Locul oamenilor în viața ta e în funcție de efortul depus, nu de vorbele sau intențiile lor

bunicii miruna ioaniBunica mea împlinește azi-mâine 94 de ani. Și-a revenit după o gripă urâtă de Crăciun. Ne-am speriat atunci. Rău. Am crezut că o pierdem, că asta e, dar ce bine că nu a fost. Conversațiile și dățile pe care după aia le-am avut au fost savurate ca tortul tău preferat, când știi că e ultima felie din univers. Fabuloase. Sunt recunoscătoare că am avut parte de așa ceva cu oricine și, mai ales, cu ea.

În sfârșit, asta e bunica mea cea făcătoare de prăjituri. Chec Geli, prăjitura cu măr și altele care au rețetele pe-aici. Le-ați făcut și voi, v-au plăcut, o pomeniți.

Weekend-ul trecut vine mama la noi, la București.

Acum, Geli a noastră și-a revenit în sensul că e mobilă, se duce și vine, dar tot în pat stă mai mult, obosește rapid și ușor, nu mai face treabă în sensul de ciorbă și prăjituri.

Dar a vrut să ne trimită niște găluște cu prune, că știe cât ne plac. De câte ori vine mama la București, Geli ne trimite ceva. Un chec, o atenție, un mărțișor, e genul ăla de mamă care nu te poate vedea că pleci cu mâna goală din casă de la ea. Deși e bunica mea paternă, v-am mai zis, o specie rară pe pământ.

Doar că ea nu mai poate sta în picioare, nu mai poate băga chestii și scoate din cuptor. Ce a făcut?

A rugat pe cineva să facă găluște cu prune și a supravegheat. (Bine, la cum o știu, mai degrabă a indicat și corectat, dar ce noroc, că au ieșit niște găluște, de pe ultima am împărțit-o în mod egal pe gramaj)

Aproape 94 de ani. Dacă vrei, poți.

Când iubești, nu există scuze să te oprești.

Iar Geli iubește așa, cu dedicare și fără scuze, cu prăjituri bune și găluște cu prune. E genul de femeie care nu te lasă până nu mai iei o bucată din deserturile ei. Noroc că le face bune, de nici nu e nevoie să te invite prea des.

Și, uite-așa, femeile din această familie fac ce fac și mă mai învață ceva. Că locul oamenilor în viața ta e în funcție de efortul pe care-l depun.

Nu în funcție de vorbele pe care ți le zic. Vai, cât vă iubesc. Dar ce dor mi-a fost de voi! 

Nici în funcție de intențiile pe care le au. Vai, dar eu atâta am vrut… V-aș fi trimis ceva bun, dacă aș fi știut unde locuiesc Albă-Ca-Zăpada și cei șapte pitici…

Cine o mai fi inventat și condiționalul ăsta optativ, mă enervează de nu mai pot. Dacă și cu parcă să ne lase-n barcă.

În afară de copil, locul oamenilor în viața ta e în funcție de efortul depus, nu în funcție de vorbe sau intențiile lor.

Locul prietenilor în viața prietenilor.

Al bunicilor în viața nepoților.

Și al părinților în viața copiilor.

Al soțului în viața soției. Și al soției în viața soțului.

Din oficiu, nu primim decât o mamă și un tată care ne iubesc necondiționat. În rest, suntem pe cont propriu, ma frendz. Apucați-vă de efort în relațiile cu oamenii pe care îi iubiți. Și când vă apucă un condițional-optativ, amintiți-vă de bunica mea Geli, găluște cu prune, aproape 94 de ani.

Articolul anterior

Discuția cu educatoarele lui, oglinda propriilor mele traume din sistem

Articolul următor

Este pacea sufletească în perspectiva unui cutremur motiv întemeiat să îți faci asigurare facultativă pentru locuință? (p)

43 Comentarii

  1. Alexa

    La suflet mi – a mers ce ai scris. Am regăsit – o pe mama mea. Mi-a luat ceva timp sa înțeleg cât de mult m-a impactat aceasta expresie “daca vrei, poti”.
    Doamne tine-le sănătoase pe toate femeile minunate din viețile noastre !

  2. Cristina

    Uite, Miruna, ca pe langa “noah”-ul ardelenesc si Victorii nostri, mai avem inca ceva in comun: bunicile noastre care ne trimit bunatati 💕! A mea are 99 peste cateva zile si imi trimite peste mari si tari placinte facute de ea. Iar cand nu se simte in stare sa le faca, le “supravegheaza” exact asa cum povestesti tu ca face si bunica ta 😍
    Pentru mine placintele inseamna copilarie ❤️si Romania❤️, si Momo a mea mi le trimite si acum, de cate ori are ocazia.
    Eu ii trimit inapoi cutii cu praline si ma gandesc de fiecare data cat de neinsemnat e gestul meu pe langa ce face ea pentru noi!

