Mai multe de la ei din străinătate, mai puține de la noi băștinașe, dar, hai, că poate mai învățăm totuși ceva. Deși m-am străduit să îmi aduc aminte de un moment de customer service fericit la mine acasă, am găsit două până la urmă!
Eticheta: Sibiu
De fiecare dată când cineva mă întreba de unde sunt, spuneam. Fără excepție, fără rușine. Le ziceam tuturor taximetriștilor curioși, I am from Romania. We are not all what they show on TV. Le ziceam tuturor pacienților curioși. Că unii dintre noi sunt oameni cinstiți și muncesc pentru pâinea lor.
Vreau să vă arăt o şmecherie, cu care mă bronzez super rapid şi foaaaarte plăcut. Din principiu, nu-mi place să stau la soare, mă plictiseşte îngrozitor. De când eram mică.
*Pe postul ăsta încerc să-l fac un fel de tutorial; ideea e bună, acuma sper să mă şi explic cum trebuie. În principiu, ar fi frumos să existe o curte -proprietate personală- dacă nu, şi a bunicilor sau a vecinilor merge…
Elemente necesare:
 |
 |
 |
-un furtun, puţină sârmă şi o foarfecă, ace de seringă
 |
 |
 |
– furtunul se îndoaie la un capăt şi se leagă cu sârmă, pentru a creşte presiunea în interiorul acestuia
– apoi se înfig acele înaintea locului cu îndoitura (şi nu râdeţi, că pe partea cealaltă nu ajunge apa )
– celălalt capăt al furtunului se conectează la o sursă de apă şi cam aşa ar arăta la final:
Ideea e că ploaia asta măruntă răcoreşte şi relaxează mai ceva decât vă imaginaţi. Iar apa se încălzeşte puţin la soare şi pică numa’ bine pe toată pielea. Vă zic, m-am înnegrit aşa în 3 zile în curte, cât nu m-am bronzat 2 săptămâni la mare (bine, la mare nu-mi place să zac..).
Atenţie! Figura asta e atât de şmecheră, că te poţi prăji cu plăcere dacă stai ca nehalitu’. Soarele tot arde, chiar dacă nu-l simţi pe moment. Aluniţele tot se transformă, chiar dacă nu îţi fierbe sângele în vene. Eu am arătat doar cum e plăcut. Dar orele de expunere şi durata trebuie respectate cu sfinţenie!
p.s. Şi un truc dacă sunteţi gata prăjit: (poate ştiaţi deja) în ORICE arsură cel mai miraculos e albuşul de ou, crud. E proteina naturală care reface straturile de piele, fără cicatrici şi alte cele. Arsură de la foc sau de la soare, tot aia e. Pielea distrusă trebuie să se refacă! (Acum 2 ani, de tăntă ce-am fost, m-am prăjit la mare ca puiul în tigaie. Aşa că mi-am luat un carton de ouă, le-am spart, iar albuşul l-am întins peste tot. Ştiţi cum se făcea? Ca ochiurile pe plită. Că proteina din albuş se coagulează la temperaturi înalte. ) Nu e vrăjeală, oul e mai bun decât orice remediu din farmacie, care conţine şi puţin anestezic, de până să te lase durerile, te ustură de-ţi vine să escaladezi Carpaţii. Pe cuvânt de tăntă onoare.
Weekend-ul ăsta am fost la Sibiu. Şi am constatat ceea ce auzisem adesea anterior, dar contraziceam puternic. Puternic, dar neargumentat, din păcate.
Puţină lume la eveniment. Despre promovarea lui nu îmi pot da cu părerea, că nu am fost acolo să văd. Dar organizarea a zis că a acoperit mass media, ziare şi tv locale, afişe, tot tacâmul. Dar lumea nu s-a înghesuit. Şi cei care au fost acolo se uitau sceptici şi cu o sprânceană ridicată la orice.
Reticenţa publicului sibian vorbeşte urât despre locuitorii unui oraş îndrăgit. Dar am impresia că se face confuzia între aparenţă şi esenţă. Sibiul – în valenţele lui de astăzi- nu mai aparţine sibienilor, am mai spus-o. Şi cred că asta trebuie înţeles în cel mai pozitiv sens posibil. Ca imagine şi notorietate am făcut paşi de uriaş, însă în esenţă am rămas aceiaşi. E ca şi cum ţi-ai cumpăra un nou ruj de la Dior, dar ai uita să te şi speli pe dinţi.
Iar vestea se duce. Şi mirosul la fel. Din gură în gură.
p.s. Pentru noi a fost un succes, all in all. Fiindcă nu cantitatea oamenilor contează, ci calitatea celor cunoscuţi.
Azi noapte am dormit două ore pe ceas, acuma, cât am chiar prins din ele, nu bag mâna în foc. Am avut un drum frumos înapoi. Musai de transmis o mulţumire lui AB 82 xxx (nu mai ştiu exact şi nu vreau să vorbesc auria), dar ştiu că erau doi tineri în faţă, cu ochelari de soare pe figură şi cel din dreapta era mult. Deci, mulţumirea: că nu m-au omorât azi pe şosele. Însă nu garantez că nu au omorât pe altcineva totuşi până la destinaţie. După principiul, dacă vrei, poţi.
Apropo de asta, văzusem aici un slogan fain pe o imagine care a dispărut [!?!?!] la o campanie pentru păstratul blondelor în viaţă 🙂 glumesc, pentru păstratul vitezei, nervilor şi airbagurilor în limite legale.
Poveştile Clujului şi oamenilor de acolo sunt ca basmele copilăriei. Atât de departe de mine…
*imaginea e de pe la mine, am cautat, dar nu mai stiu de unde am cules-o. Daca aveti idee, dati de veste, ca asa m-a invatat mama, ca nu-i frumos sa furi de la altii… Ce fac in cazul asta?
Tocmai am fost întrebată dacă şi în Sibiu există pizza cu livrare la domiciliu.
?!?!?!?!?!??! Da, avem chiar şi maşini de spălat automate, frigidere şi pâine feliată.
