Și ridic două pahare pentru cei care au un sat adevărat pe care să se bazeze. Un sistem de sprijin, un alt suflet care să sară când este nevoie.
Noi nu avem pe nimeni.
Să vă povestesc despre asistenta mea, mamă de 3 băieți. Mamă singură. Am mai povestit. A fost un exemplu și pe vremea când nu aveam copii încă.
Femeia asta nu înnebunea.
Ba își vedea și de carieră (făcea un curs de moașe), ieșea și în club vineri seara, era la curent cu multe seriale. Știți cum era la engleji acolo? Copiii se creșteau cu satul. Unde lucram eu, erau comunități mici, copiii nu plecau de acasă. Nu emigrau în altă țară. Își cumpărau casă la 5 mile de mamă. Făceau copii, iar pe copii îi luau bunicii în două zile de la școală. În alte 2 zile îi lua câte un unchi sau câte o mătușă. Și, uite-așa, se descurcau oamenii. Făceau cu rândul. Nu înnebunea niciunul.
Nu ca noi, care fugim cu limba scoasă până la coate, să ajungem la vreme, să nu întârziem vreo secundă. Nu ca noi, care locuim prin țări străine, la mii de km depărtare.
Știți, io și cu bărbatu-meu nu ne avem decât unul pe altul.
Nu putem ieși seara în oraș decât cu rândul. Asta e ca în bancul ăla: care-i secretul unei căsnicii de lungă durată? -Păi, ieșim la restaurant 4 seri în fiecare săptămână. Io lunea și miercurea, el marțea și joia.
Ăștia suntem noi, vorbim la telefon pentru lucrurile importante.
Nu avem cu cine lăsa copiii nici cât să mergem după o pâine. Noroc că s-a inventat glovo. Și Bringo. Avem conturi pe toate aplicațiile de livrare.
Ca să vă imaginați, când rămâne acasă un copil bolnav cu febră, îl iau cu mine, după- frate-său la școală.
Că asta-i viața. Pe drum, mă rog să nu facă pneumonie de la schimbarea bruscă de temperatură. M-am mai ajutat cu o altă mamă de acolo, practic satul meu e făcut din mine și această femeie. Care nu-mi datorează nimic, care aleargă și ea zilnic cu limba scoasă.
Ca noi sunt mii de alți părinți în România.
Fără niciun ajutor pe lume. Sigur, noi suntem norocoși cu mama mea, singura care ne salvează. Dar are și ea o viață. Pacienți pe liste. Plus că locuiește la multe ore distanță și nici nu e pensionară cu mâna pe telecomandă.
Miruna, de ce nu te apuci de stomatologie?
Păi, în ultimele două săptămâni, a mers băiețelul meu cel mic cam 5 zile la creșă. Adică jumătate. Cine să mă salveze pe mine? Horațiu tocmai plimbă microscopul într-un creier de om viu, întins pe o masă. Care-i soluția? Sunați la Salvarea Mamelor, să vină.
Știți cum era în adolescență, când îți doreai să mergi într-o excursie, la o petrecere, dar nu te lăsau părinții?
Na, când devii tu însuți/însăți părinte și n-ai cu cine lăsa nici 5 minute copiii, frustrarea nu e că se întâmplă petreceri la care nu poți merge, ci că vine un moment când nici nu îți mai dorești asta. Cred că omul nu moare de boli sau de bătrânețe, ci când încetează să-și mai dorească un lucru, fiindcă știe că, pentru el, e pur și simplu imposibil.
Știți, nu toate femeile își doresc Gucci și Lexus.
Multe își doresc libertate, autonomie, spațiu și predictibilitate. Adevăratul lux pe lume n-are etichetă de firmă. Așa că bucurați-vă dacă aveți bunici aproape, frați ori surori care să sară. Prieteni. Chiar și un câine. Oricine e capabil să rămână de pază, să nu-și bage ăla mic degetele-n priză sau să nu facă pneumonie, cât tu îl iei pe frate-său de la școală.
