O singură săptămână, 3 divorțuri pe net

Poate și voi v-ați luat șoc. Nici nu știu dacă au divorțat toți în aceeași săptămână, dar la mine așa au ajuns veștile.

Am câteva lucruri de zis, nu despre ei, că nu îi cunosc personal pe toți, n-am stat sub aceeași plapumă, nu mi-aș permite nici într-o mie de ani. M-am pornit doar de la aceste știri.

1. Divorțul nu e întotdeauna rău. Știm cu toții femei și bărbați, care după divorț au slăbit, s-au gătit, s-au redescoperit și reîndrăgostit de ei. N-au mai sclavagit un veșnic morocănos sau o acritură fără limite la acrit totul în jur. Știu femei care după ce și-au dat jos șorțul și chiloții până la buric, efectiv s-au reinventat. Sigur că n-a fost floare la ureche întregul proces, dar fiecare victorie are un preț. Știu femei, care după divorț au avut 2 weekenduri pe lună libere, în care celălalt părinte a hrănit, îmbrăcat, culcat copiii, treburi care până atunci le revenea în exclusivitate lor. Știu tați care și-au apropiat copiii doar după ce au fost siliți de un judecător: 2 weekenduri pe lună, my friend, patru zile întregi! Tu singur-singurel cu copilașii tăi. Râd, dar e adevărat.
2. Divorțul e întotdeauna greu. Nu c-aș ști, niciodată n-am divorțat. M-am despărțit de iubitul meu din facultate iubindu-l și fără să-mi facă nimic. Îi sunt veșnic recunoscătoare acestui tip că m-a iubit și nu m-a lăsat bucăți când ne-am despărțit. Mi-am dat seama la douăjde ani, că iubirea nu e totul între doi oameni. Mi-am luat un autoșoc, prieteni, fiindcă pe atunci credeam despre mine că sunt o romantică, o devotată, că tot ce-mi doresc mai mult e un prinț care să mă poarte pe cal. Și m-am trezit îndrăgostită în clasa a 9a de un tip, ca fapt divers. Fără de care ulterior am supraviețuit. Nu mi-am abandonat nici principii, nici familie, nici nimic pentru el. Am plâns, da, apoi mi-a trecut. Cam la fel și cu băiatul din facultate, că erau diferiți. Mințile noastre nu se potriveau. Dacă am plâns? Enorm. Dacă mi-a fost ușor? Deloc, îl vedeam la școală în fiecare zi. Dar m-am despărțit de el și l-am cunoscut pe băiatul cu care m-am căsătorit. A fost o decizie bună luată la timp. Putem privi și divorțul la fel? Mă hazardez să spun că da. Sau e mai bine să te trezești la 150 de ani, că singurele lucruri în comun sunt ura și reproșurile pentru celălalt? Că nu mai aveți de împărțit decât frustrări și jigniri. Că mergeți în vârful picioarelor prin casă, de frică să nu audă celălalt că v-ați trezit. Cu toate astea, divorțul e un șoc emoțional, e ca o înmormântare de planuri în care cândva ai crezut.
3. Divorțul poate fi evitat, că aici voiam să ajung. Adică, întreb: poate fi evitat? Cu siguranță. Ce spun e că nicio căsnicie nu e perfectă, dar nu toate se termină la notar. Sigur că nu vorbim de situații cu înșelat, mințit, lovit, abuzat, alcool și păcănele. Fiecare își știe dealbreaker-ele lui. Cred că sistemul de suport al unui cuplu e foarte important. Mai ales unde sunt copii mici, tot cuplul e super forjat. Pe noi, mama mea foarte mult ne-a ajutat. Fiindcă stătea cu copiii și noi puteam ieși un ceas la o cafea. Fiindcă venea cu sacoșele pline, de puteam sta câte o săptămână fără să gătesc. A contat enorm în acele momente de epuizare, depresie și burnout. Știu alți bunici care-și trăiesc viața de pensionari bine-mersi pe canapea. E ok, nu e datoria lor să salveze căsnicia altora. Dar pot contribui, dacă sting televizorul, asta zic. Dacă sunt interesați de așa ceva. Știu că mă citesc bunici. Nu scriu degeaba ce scriu. Construiți-vă relația cu ginerele sau nora. Cunoașteți-vă nepoții, nu așteptați până se fac mari, că or să vă viziteze, în cel mai bun caz, doar din reflex. Cum saluți omul cu care împarți un lift, fără să simți că ți-a fost dor de el. Ce trist e ce scriu, dar trăim asta mulți dintre noi as we speak.Și prietenii. Joacă un rol foarte important, fiindcă sunt modele vii. Sunt cei care ne influențează mult. Înainte să avem copii, am rupt prietenia (sau n-am încurajat-o, mai bine zis) cu niște oameni care beau. Ce facem, ne întâlnim să ne îmbătăm? Dar nu vreau. Când prietena mea a divorțat și viața ei a devenit o telenovelă palpitantă cu întâlniri și sms, mi se părea tare plictisitoare a mea. Știu că mama avea două prietene necăsătorite, care spuneau niște chestii feministe și faine așa, dar fiind copil, îmi dădeam seama că realitatea e altceva. Că doamnele noastre o iau prin pruni și, dacă nu le trezește cineva, vor îmbătrâni cu o pisică într-o garsonieră pe undeva. Relațiile sunt un compromis, nu-s ca-n povești. Pe măsură ce îmbătrânim, înțeleg tot mai mult de ce ajungi să trăiești nu cu calitățile celuilalt, ci cu defectele lui. Peste care se adaugă și defectele tale, Cenușăreasa, shut up.

