momente Archives - Page 3 of 5 - Și Blondele Gândesc

Caut nume de fetiţe frumoase*

Pe 20 July 2009

110

*nume frumoase, de fetiţe frumoase

În mai puţin de o lună îmi pierd oficial titlul de “aia mică” din familie. Trec prin momente dificile, dar profit la maxim de perioada asta, vă asigur. Mă alint de două ori mai mult şi mă trezesc tot după ora doişpe. 😀

Vă spuneam odată de poveştile altora de iubire. Iar, în curând, vine continuarea. Pe lume.

Nu vreau să vin cu lugu-lugu şi ploaie de diminutive, că-mi trimiteţi doctorul la domiciliu, dar … mă topesc de drag! O fi şi căldura asta nenorocită de vină, dar, vă zic, am început să mă topesc de prin noiembrie, de când am aflat vestea… Între timp, mă trezesc holbându-mă la ţoale pentru prunci, minunându-mă în faţa unor botoşei şi căciuliţe.., chestii din astea de adult repsonsabil. (De fapt, nici nu ştiu de ce am zis asta, că nici adult, nici responsabil nu mi se potrivesc.)

Ca idee, copilul ăsta nu vine pe nepusă masă, că, har-Domnului, şi-a anunţat vizita cu ceva luni înainte. Deci, nu există scuză că aia şi ailaltă…,şi deocamdată mai sunt detalii de pus la punct. Şi ce detalii! Aşa că, faceţi bine şi ziceţi acolo un nume frumos de nepoţică! 😉 (Ţinând cont şi de faptul că nu va rămâne toată viaţa aşa. Ea, că numele nu creşte…)

Nu regret nici o calorie!

De Miruna

Pe 22 June 2009

În o blonda in lume

11

Sunt în Cluj câteva zile, cu pedodonţia după mine, că studentului îi şade bine cu ştiinţa şi blondelor, cu drumurile. Când se combină, nu tre’ să dea cu resturi prin toamnă. Aşa că ne dăm silinţa. Dormim orele de frumuseţe, mâncăm tot din farfurie, să nu dăm motive universului să nu ursească vreo figură faină la examenul de săptămâna viitoare.

În fine, ideea era alta.Ştiţi Music Pub-ul din Cluj? Ăsta era un fel de local – pe vremea studenţiei mele :P- unde am intrat de vreo două ori şi m-am jurat că never again. Nu mă încadram în target, ca să mă exprim finuţ. Dar după ce am salivat vreo jumătate de oră pe blogul lui Adi Hădean (dacă n-aţi luat micul dejun sau n-aveţi o alună ca premiu de consolare, nu vă recomand să faceţi click, eu v-am zis, să nu ziceţi după aia…) am hotărât că în seara asta tre’ să fac o verificare, dacă oamenii ăştia chiar există sau s-au inventat pe net.

Rezultatele cercetării: pozitive. Groaznic de pozitive, că am mâncat “o” bunătate de “ceapă”, cum zic ei, adicătelea un fel de sandwich din lipie, cu chipsuri şi sos irish. Da’ sandwichul ăsta e cu fentă, că e unul cât mai multe, cum să zic… Adică, mănânci, domne!

O'ceapa

Şi aşa să vă imaginaţi, că am mâncat ca un copil cuminte tot din farfurie! (Bine, am primit şi niţel ajutor, dar neglijabil aş zice).

Treaba e că mi-a picat bine. Şi masa, dar şi compania. L-am cunoscut şi pe Andrei Crivăţ, care e genul de personaj mai simpatic în realitate decât pe net. Am povestit de toate, de la viermi în farfurii până la chirurgie pe creier, complicăciuni, ce mai… Şi dacă tot s-au încins poveştile şi poftele, ne-om vedea şi mâine, pe sară, tot acolo. Irish&Music Club. Şi dacă mai apăreţi careva, să n-aveţi pretenţia să-mi împart porţia cu voi 😉

*poza e făcută la mine în farfurie, de Adi

E ciudat că am timp?