Dacă nu aveți nimic din toate astea și nu citiți acest articol din vreun sanatoriu, scrieți-mi ce mâncați dimineața, la amiaz și seara. De mâine, mă pun pe dieta asta.
Ana
Ma intristeaza situatia ta, dar totusi e asa greu sa gasesti o bona? Sau mai multe fete de incredere pe care sa le poti chema sa stea cateva ore cu cei mici? Nu mai sunt asa mici si iti pot spune daca se poarta urat femeia, poti pune camere de supraveghere, etc. Cred ca si in comunitatea ta ai gasi sprijin, chiar o mama cu alt copil cu care sa socializeze ai tai. Cateva ore in weekend sa se joace impreuna cei mici, iar tu sa iei o cafea cu mamele? Cateva ore la un loc de joaca din mall?
Miruna
Mersi, Ana. Am avut bona, dar de cand a inceput cel mic cresa, ea a plecat sa stea cu nepotica proprie. Astept sa creasca cea mica si poate o cuceresc, sa se intoarca macar cateva ore. Femeia a fost de milioane, o iubim din suflet.
In rest, teoretic copiii sunt multe ore pe zi la scoala/cresa, in realitate, de cand a inceput scoala facem alabalaportocala intre raceli.. ba unul, ba altul. Programul meu e orice, numai nu predictibil. Lucrez pe furate, vreau sa pun ceva pe picioare, tocmai pentru ca am eu nevoie intai de fix ce zici tu acolo. Dar e misiune imposibila, imi vine sa fug in lume, sa pun timpul pe pauza. Teoretic lucrurile sunt aranjate. Practic, nu functioneaza
Iojo
Mda ce sa zic, greu, greu tare la tine… O să o întreb pe colega mea cum reușește și te anunț! Colega care vine zi de zi la muncă, nu are nici mamă nici tată să vină (nici măcar din când în când) să o ajute, cu un bărbat care lucrează în ture și ai cărei copii (doi), au până în patru ani, n-are nici grădinița la doi pași și nici venituri mari…aaa era să uit, care colegă, la vârsta de 32 de ani mai și învață pentru o diplomă ce face parte dintr-o reconversie profesională, care sa ii ofere șansa la un salariu mai bun…
Până mã întorc cu sfaturile de la ea, încearcă să nu leșini de la atâta efort, te rog !!!
Ramona
Te înțeleg perfect. Și noi suntem singuri și avem 6 copii dintre care 3 la școală, 2 la grădiniță și 1 bebeluș mic. Ce mă face pe mine să rezist este faptul că cei mari, practic, nu se mai îmbolnăvesc (spre disperarea lor, că și-ar mai dori să chiulească câteodată ☺️). Lucrul asta îmi arată că există luminiță la capătul tunelului. La mine a funcționat o vreme program de munca part time de acasă cât doarme copilul care nu e la școală sau grădiniță. Dar, după 6 luni, a trebuit să mă readaptez. Partea bună e că nu ne plictisim și că sigur o să fie mai bine anul viitor. Îți doresc multă sănătate și putere!
Viorica
Pentru tine si pentru bineke copiilor, trebuie sa gasesti o solutie de a “scapa” de ei cateva ore, in afara celor in care sunt la cresa/scoala. Sa vrajesti o vecina la care sa-i duci cateva ore, o alta mama cu care sa luati copiii cu randul, etc chiar daca in timpul ala lucrurile n-o sa se intample fix cum vrei tu. Eu as fi innebunit fara ajutor si chiar cu ajutor, tot am luat-o putin razna.
Rodica S
Bună, Miruna!
Articolul tău mi-a mers la suflet. Este exact ceea ce simt în această perioadă. Am doi copii gemeni, băiețel și fetiță, în vârstă de 3 ani și 8 luni și este la fel și la noi, fiind plin sezon de viroze. Facem cu schimbul, soțul dimineața, eu după prânz când revin de la cabinet. Este dificil și când sunt sănătoși, dar când sunt bolnavi….este de nedescris. Este tare greu când știi ca nu te mai poți baza pe altcineva, doar pe forțele proprii.
