Eram atât de complexată de corpul meu, încât nu purtam nici sandale de damă. Nici de copii, nici de adolescenți, nici de șoricei, nici de maimuțe. Niciun fel de sandale. Niciun strop de piele să nu apară.

Ce vede lumea din afară acum e o blondă sigură pe ea, care calcă apăsat, care știe ce vrea. Nu a fost mereu așa. Când i-am spus prietenului meu din liceu, Rudi din Saschiz, că am aceeași greutate ca atunci, nu m-a crezut.

De fapt, nu e deloc despre kilograme. Dar despre ce e?

Habar n-am, ăsta ar trebui să fie un articol despre sandale de damă.

Îmi amintesc vara dintre a noua și a zecea. Am fost la Ada în State.

Florida, vară, vă dați seama. Și New Jersey, iulie, ceva, de ți se încrețea părul cât ai zice ”placă”. Am purtat doar adidași. Îmi era prea rușine să merg în sandale de damă. Sau de bărbați. De copii, ce să zic, nici în sandale de diamante nu mă băgai sub amenințare.

Astăzi pot merge la dineu cu Barack Obama în șlapi și șosete. Sigur că nu mă invită, dar imaginați-vă de dragul vorbirii.

Cred că mi s-au întâmplat copiii. Mi s-a întâmplat Horațiu. Iată, 3 băieți care mi-au schimbat viața. Care m-au iubit până am început să mă iubesc și eu pe mine.

Acesta ar fi trebuit să fie un articol despre sandale de damă.

Am cunoscut-o mai bine pe mama, am înțeles multe lucruri din cu totul alte situații. Țin minte cât se rugau părinții Adei să-mi cumpere o pereche: ”Hai, tu Măse, că-ți fierb degetele sub unghii!” (Măseluță era porecla mea din copilărie) Alege-ți oricare sandale de damă! De bărbați sau de veverițe, sandale să fie! :))

Știu exact cum arătau tenișii mei gri de atunci. Nu îi legam niciodată la șireturi, mi se părea că timpul e prea prețios să-l pierzi cu funde. Și astăzi cred asta, dar sunt mult mai zgârcită cu ce compromisuri pot face.

O fi și de la vârstă. Nu cred că acesta e un articol despre sandale de damă.

Culmea știți care este? Că nu-mi amintesc să-mi fi fiert picioarele vara aia în State. Îmi amintesc căldura, pe Ada și sutienele ei cu breteluțe colorate, mustățile mele transpirate și tricourile XL pe care le purtam cu mândrie. Dar nu-mi amintesc prețurile astea incredibile pe care le-am plătit dintr-o prostie. Asta înseamnă că nu le-am plătit niciodată?

Țin minte însă vara din anul 3 spre 4, când am mers cu ai mei la Barcelona în loc să merg într-o tabără la mare cu fostul iubit cu care m-aș fi împăcat dacă aș fi ales altfel. Muchos besos, întotdeauna să vă alegeți familia! 🙂
Am o poză cu mama, în care eu port un maiou verde. Pentru prima oară în public. Și în poză. Și zâmbim amândouă.

Atunci țin minte prețul. Teama că o să mă judece. Că n-am brațe potrivite, că am burta prea mare și zero sandale de damă în picioare. Știți ce s-a întâmplat după?

Nimic.

Am ieșit într-un maiou verde, am zâmbit, ne-am pozat cu brațe la vedere, și nu s-a întâmplat nimic, domnule.

Iar eu am înțeles cu corpul, nu cu capul, că doar eu pun toate prețurile astea. Fără mine, nu există rușine să porți maiou ori sandale. Pot trece peste aceste aspecte neduse la sala corespunzătoare?

Doar că nu e nici despre asta. Nu e despre aspecte. Sincer. Uneori ți se întâmplă prea puține, de te gândești că tu nu vei purta sandale într-o vară. Sau în mai multe. Vrei să te simți special în felul ăla și iei câte o maimuță în spinare. Apoi încă una, și încă una, ce psihanaliză bengoasă facem noi aici!

O să închei simplu și mai ca la țară. Lăsați prostiile, purtați sandale de damă. Și dacă sunteți bărbați. Noi nu judecăm p-acia.

ID 43489870 | Sandals ©
Coramueller | Dreamstime.com