Cum alegi școala perfectă pentru copilul tău

Știu că e vremea alegerilor importante pentru părinții cu copii de vârstă școlară și grădiniță. Unde îl dai? Cum alegi? Te uiți pe site, pe paginile de facebook, pe instagram? Faci o vizită, vezi ce feeling ai? Verifici meniul, să fie cât mai curat?

Ca să nu mă acuze cineva de clickbait, aș vrea să spun din capul locului că n-ai nicio șansă de a găsi școala perfectă. Nu există așa ceva. Dar există câteva școli bune, probabil, să sperăm pentru copilul tău.

Să înțelegi că locul ideal e doar în poze face parte principală din a fi mulțumit cu decizia pe care o iei. Am fost foarte revoltată pe grădinița la care mergea Tudor pentru lucrurile pe care nu le făcea cum voiam eu și foarte recunoscătoare grădiniței la care mergea Tudor pentru toate lucrurile pe care le oferea cum voiam eu. Ultimele erau mai multe și, în timp, s-au dovedit mai valoroase, deci, ce noroc, că am ascultat intuiția mea. Niciun loc nu e perfect, să mergem mai departe deci.

Dacă mergeți pe varianta școlii de cartier, e simplu, nu prea ai la ce să te gândești. Dacă mergi pe varianta unei școli private, atunci e greu să decizi.

În primul rând, nu te uita pe site. Adică, sigur că e important să fie frumos, să nu fie ”copiii” cu doi ”i”, însă pe mine nu m-ar impresiona nici site-ul, nici clădirea. Aș căuta pe grupuri păreri, asta da. Aș căuta să vorbesc cu părinți care au copiii acolo deja. Inclusiv cu copiii aș vorbi. Ce le place și ce ar schimba? Au teme multe? Da, nu?

Și m-aș întreba ce îmi doresc eu de la școala copiilor mei. Vreau să-i fac Einstein? Păi, atunci nu o să fie relevantă pentru mine experiența cuiva care vrea să-și sprijine copilul la muzică și dans.

Și veți întreba, dar cine nu vrea performanță pentru copilul său? Interesant, sunt mulți oameni care nu știu ce vor pentru copilul său, noi suntem unii dintre ei. Știm ce NU vrem și aia un profesor care să-i umilească. Nu vrem stres pentru învățat, nu vrem nici Sadoveanu și Moromeții, dacă e posibil, cred că sunt mulți alți autori valoroși pe care să-i iubești mai rapid. Sau să-i urăști, dar ăsta să fie un drept fundamental. Să ai o părere, când ești elev. Poftim, asta îmi doresc pentru copiii mei.

Dacă or să facă fizică de performanță, bravo lor. Sunt prima să susțin, să aplaud, dar nu să împing. Ieri l-a întrebat Geli pe Tudor care-i materia lui preferată, a răspuns că mate. Să-mi cadă din gură prăjitura cu măr.

Nu cred în puterea de împingere a părintelui. Știți, asta e o regulă din endodonție. Când intri pe un canal și forțezi, sunt șanse mari să faci cale falsă. Fix așa se numește: cale falsă. Adică sapi tu un canal în dinte, iar pe cel adevărat, pe care trebuie să-l găsești, să-l cureți și să-l tratezi îl pierzi. Dar el va rămâne și se va infecta. O să pută și o să doară, fix ca o viață trăită forțat de părinții tăi.

Când căutam școală pentru copiii mei, am vorbit cu un coleg de liceu care mi-a zis că el nu își dă copiii într-un anumit loc, pentru că nu se face școală acolo. Oo, cum așa? m-am întrebat. Și a continuat el, care era un tip informat: copiii sunt prea lăsați de capul lor, fac doar lucrurile care le plac.

Oo, dar unde e acest loc? Pentru noi, sună ce căutam.

Altă mamă mi-a zis că o problemă de la școala copiilor ei e că nimeni nu verifică dacă mănâncă și cât. Că e un aspect de care părinții se plâng. Unii copii nu mănâncă dacă nu te ții de capul lor. Serios, m-am gândit. Eu chiar apreciez, copilul meu știe singur cel mai bine ce are nevoie să mănânce și cât.

Cam asta e diferența de valori. O școală pe care eu o ador poate fi groaznică pentru alt copil și pentru familia lui. Nu înseamnă că vreun fel e corect sau altul greșit.

