Am aprobare de la domnul prim moștenitor să povestesc pe blog. Copilul ăsta mă uimește și îmi umple sufletul când îl văd cum crește și cum se deschide ca un trandafir.
Zilele trecute a venit acasă cu un caiet de citit. Când se intră în casă, după spălat pe mâini, primul lucru care se întreabă este ce mâncăm. De data asta a fost ”mami, să-ți arăt caietul meu”.
-Ai lecții? am întrebat naivă și speriată puțin.
-Nu, mami. Am primit și eu caiet de citit!
Povestea e că lucra împreună cu o colegă pe același caiet, dar acum învățătoarea a considerat că merită să aibă fiecare caiet individual.
Pe mine m-ar fi apucat lenea brusc și m-aș fi întrebat ”dar de ce eu”, însă copilul era tot o fericire, monșer. Știți oamenii ăia care stau ore în șir coadă să intre la Hermes și care simt că e o onoare să-și cheltuie banii pe o geantă care costă cât un apartament? Ăla marketing și PR! Ei, învățătoarea copilului meu a reușit ceva similar pentru citit!
-Și cât ai de făcut pentru azi?
-Mami, nu înțelegi că nu sunt lecții? Mihăiță e la pagina 10, eu am ajuns abia la 5, vreau să recuperez, atât.
A făcut până la 20 înainte să apuc mâncarea să o încălzesc. Singur, fără ajutor. Obosit după o zi de școală și, precis, flămând. Dar entuziasmat. Doamne, cât de entuziasmat.
-Știi, Tudor, i-am zis, îmi amintesc de prima dată când am primit eu lecții acasă.
-Mami, astea nu sunt lecții, tu nu înțelegi!
-Aveam de făcut 3 rânduri cu bastonașe. Și acum le văd. După ce-am terminat primul rând, eram epuizată, că m-a scos mama la o plimbare să fac pauză un pic. Și tu ai făcut 15 pagini de caiet. Wow, sunt așa mândră de nu îți imaginezi.
-Nu sunt chiar 15, că 5 făcusem deja și, uite, exercițiile încep abia de la pagina 3.
După ce-a mâncat, a făcut în continuare din caiet. Dimineața, înainte să plece la școală, a mai lucrat un pic. Nicio clipă nu l-am trimis, întrebat, obligat. El a făcut tot singur-singurel.
Stă ce stă și numai îl auzi.
Mușcă din pizza, înghite un lapte, așteaptă la semafor: Zi-mi o problemă la mathe. Am învățat adunări peste 20, vreau să dublezi rezultatul, să vedem până unde ajungem să le facem corect. 2+2=4. 4+4=8. 8+8=16. 16+16 și tot așa
Copilul nu seamănă cu mine în mod evident. Eu, aia care oboseamă după 5 bastonașe sau câte încap într-un rând de caiet. Îi admir tenacitatea, entuziasmul și ambiția.
Îmi doresc să-și păstreze curiozitatea toată viața lui. Ăsta și cred că e rolul școlii într-un parcurs omenesc. Să îți hrănească mușchiul explorării propriei minți. Mai întreabă-mă, mami, să vedem ce răspund.
Mi-a arătat caietul de mathe.
-Aici v-a dat test?
-Nu, mami, ce-i ăla test. Aici vrea doar să vadă doamna cum am înțeles și unde mai e nevoie să exersăm.
Facepalm, my friends.
-Și aici ce s-a întâmplat?
-Aici am greșit prima dată, mi-a zis să refac și acum e corect.
Ce frumoasă poate fi matematica, lumeo, când n-o urăști din primele secunde de viață!
Și ce frumoase pot fi literele, când nu le citești cu pistolul la tâmplă, sub amenințări de război. Ce frumoasă poate fi viața când fiecare face cât și când pot mușchii lui. Înainte să muște din pizza, înainte să înghită laptele și când așteaptă la semafor.
Îmi place foarte mult relația fiului nostru cu școala și cu învățatul în general. E foarte diferit de tot ce am trăit eu, n-am cum să nu compar. Pe vremea mea, să urăști învățatul și să îți fie greu era aproape o obligație morală de elev. Simt că sistemul ne-a jefuit și cu atât mai mult mă bucur pentru generațiile de azi, pentru copiii noștri, care pot primi hrană pentru minte și bucuria de a descoperi.
foto Unsplash
S
Foarte bine, daca e la majoritatea scolilor asa inseamna ca progresam.
