Nu știu dacă e o coincidență sau nu, dar după ce ieri am văzut niște poze de-ale doamnei primar Firea pe facebook cu copiii dânsei pe bancheta din spate, ținuți în brațe de două doamne care nu păreau a fi scaune auto cu centuri de siguranță, azi mi-a apărut acest articol în feed, despre o fetiță de doi ani, aproape decapitată într-un accident de mașină, deși se afla într-un scaun auto instalat corect.
Săptămâna asta am citit doar eu de 4 (patru!) accidente rutiere, în care copiii au fost victime.
Copiii morți în accidente de mașină stăteau oare în scaunul auto special?
Uneori îmi doresc să fi avut copii pe vremea în care să fii un părinte bun însemna să îi speli pe mâini înainte de masă. În ziua de astăzi, a fi un părinte bun presupune să citești biblioteca de cărți, să fii la curent cu cele mai recente studii și recomandări, presupune hrană bio, timp special, attachment parenting, cosleeping și Alfie Kohn.
Scriu aceste rânduri după un drum de 7 ceasuri cu mașina, care ar fi trebuit să dureze 4. Cu un bebeluș la bord, ceea ce poți parcurge și cu ochii închiși devine imprevizibil, ce mai, o adevărată aventură. După fiecare experiență am învățat câte ceva, de aveam impresia că la următorul drum va fi și mai ușor, și mai rapid, și mai și.
