Pentru cei care au deschis televizoarele mai târziu, aflați că am un băiețel de 1 an și 2 luni, pe care l-am născut în Anglia, unde am locuit până anul trecut. Toată sarcina și nașterea au fost acolo, sub atenta urmărire a unor moașe grozave -până am intrat pe mâna chirurgului că, asta e, altfel nu s-a putut.
Mi-am propus să invit câțiva bloggeri descoperiți mai recent să scrie un guest post duminica pentru noi. În principiu, sunt mame cu blog, de care cred că o să vă placă și la care poate veți ajunge mai repede prin intermediul meu. Puteți să-mi mulțumiți mai târziu :) Am pus pauză o vreme acestor postări, fiindcă nu mi s-a părut potrivit în contextul protestelor. Astăzi reluăm și o citim pe Andreea-Carmen Radu, autoarea blogului Mămică în formă, copil sănătos. E o împătimită a sportului. Sau poate o știți ca tipa aceea de pe facebook care mereu pune poze cu food p0rn ultra sănătos. Aproape că-ți vine să te apuci de mâncat broccoli!
Timp de 9 luni în burtica fiecărei viitoare mame se întâmplă un miracol. Miracolul acesta crește de la o zi la alta, formează o legătură cu cea care îl poartă alături de inima ei, se hrănește cu ajutorul ei. Tot datorită acestui miracol în corpul mamei au loc schimbări, schimbări care se traduc și prin kilograme în plus, dureri de spate, picioare umflate.
Introducere în atmosferă: am născut în Anglia cu o moașă la început, am terminat cu anesteziști și chirurgi în sala de operație. Toată sarcina mi-a fost urmărită de moașă (despre cum e o sarcină urmărită în Anglia am scris aici. Despre cum e o naștere în Anglia, am scris aici.)
Nu îi mai țin minte chipul. Știu doar că avea păr blond și lung și că era tânără. Dubios de tânără, dacă e să fiu sinceră. Îi aud însă și acum glasul, parcă avea clopoței care anunțau o mare sărbătoare.
O să povestesc într-o zi viitoare şi despre cum am născut, doar că la mine nu a fost tocmai cu poezie şi extaz, aşa că nu mă trage inima în mod deosebit. Însă, mă gândeam că am uitat să vă povestesc de colega de salon, sau cum să-i zic, din maternitate.
După ce-am ieşit din sală, m-au dus în ceea ce se numeşte “recovery room”, unde am stat din dimineaţa operaţiei până seara, când m-au transferat în salon. Mă rog. Şi, cum eram eu chiaună, nedormită şi ultra-mega-sfârşită, nemâncată, nebăută, în tot acest recovery room era imposibil să te odihneşti (le-am lăsat un review să le ajungă, patient satisfaction my ass, scuzaţi-mi franceza!), îmi dau seama că nu sunt singură. O voce bărbată, înfiptă şi excitată era în teleconferinţă. Ei, normal că vorbea tare şi cu elan, doar tocmai ce i se născuse copilul (aşa mi-ar fi plăcut să fiu şi eu de tonică, doar că abia miorlăiam două cuvinte.) Şi zicea aşa, (bag traducerea, să înţeleagă toată lumea):
Şi, cum vrei să naşti? Natural, dar cu anestezie, nu?
Păi nu. Să vedem, puţină terminologie:
Naşterea naturală e vaginală fără intervenţii medicamentoase, fără anestezie, totul natural.