De Miruna

Pe 18 June 2009

În flori cu mâner

19

Sau cel puţin, mai nou, aşa mi se pare…

Ştiţi senzaţia aia când citeşti în metrou şi te detaşezi de gălăgie, trimiţându-o undeva în fond, ca un fel de certificare a faptului că ai pierdut legătura cu ea şi cu orice ar putea să te atingă din jur. Exact aşa mă detaşez eu din oala clocotindă a lumii în care bolborosiţi voi. Cei care nu mai au timp nici să citească articolul ăsta până la final. Cei care nu mai au răbdare să pronunţe cuvintele întregi. Care caută frenetic altă melodie la radio, care au activat apelul în aşteptare.

Sunt într-o fază incredibilă a lui “am timp” în viaţa mea. O fi dintr-un refuz acut de a-mi asuma ceea ce ar trebui să fiu sau dintr-un fel de spaimă care mă încremeneşte în a copilări nişte clipe de final. Sau, din contră, imaturitatea care se ţine cu dinţii de mine, agonizându-mi trecerea spre ce urmează?

Tinereţea mi-e stare de fapt. Iar prezentul, singurul adevăr. Căci ziua de mâine e o variabilă mult prea largă pentru a mă consuma în numele ei. Mai ales că suportă amânare atâta timp cât, deocamdată, eu AM TIMP.

E ciudat. Dar e ciudat pentru voi, pentru mine e minunat. Şi poate e normal să vă fie ciuda(t). Doar v-aţi dori şi voi…

sursa

Vedeţi că-i ziua mea

De Miruna

Pe 10 June 2009

În every girl can be a princess

72

Azi se împlinesc 23 de ani de când o cunosc pe mama. Ea pe mine, ceva mai dinainte… 😀

Şi da, primesc urări de sănătate, minte şi noroc, doar mereu e loc şi de mai bine , când vine vorba de astea 3 🙂 şi blonde la un loc. A, şi fără pretenţii de petreceri şi băute (cu toate că vecinii ar merita chinuiţi un pic), dar mâine e cu examen. Şi asta presupune exces de ştiinţă, nu de alcool.

p.s. şi până la alte înştiinţări, copilele tot copile rămân.

Parisul weekend-ului nostru

De Miruna

Pe 18 May 2009

În o copila care respira gandeste si simte

39

La Paris, porumbeii sunt singuri. La Paris, vremea ştie să râdă şi să plângă în fiecare zi. La Paris e mult mai puţin sirop decât în poze şi puţin mai multă agitaţie decât în filme. Parisul a fost altfel decât credeam şi weekend-ul, mai frumos decât îmi puteam dori.

Cafe de Flor Paris

Fiindcă Parisul pe mine m-a aşteptat demult. Fiindcă mie mi-a arătat mai mult decât un turn luminat ori un pod peste Sena. Mai mult decât o piramidă de sticlă, desprinsă de pe flickr sau o catedrală, din romane celebre. Mi-a arătat că se poate. Se poate să-ţi doreşti şi să ţi se arate. O trăire în cea mai frumoasă dintre forme. Cea a weekend-ului nostru, la Paris.

Ştiţi, am doar câteva poze pixelate pe telefon. Multe sunt momentele care mi-au rămas imprimate în piele, pe retină; ele fac parte dintr-un întreg ce nu poate fi luat pe fragmente. Am fost nişte turişti fără aparate de fotografiat. Ne-am luat doar simţurile la noi. Şi-atâta m-am uitat la el pe fond francez, încât mi-l amintesc fără să vreau. Îl văd, în capul meu, cum n-ar vedea nici un aparat din lume. Fiindcă apropierile dau imagini neclare şi elemente lipsă. Cum ar fi bătaia genelor mele pe obrazul lui.

Pozele sunt prea brute, prea decolorate ca să ne surprindă cum eram. Sunt mijloace profane nedistribuite în povestea asta.