Alina
Buna Miruna,
Te înțeleg mai mult decât perfect. Eu am un singur copil de 3,8 ani. Răcește mereu și trebuie sa stau mai mult acasă cu el iar la servici sunt oaia neagră deoarece doar eu am probleme. Nu am pe nimeni aproape deoarece părinții mei stau la 6km depărtare. Soțul pleacă luni și vine vineri deoarece lucrează in țara. Sincer toată lumea îmi spune sa caut o bona pentru momentele când trebuie sa merg fizic la servici și nu pot din cauza răcelilor dar eu nu pot sa îl las bolnav in grija altei persoane. Ma tot gândesc la ceva ce sa îmi permită mai multă libertate dar și un venit. Încă nu am găsit răspunsul și alerg zi de zi intre grădinița, birou, casa, medici ai răceli. Dar am încredere in copilul meu ca nu va mai dura mult aceasta perioada.
Miruna
Exact, Alina. Asta e. Și când lucram la cabinet, și aveam bonă, s-a îmbolnăvit copilul, am anulat toți pacienții. O viață avem, alegeri facem. Na. Te înțeleg perfect și mă simt înțeleasă. Plus, e o ruletă. Poți plăti o bonă să stea disponibilă și copilul poate nici nu se îmbolnăvește? E și asta o loterie. Al meu cel mare, de ex, nu s-a îmbolnăvit mai deloc când a intrat în colectivitate. E drept că era mai mare și era pandemie, deci niște măsuri stricte, dar na. Nu știu dacă a făcut febră o dată.
Ce grea e viața unei mame, care vrea și serviciu, și pentru copilul ei disponibilitate.
Eu acum sunt după o perioadă în care ei au fost răciți alternativ, au stat acasă, V a mers la creșă o zi săptămâna trecută. Toate planurile mele au fost date peste cap, fiindcă, na, contrar aparențelor, au și mamele o viață, niște obiective și niște contracte pe care trebuie să le respecte.
Alexandra B
Buna ziua, eu citesc acest articol din sanatoriul meu de la mine de acasa, din Germania unde de jumatate de an, sunt mama care isi creste copilul de 26l singura. Acasa la mine e sanatoriul unde, de 3 saptamani fetita mea este bolnava si stam impreuna acasa. Fara ciocolata,cafea si impins caruciorul macar 30 min pe zi(sau noapte) si cel mai important manute mici si o inima mare care imi spune:Mama alles wird gut ich bin da🥰.( Mama toate o sa fie bine,eu sunt aici) .Ps: 10 min dimineata și 10 minute la pranz doar pentru mine…ce culoare sa fie unicornul?( E cel mai bun banc)
Miruna
Nu stiu bancul cu unicornul, dar stiu situatiile celelalte si aud ca iti e greu si ca o iubesti tare, sper sa se insanatoseasca repede, macar atat
Alexandra B
Bancul spune asa: o mamica ii scrie lui Mos Craciun: Buna Mos Craciun, mi-as dori cadou un unicorn. Mos Craciun ii spune: Hai sa fim seriosi,tu stii doar ca unicornii nu exista. Mama: Bine atunci imi doresc 10 minute in fiecare dimineata doar pentru mine,in care sa beau cafeaua si sa pot merge singura la toaleta.Mos Craciun raspunde: CE CULOARE SA FIE UNICORNUL???
Furculesteanu Mariana-Crenguta
Doamne, ce bunica fericita sunt, cum sa multumim.Bunului Dumnezeu pentru tot ceea ce ne daruieste!!
Nepotel rasfat si copiii= parintii, inlesniti atat cat se poate!
Totdeauna se poate mai mult si mai bine, dar sa nu uitam niciodata ca “binele este dusmanul mai binelui.”
Miruna
❤️❤️❤️
DanaL
Cred ca voiati sa spuneti: “mai binele e dusmanul binelui”? 🙂
Ioana
Oh, scumpa mea, ce bine spui lucrurilor pe nume! Îți mulțumesc pentru curajul acesta, pe mine mă face să mă simt normală.
