Mă tot uit pe internet în căutare de inspirație, trag cu urechea pe la prietenele mele, încerc să-mi amintesc din fragedă pruncie: ce mai putem mânca la micul dejun? Și găsesc, nu zic nu, google e plin de idei bune și frumoase, sunt sigură că sunt făcute de oameni aceste aranjamente și că zânele nu ne-ar vizita pentru așa ceva:
Eticheta: mancare
Strângi din dinți măcar 2 săptămâni înainte, cam de când începi să te gândești că vine Anul Nou și ai vrea măcar să încerci să intri cu amândouă picioarele în rochia de anul trecut. Faci cumpărături cu o săptămână înainte, de zici că e Marea Aprovizionare înainte de Era Foametei din Războiul Beculețelor Aprinse. Pui pe masă cozonaci, friptură și sarmale, de te întrebi și tu cum, Doamne iartă-mă, au reușit atâtea platouri să-ncapă laolaltă. Nimeni nu se întreabă însă cum, Doamne iartă-mă, reușim să facem loc atâtor bucate la noi în stomac!
Pentru noi, începutul diversificării a fost un moment teribil de greu, care pe mine aproape m-a aruncat în depresie. Copilul nu mânca, nu deschidea gura, mă simțeam singură într-o luptă cu morile de vânt și nu-mi plăcea poziția asta de opoziție față de băiatul meu. M-am stresat mult, am citit o grămadă, m-am certat cu toți cei disponibili la certat, și, într-un final, am respectat un principiu bătut în cuie (acela de a NU îndopa copilul), ceea ce ne-a readus liniștea și armonia în familie. Vă recomand și dumneavoastră, cu căldură.
Deși începerea diversificării nu a fost un moment mult așteptat (l-aș fi alăptat exclusiv până la adânci bătrâneți), a fost mai degrabă ales de el decât de noi. După ce a împlinit 6 luni, a fost în erupție dentară o săptămână, cu febră, apoi a răcit. Până să-și revină copilul din situație și mă-sa din oboseală, au trecut 2 săptămâni și-au apărut doi dinți în față. La fix!
Cu pași repezi, ne apropiem de 6 luni de broscățeală. Deja mă întreabă lumea dacă m-am gândit cum o să fac diversificarea, ce o să-i dau prima dată și sub ce formă. Ce-o să-i dau după prima dată, inclusiv mai pe la 10 ani. Evident toți îmi povestesc despre cum e la ei cu copiii din dotare, deși, sincer, pe mine mai puțin m-ar interesa povești din experiența lor de adult, ci mai mult, din cea personală, de copil.