L-am înțărcat

Nu știu cum să spun această poveste altfel. Așa că am spus-o scurt și rapid în titlu. Ca un plasture dezlipit dintr-o mișcare. Ca o ceară trasă de cosmeticiană. Ca un deget trecut prin foc.

L-am înțărcat brusc și cu foarte puțină blândețe, pentru că nu am plănuit nimic din asta, pentru că nu a fost intenția mea să înțarc.

Mi-am alăptat exclusiv amândoi copiii. Sânii mei au fost la muncă, fără pauză, în ultimii aproape 7 ani întruna. O vreme am alăptat în tandem, a fost sublim și unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-am făcut vreodată.

Dar ce călătorie! Cele care sunteți aici mai de scurtă vreme poate nu știți că alăptatul a fost chestia aia care mi-a ieșit bine și din prima. Am avut noroc. Am ținut copilul bine, s-a atașat ușor, a tras cu spor, nu m-a durut nimica. SIgur că a fost un pic cu cântec, fiindcă eram pe punctul de a suplimenta cu formulă. Sânii mei nu erau Fontana Trevi și nici Izvorul Fermecat din basme. Sânii mei erau un robinet care picura laptele invizibil pe care nu-l vedea nimeni decât copilul.

Noi nu știam că bea, că el nu putea vorbi încă, dar îl vedeam că-i bine. Liniștit, fericit, stă la țîță, doarme bine. Nu i-am băgat formulă numai datorită faptului că nu aveam în casă și era 12 noaptea când eram eu cea mai disperată. Eu, că bebelușul era bine.

Și acest pui s-a autoînțărcat pe la 4 ani și 3 luni. Și-a scos mesele singur, pe nesimțite, neghidat, neforțat de nimeni. A rămas cu un dor oarecare și cred că e normal așa să fie.

Cu fratele lui însă, oricât mi-aș fi dorit să repetăm povestea, n-a fost să fie.

Dacă sunteți mai noi pe aici, poate nu știți că pe mine alăptatul nu m-a încurcat niciodată. Mi-a făcut plăcere și m-a ajutat să dorm mai bine. Da, sigur că se trezeau copiii, dar mâncarea lor era deja la mine, gata preparată, la temperatura ideală. Îl hrăneam în timp ce dormeam, ce poate fi mai grozav decât asta!?

Nici când am plecat prima oară singură cu soțul meu la munte o săptămână întreagă, n-am fugit să înțarc puiul. M-am întors și el a cerut direct la țiți, deci poftim, haide. Nici când a fost la bunici în vacanță altă săptămână fără mine, n-am intenționat să scot alăptatul. Nu m-ar fi deranjat, dacă el și-ar fi dorit să se oprească, nu e ca și cum îl alergam cu țîța prin curte.

SIgur că între timp, toate aceste episoade și faptul că puiul se făcea mare au dus la rărirea suptului. Un copil de 3 ani nu mai suge ca unul de 3 luni. Că el mănâncă de toate. Dar alăptatul nu e exclusiv despre hrană, noi știm asta deja foarte bine.

Doar că m-am îmbolnăvit. Nu de o boală gravă, am mai zis asta. Nu vreau compătimire. Am avut niște intervenții, mereu s-a ținut cont de faptul că alăptez și n-a fost nicio treabă. Doar că, la un moment dat, durerile au fost atât de mari, încât am ajuns la calmante pe venă. Ketoprofenul singur nu prea avea nicio treabă, așa că am inclus și algocalminul. Bine, am făcut acolo niște cocktail-uri, nu vă zic că mai citesc și medici prin zonă.

I-am explicat că mami are nevoie de niște medicamente care n-au voie să ajungă la el. A înțeles micuțul. Vedea și el că mami nu e bine, deja nu-l mai putea de o vreme ridica în brațe. Voia și el să terminăm odată cu tot bâlciul. M-a întrebat de ce sunt problemă calmantele din sânge, când el bea lapte din țiți? O întrebare logică.

Într-o zi ne-am jucat de-a operația și el m-a operat de vreo 5 ori. Să se asigure că mă fac bine. Aveam niște dureri fabuloase, iar mânuțele lui peste bine erau un Hristos în funcție. La final, când i-am mulțumit domnului doctor, micuțul meu de fix 3 ani de zile m-a întrebat pe cel mai serios ton care i-a putut ieși pe guriță:
-Și, doamnă, acum o să puteți lua copii în brațe?

În altă zi mi-a șoptit, când eram mai prăpădită:
-Mami, și dacă nu mă poți lua în brațe, iubirea tot rămâne.

Știu asta și a fost grozav că mi-a putut-o spune.

După calmantele pe venă, am descoperit că aveam o infecție, care a fost operată. Hello, antibiotice pe gură. I-am explicat puiului și el a înțeles fără să ceară detalii prea multe.

