Poveste celebră, de la domnul soț. Cică era un cerșetor cu un câine. Alt om se așează lângă ei pe bancă. Îl întreabă pe cerșetor:
-Domnule, de ce schelălăie câinele matale?
-Pentru că s-a așezat într-un cui.
-Păi și de ce nu se dă la o parte?
-Probabil că nu-l doare destul.
Multă vreme s-a ținut cineva de capul meu, nu soțul, să particip la un cerc de femei. Nu aveam timp pe vremea aia. În weekend-uri, auleu? Abia făcusem al doilea copil. Dar nu pot, am zis, eu sunt o mamă devotată, ce s-ar face acasă fără mine ai mei?
Altă prietenă mi-a sugerat terapie. Nu am când, ai înnebunit, sunt tot timpul cu copilul, n-am pe nimeni în afară de mine. Când, când să merg eu la terapie?
Altă prietenă s-a oferit să-mi ia din lucruri la ea acasă. Auzea cât sunt de sufocată de spațiu, că n-am unde așeza, depozita, mi-a zis așa: pune ce nu îți e urgent într-o cutie, pune-le în două. Vin eu și ți le iau la mine în sufragerie. Mai faci un loc măcar pe balcon.
Am răspuns NU la fiecare.
Fiindcă eram câinele, de fapt. Schelălăiam, dar nu găseam puterea să mă mut în altă parte. Poate cerșetorul avea dreptate și nu mă durea destul. Sau poate nu știam în ce sertar am pus puterea. E o forță care te împinge, uneori e chiar forța căderii care e atât de mare, că te aruncă înapoi în sus, ca o piatră pe care o arunci pe suprafața unei ape. Doar că piatra până la urmă merge la scufund, dar oamenii sunt mai deștepți decât o piatră. Femeile pot mai mult decât atât.
Aseară a venit cineva la mine, femeie deșteaptă, se vedea după discurs.
Mi-a zis: știi de ce nu sunt în Sisterhood Society? Simt că nu merit să fiu acolo.
Am înțeles-o perfect, pentru că am fost un câine care schelălăie mare parte din viața lui. Și pot recunoaște cu inima deschisă că încă am zile așa. Când e mai puțin consum să schelălăi decât să te ridici și să te duci undeva fără cui.
Cum poate fi sindromul NuMerit vindecat? Habar n-am, poate răspunsul e mai degrabă un CÂND.
Când poți tu, vei ști și CUM.
foto Unsplash
Alexa
Eu sunt de acord cu tine. Mi-a luat ceva timp sa apelez la un psiholog. Nu simțeam ca merit sa dau atâția bani, deși aveam bani respectivi.
Câteodată mai trebuie sa facem câte o aroganță. Sa încercăm ceva nou.
Miruna
Dada, proaroganțe din astea. Și din oricare fel ne face să ne simțim mai bine un pic. Bine că ai făcut pasul, felicitări!
Ana
Am primit odată un sfat foarte bun de la un prieten, bărbat ! Care mi-a zis așa : fii egoistă.
Eu l-am întrebat : cum așa ? Niciodată nu am fost egoistă. Nu știu cum se face .
Am învățat pe parcurs și mi-e mult mai bine acum. Da, și e de CÂND nu CUM. CUM, nu contează . Se poate începe cu mâncatul ultimei bucăți de ciocolată, care e a copiilor .
Fiți egoiste în sensul bun al cuvântului!
Alta
Eu mor cand imi mananca barbati-miu ultima bucatica de ciocolata :)))
Asa mi-as dori sa nu mai fie egoist.. dar nah.. lui probabil ii e bine asa
Eliza
Mult timp am fost comvinsa ca daca ma pun pe primul plan inseamna ca nu imi iubesc copiii si sotul, ca daca fac ceva pentru mine ei nu reprezinta totul! Nu stiu cand am inceput sa ma pun pe primul plan din cand in cand si cum de… stiu doar ca asa ei ma au intr-o forma mult mai buna si e mai bine pentru toata lumea.
Iulian
Diferența dintre femei şi bărbați la sindrom este că noi tot aşa considerăm că nu merită şi nici nu avem.
În timp ce voi aveți doar sindromul noi avem şi realitatea, pe lângă sindrom.
Alena Ignatescu
Pe langa sindromul ”nu merit ”, mai exista, in special in Romania si mai ales la generatiile care au crescut in comunism, sentimentul vinovatiei. Pe langa ca sunt convinsa ca nu merit, ma mai simt si vinovata de faptul ca as putea sa cred ca merit. Asta defapt e un cerc vicios, din care nu scapam decat asa cum scrie cineva mai sus, daca devenim egoisti in sensul bun. Eu personal cred ca meritam tot binele din lume si trebuie sa credem cu ardoare acest lucru. Felicitari pentru articol, ai surprins un fenomen cu care ne confruntam zilnic.
Miruna
E foarte util ce ai zis, chiar e un cerc vicios. Cum îl rupem?
Adina
Eu am primit o idee pe tema cercului.
În loc de “am să încerc” să spun “am să experimentez”.
Pentru că însuși cuvântul încerc ne ține în cerc.
Dacă accept că un gând crează un cuvânt, și un cuvânt este primul pas spre materializarea gândului, e posibil ca ideea cu cercul să fie adevărată. Așa că mi-am pus un post-it pe monitor cu “am să experimentez”.
Miruna
Foarte tare! Mulțumim, e o perspectivă nouă.