Ştiţi cum o văd eu pe asta cu videobloggingul… ca pe moda aia cu pantalonii pană. Adică, ok, se poartă la un moment dat, dar asta nu înseamnă că se potrivesc tuturor.

Videoblogging-ul duce din farmecul scrisului. E cam ceea ce face filmul din carte. Şi nu spun că filmele sunt o invenţie cretină, departe de mine gândul. Nu spun nici că filmele detronează cărţile. În fond, targetul e uşor diferit. Însă explicaţia e foarte simplă.

Atunci când un blog se construieşte prin

• caracterul conţinutului său (deci nu vorbim de bloguri nişate, care aduc informaţii de specialitate),
• interacţiunea dezvoltată acolo (uneori seamănă cu mici forumuri)
• curiozitatea pe care o trezeşte (vezi pitzipoanca, curvette, terorista)

e crimă să vii să-i dai o faţă. Fiindcă această faţă nu se va plia niciodată perfect pe imaginea creată deja în capul cititorului. E ca şi când îi serveşti omului o salată fără olivieră. Cea mai bună salată va fi tot cea pe care şi-o prepară singur, cu sare şi oţet după propriul gust. E un fel de user-generated content, unde produsul livrat e gata perfect. Dacă mai munceşti la el, ai toate şansele să-l strici.

Exact aşa cum cartea aproape întotdeauna bate filmul, tot aşa imaginaţia omului va bate întotdeauna realitatea finită. E firesc să fie aşa. Căci un blog se construieşte din autor, conţinut şi consumator (cititor). Unde ipostazele astea se confundă la un moment dat, din moment ce

• autorul creează conţinutul (e blogul meu şi fac ce vreau),
• conţinutul atrage consumatorul (cititorul, indiferent dacă e unic sau unul dintr-o mie, părerea mea e că fidelizarea şi apoi perseverenţa lui contează ) şi
• consumatorul poate deveni autor (prin implicare directă sub forma comentariilor sau a guest-post-urilor).
• Şi ca să tragem săgeţi în toate părţile, autorul însuşi devine consumator, chiar dacă se rezumă strict la a citi comentariile. Când le şi răspunde, face trecerea clară prin toate cele 3 ipostaze.

Iar toată figura asta cu anonimatul, cu pieptul umflat după monitor şi tupeul la tastatură e parte integrantă din mirajul blogging-ului. E drept, în variate măsuri, în funcţie de nişte parametri psiho-sociali, care nu fac subiectul acestui post.

Ce voiam să spun: Nu vă apucaţi, dragilor, să vă daţi arama de vedetă pe faţă, că – exceptând cazul în care sunteţi ceva mega-isteţi şi pricopsiţi cu daruri artistico-divine- mai degrabă vă daţi cu firma-n cap şi cu blogul în baltă. Nu toată lumea stă bine în poze. Unii sunt urâţi cu spume pe sticlă, dar infinit mai frumoşi în realitate. Şi nu au cum să schimbe chestia asta. Oricât de “perfect” ar cădea lumina sau ar şedea şuviţele.

Oricât de mult şi-ar da silinţa, un blogger holbat, serios şi mişcător nu se va ridica la înălţimea scrierii care l-a consacrat. Nu va putea fi la fel de jovial, dezinvolt, glumeţ sau incisiv. Ba dimpotrivă, va contribui puternic la distrugerea imaginii pe care şi-a construit-o, sunt convinsă, cu muncă şi trudă. Va dezamăgi.

*Acesta nu este un post. A se trata ca atare.

