Mama ar fi trebuit să mă învețe că egoismul e o calitate

Tot timpul cât am lucrat în garsonieră, am tremurat și-am înghețat. O vreme nu mergeau prizele, așa că nu puteam porni caloriferul electric. În altă vreme nu curgea apă caldă, așa că făceam duș cu apă rece. Toată vara am stat fără aer condiționat, fiindcă era arsă priza.

Le-am reparat pe toate pentru chiriașă. Nu aș fi putut oferi cuiva spre închiriere locuința cu aceste defecte grave. E lesne de înțeles de ce. Mi-ar fi fost rușine.

Azi puteam merge la medic în Sibiu. La cel care m-a operat, aș fi vrut tare să mă vadă, fiindcă nimeni nu mai prea știe ce-i acolo, ne dăm cu presupusul pe rând. N-am vrut să scot copilul de la școală o zi pentru asta. Numai bine că el s-a îmbolnăvit și nu l-am dus oricum.

Prietena mea mi-a scris că singura vinovată e ea. Pentru că bărbatu-său e un porc, de ce s-o fi îndrăgostit de el. Mie nu mi-ar fi zis niciodată cuvintele alea, dacă aș fi fost în locul ei. Nu și-ar fi permis, pur și simplu. ”Nu ți le spune nici ție”, i-am zis.

Observ acest model prin care, pentru alții, ne dăm peste cap. Să repar prizele din garsonieră și să pun un boiler pentru apă caldă a costat vreo două după-mese și câteva sute de lei. Le-am făcut pentru altul, mă întreb de ce n-oi fi meritat și eu.

Să iau eu taurul de coarne, să scot copilul de la școală și să-mi văd de programare, n-am fost capabilă să fac. Dar pentru binele lui, nu se pune problema de absolut nimic.

Prietena mea s-a autojignit în feluri pe care nu le-ar spune despre altă femeie niciodată, o cunosc.

De ce ne purtăm cu noi înșine în asemenea hal? De ce ne trăim viețile de parcă ne-am pedepsi pentru ceva? Cu ce ne-am greșit cândva? De ce e așa greu să ne autoiertăm de orice?

Pentru mine, n-aș face mămăligă nici să mă plătești. Pentru copii, doar să spună că-și doresc. Pentru mine n-am făcut decât când am fost gravidă cu ei. Pentru ei, orice, mă dau peste cap.

Vă spun sincer că înțelepciunile ăstea retrospective mă scot din minți. Cum ar fi să nu mă mai apuce deșteptăciunea legat de trecut, ci de viitor. Ziceți și voi, e normal?

Photo by Tim Mossholder on Unsplash

Articolul anterior

Calendarul de Advent e un exercițiu excelent de tip ”testul bezelei”

Articolul următor

Povestea inspirațională despre un ceas vechi și valoare, la 15 ani de blog

11 Comentarii

  1. Ioana

    Băi, nu e normal deloc. Și eu mă întreb uneori de ce fac orice pentru alții și foarte puțin pentru mine. Ce avem defect? De unde vine rușinea față de alții, dar deloc pentru noi?

  2. Trillax

    Eu fac invers și nu le dau altora voie să se lase pe ei și să facă pentru mine. Hai că se poate să facem mai mult pentru noi si mai puțin pentru alții. Succes!

  3. ADINA

    Stiu pe cineva care a vrut sa isi vanda casa si a facut tot felul de imbunatatiri ca sa se vanda casa mai bine. Deci de fapt pentru altii. Daca nu ar fi pus-o pe piata, nici nu s-ar fi apucat de acele mici reparatii. Acuma s-a razgandit si nu mai vinde casa. Recunosc ca ma bucur acuma se bucura de lucrurile alea pentru altii. Tare ciudata e mintea omului.

  4. Raluca

    Purtam cu noi credintele mamelor si bunicilor noastre…. Am citit undeva ca un copil devenit adult prea devreme va fi convins ca trebuie sa preia pe umerii lui problemele tuturor membrilor familiei. Si m-am gandit la povestea mamei, cea care si-a crescut sora mai mica de la 8 ani. Si la povestea bunicii, cea mai mare dintre cei 7 copii ai familiei. Si sigur povestea e aceeasi si pentru femeile din generatiile anterioare. Generatii de copiii deveniti adulti inainte de vreme. Care au ales sa aiba grija de ‘cei mai mici’. Stiu ca nu pare asa, dar o data ce incepi sa iti ‘vezi’ trecutul, viitorul se schimba, devine mai bun.