Miruna
Apreciez si multumesc ca imi spui asta
Alina
Dragă mamă,
Te îmbrățișez cu drag și vreau să îți zic că noi mamele avem super puteri! Și când nu mai putem, mai putem puțin! Chiar dacă ne bazam doar pe noi de cele mai multe ori, atunci când vine o mica pauză după alergătură, știm cu siguranță să o savurăm!
Să nu ne grăbim să îi facem mari și independenți pentru că atunci nu vom mai ști ce să facem cu atâta timp liber!
Miruna
Alina, mulțumesc. Nu mă grăbesc nicăieri. Aș vrea să îmi dau și mie prioritate, dar nu prea am cum, alerg să sting focuri în fiecare zi. Nicio zi nu e cum am planificat-o sau cum mi-am imaginat că ar fi.
Caty
Citesc articolul asta si am asa un nod in gat.. de 13 ani sunt mama. Doar in primii doi ani am mai primit cand si cand o mana de ajutor.. de 8 ani de cand am devenit mama a doua oara, nimic😪. E greu? E al naibii de greu, dar ma ajuta sotul, cat poate si el pentru ca lucreaza la 3 joburi si nu vrei sa stii cum sunt vacantele noastre.. cu zeci de apeluri primite de la joburi, cu opriri in parcari dubioase, cu mailuri trimise din creerii muntilor. Important e ca ne ducem totusi in vacante si toate, dar absolut toate sunt cu baietii nostri minunati. O vreme ma intrebam de ce nu ne ajuta nimeni, acum m-am obisnuit. Cand e urgent lasam copilul mare cu cel mic . Sunt cuminti, vorbim constant cu ei, le verificam telefoanele permanent prin aplicatii ca sa ne asiguram ca sunt in siguranta. Si am inceput sa mai furam timp pt noi, un film, shoping, o plimbare in doi. Plecam cu grija de fiecare data , dar ne-am obisnuit sa fim o bisericuta in care totul functioneaza perfect. Pentru toate mamele ca mine le transmit ca rugaciunile, rabdarea si voita va ajuta enorm. Copii cresc si daca e cineva care are de pierdut ceva in toata ecuatia asta, aceia sunt bunicii si rudele nepasatoare. Va imbratisez, asa, 10 secunde pe fiecare si va doresc putere si rabdare, suntem invingatoare si minunate.
Miruna
Caty, mi-am și imaginat bisericuța voastră. Cred că seamănă cu a noastră. Îmi e și drag de bisericuțele astea. Noi totul facem cu copiii. Mergem pe șantier, alegem prizele, facem plățile, negociem cu muncitorii. I-am luat la bancă, la evenimente, la medic, poate că e un beneficiu și în asta. Exact cum uneori îmi lipsește un spațiu mai mare în casă, iar alteori îmi e drag să stăm așa înghesuiți toți în aceeași cameră. mulțumesc pentru mesaj
Andra
Îmi place maxim când văd sfaturi de la mămici care nu știu ce înseamnă să nu ai NICI un fel de ajutor. Este ușor să oferi sfaturi când nu ai fost acolo. Eu am doi copii pe care ii cresc mai mult singura. Soțul vine seara de la serviciu. Poate că aș fi putut să angajez o bona , dar la momentul in care as fi vrut să fac asta , persoana cu care vorbisem îmi cerea tot salariul pe care îl câștigăm. Am stat să pun in balanta și am zis: nu. Copiii când sunt bolnavi au nevoie de mama , de iubirea ei nu de cea a unei străine, fie ea cat de drăguță. Știu că îmi voi lua hate la greu, dar deocamdată asta cred și asta fac. E greu ,sunt zile când e foarte greu , dar știu că atât de repede trece perioada asta a copilăriei încât nu merita sa te focusezi pe greu ci pe momentele frumoase. Vor fi adolescenți imediat și nu vor mai vrea sa stea cu mine. Voi avea timp suficient sa lucrez până la pensie
Alina
In cazul nostru, abia după 4 ani jumătate au început să se așeze lucrurile în sensul racitului extrem de des. Înainte rezista maxim 5 zile la gradi iar o răceală dura 2 săptămâni. Mai nou, rezista și 2 – 3 săptămâni, după noroc! Multă răbdare îți doresc! Va răsări și soarele!
