Categoria: leapşa (Pagina 2 din 7)

Într-o pereche de papuci

Smaranda mă provoacă să găsesc o singură poză care să reprezinte anul 2010 pentru mine. Îmi place jocul ăsta, că e foarte greu. A fost un an în care s-au întâmplat multe. Multe de tot. S-au legat nişte lucruri în viaţa mea, ca în anul 3, când lucrurile începeau să capete sens pe la şcoală. Că, în primul, nu înţelegeam nimic. 😛

Continuare

Întrebări şi răspunsuri lepşeşti

1. Când ai simţit că părinţii tăi au fost cu adevărat mândri de tine ?

Când ne ţineam toţi trei de mână şi intram pe porţile facultăţii de Medicină din Cluj. Mă duceam la înscriere. Ăla a fost un moment în care m-am bucurat mai mult pentru ei decât pentru mine. Ai mei au terminat amândoi acolo.

2. Pe cine ai dezamăgit cel mai tare?
Cred că pe tata. Şi mi-a luat ceva vreme până să înţeleg că dezamăgirea e a lui şi nu am de ce să mi-o asum. Dar încă mai am momente în care trebuie să duc muncă de lămurire cu mine.

Continuare

5 din 2010 şi continuarea

Împletind frumos două lepşe, una despre trecut (de la Daniela) şi alta despre viitor (de la ştrumfiţa), nu vreau să intru în pâinea lui 2011 cu datorii lepşeşti pe la prieteni.

5 din 2010 / într-o ordine departe de “cronologică” sau “importanţă”. Într-o ordine involuntară:

  • Un curs care mi-a deschis ochii şi câteva drumuri. Un curs pe care nici în ziua de astăzi nu l-am absolvit şi pe care nu-mi doresc să îl termin vreodată. Fiindcă sunt prea frumoase lucrurile cu care m-a îmbogăţit. Cele pe care mi le-a descoperit.
  • Angajarea la ELLE, care m-a schimbat pe mine ca femeie. Într-atât încât nu îmi mai e greu să mă dau cu cremă seara, pe faţă.
  • Nunta de argint a părinţilor mei. Ca o confirmare că poveştile frumoase şi iubirile adevărate sunt mai aproape decât arată la televizor… Şi primul meu cadou adevărat pentru ei. Să tot faci copii ca mine! :p
  • A început tata să-mi citească blogul. Şi să se uite la mine nu numai cu iubire, ci şi cu admiraţie. Păcat că a fost nevoie să privească prin ochii altora ca să mă vadă aşa. Dar ce noroc că s-a întâmplat totuşi.
  • Vacanţa de iarnă.

5 pentru 2011:

  • să termin facultatea
  • să scriu cu diacritice pe twitter şi facebook
  • să mă culc mai repede seara
  • să -mi caut rostul şi să găsesc Provocarea
  • şi … el

În ceea ce priveşte bloguşorul meu drag, poate n-ar strica o temă proaspătă şi o minte mai sclipitoare. Dacă tema se rezolvă din bunăvoinţa unor prieteni, treaba cu mintea e mai complicată. Până una alta, să ne bucurăm de ce avem.

La mulţi ani!

Cum să arate contraceptivul ideal?

Prezervativul e moartea pasiunii, pilulele taie libidoul, abstinenţa e cea mai sigură metodă. Nu vreau să militez pentru eliminarea mijloacelor anticoncepţionale din vieţile noastre, Doamne fereşte! Planeta e oricum suprapopulată şi nici războaie nu mai sunt. Dar fără legătură cu binele universal, suntem în primul rând responsabile de binele personal.

Ştiţi, aveam o prietenă pe care atâta am bătut-o la cap, până am convins-o să folosească şi pastile şi prezervative. Fiindcă asta era cea mai sigură metodă de protecţie, după capul meu de-atunci. Şi după cel de-acum, cu toate că blestemele prietenului ei probabil că m-au ajuns din urmă. Şi aici mă opresc cu povestea, că şi tata citeşte blogul, iar eu nu mi-s tocmai măritată. Plus, vreau să fim un exemplu pentru puştoaice şi puberi, care-s oricum cu hormonii-n batistă.

Cum arată contraceptivul ideal? – să iniţiem o leapşă!