    Doamne tine-ne bunicile sanatoase! 🙏

  3. Eli

    Atat de adevarat! Doar faptele “vorbesc” in fond si arata adevarul.
    Slava Domnului pentru mama, e tot “model” din asta si a fost mereu salvarea mea.
    Si da, copilul este si trebuie sa fie intr-o categorie aparte si da, mama il iubeste neconditionat (desi tatal nu mereu, sa stii, in cazul unor copii, iubeste mai degraba conditionat decat ne…).

  4. Eli

    Imi pare rau ca, intr-un text in care se vorbeste despre aprecierea gesturilor de iubire ale celorlalti (specificandu-se expres, printre altele, ca iubirea neconditionata e numai din partea mamei si a tatalui…), tu ai vazut mult egoism. Imi pare rau pentru tine, caci imi imaginez ca toata sustinerea despre care Miruna a scris in atatea randuri ti-a generat cel mai probabil durere si furie atunci cand ai trecut textele ei prin filtrul experientelor tale personale.
    Dar, dincolo de orice, pe blogul ei, are libertatea sa scrie oricum simte, la fel cum tu ai libertatea sa nu citesti. Comentariile de genul asta nu o ajuta nici pe ea si nu te ajuta nici pe tine.

    • Iojo

      Comentariul meu nu are nici o treabă cu experiențele personale. Doar cu faptul că o persoana vorbește despre “iubirea necondiționată”, dar de fapt, pe ocolite, incitā cititoarele să își disprețuiască, sau in orice caz, sa nu își aprecieze familia daca nu se face preș in fata lor.
      Pentru că multe sunt influențabile și după ce citesc asemenea text, încep să își spună că “vai, ia uite la ea ce bine e, ai mei nu fac și nu dreg, ce insensibili sunt ei, ce nenorocoasă sunt eu, ce viața nasoala am…”

  5. Georgiana

    Menționez ca acest comentariu era ca raspuns la cel al lui Jojo.

  6. Iojo, nu am spus niciodata ce am facut eu, pentru ca imi place sa ii laud pe altii si ii las pe altii sa ma laude pe mine. Dar tu nici macar nu ai luat asta in calcul, te-ai grabit la concluzii, care nu sunt despre mine.

    • Iojo

      Am tras concluziile din informațiile avute la îndemână. Și până ună alta…
      Când tu scrii doar că primești, nu vad cum, sau de ce te-ai aștepta să înțeleagă cineva că există o reciprocitate.

      • Dar eu nu am nicio așteptare, comunic lucrurile despre mine așa cum le simt în linie cu valorile mele. Când mă laud nu e bine, când nu mă laud, tot nu e bine, de asta, am decis să știu singură ce e bine.

        Dacă tu crezi că aceste femei bune și altruiste cum sunt cele din familia mea au putut crește o femeie profitoare și cum mă descrii tu pe mine, eu știu că astea sunt credințele tale, nu ale mele. Faptul că te întorci, lași comentarii lungi, aduci argumente să îți susții analizele de caracterizare arată suferințele tale. Când tu mă acuzi pe mine de lipsă de reciprocitate, de fapt strigi nevoia ta de reciprocitate. Când mă acuzi pe mine că sunt o profitoare, strigi de fapt nevoia ta de contribuție și recunoștință.

        Nu are nicio legătură cu mine și are toată legătura cu tine. Nici măcar nu ne cunoaștem, nu ne datorăm nimic, tot ce vedem sunt oglinzi, iar unele sunt dureroase. Nu o spun cu aroganță, o spun cu claritate și cu convingerea că te vei întoarce să citești aceste rânduri. Știu că nu ești pe blogul meu de ieri sau de azi, cum singură declari. Sunt multe din câte scriu chestii care rezonează și mișcă ceva în tine, că altfel nu te-ai întoarce.

        Ai grijă de tine și ai curajul de a privi în ochi nevoile, e primul pas pentru a le putea împlini să îți fie mai bine.