Miruna
cred, aștept și eu să ieșim din perioada asta de acomodare a imunității
Nancy
Nu inteleg ce treaba are stomatologia in povestea de mai sus. Adica tu ai scris clar, destul de recent, ca nu-ti doresti sa te reapuci de medicina fiindca preferi sa stai cu copiii. Ceea ce e OK, fiecare are dreptul sa aleaga pentru sine, dar nu pricep de ce e acum impachetata drept “nu ma intorc la stomatologie ca nu am cu cine lasa copiii”.
(Solutii se gasesc, altfel ar fi plina Romania de mame forever casnice. Inteleg ca fosta bona e momentan indisponibila, dar cunosti atatea mame, chiar nimeni nu stie pe nimeni de incredere?).
Adelina
Oh! Ce ma regăsesc!
Te urmăresc de multă vreme, ești top. Dar articolul astaaa. O da!
Noi suntem doi părinți care locuiesc in Sibiu, avem o fetița de 2 ani și bunici tineri (adică nu pensionari) departeeee de noi. Aka o bucata in Fagaras, o bucata la Bistrița.
Ne-am descurcat mereu cum am putut și încă o facem dar e chiar greu uneori.
M-am amuzat teribil la faza cu ieșitul in oras pe rând. Acum
Mi-am dat seama ca așa ieșim și noi. Și când ieșim împreuna, o facem așa pe la 4 după masa ca sa ne întoarcem pana la 8. Am un arsenal de distracții la mine, ultima tableta. Aia e, sunt situații când chiar am nevoie sa se distreze singura sa “ma petrec” cu soțul intr-un restaurant. 😅
Și cu toate astea, îți spun sincer ca de cele mai multe ori e mai bine așa. Îți crești copiii cum vrei fără sa dai explicații 😅noi am ținut și ținem încă mult la asta.
In final agree. Un pahar pentru toți părinții ce se descurca singuri și doua pahare pt mămicile/tăticii singuri 🤍
Roxana
Eu o am si pe mama aproape și ma ajutat necondiționat. Dar a venit un moment in care mama nu a mai putut veni, ba mai mult, a trebuit sa o ajut eu. Tatal meu a avut nevoie 2 ani de prezenta noastra. Eu avand carnet de sofer, trebuia sa il duc peste tot, radioterapie, analize, operatii, stat cu el în spital, etc. Mama in timpul acesta era cu fata mea .. Dar au fost momente în care trebuia sa o las undeva, pentru ca nici sotul nu putea lipsi de la ședințe sau delegații.
Eu am ales sa o duc la o biblioteca pentru copii, fata avea 9 ani atunci… Acolo își facea teme, manca pachetelul pregatit, apoi se juca sau citea carticele pentru copii. Stiam ca e in maxima siguranta. Doamna bibliotecara era o minune de femeie.. Iubea copiii. Biblioteca era chiar langa scoala. Am invatat-o sa mearga singura. Atunci i am dat un telefon, sa ma anunte ca totul e în regula.
Mamele se ajuta intre ele.. Eu de exemplu daca ajungeam mai repede la scoala, stateam pana venea ultima bona sau bunica, sa nu alerge femeile pe strada. Ele la rândul lor, ma așteptau. Sau luau toti copiii si mergeau in parculetul de langa scoala. Tocmai pentru ca erau mamici cu bebelusi acasa…
Eu cred ca fiecare gaseste o modalitate sa se descurce cumva. Cunosc o mulțime de mame care nu își pot permite financiar bona sau after school.
dojo
Ma uimeste in unele cazuri rautatea unor comentatoare. Frate, ho, cu tata, ca nu va fura din fericirea voastra. Poate ca nici nu e un articol despre “caut solutie”, ca nu o fi nici fata asta atat de idioata sa nu stie ca poate gasi o bona si fara aia pe care o avea la un moment dat.