  • În primul rând, să fie sigur. Dar sigur, domne, că dacă nu, ţi se taie tot elanul de a urca pe orice culmi, oricât de înalte. Femeia e sclava gândurilor ei, bărbaţii care nu ştiau asta să bage bine la cap şi să profite din plin. Că nici noi nu ne supărăm. Dacă la ei, dragostea trece prin stomac, la noi, trece prin urechi. I rest my case.
  • Apoi, să nu fie prezervativ. Dacă aţi fi crezut că doar domnii au o problemă cu nevinovatul, aflaţi că nici doamnele nu sunt tocmai fane. Dar ce preferă ele? Preferă să aibă încredere că el e Făt-Frumos şi le are pe toate, în afară de tot soiul de crocobauri adunaţi de pe la alte domniţe. Mă-nţelegeţi. Iar moartea pasiunii pentru femeie survine subit în momentul în care lucrurile, din focuri intră brusc în standby, căci cutia cu prezervative e în buzunarul de la pantaloni. Sau în geantă. Care e pe cuier. Iar tu eşti în dormitor. Aprinde lumina. Te ia frigul. Şosetele atârnă de pat. Şi chiloţii-s pe dos. Bleacs. Ce vă spuneam? Moartea pasiunii.
  • Presupunând că el le are pe toate, inclusiv încrederea ei, excludem cele de mai sus. Mergem la următorul nivel: strict contracepţia. Pilula? Am auzit că scade libidoul şi că pe unele le-ngraşă. (Ceea ce e fals, domnii mei. Şi o minciună sfruntată de-a iubitelor voastre, care nu se pot hotărî pe care-l iubeşte mai mult: pe voi sau pe dl Frigider. Ştiu, e dur. Nu vă aruncaţi frigiderul pe geam, el n-are nici o vină.) Apoi, cu pilula trebuie să ai maximă încredere în ea, că o administrează în fiecare zi, cam la aceeaşi oră. Personal, nu condamn bărbaţii care nu se încred. E o responsabilitate prea mare ca să o laşi altcuiva.
  • La plasturele hormonal îmi place că scap de grija fiecărei zi „ia pastila, nu-i pastila”. Dar e prea extern, se vede şi poate cădea. Plus, ideea de plasture mă sperie, de parcă aş avea vreo boală.
  • Următorul pe scara evoluţiei e inelul vaginal, care e pentru interior şi nici nu trebuie administrat la 7 zile ca plasturele. Ca să nu mai zic zilnic, ca pilula. Ăsta merge pe principiul ”o dată şi bine”. Mi-ar plăcea să fie colorat, căci imaginaţi-vă ce terapia culorii ar însemna asta! Din interior.
  • Injecţiile contraceptive nu-mi fac cu ochiul, căci mă cară la medic, iar eu sunt o persoană ocupată. N-am timp să-mi văd nici prietenele cât de des aş vrea, apăi să îmi clădesc o relaţie cu doctorii.

În concluzie, contraceptivul meu ideal: să fie sigur, să nu se vadă, să se administreze cât mai rar (o dată pe lună) şi să nu aprindă lumina :p

Şi fiindcă nu cred că tema metodelor de contracepţie vizează strict fetele, dau leapşa mai departe, către ele şi nu numai: Dojo, Denisuca,Tomata, Corina, Ştrumfiţa, Nina, Nebuloasa, Raluxa, Roxana, Sana, Criserb, Makavelis, Adrian Ciubotaru. Băieţi, care e idealul pentru voi?

Biografie sub formă de leapşă

Drăguţă leapşa, mulţumesc frumos, să trăiţi, să mai aveţi şi alte idei bune. Acesta este un post pentru mine, nu mă certaţi că l-am scris. Uneori mai are omul nevoie să se creadă buricul pământului.