Şi înainte de a mă certa părinteşte, vă rog să vă imaginaţi cum eram pe puntea vaporaşului, în lumina rozalie a apusului pe Sena şi umbra turnului . Peisajul. Cum cupluri se aşezau cu spatele la el -peisaj, în blitzuri nesatisfăcute, rânjind artistic obiectivului. De aparat, că zâmbetele nu se formează la ceafă. Iar noi stăteam, cu noi în braţe, trăindu-ne momentul, fără a-l încredinţa unei maşinării. Că suntem prea săraci să ne permitem…

Fără intrări la muzee, fără maratonul Franţei în 3 zile, fără bătături în tălpi. Aşa că, dacă aveţi vreun gând să vizitaţi Parisul un weekend, ascultaţi încoace. Luaţi transport la metrou şi RER pe zonele 1,2 şi 3. A costat vreo 18 euro pe trei zile, parcă. Şi am mai avut şi un pass de o zi pe o bărcuţă. În stilul hop on/hop off. Şi , în rest, am luat străzile la pas. Cu pauze de cafeluţe pe la colţuri de terase. Sau la adăpost de ploaie, cu fundul în nisip, pe malul Senei…

Mi-am primit lecţia

De Miruna

Pe 10 May 2009

În cu faţa întoarsă către mine

18

Ştiţi cum vieţile noastre se compun din elemente constante, care la un moment dat au reprezentat o noutate, o bucurie, dar care încet-încet s-au transformat în obişnuit. Ştiţi cum ajungem să credem că multe ni se cuvin şi că nici nu mai e nevoie să ne dăm silinţa, ci e suficient că “suntem”? Cum apreciem multe lucruri abia după ce le-am pierdut şi alte poveşti din astea răsuflate care ţi se reactivează la anumite ocazii.

Şi atunci, orice ne scoate din rutină şi ne mai trezeşte puţin cu chef dimineaţa tinde să preia rolul principal într-o perioadă a săracei noastre existenţe. Fără măcar a da vreo probă anterior. Şi uite-aşa începi să te agiţi ca apa cu Fervex în ea, să ai nervi şi “program”, precum şi nevoie de iertarea unora din cei mai dragi oameni din jur.

Eu nu pot face mai multe lucruri deodată, asta am ştiut mereu. Niciodată nu am putut să merg de la discotecă în sala de lectură sau de la olimpiadă la întâlnire. În general, lucrurile primesc exclusivitate la mine. Fără o ordine anume, fără o logică în sine. Dar uneori e teribil să constaţi că şi tu poţi fi pe lista de aşteptare a cuiva, că şi tu trebuie să mai dai telefoane, că şi pentru tine există unul care s-a săturat.

Nimic nu ni se cuvine. Mai ales momentele. Şi nimic nu e veşnic, mai ales oamenii. Nici în vieţile noastre şi nici măcar în ale lor. Unele sacrificii sunt prea mari, iar altele nu merită. Şi nu întotdeauna se aplică aceleiaşi situaţii. Prioritizează, ca să nu fi lăsat în faţa uşii. Învaţă care e importanţa unei balanţe din cărţi, nu din experienţă. Fiindcă sunt momente care nu se aduc înapoi şi regrete care nu se pot anula.

Azi, bunica mea împlineşte 80 de ani. Am venit special pentru asta acasă. Păcat că am crezut că e suficient că am venit. Trebuia să şi rămân.

Mi-am primit lecţia. Şi nici nu m-am putut supăra pe cel care a servit-o. Iar dumneavoastra să nu faceţi ca mine.

Eticheta: momente (Pagina 3 din 5)

Caut nume de fetiţe frumoase*

Nu regret nici o calorie!

E ciudat că am timp?

Vedeţi că-i ziua mea

Parisul weekend-ului nostru

Mi-am primit lecţia

Proaspăt scoase din cuptor

Urmărește-mă și aici

Categorii

UNDE MAI ARUNC CÂTE UN OCHI

MĂMICI MIŞTO

Statistici trafic