Uneori avem pur si simplu nevoie sa ne spunem of-ul. Si le ajuta probabil si pe alte mame sa vada ca, desi totul pare “glittery”, pana la urma mamicenia nu e mereu 100% doar fericire si unicorni.
Si eu uneori spun ca mi-e greu, pentru ca suntem literalmente singuri, ca aici este ilegal sa las copilul de sub 12 ani singur in casa, desi are 9 ani si nu e tampita sa dea foc la casa. Dar nu am voie. Asa ca “satul” este vecina mea, care, cand am busit masina si a venit sotu’ sa ma ia de la 40 de minute distanta, a luat fata la ea, sa nu mai piarda si copilul aproape 2 ore amboulea, cand am ramas fara curent, l-a trimis pe barbata-su sa fie sigur ca pornesc corect generatorul, sa nu dau foc la casa si nici sa nu inghetam pana se repara firele cazute undeva in padure (la -15 grade celsius, cat era temperatura afara) etc.
Si eu teoretic sunt bine, ca lucrez de acasa, ca deocamdata ne descurcam cu banii, nu e nimeni bolnav. Dar uneori e greu. Sa fii mama, om de afaceri, sofer, bucatar si toate alea. Si simti nevoia sa spui “frate, uneori sunt coplesita”. Speri atunci sa nu vina iojo si sa-si bata joc de tine, ca vezi doamne, sunt altele si mai in necaz.
Sunt si le admiram pentru puterea lor de a merge mai departe. Si, poate niste comentarii mai calde si eventual chiar povesti personale, ne ajuta sa gasim inspiratia pentru a merge in continuare pe drumul ales.
PS: da, racelile in primii ani sunt moartea pasiunii. Fie-mea chiar a facut pneumonie in primul an de gradinita, pe langa nus’ cate raceli. Cand a dat si varicela, plus o tura de scarlatina (pe care duamnele doreau sa le ascunda, ca nu se cade sa stim ca sunt in gradinita), mi-am bagat picioarele si am tinut copilul acasa vreo 3 luni. Plus Varilix, sa stiu o treaba.
PUTERE doamnele mele si sa aveti parte de odihna si liniste 🙂
Miruna
Te ador
Raluca
Doamne, ce frumos spus!
Eu am o multime de parerologi in preajma si recunosc ca mi au accentuat anxietatea. “Pai uite ca X are 2 copii si reuseste sa nu stiu ce. Dar Y cum se descurca?”
Imi tot repet ca eu sunt eu, alegerile mele sunt strict ale mele si nu ma mai justific sau caut alinare si gata (inclusiv in fata satului de femei care nu numai ca nu ajuta dar mai si critica gratuit) . Ca altfel ajungi sa te justifici tu mai mult decat este cazul.
E o perioada pacatoasa rau asta cu racelile. Ca nu ai predictibilitate. Si daca nu ai un back-up disponibil, ala esti. Mai ales cu job cu prezenta fizica. Si mai si unul cu pacienti. Ca altfel mai zici ca recuperezi maine sau mai stiu eu cum.
Asa e, unii se descurca, uneori nici nu conteaza cum se descurca colega la 32 de ani si cu recoversie profesionala. Pentru ca tu care stii ca “tragi targa pe uscat” si nu mai stii cum se te descurci, dai in alte alea comparandu-te.
Chiar ar trebui mai mult practicata empatia. Inteleg ca toti avem pareri ca se poate mai bine (in special cand e vorba de altii) dar e mai bine sa ne abtinem sa fim acizi.
Loredana
Miruna ești MINUNATA! Și sunt sigura ca nu doar eu spun asta.Esti atât de autentica, încât nu am cum sa nu te iubesc!🤗 Iar colierul tău din creioane colorate este absolut spectaculos! Vreau și eu!!!
