Acest articol a fost scris cu ocazia conferintei anuale Training 08, evenimentul de training general, de HR, vanzari si e-learning cel mai complex al anului.
Eticheta: oameni de la care invatam (Pagina 6 din 7)
Atenţie, un altfel de post!
Ştiţi cum e cănd cauţi una şi dai de alta. Dar nimic nu e întâmplător, aşa că atunci când am găsit printre documentele mele rătăcite intenţionat aceste extrase din carţile domnului Lazarev, mi-am zis, e semn. Şi am postat. Sunt însemnările mele, nu credeţi că e vreo recenzie profi sau vreo esenţă pescuită şi servită aici. De aceea, îndrăznesc să recomand toată seria scrierilor sale (noi avem acasă 9 cărţi, cred. şi nu îndrăzniţi să mă-ntrebaţi câte am citit! 😀 )
Într-a şasea am luat parte la primul schimb de experienţă cu o şcoală dintr-un orăşel din norde-vestul Germaniei, unde am găsit un obiceiu ciudat la familia mea gazdă. Ciudat, dar mi-a lăsat o impresie plăcută. Ei îşi urau mereu, alături de noapte-bună, te iubesc. Părinţii la copii, copiii la părinţi, părinţii între ei. Ziceau că aşa s-au obişnuit.
Şi cu adevărat vibraţiile pozitive au efecte. Azi-noapte am dormit îngrozitor şi am visat oribil. Şi m-am trezit cu gândul la cărţile mamei cu cristalele de apă. Doctorul Masaru Emoto a fotografiat aceste cristale de apă sub diferite influenţe vibraţionale. E incredibilă modificarea la nivel microscopic când apa e expusă muzicii clasice sau muzicii heavy-metal. Sau cum “reacţionează” la pronunţia unor cuvinte cu încărcătură pozitivă ca iubire, rugăciune, speranţă.
Povestea asta am citit-o în ceva carte Zen, dar mi-a rămas în cap şi mi-a luminat mintea:
(se poate să mai fi scris într-un post de ea, dar nu îl găsesc, oricum ştiu că am povestit cu cineva pe net despre asta-..)
O masă festivă cu invitaţi unii şi unii. Numai creiere. Specialişti, cercetători, savanţi. La un moment dat, gazda dă un citat, pe care îl susţine a fi din Biblie. Unul din invitaţi, ştiind exact că citatul respectiv nu este din Biblie, ci din altă lucrare, face corectura politicos. Însă gazda se supără şi îşi susţine punctul de vedere cu încăpăţânare. Atunci, invitatul care este absolut sigur că gazda se înşeală, i se adresează unui specialist în teologie: Dumneata, care ai citit atât, care ştii Biblia din scoaţă-n scoarţă, spune dumneata, care e adevărul şi cărei lucrări aparţine citatul.
Everybody’s Free to Wear Sunscreen!
(am văzut varianta audio la Tudor Chirilă; mie pe asta mi-a arătat-o de ceva vreme cineva prin mess, dar am uitat-o în drafts. pică numai bine de weekend)
Mereu am ştiut că drumul este mai important decât destinaţia. Şi “connecting some dots” dintr-o carte care mi-a luminat azi mintea şi clipul acesta, trag concluzia că a te afla în mişcare pe drum contează poate cel mai mult. Însă ce cale prezintă garanţii şi certitudini, în afară de cea căreia îi ştii Povestea? Deznodământul. Destinaţia.
Când vi se recomandă un film bun, doriţi să îi aflaţi şi acţiunea? – Nici eu. “Nu îmi spune ce se întâmplă!” Pentru că oricât de bun ar fi, astfel şi-ar pierde din farmec. Iar eu, din interes. Fiindcă farmecul constă în experienţa propriu-zisă. În cale.
Stay hungry, stay foolish!
p.s. dacă ştie careva de vreo subtitrare şi-mi zice şi mie, îşi face pomană cu o blondă neajutorată :p (aş vrea să îi arăt şi mamei)
via Andrei (să aibă oare legătură cu ultimul tău post şi cu opţiunea “help to enable”? -just 2 dots I’ve connected 😉 Are you reading my mind??? )