• Ieri m-am întîlnit cu Nina, care m-a aşteptat tînără şi frumoasă la metrou în Romană, să-mi dea stickere cu LOVE CAN BEGIN HERE. Iniţiativă foarte mişto, sunt curioasă ce urmează. Mulţumesc, Nina!
• “Interviu cu copila blondă” la Sorin (sună foarte vi-ai-pi asta cu interviu cu mine :> , dar n-am ştiut cum s-o dau mai modest. Oricum, cînd mă fac Andreea Esca, voi aflaţi primii, promit :p)
• stiri.it aşteaptă feedback de la noi. Mie îmi place conceptul. Un fel de IT pe limba tuturor. A blondelor inclusiv 🙂

Începe nebunia cu Roblogfest, ediţia din 2009. M-am uitat şi eu pe pagina evenimentului, că anul trecut l-am prins doar pe picior de plecare şi chiar voiam să scriu un material pentru Ziarul Studenţesc. Da’ faza a trecut până m-am trezit eu să scot creionul şi hârtia… Acu’ am ciulit urechile, acu’ rămân cu ochii în patru, îmi pregătesc lăbuţele să aplaud aprig premianţii. Şi nu numai, că sunt prieteni pe acolo.

• Deocamdată nu l-am văzut pe Chirilă nominalizat, dar precis puberele admiratoare îşi vor reveni din leşin până la încheierea propunerilor şi se vor isteriza în clickuri şi răsclickuri, că măcar atâta pot face şi ele pentru idol. Nu că aş avea ceva cu obiectul venerat în sine (mă refer la opera artistului, desigur), că doar ce bărbat trecut de treizeciul cel aducător de chelie nu visează la fane leşinate şi dispuse. Sau disponibile era? :p
• La categoria cel mai popular blog am văzut neaşteptat de multe bloguri. Alături de cel mai popular blog. No offense, people. Acum, având în vedere că nominalizările sunt şi cu autoservire, mă întreb: O fi ca la Oscar, până şi simpla nominalizare să aducă augmentări de milioane pe episod? Că altfel, nu-mi imaginez câtă naivitate pe cap de clickăit să deţii pentru a înscrie propriul blog acolo? (aş fi curioasă dacă scrie pe undeva treaba asta)  No offense again, că am văzut şi prieteni pe acolo. Care precis apar pe listă în urma “pilelor” băgate de duşmani. (eah, hai că v-am scos la faza asta! daţi o apă plată!)
• Mai observ că adevărata luptă pentru titlul de “most sexy” se dă între bărbălăi, nu între gagici. M-a băgat şi pe mine Diana Bobar în ceva joc din ăsta de adulţi, cu toate că am avertizat-o că e pasibilă de zdup. Concursul nu e pentru copii… Să nu zici că nu ţi-am zis :p Mulţumesc frumos pentru intenţie, chiar dacă partea de “micro” nu mă prea încântă din principiu… 😀
• Mă distrează expresia “dot ro”. Îmi aminteşte de două chestii, 1. cum ne-a explicat profu’ de info într-a 9a să pronunţăm întotdeauna “si-plas-plas” sau “ce-plus-plus”, niciodată “si-plus-plus”, cică româno-americana e semn de ieftin şi prost. Cu toate că am auzit că taxele sunt mari şi campusul beton. :p Şi 2. cum râdeau ăştia de mine, când îmi chemam taxiul la căminul din Cluj, la “Siti CEntral” [City Central]. Da’ era singura formulare pe care tanti de la vorbitor o recepţiona. Iar eu mă adaptez iute.
• În rest, numai de bine, mulţumiri celor care mă iubesc declarat 😉

Şi, în altă ordine de idei, vineri seara, care sunteţi în zonă şi vreţi o pauză de la sesiune sau o alternativă la zbenguiala din discotecile înghesuite vedeţi că mergem la întâlnire cu Ion Barbu, în cadrul unei ediţii speciale Booktalks. Cred că partea cu “speciale” se referă şi la faptul că Andrei vine pe post de căscat gura şi băgat de vină. Înseamnă că a ajuns în unul din punctele în care şi-a dorit, unde proiectul se ridică în două picioruşe şi face primii paşi singur-singurel. Felicitări, aşteptăm majoratul!