   Mai cred că rolul nașilor e important. Nu neapărat bisericesc, ci social. Cred că e complicat când nașii se despart. Ei sunt exemplul standard. Sunt modelul pe care ni l-am ales, ca niște părinți cărora le-am zis împreună DA. Însă orice prieteni care îți oglindesc modele care funcționează sunt de păstrat. De vizitat, de făcut concedii, e foarte important. Nu zic să-i abandonăm pe cei divorțați, Doamne ferește. Dar să încurajăm.

   Și atenție la prietene. E foarte posibil ca din empatie, fetele să îți pună paie pe foc. Limitele sunt foarte fine, dar uită-te cu atenție. După ce te plângi la prietena ta că bărbatu-tău n-a spălat vasele din nou, te simți mai înțeleasă ori mai nervoasă pe el? Nimeni niciodată n-are voie să-ți spună să pleci sau să rămâi. Nici mama, nici tata, nici popa, nici terapeutul, nici nimeni, punct.

   O femeie mi-a zis mai demult că ar trebui să-i spun să divorțeze altei femei. Pe care amândouă o cunoșteam, ea mai bine decât mine. Ce urât mi s-a părut, țin minte și acum. Nu i-am spus nimic, evident, nu era treaba mea,  și azi e împreună cu soțul ei. Știți vorba aia: Doamne, apără-mă de prieteni, că de dușmani mă apăr singur.

4. Lăsați modelele de cuplu de pe internet. Nu știm ce e acolo, singura certitudine e că nimeni nu-i perfect. Nu vă comparați soțul/soția, nu vă amărâți că a primit cutăreasca o cameră plină de trandafiri și al tău nici măcar nu și-a amintit ce sărbătoriți. Fiecare cu ale lui. Nu trăiești viața nimănui.
   Știu că avem nevoie să credem că X și Y sunt cuplul perfect, că râd toată ziua și poartă doar danteluțe în loc de chiloți. E speranța, e ok. Problema e când o investim în doi oameni cu nume și chip. Dacă vraja se rupe între ei, rămânem și noi bucăți. În acest caz, e mult mai bună Cenușăreasa, vă zic 🙂
5. Divorțul e greu. Personal, nu prea cred că există cineva care a divorțat dintr-un capriciu. Cred că primul gând se instalează cu mult înainte să semnezi actele oficial. Dacă sunteți într-un moment de cotitură, nu veți găsi la mine un sfat. Singurul lucru pe care-l pot scrie în finalul acestui articol lung cât o zi de post e să faceți tot ce știți, tot ce puteți, ca orice decizie ați lua, să fiți siguri că altfel nu se putea. Și lăsați internetul, răspunsurile nu sunt aici, ci între voi doi. Mult succes.

ID 175699024 | Divorce ©
Ronstik | Dreamstime.com