        • Iojo

          Continuăm cu auto-contrazicerile… Spui nu ne cunoaștem, dar știi tu sigur, sigur că eu am nevoi și bla bla bla.
          Efectiv in capul tau și al celor precum Mona, nu exista conceptul de gândire proprie.
          Nu bai nene, daca e vreunul împotriva, claaaaar are traume, claaar suferă de nu știu ce.
          Dar, odată ce ai spus că “am decis sa știu singura ce e bine”… E clar. Ai convingeri. Din alea bătute în cuie și piroane.
          Și da, ești o persoană profitoare și egoista. Bineînțeles, asta o vad cei obiectivi.
          Astea care miorlăie pe aici ținându-ți isonul, o fac strict pentru că sunt la fel ca tine, sau și-ar dori sa fie. Și și ele, au doar convingeri 😙

          • Iojo, spun doar ce văd din judecățile tale. Și da, eu am niște convingeri, una dintre ele e că unii oameni au nevoie de mai multă iubire decât merită.

      • Anamaria

        Bun, tu ai venit ‘acasa’ la Miruna si ai simțit neaparat nevoia sa ii faci ordine prin ‘sertare’ deși, cum singur(a) recunoști, nu cunoști toata povestea. Ma întreb, la tine in ‘sertare’ o fi atât de curat încât ai timp de sertarele altora?!

      • Ramona

        Daca ar fi vorbit despre cate a facut si face ea ea, ar fi fost percepute ca laude de sine si probabil si atunci ai fi avut ceva de spus…niciodata nu e bine pt ochiul critic 🙂

  7. Cora

    Sa fie sanatoasa bunica Geli! 😊

  8. Oana

    Eu am o curiozitate, care este prenumele complet al bunicii? 😁Să fie sănătoasă, e o superbunică❤️.

  9. Simo

    Cata emotie! Sa ti-o tina Dumnezeu sanatoasa cat mai mult!

  10. Eni

    În iulie 2006 a murit bunica mea, la 88,5 ani. La 1 an și 1zi după ce i-a murit fiica, mama mea. În cele doua zile în care am stat la capela cimitirului cu sora mea și soțul meu, am mers acasă și am mâncat din supa și prăjiturile făcute de ea. Pana la ultima picătură. Cu recunoștință. Și uneori cu lacrimi.
    Nu știu dacă a spus vreodată ca ne iubește, dar a arătat-o de fiecare dată.
    Dumnezeu sa le odihnească în pace!

    • Două pierderi grele în foarte scurt timp. Și două iubiri mari pe care să le ții minte o viață. Dumnezeu să le odihnească, tare iubite au fost și sunt.

  11. Mona

    Esti analfabeta functional, sincer!
    Si ca sa-ti mai zic asa ca de la om la om, un copil nu o sa faca niciodata pentru mama/ bunica exact cat si ce a primit, va face mai departe pentru copii si nepoti, asa e in viata: primesti si dai mai departe.
    Si, nu, parintii/bunicii reci si egoisti, care isi pun viata lor proprie pe primul loc, in defavoarea copiilor/nepotilor, nu vor fi niciodata iubiti neconditionat.
    Nu exista sa iubesti neconditionat doar pentru ca e mama, tata, bunica, bunicul, dar lor nu le pasa de tine. Nimeni nu iubeste un titlu.

    • Iojo

      A nu îți păsa de cineva e una. Alta e să gătești unei persoane de 30 de ani și să te comporți de parcă ar avea vreun handicap, doar pentru că, repet, are doi copii.
      Nu știu cât de analfabeta funcțional oi fi eu, pe cât sunteți voi niste oi care merg după măgar 😙

      • Mona

        Iojo, sper sa am si eu norocul sa ajung la 90 ani si sa-l fac fericit pe fi-miu cu bunatatile lui favorite! Va fi un privilegiu daca apuc sa fac asta si pentru nepoti.
        Asta nu inseamna ca ei, care se vor bucura in continuare de atentia mea, pana mor, sunt handicapati.
        Miruna povesteste de cum e rasfatata cu o prajitura, nu cum ii spala si ii freaca cada bunica-sa la 90 ani. Hai sa facem totusi uz de simtul ratiunii. Daca il avem.

      • M.

        Eu am 30 de ani și 0 copii, iar duminică am primit pachet cu mâncare gătită de la mama și gogoși făcute de bunica (87 de ani). Nu pentru că sunt handicapată și nu știu să gătesc, ci tocmai pentru că sunt adult și mă descurc singură, a rămas cam singurul mod prin care ele simt că se pot încă implica și un fel de a avea grijă în continuare de mine.

        Le iubesc nu doar pentru asta, și înțelegi greșit că e one way street: eu nu mă laud cu cadourile sau ajutorul pe care li-l ofer tocmai pentru că la vârsta mea este ușor, sunt în putere, nu e un mare efort.