Cu privire la cine poate, cât poate, de ce poate…e poveste lunga.Oare nu organizezi o întâlnire cu mamele de prin Vest?! Sunt sigura ca avem multe de împărtășit, live-ul e live😉
Miruna
Ba da, asta și am în gând. O să fie un proiect mare, care va ajuta mamele românce din toată lumea să se conecteze, fix cum ziceai. Lasă-mi adresa ta de mail și te anunț când începem: aici.
Roxana
Miruna, In momentul in care iti citesc articolul sunt cu bebe 2 in sistem sa doarma (pentru ca se dau gauri in bloc 😒), baietelul mare (3 ani jumatate) e in celalalt dormitor la desene (bad mom, stiu stiu 🙄), sotul la munca. Nu avem nici un ajutor, sotul pleaca la 6.30 si ajunge inapoi acasa la 19.30-20.00/20.30, copiii sunt raciti si aspiram muci, da siropuri (toate cu urletele de rigoare, bineinteles). In fiecare noapte dorm cum apuc, cu treziri la fiecare ora poate, copiii se trezesc de la 5-5.30 si uneori pe cel mic il tin in brate sa mai doarma pana la 7 macar. De mancat ce apuc si cand apuc, asta daca apuc.
Cand cel mare e apt pentru mers la gradinita il iau si pe cel mic cu mine ( merge de cand a facut 1 luna 😳) pentru ca nu are cu cine sa ramana la ora aceea acasa (si nici in general). Zi de zi alerg cu ei dupa mine la gradinita, dr, acasa sa le fac de mancare, sa ii hranesc, sa ii scot afara, culca copilul mic, pregateste-i de baie, de somn, toate singura. Toate zilele-s la fel si am impresia ca nu se mai termina niciodata indatoririle de mama.
In concedii de ex fiecare ne ocupam de cate un copil, mancam separat caci seara, de pilda, bebe doarme cand luam cina sau nu are stare, dar nu plecam niciodata nicaieri fara ei.
Asa ca da, te inteleg perfect!
Parintii care au ajutor sunt binecuvantati si uneori nici nu realizeaza!
Vor veni si vremuri mai bune, pentru toate mamele, curand!
Sa fim tari, sa ne tinem creierii la locul lor ca o sa apara si luminita de la capatul tunelului! 😉
Trimit o imbratisare si un gand bun 🤗
Ana
Salutări din sanatoriu! :)) Copil de 12 ani cu anxietate și atacuri de panica ce vrea să mă știe cât mai aproape, nu stă singur în casă și nu se simte în siguranță să rămân cu alte persoane. Unul de 5 care merge 2-4 zile la grădi și 2 săptămâni răcit acasă. Nu avem ajutor de la nimeni, chiar dacă s-ar oferi cineva, cel mare nu acceptă. În 12 ani nu am ieșit vreo data undeva cu soțul, orice vacanță a fost împreună cu ei. E copleșitor de multe ori. Cădem, ne ridicăm. Tot înainte, nu avem încotro. O îmbrățișare și pt tine, oricare ar fi contextul oricine are dreptul să se simtă copleșit uneori!
Irina
O scoți tu la capăt. E doar o etapă. E doar o etapă.
Pe Isa o țin din vitamine liposomale şi 11 ore de somn cu imunitatea pe linia de plutire.
La şcoală nu merge numai când are febră, dar cele 4 ore cât e la şcoală sunt aşa de scurte.
Lor le e bine, copiilor zic, numai că noi chiar tre’ să ne facem un program cu partenerii, măcar o dată pe lună, să ieşim la o cafea, dacă nu la cină. De cafea îmi găsesc timp (o anunț: mami e pe invizibil 20 minute, am nevoie să fii independentă).
Eu am activate câteva eleve (16,17 ani), fete “de încredere” din sat, ca babysitter când ieşim, dar durează ceva până să vorbim despre lucruri care n-au legatură cu părințeala.
E doar o etapă! Şi sigur vom culege roadele acestei ierni, cândva ;P.
E doar o etapă. E doar o etapă. E doar o etapă.
Miruna
Mulțumesc, Irina. 11 ore de somn sună super! Copiii mei sunt pe program de adult cu somnul, fiindcă nu se culcă fără mine și se trezesc și dacă merg la baie. Deci suntem zombi în familie. De 2 nopți mă culc și eu la 10, că îmi e frică să nu leșine pe la școală copiii de oboseală.
