Rezultatele căutării "guma de mestecat" (Pagina 2 din 2)

Abracadabra, Feriti-vă de măgăruş şi Bonibon. 1 Iunie e pentru toţi copiii

Mihai Constantinescu, O lume minunată

Aşa că, haideţi mai bine să aruncăm girjile la gunoi şi despre copilărie să vorbim…

Mai ştiţi “Feriţi-vă de măgăruş” şi “Ba da, ba nu“?

sau “Abracadabra“, “TipTop MiniTop” şi “Arlechino“? (un articol referitor la capitolul acesta găsiţi aici)

pe vremea jocurilor noastre de-a v-aţi ascunselea, şotron şi nu te supăra, frate! , pe vremea păpuşilor noastre primite de pe la rudele din străinătate, pe vremea programelor de sâmbăta dimineaţa de la TVR1 şi a casetelor înregistrate de părinţii noştri fără titrare în lb română.

Pe vremea în care mestecam guma Turbo şi mâncam Bonibon. Sau mai ştiţi ţigările alea din guma de mestecat, roz, vândute vărsat?

Şi Veronica? Încă ascult şi privesc cu plăcere…

Şi dacă tot vrem să trăim vesel, să nu renunţăm niciodată la un 1 iunie simţit în tot sufletul nostru de adulţi cu facturi pe numele propriu şi prunci care cer de mâncare.

Cel mai crunt moment de blonzime

Am avut cateva momente in viata mea… cand gura o ia fast forward, cand sinapsele se incapataneaza sa functioneze, cand ti se urca sangele-n obraji, si ulterior ti se face paru cret de nervi la prostia la care tocmai ai luat parte.

Stateam si ma gandeam ca probabil traiesc in era paradoxurilor.
Cand razboaie mondiale impart acelasi secol cu marile incercari ale bisericii de a se unfica.
Cand industria alimentara e in floare, dar lumea e inspaimantata de E-urile livrate ambalat.
Cand facem campanii antifumat, dar numarul fumatorilor in randul copiilor creste.
Si cate si mai cate…

Pe toti ne afecteaza, caci traim sub acelasi cer. Dar eu de razboi mondial am invatat la scoala si mi-au povestit batranii. De hranit m-am informat s-o fac cat mai corect. Am renuntat la guma de mestecat, fornetti si toti stiu ca beau doar apa plata. Iar fumatul l-am biruit, am depasit demult varsta critica.

Si atunci atentia mi se indreapta spre paradoxurile din imediata mea apropiere, din chiar biosfera vietii proprii.
Cand eram mai mica si treceam cu ai mei pe langa Mc Donalds’ urile din Bv sau Bucuresti, faceam ‘ca toate trenurile’ ca nu opreau sa ne infruptam din deliciile puse in vanzare. Salivam pana la lacrimi, dar ai mei ramaneau neclintiti de toata suferinta asta. Motivele -la vremea aceea- erau medicale. Nu stiu cum se face ca nu mi-a reusit vreodata sa-mi santajez parintii in vreun fel. Dar inca nu ma dau batuta!

Alta data, printr-a 5a, venise moda picioroangelor la copilele de gimnaziu. Cunoasteti, desigur, acele hidoase talpi de 12 cm pe care isi balanganau pustoaicele greutatea…corpului si a mersului. Eah, am plans vreo 3 zile… mi s-a explicat cat e de nociv pentru oasele mele in plina dezvoltare, dar de zgomotul puternic al suspinelor,nici nu mai puteam auzi ceva.

Si uite-asa…ca-n basmele cu happy end, am ajuns zilele trecute –intr-o calatorie fiind- cu ai mei dragi parinti intr-un McDonalds’. Acum trebuia ei sa se roage de mine sa ingurgitez ceva. Dar eu eram de data asta cea de neclintit in fata gretzoseniilor savurate manierat de ei. Le-am urat haleala placuta, nici sa gust nu mi-a trebuit. Simpla amintire a documentarelor vazute pe net mi-a tinut in frau orice fel de pofta nebuna, ba chiar a pus-o –n cui, cu termen de valabilitate nelimitat.