  5. Mihaela

    Pai e simplu.

    Stima scazuta de sine.

    Modelul am nevoie sa fac chestii ca sa ma iubeasca altii.

  6. Lia

    Pai pentru ca trăim intr-o bula,trăim prin alții,ne hrănim cu aprecierea altora,contează mai mult ,,ce zice lumea” decât ce zic,ce simnt ,ce vreau EU. Și când realizam ca nu e ok și începem sa ne doară la basca de părerea altora,am ajuns fix de unde am plecat,am devenit noi ,,lumea”.😀

  7. Ana

    Părerea mea:acesta este jertfa,aceasta este iubirea adevarata,sa faci mamaliga pentru copiii,atunci când cer,sau clatite,sau orice, aceasta este mama,aceasta este femeia.
    Sa ii duci la înot,apoi mai ai și serbare,concurs de pictura,etc
    Știți,bărbați, nu toți,nu au rabdare,nu au aceasta dare peste cap.
    De aceea ,nu mi se pare ca avem ceva defect ci doar asa suntem noi,femeile,speciale,sensibile,dedicate,nu doar pentru copiii,ci pentru toți din jurul nostru!

    • Madalina

      parerea mea: e toxic sa gandim asa si sa propagam asta. iubirea adevarata nu se masoara in jertfe. in plus, spunand si crezand asta, nu ajutam decat sa transmitem mai departe un model (defect) de zeci de generatii, in care mamele si femeile se jertfesc pentru ca doar ele sunt “speciale”. plus punem presiune pe femeile care nu mai pot sa nu spuna ca nu mai pot, pentru ca vezi, ar trebui sa poata, ca doar femeile sunt inzestrate de la natura cu asta. un mare nu din partea mea

  8. Anca

    As zice ca nu egoism e ceea ce trebuie sa invatam, egoism numim noi oamenii care se iubesc la un nivel rezonabil si mai si recunosc asta.
    Nu am sfaturi decat din astea filosofice. Pe mine cand simt ca ma apuca sacrificiul de sine vorbesc
    cu prieteni care ma incurajaza sa am grija de mine. Si eu fac la fel cu ei, poate in timp ne ridicam cu totii.
    Eu am si o etica de munca omoratoare, m-am intors la munca proaspat operata, abia cedase anestezia. Imi iubesc meseria, dar la de la o vreme incep sa invat ca daca nu ma iubesc pe mine nu pot face randament/ performanta. Cred ca se aplica la orice. De exemplu oamenilor din echipa mea le zic mereu, luati-va liber cand sunteti bolnavi, ia-o usor, munca nu se termina echipa se ajuta in situatii din astea, dar mi-a atras atentia o colega ca eu muncesc in toate situatiile astea si deci nu dau exemplu bun. Bam. Asa as gandi-o si cu copii, dam exemplu prost prin sacrificii nesfarsite , asa vor face si ei :(. Tatal meu a muncit mereu 120% si eu ma simt vinovata sa-mi iau un concediu.
    Mama a muncit un job 9-5 apoi venea la noi gatit , curatenie, teme nu se plangea, nu avea ajutoare. Am invatat ca trebuie sa ma simt vinovata daca nu e ordine in casa, e vina mea, doar asa se face, luni curatenie si ordine, marti mancare, miercuri speli baia, joi mancare plus rufe, vinerea schimbam cearceafurile, sambata dimineata piata, duminica eventual biserica de dimineata sau daca nu, inca o doza de vina.
    Nu e de mirare ca organismul a ajuns sa se razvrateasca, daca doar asa imi dau voie la pauze.

  9. d

    dupa ce organismul meu a cedat, am inceput sa o las mai moale.
    nu ca mi ar fi reusit neaparat, dar de 2 ani de zile, ma tot organizez, reorganizez, cum sa imi fie mai usor, lucrez cu mine, cu corpul meu, cu mintea mea, cu sufletul meu.
    sunt multumita ca macar am constientizat multe lucruri , iar acum sunt in plin proces.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 154 queries in 0.189 s