  • La 6 luni făceam “vai vai, tătelu’ “, un fel de vorbă pe care m-au învăţat s-o zic, ca să aibă de cine se distra. Dacă o întrebi pe mama, va spune că la 6 luni ziceam poezii. Eu nu-mi amintesc, deci nu o pot contrazice 😛
  • La 4 ani deja mă uitam ca bezmetica la Sissi.
  • La 5 ani cred că am mers prima dată la grădiniţă. Şi îmi doream să stau la bloc, ca să am mulţi prieteni.
  • La 6 ani am schimbat grădiniţa şi am început să învăţ germana. La serbare ştiam pe de rost rolurile tuturor celorlalţi copii. Şi eram foarte slabă şi ştirbă.
  • La 7 ani am făcut prima temă: o pagină de bastonaşe. După primele 2 rânduri, am obosit în asemenea hal, că a trebuit să mă ducă mama la o plimbare, să mă recreez.
  • La 8 ani ratam premiul întâi din cauza unui 8 la muzică. Eram în clasa întâi şi probabil singura fără coroniţă. Antitalentul la muzică mă urmăreşte de atunci încoace.
  • La 9 ani mi-a murit străbunica. Şi am rămas cu o frică groaznică de sufrageria noastră. Plus, cu o scârbă de garoafe şi bujori.
  • La 10 ani aveam minijup mulat şi tricou cu buricul gol la ziua mea. Am şi poze. Eram în clasa a treia, cred că anul în care am mers cel mai puţin la şcoală. Învăţătoarea noastră era în concediu de maternitate şi o înlocuia o cretină care ne-a zis că 50 e număr impar. Ai mei se bucurau să ştie că mă uit la RTL2 decât la dobitocii de la catedră. Şi tot în anul ăla am ieşit prima dată din ţară: Austria, Germania, Belgia. Am fost la Schonbrunn. Şi am început să înţeleg acţiunea filmului de la 4 ani.
  • La 11 ani nu mai ştiu.
  • La 12 eram într-a cincea şi am plâns 3 zile că vreau pantofi din ăia cu platformă, de se purtau nevoie mare de piţipoancele vremii, prin spatele blocurilor. După 3 zile m-am oprit din bocete, că impresia artistică nu avusese efectul scontat. Ai mei erau de neclintit.
  • La 13 ani am avut cel mai fain an din generală. Am început să scriu poezii. Şi am suferit cumplit când băiatul de care îmi plăcea a scuipat pe jos în curtea şcolii. Ce urât! 🙂 La 13 ani l-am cunoscut pe Narcis şi am făcut emisiunea la Antenă.
  • La 14 ani mi-am făcut o îngrozitoare poză de buletin, care m-a urmărit până nu demult. Şi Ada (prietena mea cea mai bună) a plecat în America.
  • La 15 am fost deşteaptă tare la Capacitate şi boboacă la Bruk. Apoi l-am cunoscut pe el, am fost la prima întâlnire, ne-am ţinut de mână şi când ne-am pupat nici nu ştiam cum se face.
  • La 16 ani am fost în SUA. Şi am visat în engleză.
  • La 17 ani mi-a frânt inima cel mai mare dobitoc pe care vi-l puteţi închipui. Şi asta, în doar 3 luni de zile.
  • La 18 ani am dat un chef monstruos cu prieteni buni şi lacrimi înghiţite pe ascuns. Am primit inelul de pe dreapta, de care nu m-am mai despărţit de atunci.
  • La 19 ani am intrat la facultate în Cluj. În primele 2 săptămâni eram ca în tabără, după aceea a început să-mi fie somn.
  • La 20 ani l-am descoperit pe el, probabil băiatul care m-a iubit cel mai mult dintotdeauna. Cel care m-a trimis la Ziarul Studenţesc din Cluj. Singurul meu iubit care căuta să-mi citească textele. Pe vremea aia nu aveam blog, ci doar un folder în my documents, pe care-l ascundeam cum puteam de bine.
  • La 21 ani nu mai ştiu. Facultate şi câteva mici drame pasagere. Dar frumoase pentru sufletul meu. Şi mi-am făcut blog 😀
  • La 22 ani m-am mutat la Bucureşti. A fost poate cea mai bună decizie din viaţa mea. Şi-am cunoscut un super tip. Pe care, între timp, am reuşit să-l iert că e atât de super şi atât de puţin al meu.
  • La 23 ani am intrat în câmpul muncii, la ELLE România. Poate cea mai interesantă chestie care mi s-a întâmplat. Am început să mă fac mare.
  • La 24 ani am atins prima mie de abonaţi pe blog. Şi într-o sâmbătă de octombrie târzie, m-am plimbat prin parc. Şi m-am uitat cu jind la salciile tolănite pe malul lacului. Şi la ei. Uitaţi-vă şi dumneavoastră. Cum să nu-ţi doreşti aşa ceva.