Sau am ajuns sa se roage mama de mine sa abandonez adidasii, blugii evazati si gecutele de fas. Imi explica, de cate ori vine vorba, cat de feminina e o fusta in locul vesnicilor pantaloni, sau cat de chic e o rochita cu un paltonas deasupra. Incet-incet a si reusit sa ma convinga. Superstarurile se afla in inferioritate numerica absoluta fata de balerinii cu sau fara toc, cizmele cu talpa sau botinele atat de in voga. Dar asta nu inseamna ca si dragostea mea e direct proportionala.
Mai are mama de muncit inca… nu posed nici o haina de blana sau vreo caciula de cucoane. Am o haina de piele, senzationala pe umeras, dar intr-o contradictie totala cu detinatoarea umerasului. O tin pentru ocazii…

Si ca sa nu ma opresc din sirul paradoxurilor si al schimbarilor… in aceeasi zi din saptamana – de parca nu sunt atatea altele in care se pot intampla lucrurile- patesc ceva care ma bulverseaza total.
Ati citit vreodata cel mai frumos sms de pe lumea asta? Eu da! Si chiar la mine pe telefon. De la cineva care ma iubeste. Mai mult decat poate pricepe capul meu blond in momentul asta. Poate sunt prea mica, prea necoapta, prea speriata si prea blonda pentru a intelege dimensiunea, intensitatea si spectaculosul unui sentiment. Poate voi muri mica, necoapta, speriata si blonda.
Poate inconstienta tineretii ma impinge sa-mi asum riscuri uriase. Poate nu mi-o voi ierta la batranete.

In fine, la cateva sferturi de ceas departare, primesc o invitatie tentanta. Care m-ar fi bucurat. Nu as putea spune de ce. Pur si simplu cateodata se intampla sa percepi o vibratie ciudata in aer. Caci eu nu cred in vorba ca “e plina lumea”. De ce “e plina lumea” n-am eu nevoie. Insa cotele tentatiei scadeau pe masura ce invitatia lua directia: tv-ul lui, camera lui.. unde se spunea a fi mai cald si mai comod. Si mai putin crestin, adaug eu,dupa intentiile individului. La randu-mi, l-am invitat sa-si caute altundeva persoana cu care sa masoare temperatura locuintei.
E drept, barbatul e dator sa incerce.
Insa problema paradoxurilor ramane…
Si cel mai mare paradox e ca imi doresc un lucru, si cand mi se intampla, e prea tarziu si e…degeaba.

Râsul e coloana sonoră a distracției – Cum îl fac pe bebelușul meu să râdă

Râsul e coloana sonoră a distracției - Cum îl fac pe bebelușul meu să râdă miruna ioani

Primul lui hohot de râs așa pe bune a fost la Sibiu. Nu mai știu cât timp avea pruncul, dar era mic, fiindcă încă stătea pe spate. 4, 5 luni? Taică-său era lângă el, pe pat, eu eram în picioare, în cameră erau prezenți și cei doi bunici. Dintr-o scălâmbăială în alta cu mama mea, bunica lui, ea a început să râdă în hohote, el a prins firul și de acolo s-a dus. O hăhăială grozavă! Nu se atingeau deloc ei doi, doar se priveau în ochi. Ce lecție de conectare! Înainte de Cuvânt a fost Bucuria. Fiindcă doar asta a fost acolo, atunci. O anumită vibrație dintre ei doi, la care ne-au primit cumva și pe noi, ceilalți prezenți la scenă. A fost fabulos. Unul dintre primele semne că în ghemotocul de câteva kilograme se trezește conștiința băiatului meu. Că ne vede și ne simte. Că e fericit în familia lui. Am râs și am plâns toți adulții atunci în camera aia, dar rămâne între noi.

Ce am observat atunci (Premisele pentru o sesiune de râs pe cinste)

Continuare

Leapşa scriitoricească

Asta e leapşa aia după care tot urlam eu pe twitter, că nu mai ştiam de la cine am primit-o.

1. Care este cea mai buna carte citita de tine?

Mereu ultima carte pe care o citesc mi se pare cea mai cea.

2. Ai facut cadou carti?

Da. Ce vrei să zic acuma?! De fiecare dată când ştiam exact titlul pe care şi-l doreşte omul sau când nu aveam ce altceva să-i dau :p

Continuare

Fă testul şi spune pe bune :p

De câteva zile prezent în blogosferă, testul ăsta e numa’ bun de arătat românului consumator de online, banane şi gumă de mestecat.

Mergeţi aici, faceţi testul şi lăudaţi-vă cu rezultatele!
(n-am zis dă mai departe că nu ştiu exact la ce se referă chestia asta… ce să dau mai departe: bunul simţ, simţul civic ori simţul găurii? ori lipsa oricăruia dintre ele… Poate mă lămureşte careva.)

Pagina 2 din 2

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 123 queries in 0.281 s