Sămânța nu-și poate da soare să crească, dar femeia își poate da grijă ca să înflorească

Singura femeie care m-a ajutat vreodată ca o mamă în afară de mama mea nu mai e. Weekend-ul trecut m-am gândit la ea mai mult decât de obicei. Deși mă gândesc la ea de câte ori trec pe la Unirii. M-am gândit la ea și pentru că ne-am dus la apartamentul unde ne-au fost copiii mici. Unde, eram mai aproape de ea. Unde, când am ajuns în situația de abia mă puteam mișca, a venit la mine cum a putut. Deși era mult mai grav bolnavă și abia mergea. Nu mai putea găti de o vreme, dar mi-a adus fructe din casă de la ea.

Să le mănânci, că au vitamine și minerale, te vor ajuta. Le-au mâncat copiii, că fiecare mamă cu ai ei, pe mine m-a ajutat și numai grija ei.

Un moment important din maturizarea fiecărei femei e când își dă seama că se împuținează oamenii care au grijă de ea.

Care vin să-i aducă fructe, pentru că nu mai au putere de cartofi franțuzești. Sau ciorbă de tarcăn, cum zicea. Următorul nivel de maturizare, ca să nu-i zicem altfel, e când nu mai are cine să știe de tine măcar, cât e de important. C-ai ajuns. C-ai mâncat. Că te-ai trezit încă într-o dimineață.

Când am aflat prima oară diagnosticul ei, mi-am făcut programare la dermatolog. Harta alunițelor, vă rog. Nu există niciun motiv să aștept.

În iarnă, când am crezut c-o pierdem pe bunica, mi-am depus actele pentru Sisterhood Society.

Când Tudor mi-a zis în Tower of Terror la Disneyland că nu-i e bine, ci rău, în loc să paralizez, am numărat în gând.

(Era liftul groazei, niciunuia nu ne-a plăcut, dar m-am și speriat pe deasupra, când copilul s-a făcut palid și mi-a spus că vrea jos.)

Sunt momente în care îți pui ție masca de oxigen mai întâi.

Ca să poți purta de grijă cuiva, trebuie să poți purta grija ta prima. Și pentru că atunci când există deja o problemă, nu mai ai nevoie de încă una.

Când vine vestea unui diagnostic crunt, îți dai seama câtă nevoie de sănătate ai. O să învăț ceva din asta, i-am promis. Să ai grijă de tine, mi-a zis.

Când se dă lupta cea mare pentru viață sau măcar pentru încă o zi, îți dai seama câtă nevoie de sens ai. O să-mi transform fiecare clipă în ceva care merită trăit.

Și când copilului tău i se întâmplă ceva în afara controlului tău, îți dai seama că nu-l poți ajuta dacă paralizezi.

Așa că începi să îți dai.

Grijă. Sens. Aer în plămâni.

Săptămâna trecută mi-am făcut unghiile și m-am machiat. Am decis că dacă nu-mi pot împlini încă nevoile care urlă acum, adică spațiu și odihnă, poate să umblu rujată ajută la ceva.

Nu vă bucurați, anticearcănul ascunde oboseala, nu o tratează, dar măcar am încercat. Mi-am dat și niște povești cu alte femei, în Sisterhood și la un restaurant din București.

Nu s-a terminat șantierul și nici ore de somn n-am înregistrat, dar au fost două zile în care mi-am dat mie mai întâi. Nu am dat facturilor statutul de achitat. Nu, covorului ocazia de a fi aspirat. Nu, hainelor privilegiul de a sta în dulap.

Când am fost în concediu și am ignorat whatsappurile și alte mailuri care veneau, soțul m-a întrebat:

Într-o zi normală, probabil că pe cele mai multe le-ai fi rezolvat. Ai fi răspuns, te-ai fi întrerupt din ce făceai. Și ai fi dat altora mai întâi. Ai fi sărit să rezolvi urgențele lor și pe ale tale le-ai fi lăsat la final. De ce n-ar fi urgențele tale pe primul loc în fiecare zi, să fie ăsta modul obișnuit de-a opera?

Știți că în educația financiară, prima lecție e să te plătești pe tine mai întâi.

10%, economii. Taxele, la final. Facturile, dacă se poate în ultima zi. Toți ne învață să ne punem pe primul loc, să începem cu noi, să fim primii care ne purtăm de grijă, măi. Soțul meu are dreptate. De ce nu facem asta în fiecare zi?

Luați măsuri. Vitamine. Pastă de dinți, legume și fructe. Dar să știți ceva de la mine. Că mamele și mătușile fac cei mai buni cartofi franțuzești din lume. Dar alta e acea  singură persoană cu cea mai mare putere să vă poarte de grijă. Și avantajul e că sunteți tot timpul împreună.