Noi suntem genul relaxat. Eu habar n-am ce conține ghiozdanul copilului meu. Dar când ceva se schimbă la interior, îmi arată el, iar eu sunt numai ochi și urechi. Uite, mami, o carte, un caiet. Habar n-am dacă funcționează pentru toți la fel, probabil că nu.

Nu am cercetat meniul de nicăieri. Dacă noi mâncăm acasă într-un anumit fel, cred că e ok. Dieta copilului nu e formată numai din ce bagă în gură, ci și din ce vede în jur. Din felul în care i se vorbește, din dorințele care îi sunt auzite, hrănite, încurajate. Sau nu.

Am cercetat însă grupul, asta da. Ce fel de oameni merg la ce școli. Nu avem prejudecăți și susținem diversitatea, dar când vine vorba de grupul copiilor mei, ca ei să se simtă bine, e nevoie ca grupul să fie asemănător ca valori.

Fiindcă nu știu sigur dacă or să facă mathe, română sau dans la viața lor, dar știu sigur că ne îndreptăm cu pași repezi spre acea perioadă în care vor începe să-și ia reperele din exterior. Grupul va influența mai mult decât mama și tata. Iar grupul, prietenii, vor fi dumnezei. Și atunci contează atât de mult felul în care e acest grup.

Știu că vă zbateți chiar acum unii dintre voi să luați o decizie. Știu cum a fost la noi, una dintre cele mai importante decizii din ultimii ani. Când vine vorba despre copilul tău, totul cântărește mult mai greu. Și am doar atât de spus: sunteți minunați că vă pasă, că vă preocupați.

foto Unsplash

 

Articolul anterior

De ce așteptăm să se întâmple nenorociri pentru a începe să trăim ce ne dorim?

Articolul următor

Poți înlocui abonamemtul la coafor cu o perie rotativa, placă sau altceva care să arate tot excelent? (p)

6 Comentarii

  1. Irina

    Si la noi a fost o alegere la fel de importanta. Am vrut sa crestem copilul in zona rurala, asa ca planul a fost sa ne mutam de la oras la sat. Scoala insa am ales-o pe cea unde merg toti copiii (“dumnezeii”) din sat, deci a fost simplu. Grupul s-a ales din oficiu :))) pentru cei care mai cred in coincidente ;).

  2. Nikki

    Vrei o școală unde copiii să facă doar ce le place? Atât de mulți alții vor asta, unii la fel de inteligenți și titrați, încât este de înțeles haosul din învățământ. Nu voi înțelege neam această tendință noua în educație de a-ți crește copilul ferit de orice disconfort, total neadaptat pentru o lumea asta. Și efectele se vad. Copii deprimați, labili emoțional, sinucigași și cu tendințe criminale. Sigur că delicventa juvenila are multe cauze, nu e doar rezultatul educației sau lipsei acesteia. Au existat și vor exista întotdeauna infractori, indiferent de sistemul de educație în care s-au format. Ceea ce se observă însă la copii este lipsa de toleranță la orice le provoacă neplăcere și le solicită răbdarea. Și asta e foarte grav. Mai mult, ca într-un teatru al absurdului, părintele sare în apărarea puiului și înfrunta lumea întreagă, cu plângeri la cele mai înalte foruri, pentru orice nemulțumire și miorlăială a acestuia, pentru o banala nota, pentru o dojana, o observație sau orice care nu-i in categoria, mă scuzați, pupat in dos. Nu, nu susțin jignirile și umilirile. Doar că un copil crescut astfel se simte umilit și traumatizat la orice. S-a ajuns la o extremă periculoasă in educație. Și ne miram de ceea se întâmplă în școli. Ce facem cu agresorii din școli? Agresorii copii, atenție! Nu-i nimic că-si taie profesorii, oricum nu-s buni de nimic, nu-i așa, dar îi ataca pe copiii noștri. Și dacă credeți că într-o școală privată, unde copilul e mai cocoloșit, nu se întâmplă de-astea, mai ganditi-va. Mai exista opțiunea homeschoolingului, pentru toți cei care vor sa faca doar ce și când le place.