*Dau leapşa mai departe Ştrumfiţei,Ninei, Corinei şi lui Jamilla, Orin şi Ştef. Şi oricui îi mai place.

Cărţi şi blonde

Şi nu e vorba de lecturi urbane, ci de o leapsă drăguţă, primită. Se pare că săptămânal îmi fac rost să scriu despre cărţi sau lucruri legate de acestea. O mai fi vreo speranţă şi pentru mine!

1. Care este ultima carte pe care ai citit-o?

Biologia credinţei, Bruce Lipton. E dovada că nu suntem victimele genelor noastre. Programul nostru nu s-a scris aşa “simplu”. El încă se scrie. Clipă de clipă facem alegeri: sănătatea sau boala. Sunt superinteresante mecansimul şi studiile făcute de biologi. E o carte pseudoştiinţifică, dar pe care o înţeleg. Pe mai multe niveluri.

2. Dacă ai putea fi un personaj dintr-o carte, ce personaj ai fi şi de ce?

Eu nu citesc cărţi cu personaje, dar îţi răspund. Probabil, Degeţica. Fiindcă e povestea pe care mi-o spunea mama când eram mică. Dar nu mai ştiu dacă era şi-un prinţ… că nu se poate fără prinţ!

3. Care e cel mai frumos film pe care l-ai văzut până acum?

Sissi, cu siguranţă. Cel mai emoţionant, La vita e bella.

4. Dacă te-ai putea întâlni cu un scriitor, ce scriitor ai alege?

Probabil, unul din Evanghelişti.
Sau Jules Verne. I-aş face un update rapid la cele întâmplate între timp, după care aş avea o listă de întrebări…

5. Care e melodia ta preferată, cea pe care o asculţi fără să te poţi sătura de ea?

Acum sunt în faza de valsuri. Dar, în rest, am un playlist pe trilulilu, de care nu mă mai satur.

6. Unde ai locui un an, departe de casă?

Oriunde ar fi el. Singurul motiv să fiu departe de casă.

7. Când citeşti, pentru a marca locul unde ai rămas, foloseşti semn de carte sau îndoi pagina? Şi ce fel de semn de carte?

Mă enervează îngrozitor oamenii care indoaie paginile!!!! E atât de greşit!!! De ce se face asta?!?!?! Ca semn de carte folosesc orice, asta e ultima mea grijă.  De obicei, ce găsesc prin baie: eşantioane de prin reviste, hârtie igienică, bucăţi dintr-o revistă veche…Dar niciodată nu îndoi pagina. În cel mai rău caz, ţin minte unde am rămas.

8. Ai primit în ultima perioadă cărţi cadou? Şi dacă da, care?

Aici am scris mai multe. De atunci, n-am mai primit. Dar nici pe astea nu le-am citit integral.

9. Îți place să reciteşti unele carţi?

Nu. Dar îmi place să recitesc pasaje. De aceea şi citesc cu creionul în mână. Subliniez ce îmi place şi revin. Ca la şcoală: recapitularea e mama învăţăturii. Adesea, a moralei din poveste.

10. Care crezi că este cartea care ar trebui impusă tuturor ca “lectură obligatorie”?

Inteligenţa materiei, Dulcan. Mie îmi pare rău că am descoperit-o aşa târziu şi că nu mi-a spus nimeni mai devreme de ea.

11. Care e locul preferat pentru lectură?

Fără discuţie, toaleta. E locul în care mă relaxez total. Iar atunci când ajung să-mi amorţească picioarele, senzaţia de “sunt acolo, între rânduri” e maximă…

12. Care sunt motivele care te determină să alegi o carte pe care să o citeşti?

Subiectul, nu neapărat autorul. Recomandarea. Habar n-am. Mi s-a întâmplat să intru în librării şi să vină cartea la mine. Pur şi simplu.

Sunt curioasă să aflu şi răspunsurile dv, mai ales că se spun şi titluri de cărţi. Iar dacă aveţi răbdare să scrieţi un post pe blog, daţi-mi de ştire, rogu-vă, să pun un link frumuşel acia (bine, Stef! si strumfita)

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 129 queries in 0.216 s