practicanți veniți câte un an din Germania.

Sunt și copii de expați, pentru care germana e limba maternă. E foarte important ca cel mic să audă și alți copii vorbind limba.

Grupele nu sunt mică, mijlocie și mare, sunt pe culori și mixte. Ceea ce mi se pare foarte bine, fiindcă prieteniile uneori nu țin cont de vârstă. Cea mai bună prietenă a lui Victor era cu un an mai mare, o fetiță extraordinară, care acum e la școală.

Câteva obiceiuri care îmi plac foarte:

septembrie 2022, poză făcută de mine; cum să nu îți crească inima, când îl vezi că face lucruri ca un om mare?

Ziua jucăriilor și ziua cărților

O dată pe lună, fiecare copil poate aduce o jucărie la grădiniță. Merge în fața clasei și o prezintă. Tot o dată pe lună, fiecare copil aduce o carte. Pe care, tot așa, o prezintă în fața clasei.

Ce exercițiu de public speaking! Și de citit acasă, evident, copiilor le place, pentru ei ca un fel de laudă. Plus că află de cărți noi, pe care le cer și ei acasă.

Când a fost campania electorală, au organizat și ei o votare. Au avut de ales despre ce subiect să discute săptămâna următoare: plante sau animale. Votul a fost secret, evident, dar Victor mi-a zis imediat după:
-Nu era voie să spui ce ai votat, dar tu mă cunoști destul de bine să știi ce aș alege întotdeauna.
-Exact ca în viață, iubitule 🙂

Fac excursii de o zi cu microbuze, în care toți copiii stau prinși în centură (nu râdeți, că nu vă spun cine a fost mama care s-a asigurat de această treabă)

Au o bucătărie adevărată, unde fac atelier de gătit o dată pe săptămână.

Au Matsch-Raum, adică o cameră de făcut varză. Se echipează cu șorțuri, iau acuarele și Doamne-ajută. Nimeni nu îi ceartă că se pătează.

E genul de grădiniță, unde copiii sunt scoși pe orice vreme afară. Mai puțin pe caniculă, când educatoarele au grijă să dea copiii cu cremă de soare.

Faptul că Victor a început cu scutec sau când a trecut la oliță nu a fost niciodată subiect de discuție. Respectul ăsta față de nevoile copiilor mă cucerește în continuare.

Pentru copiii de Vorschule, grădinița oferă cursuri tematice în programul de afterschool. Șah, fotbal, tenis, mathe, engleză, gătit, bricolat. O singură dată l-am luat pe Victor înainte să i se termine de copt prăjitura. Doamne ferește, nu mai fac niciodată!

Serbările sunt mai degrabă întâlniri cu părinții și familia, unde fiecare aduce o gustare, cântăm ceva împreună sau meșterim din foarfecă și hârtie. Odată am dus aparatul de wafe, să-i fi văzut pe ăștia mici cum s-au pus la coadă. Am fost mama anului vreo 2 zile 🙂

E o comunitate mică și destul de legată, dar grădinița poate fi uneori și strictă. În sensul că regulile sunt reguli, iar germanii sunt primii care le respectă. De exemplu, m-am rugat cu Cerul și Pământul să îl accepte pe Victor direct la grădiniță, să sară peste creșă, dar nu avea vârsta împlinită la virgulă. Când m-am dus în audiență la directoare, să-i arăt ce copil mare, Victor a început să plângă și a cerut țâță. Adio, pledoarie!

În final, a fost mult mai bine, iar eu am învățat că uneori regulile sunt făcute din motive și să le respecți îți face bine. Nici nu îmi imaginam cât de bine.

Mâncarea la DSBU

E catering, foarte variată, meniul e gândit cu un nutriționist. Au și 2 feluri de ciorbă la cantina școlii (grupa pregătitoare acolo mănâncă), dar au și zile cu paste și pizza, să nu vă faceți griji că rămâne nemâncat copilul. Dar nici nu-l obligă să mănânce tot din farfurie (ceea ce eu apreciez tare, dar poate alții au altă părere).

Nu sunt stricți legat de zahăr, în sensul că oferă și fructe la gustare, dar și prăjituri sau budincă. Singurul lucru de care au mare grijă e alergia. Sunt tot felul de situații medicale.

Eu nu-s sectantă cu mâncarea, copiii știu cel mai bine ce vor să mănânce și cât au nevoie. La DSBU au opțiuni multiple, sincer, o varietate mai mare decât putem găti noi acasă.

Spațiul de la DSBU

ferestre mari, săli cu lumină naturală, multe jucării din lemn, poza e de ieri, actuală

L-am lăsat la final, fiindcă nu pereții ne impresionează. Dar totuși contează, mai ales când obezitatea e în floare și scrollatul nu se pune ca mișcare.

Deci fiți atenți, campusul DSBU e construit exact pentru ce face: grădiniță, școală, liceu. Au cantină, au mai multe terenuri de sport, curte mare, loc de joacă și de parcare. Nu e o improvizație, că cineva a avut o casă, a construit o anexă și a înghesuit un leagăn într-o curte. Ceea ce nu e o problemă în sine, doar să știți că la metri pătrați stau bine, iar sălile de clase arată ca-n filme.

Repet, nu pereții ne impresionează, dar spațiul ne place. DSBU are o curte imensă  exclusiv pentru grădiniță, cu construcții din lemn la locurile de joacă, nisip, plante, multă iarbă. Ca-n filmele americane. O să vezi copii desculți pe afară, murdari în genunchi și coate. Apropo, în primul an, educatoarele ne-au rugat să nu le dăm copiilor haine la care ținem.

Fricile mele

Că e o școală de bogați, că toată lumea e miliardară. Deși nu am puricat declarațiile de avere, senzația mea e că, în general, părinții de aici sunt genul care muncește. Sigur că sunt și oameni de care citești în ziare, dar cei mai mulți sunt oameni care apreciază acest fel de educație. Care-și doresc pentru copiii lor o anumită libertate.

Deci orice vă interesează. Vă pot spune și bune, și de toate, vă dați seama că am trecut prin situații diverse. Locul perfect nu există. Cine spune altceva minte. Așa că orice vreți să mă întrebați, ziceți în comentarii sau în privat. Răspund cu bucurie. Și pe mine m-au consiliat trei mame înainte să luăm decizia de a-i înscrie, una dintre ele a stat 3h la telefon cu mine. Vreau să dau binele ăsta mai departe.

septembrie 2022, adesea ne pierdeam după-amiezele pe iarba din curtea școlii

Am curajul să repet că, pentru noi, e cea mai tare grădiniță de limba germană din București. Dacă aveți posibilitatea, dacă vă bate gândul, haideți într-o vizită. Știu cât de importantă e educația copilului pentru fiecare părinte. La fel, știu că toți copiii ar merita așa zâne bune, așa curte și, mai ales, pe mama lor în acomodare.

Victor merge cu drag la grădiniță și, de multe ori, când îl iau, mă roagă să merg după Tudor primul, ca să se mai joace 2 minute. Cred că ăsta e cel mai bun semn din lume, că la DSBU copiii sunt fericiți și le merge bine.