Pe vremea mea scoala era de multe ori o mizerie, prin insistenta sa ai rezultate bune la tot, tot timpul. Singurul avantaj pe care il vad e ca dupa aia la job ti se pare usor si mai iei si bani. Dar nu am de unde sa stiu daca nu era la fel si daca scoala era mai placuta.
Simona
Poate e așa tocmai pentru că nu se mai pune presiune, ca pe vremea noastră.Eu citeam de la 5 ani,făceam socoteli cu doua cifre tot așa…iar în clasa 1,Doamna Învățătoare a găsit un motiv ptr bătaie,iar părinții veneau și o încurajau.
Nu uram matematica …uram școală.Totusi…am avut noroc și mi am revenit .
Bv Tudor!Ține o tot așa🥰
Miruna
Așa mă întreb și eu, unde aș fi fost acum și care era relația mea cu mine, dacă mi-ar fi plăcut să învăț la alt nivel. Ce mai, niciodată nu mi-a plăcut să învăț până nu am terminat facultatea și am început să văd că învățatul are un sens.
Roxana
Cred ca multi din generatia noastra ne punem astfel de intrebari. Nu am ajuns rau deloc, dar ma intreb unde as fi fost daca aveam parte de un alt sistem, pentru ca si acum am senzatia ca puteam mult mai mult …
Oana Ozturen
Minunatul!
Este fantastic sa vezi cum copiii chiar invata din placere! Cu profesorul potrivit care sa-i indrume si curiozitatea lor de a explora, vor putea muta muntii din loc.
Lia
Mai sunt invstatori care au mania temelor de casă su a testelor la grămadă.
Fiul meu a început foarte bine școală dar era preocupat și de mediu,de natura,urmăream împreună documentare pe Nat Geographic,iar pe domnul învățător îl irita la culme ca un copil de 7 ani are sibalte preocupări decât mate/ romana.
Acum povestea se repeta cu copilul surorii mele,clasa ll-a,teste peste teste,caiete auxiliare,de nu mai au timp nici sa răsufle. Și nu e in București, nu e nici școală de ,,elita” .
Fela
Ambii mei băieți citeau când erau mai mititei, cred ca pana prin clasa a opta le plăcea cititul, apoi la liceu nu mai vroiau sa citească nicicum. Cred ca am încercat mai de toate, dar fără succes. Și brusc, într-o zi, fiul cel mare îmi zice sa ii aduc o carte de la biblioteca din comună. Va închipuiți ca nici nu am întrebat de ce, eram bucuroasa ca vrea sa citească! Era clasa a XII-a. Peste doua zile, vine bucuros acasă spunând ca ,,l-a scos basma curată pe Lică Sămădău”. Profa de română le-a dat roluri fiecăruia, simulând un proces ca la instantele de judecată! Ghici, fiul meu avusese rol de avocat al apărării! Și asa a ținut pana a terminat liceul!
Oana
Cred că depinde strict de educator /învățător. Eu am făcut grădinița la țară, cu o educatoare foarte tânără, în anii ’90. A fost o plăcere. Eram și puțini în clasă. Și școala a fost ok per total, cu micile derapaje competiționale nelalocul lor, insuflate aiurea de adulți. Dar am avut profesori buni și dedicați, însă recunosc că singurele lucruri de care mă folosesc constant din tot ce am învățat în anii ăia sunt limbile străine și un pic de istorie și geografie. Matematica doar la nivel de clasele I-IV, că n-am urmat calea asta. :))
Roxana
Tare ma bucur sa vad ca sunt copii care au o relatie asa frumoasa cu scoala.. La noi, au fost teme multe din clasa zero.. Iar acum, nici nu vreau sa va spun… Nu stiu cum de fii’mea inca nu s-a saturat.. La ea parca mai rau decât a fost la mine.
Luminita
Mie îmi plăcea să învăț și îmi place și acum. Profesorul nostru de matematică nu s-a gândit la metode sofisticate să ne facă să ne placă matematica , dar o preda foarte bine și eram o clasă de copii învățăcioși , așa că și noi scriam cu creionul pe bănci , în pauze ( banca era acoperită cu un strat melaminat , care se ștergea foarte ușor ) , dar noi desenam problemele la geometrie și căutam soluția , împreună – eu și colega de bancă ! Rezolvam probleme din Gazeta Matematică și le trimiteam rezolvările prin poștă , ca să ne apară numele la rubrica rezolvitorilor de probleme .
Simo
Wow, ce tare! Il aduc si pe Tudor :))
Foarte fain, ma bucur ca exista si asa doamne si asa metode. Sper tare sa fie si la noi asa, din toamna.