Când grija nu ține cont de granițe și protecția devine o formă de iubire (p)

Știi genul ăla de părinte care minte? Caz concret: prietena mea. Și mama ei.

Prietena mea locuiește de mulți ani în UK, mama ei e pensionară full-time în România. Genul care nu te deranjează cu nimic, nu îți cere, doar îți dă. Ba chiar, din pensia ei mică, plătește facturi, medicamente de tensiune și le mai dă și nepoților câte 100 de lei când vin pe la ea.

Într-o zi, mă sună prietena mea:

-Au luat-o cu salvarea pe mama, poți merge până la ea?
-Auleu, a căzut? (cele mai frecvente accidente sunt cele domestice la bătrâni, primul meu gând, o știam altfel sănătoasă tun)
-Băi, cică i s-a rupt o tumoră în abdomen și o vor opera, nu știu mai multe, fugi.

Ce se întâmplase și ce a urmat, vă fac rezumat.

Bunica avea într-adevăr o tumoră în abdomen și a fost operată cu nino-nino imediat. Dar tumora nu crește peste noapte, nu te trezești într-o dimineață cu ea. Îi spusese fiicei că o mai doare pe sub burtă, dar nu a vrut să o sperie, că are treburile ei, familia ei, cheltuieli. Până într-o zi, cum ar veni, când a sunat-o din ambulanță, că asta e.

Morala poveștii e că și părinții mint cu cele mai bune intenții.

E greu și când locuiești pe aceeași stradă cu ei, dar când ești în diasporă? Vinovăția e your best friend.

Nu vă imaginați CE MUSTRĂRI de conștiință și-a făcut fiică-sa. Cred că doar cine are un avion între el și părinți poate înțelege pe deplin. Am un gol în stomac și când scriu.

“-Să nu mă minți” era și mantra mea, când locuiam în Anglia.

Să nu-mi ascunzi nimic, încă am această frică legată de ai mei, deși vorbesc zilnic cu mama. Am mai prins-o cu minciunica prin omisiune. Tot pe principiul „”dar de ce să te îngrijorez”. Ei, lasă, să ne îngrijorăm împreună o să fie întotdeauna mai ușor.

Dar uneori nu e vorba doar de griji, ci și de bani.

Unii părinți sunt așa, au impresia că îți fac un favor, dacă nu cer bani pentru un RMN la privat, așteaptă să intre fondurile, până intră, se simt bine și, pac, nu se mai duc. Se bucură la 700- 1000 -1500 de lei  sau cât e un RMN la privat, au impresia că ți-au făcut un favor, când cel mai mare favor pe care ți-l poate face un părinte e să fie bine, sănătos.

Au urmat niște complicații, ceva reproșuri, că n-ai cum altfel, o sperietură zdravănă
și realizarea că nu întotdeauna lipsa banilor e problema. Uneori e lipsa curajului de a-i cheltui.

Sau încăpățânarea generației lor de a nu fi “o povară”. Și atunci amână.

Analize, investigații, reparația acoperișului, consultația care “mai poate aștepta”. Iar noi, de la sute sau mii de kilometri distanță, aflăm când situația nu mai poate fi amânată. Când telefonul nu mai începe cu ”Ce faci?”, ci cu “Să nu te sperii…”.

Vedeți voi, dragii blondei, după ce pleci din țară, începi să înțelegi că prezența nu mai înseamnă doar transfer de bani, apeluri video, pachete de Crăciun și bilete de avion cumpărate din timp.

Înseamnă și să te întrebi ce se întâmplă dacă, într-o zi, viața ia o întorsătură la care nu te aștepți.  Cine plătește? Cine decide? Cine îi ajută, atunci când tu nu poți ajunge în câteva ore? Cine transportă pacientul de la spital acasă, când e externat și tu n-ai cum? V-ați gândit vreodată, e o problemă reală. Poate omul are o vârstă și nu se mai descurcă, poate locuiește la etajul 7. Și e externat, mult succes.

Grija, la maturitate, începe să arate mai puțin ca o petrecere surpriziă și mai mult ca niște decizii luate din timp, în liniște, tocmai pentru zilele în care liniștea dispare.

Am fost expat, nu vorbesc din cărți.

Una dintre cele mai grele lecții ale diasporei: nu poți elimina distanța, dar poți face în așa fel încât ea să doară mai puțin. Dar există o formă de iubire pe lângă să trimiți bani, când se întâmplă ceva: să pui o plasă de siguranță înainte. Pentru oamenii pe care îi iubești. Asta nu înlocuiește îmbrățișarea, normal, nici prezența în ambulanță, dar poate înlocui măcar o parte din neputința pe care o simți când ești departe.

Concret.

Vedeți că la Allianz- Țiriac există asigurări prin care poți avea grijă de cei de acasă și le poți spune “sunt lângă tine și când nu sunt lângă tine”. Sunt asigurări pe care le poți face tu pentru ei sau îi poți ajuta să plătească pentru ele, ca să fiți cu toții măcar un pic mai liniștiți.

De exemplu, pentru un părinte. Pentru un copil, un soț, oricine drag. O asigurare în caz de accident. Sau una care acoperă urgențe medicale atunci când vin la tine să te vadă. Sau o alta care protejează casa rămasă acasă în România, ca să nu plătească ai tăi dacă se întâmplă vreo inundație sau altceva.

Grija nu are granițe și protecția este o formă de iubire. Vedeți toate variantele și ce acoperă fiecare cu liniuță. Dar eu cred că pe lângă ce scrie acolo mai acoperă ceva: liniștea ta și a celor care te așteaptă într-o bună zi înapoi acasă că plătește altcineva, că se rezolvă mai ușor sau chiar că ei nu ajung să fie o povară pentru tine în oricare dintre situațiile astea. Și atunci, poate-ți va spune, înainte de a fi prea târziu, orice.

Bunica din poveste e reparată între timp și a promis că spune adevărul și numai adevărul la orice strănut, așa să-i ajute Dumnezeu

foto

Dimaberkut | Dreamstime.com