        Îmi pare rău că nu toată lumea are parte de genul ăsta de iubire în viața lor, dar dacă nu ne place gazonul prea verde al vecinului nu înseamnă că trebuie să aruncăm cu kk peste gard.

      • Ramona D

        Iojo, e vorba despre iubire. Multe din mamele si bunicile noastre așa știu, așa au văzut la rândul lor și așa simt să își arate iubirea și să fie prezente în viața celor pe care îi iubesc. (Nu despre a găti pentru o femeie de 30 de ani). Ele nu au știut să se joace pe covor. E vorba de acceptare a unei declaratii de dragoste, cum să nu o primești altfel decât cu bucurie și recunoștință?

    • Mona, asta e bun titlu de articol. Mind if I quote you?

  12. Ligia

    Imi aduc aminte de “cele cinci limbaje ale iubirii”. Eu cred ca in realitate sunt mult mai multe limbaje, sau mai bine zis dialecte. Bunica ta spune te iubesc in dialectul prajiturilor, dupa cum povestesti… Maxima admiratie pentru aceste bunici care cata vreme mai au suflare, trec peste orice slabiciune si orice obstacol ca sa mai spuna o data, pe limba lor, “te iubesc”.

  13. Anca

    Si eu citesc de multa vreme, si doar asa ca observatie, as vrea sa zic ca exista mai multe limbaje ale iubirii. Oamenii simt si arata dragostea in mod diferit. Ceea ce pentru unii e cea mai mare afectiune aratata, poate sa nu fie la fel perceputa si viceversa. Eu am citit printre altele si de asta la vanessa van edwards in cartea ei captivate, si are niste exemple cu un tata care primea tot felul de cadouri hand made de la fiica lui. Intr un an , fiind super racita nu a putut sa-i mai faca acel tip de cadou, asa ca s-a dus doar la el acasa si a ramas pe seara sa se uite la un meci impreuna. Tatal a declarat ca a fost cel mai frumos cadou, fetei socate ca efortul ei ( in zona de crafting, etc) de pana atunci care i se parea mai valoros, era subminat de ce isi dorea tatal, timp impreuna. Categoriile prin care simtim apreciere pot fi acte de munca ( cineva iti gateste iti da zapada din curte) timp, cuvinte frumoase. In viata e bine pe cat se poate sa ne exprimam aprecierea asa cum doresc ceilalti sa o primeasca. Cand e potrivire intre stilulri, e bine, dar putem si sa ne adaptam.
    Eu de exemplu imi iubesc mult mama. Prietenii cunoscutii familia, sunt innebuniti dupa mancarea pe care o face. Si mie imi place mancarea de la ea. dar pur si simplu nu sunt asa pasionata de mancare punct. Pentru mine sa reincalzesc o ciorba din caserola e oarecum plictisitor si nu am cerut niciodata pachet ( dupa ce am terminat o cu statul la camin in facultate) . Sunt mega mofturoasa, mama saraca stie ca singura metoda sa-mi gateasca e sa vina la mine , si sa faca clatite 🙂 . Ce apreciez e cand ma suna sa ma intrebe ce fac si cum mai e la munca, cand ii povestesc eu ce-am mai vizitat/ gatit/ etc si ea e mandra de mine. Cand imi spune ca a fost la un concert sau la teatru si comentam piesa impreuna. Stiu de un craciun ( eram la liceu) am rugat o sa facem mai putina mancare si curatenie si sa ne luam jumatate de zi si sa facem impreuna decoratiuni .
    Adica nu as spune ca implicarea in vietile noastre e doar prin acte din acestea de gatit, ci prin conectare emotionala, de orice fel ar putea fi ea, si sunt mai multe feluri.
    Pe de alta parte inteleg de ce insista mamele si bunicile sa ne gateasca , pentru ca si eu am inceput sa o fac. Cand copii cresc iti raman putine lucruri cu care mai poti sa-i ajuti. Nu poti sa-i ajuti la job, nu poti sa fii acolo sa le pocnesti sotul daca le-a suparat si mancare e acolo in memoria ancestrala ca o forma de caldura. Insa sunt sigura ca nu singura.

