Anul în care n-am împodobit brad de Crăciun

Pe hol plouă, într-o dimineață ne-am găsit toate gecile și ghetele leoarcă. De atunci, ne-am mutat holul în sufragerie. Care e și bucătărie. Doar că e atât de mică, încât frigiderul e pe terasa unde plouă. Și nu e încălzire. Adică ea există, doar că nu face față. Pentru că ciuciu izolație termică. Ce vorbim, nici de ploaie nu te apără. Deci când ieși să îți iei laptele pentru cafea, treci prin frig și baltă.

Când intri în casă și e noapte, lumina se aprinde din sufrageria-bucătărie-hol. Adică, mergi pe întuneric până în mijlocul casei.

Apartamentul ăsta în care stăm e atât de spectaculos de prost făcut, încât îmi e mie rușine de mine în fiecare lună când virez chiria către proprietar. E atât de spectaculos de prost făcut, încât povestind cu o prietenă la telefon, sunt șanse mari ca și ea să fi locuit mai demult în același apartament. Sper din suflet să nu existe două la fel de proaste.

Aragazul e pe gaz, dar instalația e atât de proastă, încât sare siguranța de 5 ori până fierbi un ou.

Canalizarea miroase în asemenea hal, încât Victor a vomat de două ori când a intrat în baie. Copiii nu se pot spăla acolo pe dinți. Dușul trebuie desfundat săptămânal, că altfel dă afară. Când te speli, uzi toată baia, fiindcă perdeaua de la walk-in e cu vreo 10cm prea scurtă jos, fix ăia zece care contează.

Nu, nu luăm în calcul să ne mutăm. Fiindcă pur și simplu e prea complicat. Și nu merită pentru câteva luni, până se termină casa.

Avantajele acestui loc sunt apropierea de școală și centrala proprie.

Veți înțelege însă de ce va fi anul în care n-am împodobit brad de Crăciun. Ba au înțeles și copiii, fără vreo explicație. Știți cât iubim noi Crăciunul. Dar aici…pur și simplu nu încape un pom.

Tudor a zis să mergem totuși la vechiul nostru apartament cu 2 camere, hol și unde nu plouă când mergi la frigider, să împodobim, chiar dacă nu locuim. Nici nu s-a pus problema să facem ceva aici. Nici măcar nu sunt tristă.

O să facem brad la părinții mei la Sibiu. Îl vom împodobi pe colinde, nimeni nu va avea chef să coboare globurile din pod, dar tot tata va ajunge să se ocupe de asta. După care nu vom ști unde să ascundem cutiile goale. Se va umple de sclipici pe jos. Un șir de beculețe nu va merge și vom avea prea multe prelungitoare. Bradul va avea nevoie de niște cărți sub el, ca să fie drept. Și tata îl va ancora în niște sârmulițe, să nu și-l tragă copiii pe ei.

Și mama ne va întreba dacă ne e foame, nouă ne va fi, dar nu vom recunoaște până nu se termină împodobeala. După care ea va da cu mătura și va fi obosită, fiindcă mamele fac mai mult decât să împodobească brazii în Ajun.

Și în ultimul moment vom face patul și ne vom îmbrăca straiele de sărbătoare. În așteptarea Moșuluil. Și el va veni și nici nu ne va întreba de canalizarea apartamentului în chirie, nici de cât ne-a plouat în cap de câte ori am deschis vreo ușă. Moșul se va minuna de cât au crescut copiii. Îi va întreba dacă știu vreo poezie, unul se va grăbi s-o zică și altul nu va avea chef. O să facă o glumă cu mame și o să împartă cadourile de care toți ne vom bucura.

Ce frumos e Crăciunul, indiferent câți ani ai! Abia aștept și am scris lucrurile astea înainte de a doua cafea. Dintr-o răsuflare. Mi-a fost dor de scris după vacanța asta în care numai am trăit. S-au adunat multe în capul meu, toate frumoase. Cu aer curat și cafea bună. Copii care s-au jucat și prieteni care s-au îmbrățișat.

Cu sau fără brad, să ne fie de bine. În miros de brad din coronița de pe masa mea și de cafea, care mă cheamă din cană, mă apuc de treabă, că e haos la noi după minivacanța care s-a terminat.

Ce frumoasă e perioada asta. La noapte vine Moș Nicolae!

Vă pup

foto Ședință foto de Crăciun cu Vadim

Articolul anterior

Povestea inspirațională despre un ceas vechi și valoare, la 15 ani de blog

Articolul următor

Poza asta e fix cum mi-am imaginat viața noastră: bucle, botoșei și pijamale

8 Comentarii

  1. Mihaela

    Miruna, desi te citesc zilnic, scriu rar, dar parca te stiu de o viata. Esti un om minunat, prin felul in care transmiti bucuria, tristetea, gandurile, dorurile…sa nu te opresti niciodata din scris. Faci atata bine cu vorbele tale!
    Imbratisari si ganduri bune!

  2. Veronica

    Cred ca e o lectie si pt copii: sa fie recunoscatori pentru ce au si nu dezamagiti pt ce nu se poate face. Iar bucuria va fi cu atat mai mare anul viitor cand vor face brad in casa noua. 🤗

    • :))) își dau și ei seama că e o situație, dar la ce se referă mai sus e să aprecieze toate lucrurile cu care sunt obișnuiți, fără să le mai vadă propriu-zis. Știi, nici apa caldă nu e un dat, e bine să ne bucurăm de ea. Să vezi cum e când lipsește…

      • Eram sigura ca tot tu esti. Pentru ca vad ca insisti, te-am premiat pe fb cu un block. Las comentariile tale si aici, dupa care- urmezi.

        Nu stiu cine e Iulia si nici nu ma voi interesa. Tu stii oare cati m-au haterit in atatia ani de blog? Sunt gaina batrana, hon.

        P.s. Ti-am editat comentariul ca sa stii ca nu iti permit sa te caci in sufrageria mea. Chiar daca la tine acasa faci asa 😉

        P.p.s. M-am razgandit, nu editez nimic. Sa vada toata lumea cata minte ai si ce catea esti. Doar ca aici e o comunitate de femei faine, care se ridica, nu care isi dau in cap. E evident ca iti doresti sa faci parte, dar nu te potrivesti ai te chinui sa demonstrezi.

  3. In prima iarna pe care am petrecut-o in casa noua, in baie peretii aveau gheata pe ei, nu erau tencuiti si pe beton condensul ingheta, dar eu stateam in apa fierbinte si eram fericita ca stateam in casa mea. Asa am trait, fericirea de a locui acolo, chiar daca casa era un santier, nu se compara cu nimic. Bradul l-am facut la parter, noi toti stateam in singura camera incalzita, in bucatarie, care nici macar aia nu era tencuita. Nici acum casa nu este gata, dar am invatat sa pretuiesc ce am…

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 149 queries in 0.546 s