De câte ori îți vezi părinții pe an? La Paști și Crăciun, deci în medie de 2 ori? Câți ani mai au ei de trăit, 10, 20? La o socoteală simplă, rezultă c-o să-i mai vezi de 20 de ori, de fapt. 40, dacă ai noroc. Plus-minus, e însă o perspectivă care mi-a dat de gândit.
Mama mea are o vorbă.
Zice așa: ”Eu nu ratez niciun moment, nicio ocazie cu voi.” Asta a făcut de când am plecat de acasă. Când a putut, a venit să mă vadă la Cluj. Și când n-a putut, a făcut să poată. Când m-am mutat în Anglia, n-a așteptat vreo invitație de două ori. ”Eu nu ratez niciun moment. Astea-s clipe cu care nu mă mai întâlnesc.” Pentru că nimeni nu se întâlnește a doua oară cu clipa. E scris în legile omenești.
Am stat 2 săptămâni la Sibiu.
O vedeam pe bunica de 2 ori pe zi. La o socoteală simplă, 28 dăți. Poate mai multe, că a crescut media spre final, căci într-o zi, într-o oră, într-un minut, a venit tata și a zis că îi e rău. Ne-am speriat. Și, dintr-o dată, timpul n-a mai fost ani, n-a mai fost luni, săptămâni, ore, ci dăți.
S-a pornit un cronometru pe care până atunci nu l-am auzit.
Doar că acest cronometru merge și când ești conștient de ticăit. Nisipul din clepsidră se scurge și când nu îl vezi. Nu-l vezi, fiindcă nu te uiți, nu fiindcă nu există el.
Luni, marți, miercuri, joi. Le trăim ca și cum am vrea să scăpăm.
Să mai culcăm copiii și azi. Să se facă liniște, să vedem un film. De parcă timpul ar fi timp, și ar fi ani, de parcă timpul n-ar fi dăți.
Știți, mereu socoteam câte veri mai am cu copiii mei. E prima oară când mă gândesc câte Crăciunuri cu părinții mi-au rămas.
Nu vă lăsați păcăliți, prieteni. Nu avem timp, avem dăți. Fiți ca mama mea. Nu ratați niciun moment, profitați de tot. Singurul fel în care putem opri clipa e s-o transformăm în amintiri.
foto unsplash
Alina
E bine bunica?
Miruna
Nu e un cuvant pe care neaparat l-as folosi, dar respira. Tata a zis azi ca e parca mai bine un pic.
Anto
Sanatate multa bunicii!
Raluca
Multa putere bunicii sa treaca cu bine si peste asta. Bunica sotului a trecut prin covid, destul de greu, la 93 de ani. Dar in peste cateva luni s a dus… din cauza altor probleme, asa pe neasteptate. Era bucuroasa ca am fost in vizita cu stranepotica, ultima pe care a apucat sa o vada, care ii poarta si numele. Se lauda vecinelor ca ii seamana
Silvia R.
Nu mi-am pus problema pana acum: cate dati. Dar ce mare dreptate ai. Offf, dureros de mare dreptate. Sa ne tina Dumnezeu sanatosi, sa avem cat mai multe dati.
Sanatate bunicii! 🤗
Ana
Ai mare dreptate,așteptăm să treacă ora,ziua,săptămâna,de parca am fi nemuritori.
Nu m-am gândit niciodată la dăți,dar după acest articol,care una peste alta m-a răscolit,am s-o fac mai des,clipa e importanta.
Ioana
Doamne, ce perspectiva, Miruna! Ai mare dreptate! Nu m-am gandit niciodata asa….insa e clar ca e timpul sa o fac…
Multumim pentru ca ai impartasit asta cu noi!
Ana
Da, ai dreptate . Eu m-am gândit la dăți. Soră-mea e departe am revăzut-o nu demult după 3 ani!!! I-am zis, tu vi când poți, eu îmi iau liber de la lucru indiferent cum. Am fost și intr-o excursie de două zile, doar noi fetele, chiar dacă soțul meu nu a fost de-acord. Sunt dăți care devin amintiri.
Recent am primit de la mama un video scurt, cu bunicul meu, a murit de 23 de ani, nu am văzut nici un video cu el până acum. Era o zi onomastică el cânta cu voie bună și zâmbea cu gura plină. Mi-a uns inima, l-am simțit aproape din nou, e un sentiment plăcut de dor.
Da, prindeți clipa , dar când cineva pleacă dincolo, trebuie lăsat. ( Am văzut un interviu cu ce se întâmplă după ce murim, mi-a schimbat total perspectiva)
Dorul și durerea rămâne, dar trebuie lăsat. Ce sentiment contradictoriu.
Elena
Puteți să-mi spuneți cum se numește interviul pe care l-ați văzut?
Miruna
Era o bucata de interviu intr-un reel pe IG, dar nu l-am mai gasit nici cat sa scriu acest articol, ca puneam link. Nu l-am salvat, din pacate
Elena
Mulțumesc mult!
S
In fiecare zi aproape (ne mai dam si pace), n-am avut de ce sa plec din Sibiu. Nici nu recomand ca cineva sa plece.
C.
Mama a murit acum 2 ani, tatal sotului saptamana trecuta. I-am vazut mult mai des de 2 ori pe an, de fapt, in ultimii ani, i-am vazut aproape permanent (mama a stat cu mine pe perioada operatiei si a chimioterapiei). Pe ceilalti ramasi ii vedem foarte des, cel putin la 2-3 saptamani, poate si mai des. Nu am regrete din acest punct de vedere, am fost apropiati de ei. Bunici eu nu mai am de cand aveam 14 ani, e un privilegiu sa au bunici in viata.
Andreea
Ce punct de vedere revelator. Din aceasta perspectiva, totul capata un alt sens.