  14. Foarte frumoase randuri! De luat aminte și practicat.

  15. Luminita

    Si eu practic am inteles acelasi lucru, din pacate. Intru tot mai rar pe acest blog, initial mi-a placut foarte mult, in ultima vreme nu am mai rezonat cu majoritatea postarilor, ceea ce e perfect ok, evident, suntem toti diferiti si avem povesti de viata si experiente diferite. Dar da, eu una nu mi-as dori ca ai mei copii sa lege iubirea de mine numai de ajutorul pe care s-ar astepta sa il dau no matter what pana la finalul vietii. Si inca ceva: mi-as dori ca copiii mei sa fie capabili sa se descurce singuri la 30 de ani, asa cum am facut si eu cam toata viata, nu sa se astepte ca cineva mai in varsta ca ei sa le faca constant mancare si sa le creasca copiii, mai ales daca ei nu ar avea job full-time! Din contra, ar trebui sa fie invers: cei tineri sa ii ajute pe cei in varsta.

    • Adică eu nu am job full-time, Luminița? Felicitări, ai vorbit ca o adevărată doamnă. Vrei să îți arăt programul meu dintr-o zi? Câți bani câștig pe lună? Câte fac în afară de acest blog, facebook, instagram și alte proiecte? Ce anume te-ar impresiona mai exact pe tine? Știi ce aș vrea eu să învețe copiii mei de la mine? Că nu intrăm neinvitați în casa cuiva să îl scuipăm în frunte, că nu e așa cum avem noi chef să fie. Chiar dacă nu așa credem. Rămânem afară, să ai o părere nu e o datorie legală. Și ba da, te mai aștept pe aici, să mă judeci pe mine hrănește un lup din tine. Îi simt colții full, ai grijă, că într-o zi te va mușca și pe tine.

    • Mona

      Luminita, Miruna nu povestea ca i se gateste constant sau ca altcineva ii creste copiii, in locul ei. Povestea OCAZII in care este rasfatata de cele 2 mari doamne si mari iubiri din viata ei: mama si bunica. Deci, repetam, ocazii!
      Niciun parinte nu-si doreste copii adulti incapabili sa se descurce singuri si sa astepte ca toate sa fie rezolvate, chiar si la o varsta inaintata, de catre parinti.
      Discutam despre faptul ca, indiferent ce varsta ai, unii parinti si bunici te iubesc nespus toata viata si vor gasi mereu metode sa ti-o arate. Este ceva complet diferit.
      Fiul meu are 8 ani, este extrem de independent, l-am invatat sa-si poarte de grija singur, sa-si fara curat, sa spele vase, sa faca ordine in camera lui, sa gateasca dupa puterile lui, si voi continua sa cresc un barbat puternic si independent care sa fie capabil sa aiba grija de el in orice situatie.
      Dar asta nu ma va impiedica niciodata sa am placerea sa-i fac o bucurie cu prajitura lui preferata! Ce daca va avea 20 ani sau 30 si va stii sa-si faca singur! Este pur si simplu vorba de ocaziile si modurile in care parintii sau bunicii isi arata iubirea si atentia.

  16. Alina

    În cazul în care tu ai o familie pe care o iubești necondiționat, felicitări pentru perfecțiunea atinsă.
    Dar hai să îți dau 2 exemple din familia mea, la care poți să răspunzi, sau nu: pe bunica paternă, care toată copilăria mea s-a purtat oribil cu mine, glume de rahat, vorbe urâte, atingeri nepotrivite, ar fi trebuit să o iubesc necondiționat doar pentru că îmi era rudă? Pe bunica maternă, care nu s-a interesat nicio clipă de mine, ar fi trebuit să o iubesc necondiționat doar pentru că îmi este rudă? Îmi iubesc rudele, dar de ce ar trebui să le iubesc necondiționat, dacă nu depun niciun efort pentru a fi în viața mea un exemplu bun de urmat?
    Nu încurca iubirea cu iubirea necondiționată, pentru că este foarte greșit.
    Exemplul pe care l-ai dat e treaba de care se leagă cei mai mulți frustrați și nemulțumiți cu viața lor, când împroașcă cu venin în bogații lumii care fac acte de caritate, dar NU se laudă cu asta, pentru că nu fac acele lucruri bune pentru public, ci pentru ei și pentru cei care au cu adevărat nevoie. De ce trebuie să crezi că dacă Miruna nu spune în ce feluri își ajută familia, înseamnă automat că nu o face? De ce ne apucăm să judecăm, deși nu avem niciun drept să o facem?
    Cât de trist…

  17. Oana

    Mi s-a facut dor de bunica mea❤️ Daca as putea sa dau timpul inapoi i-as scrie toate retetele, as inregistra-o video sa nu-i uit vocea, i-as face mai multe poze si as scrie toate amintirile ei. Astea imi lipsesc cel mai mult, povestile ei. Bunicile sunt speciale, multa sanatate bunicii tale❤️

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 221 queries in 0.310 s