Irina
M-am culcat cu ea la 7, eu am adormit abia pe la 7:45. Eu ma trezesc devreme, dar ea s-a trezit la 6:40.
Insa cum ziceai, e o chestiune de alegeri. Eu cand am clacat am stat cu foaia si creionul dupa mine cateva zile si notam ce fac toata ziua. Si uite asa am inchis contul de Facebook si am incetat sa scriu pe blog (Nu-ti sugerez tie asta ;P).
A fost un compromis, ca su acum tanjesc dupa, pentru a rezolva o problema grava, ca de la o oboseala nu eram cea mai buna varianta a mea.
Acum, ani mai tarziu, reconsider sa ma reapuc de scris.
Dar la mine sunt niste reguli ne-negociabile in functiune Soro. Daca pe Isa o prinde 8 seara si ma maraie (ca e obo), stie ca eu nu sunt mama la ora aia si avem altfel de discutii.
O seara o culca el si una eu, iar daca unul nu poate tre’ sa recupereze.
La TV nu ne uitam, doar cand are ea vacanta si putem dormi pana la 7.
Sebastian se culca la 9 ca se trezeste la 5 am ca sa aiba timp pentru el.
Se culca la 10, dar se trezea la 6, la fel ca Isa, si nu-i placea.
Iar eu ma culc cand mi-e somn, atata timp cat la 6 am ma pot trezi fara sa urasc ca e dimineata.
Am zile cand ma culc la 2-3 am, vineri sau sambata, ca stiu ca in weekend ma pot trezi cand vreau. Sebastian o preia ca sa recupereze ce-a lipsit in timpul saptamanii. El lucreaza de la 8 la 5, ca lucra de la 9 la 6, dar noi la 6 deja servim cina si cand venea la 6 mancam prea tarziu.
Seara eu sting luminile si aprind lampi cu lumina calda. Vara trag draperiile, ca sa fac intuneric. Nici in weekend n-o las sa se culce tarziu, ca ea tot intre sase si sapte se trezeste, chiar daca se culca la 10 (experienta invatata in vacanta).
In plus Isa daca nu-si face somnul nu da randament la scoala, nu tine pasul (ca ni s-a intamplat inainte se sarbatori sa doarma 9 ore jumate, 10 si am primit bilet de la doamna).
E doar o etapa. E doar o etapa. E doar o etapa.
Insa ajutorul meu e el. Iar eu in 2018 am mers pana la rupt pisica in doua, impreuna (copil, casa-treburi gospodaresti) sau getrennt, fiecare cu casa lui si un copil care face naveta. S-a votat zusammen ;P. Dar s-a lasat cu luat notite si facut liste Soro.
Eu ii zic Isei, cand ma intreaba de ce ea nu are o sora, pentru ca atunci cand imi imaginam asta, nu ma vedeam zambind prea des, asa ca Isa, eu sunt mama de o fetita, iar alte mame sunt mame de mai multi copii.
PS. Imi amintesc cand Isa si Tudor se jucau impreuna ma gandeam cum o sa se schimbe relatia lor cand va aparea un frate/o sora. Ce probleme aveam eu acum 6 ani :)))))
E doar o etapa. E doar o etapa!
Casele se construiesc, mereu e ceva de imbunatatit. In 2022 am sistat orice renovare, ca nu mai puteam sa vad praf si sa aud bocaneli. Si acum mai avem de pus cornize, plinte, niste gresie intr-o baie, o toaleta, faianta, dar sanatatea mea emotionala e mai importanta :))))
In 2023 inca n-am aprobat bugetul pentru renovari :))))
Hai ca m-am intins. Mai bine vorbim la telefon ;P
Iulian M
E extrem de important, 5 minute, timp pentru tine, timp în care să nu-ți pese de absolut nimeni.
5 minute pe care le știi numai tu unde și când.
5 minute de egoism.
Apoi revii 🙂