    • Mona

      Nu stiu ce sa-ti spun, avem niste prieteni ai caror copii sunt in sistem homeschooling de multi ani. Baiat si fata. Sunt copii f echilibrati, toleranti, iubitori, rabdatori, foarte inteligenti, activi, empatici, implicati in actiuni caritabile, fara niciun fel de ifose si aere, desi parintii sunt milionari in eur…
      Baiatul joaca fotbal si este cel mai echilibrat emotional din toata echipa, mereu incurajeaza pe cel mai slab si-l admira pe cel puternic. Fata, este de o frumusete rapitoare, insa are cu totul alte activitati cu care se preocupa, si nu TikTok si Instagram, desi este adolescenta.
      Anturajul acestor copii este bine urmarit de catre parinti, iar rezultatele lor academice foarte bune.
      Eu nu-i vad deloc intr-o pozitie defavorizata, si sub nicio forma nu sunt niste rasfatati care fac doar ce le place si cand le place.
      Ceea ce nu pot afirma despre copiii altor prieteni, care invata in sistemul de stat…Sunt in urma lor mult, pentru ca in clasa invatatorul/profesorul trebuie sa stea sa inteleaga si cel mai putin dotat din ei…si de ce sa nu fim sinceri, intr-o clasa de 30 de elevi, cel mult 30% din ei sunt inteligenti, restul…..
      Ah, ca toti parintii isi vad copiii genii, desi unii nu stiu nici sa-si stearga mucii singuri sau sa-si lege sireturile, e altceva.
      Baiatul prietenilor nostri e clasa a 3-a, la un liceu recunoscut, si jumatate din elevii din clasa inca nu stiu sa citeasca bine.

      • mari

        Dar chiar asta ar trebui sa faca profesorul de la scoala: sa se asigure ca toti copiii ii inteleg materia. Asa se comporta un profesor bun, ideal, se asigura ca nu-i lasa in urma pe copii, se straduieste sa-i ajute pe toti. E tare aiurea ca un profesor sa lucreze doar cu varfurile, iar pe ceilalti copii sa-i piarda pe drum si aceia sa ajunga sa nu mai inteleaga nimic de la un punct incolo (ma refer aici mai ales la materiile reale).
        Copiii foarte talentati intr-un anumit domeniu pot face performanta, daca asta isi doresc, dar nu la clasa. Orele de la scoala sunt pentru a se pune bazele culturii generale pentru TOTI copiii.
        Nu prea sunt de acord ca “doar 30% sunt inteligenti, iar restul …”. Mai degraba as spune ca in orice clasa exista 1-2-3 copii care ies clar in evidenta, iar restul sunt normali, ca sa zic asa. Dar fiecare copil normal are inclinatiile lui. Daca un copil nu e bun la matematica, spre exemplu, asta nu inseamna deloc ca nu e inteligent.
        Daca jumatate din elevii de clasa a 3-a nu stiu sa citeasca bine, atunci e ceva in neregula acolo, chiar daca e vorba de un liceu bun. Poate invatatorul clasei respective nu s-a straduit suficient sa-i stimuleze pe copii sa invete sa citeasca sau poate nu a comunicat cu parintii intr-un mod eficient la sedintele cu parintii ca sa le transmita ca lucrurile nu merg bine, iar parintii sa-si ajute copiii sa depaseasca obstacolele din invatare. In cazul nostru invatatoarea ne-a comunicat inca de la prima sedinta cu parintii ca scopul final al clasei pregatitoare e ca toti copiii sa citeasca bine, cursiv (copilul nostru e acum in clasa a doua, la o scoala de stat din provincie).

        • Mona

          Mari, ai perfecta dreptate, eu nu am spus ca profesorii trebuie sa lucreze doar cu varfurile, scoala este pentru toti, fix cum ai zis. Insa cine are acasa “varfuri”, adevarate, nu inchipuite, isi doreste ceva anume pentru acel copil, de aceea multi ajung la scoli private sau homeschooling, iar asta nu e nimic gresit.
          E normal ca un parinte sa-si doreasca scoala care sa se potriveasca atat cu el cat si cu copilul lui, nu toti se incadreaza in sablon si se pot pierde pe drum.

    • Nancy

      Absolut de acord, Nikki. Parenting-ul asta facut dupa carti si dupa (autoproclamati) Guru care numai ca nu te invita sa dansezi kumbaya a devenit o exagerare teribila.
      Sa-i ferim, sa-i ocrotim, sa-i cocolim, sa nu-i lasam la Tom si Jerry ca devin agresivi, sa le suflam in fund pana pleaca la facultate.

      Si ce daca n-or sa faca doar ce le place la scoala? Iaca e posibil sa nu le placa matematica, ii lasam sa nu stie tabla inmultirii si sa adune pe degete pan’ se-nsoara, doar fiindca “nu le place”?

      Se ajunge mult prea departe. Crestem panselute si inadaptati care-or sa cada-n nas la prima provocare serioasa a vietii.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 146 queries in 0.581 s