Problema n-a fost atât înțărcarea propriu-zisă, ci faptul că eu eram prezentă cu trupul, dar nu prea conectată cu mintea. Când te doare, nu vrei să faci nimic, nici măcar să auzi cu urechea. Apăi să te joci de-a leii care se luptă.

Și gata, asta a fost, asta e povestea. Cred că Victor e băiat mare.
Nu e ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat si viata merge inainte, fiindca acest baietel a trecut prin multe schimbari mari deodata: ne-am mutat in alta locuinta, a inceput cresa, bona lui a plecat, s-a inchis la titi si, peste toate, mami n-a fost tocmai disponibila. Se simte in felul cum se poarta, e foarte nervos, tantrumuri, plans cu carul din cele mai surprinzatoare motive.

Dar cum ar zis tot el, și dacă nu mai papă țiți, iubirea tot rămâne.


Cred că parte din faptul că a fost aparent așa simplu am fost eu. Că am simțit că ăsta e momentul. Și că el nu mai avea chiar 3 luni de zile. N-a fost că n-am mai vrut, ci că n-am mai putut. După vrute, aș fi alăptat până intra la facultate. În săptămâna la munte, sânii mei au pocnit de lapte. Mă durea și spatele, îi detensionam la baie. În săptămâna de vacanță la bunici, tot așa s-au umplut bine.

Acum? Niente. Pauză totală. Organismul meu nu mai avea de unde. Era ocupat să vindece în altă parte. Și a fost cel mai fizic strigăt pe care l-am știut citi ca mamă: e momentul să ai grijă de tine. Tu ești o prioritate. Ceilalți se descurcă.

Scriu asta ca să vă amintesc că în relația de alăptare sunt două persoane. Că și mama e importantă, nu numai copilul. Și când mama simte că nu mai vreau sau nu mai poate, e perfect în regulă să se oprească. Sigur că aș insista să îi mai dai o vreme, dacă el s-a născut acum două zile. Dar când e mare, vorbește și face pipi din picioare, are nevoie de tine bine. Indiferent că bine la trup sau bine la minte, asta să îți fie prioritate.

Articolul anterior

Vor mai citi oamenii cuvinte în viitor?

Articolul următor

Vreți bărbați adevărați? Faceți-i!

21 Comentarii

  1. Maria Ana

    Pff. Am citit cu sufletul la gura. Tocmai ce am intarcat brusc copilul (1anjumatate) pentru ca nu mai rezistam noptilor nedormite, trasului de bluza prin casa, nemancat nimic solide. Simteam ca nu mai pot. A foat greu, m-am simtit vinovata, sanii mi-au pocnit 3 zile dupa, 2 nopti dupa intarcare au fost albe (urlete, lacrimi). Dar acum e alta viata, doarme noaptea, dorm si eu si ne iubim parca si mai mult. A fost o etapa frumoasa.

  2. Ioana

    Și la mine s-a întâmplat acum. La 2 ani și 10 luni. El ar mai vrea. Eu simt că nu mai pot. Dar, iubirea rămâne. Îmbrățișări!

  3. Stancu Mirela

    Eu am înțărcat pe primul la 2 ani jumate nu am reușit sa rezist tandemului doar câteva luni…și nu îl suportam efectiv iar împreuna nici atât și el așa cerea uneori , nu a fost cum îmi doream însă prin amânat și faptul ca acum are dinti toți..Titi ii rămâne sorei lui…cumva știu ca nu a fost bine așa dar exact avea nevoie de mine cu mintea întreaga …ei și ce sa vezi ca acum iar al 2 lea tandem ..și iar e greu însă sora lui e mai intelegatoare de fapt nu a avut nici ea încotro dar pt ca e mai mică nu o intarc însă numai suge pe cât ar vrea , noaptea mai doarme și cu tati și o aduce când se trezește ,in erupții e mai complicat ,dacă nu se complica situație și e ok așa o sa las și pe ea și după 2 ani dacă nu…cel puțin încerc sa o pregătesc …Oricum al 2 lea copil e mai zvapaiat așa și cu tantrumurile …a mea nu a plâns mică acum însă îl imita pe fratele ei crezând ca obține și ea dar numai gata limite !Si apoi prin câte schimbări a trecut și micuțul tău dar și a mea mijlocie eu rămâne fără lapte o scurta perioada și oricum a și scăzut lactația la 8 luni…m-am simțit vinovata și deși uneori zic gata o intarc nu pot nu așa după ce o perioada am lăsat-o fără.

  4. Silvia R.

    Iti doresc sa fii bine si sa iti fie bine!
    S-a incheiat un capitol important din viata care nu se va mai intoarce vreodata. Decat daca le mai faci un frate sau surioara.
    Si eu l-am intarcat pe Victor tot din motive medicale, la 2 ani si 3 luni, dar a inteles nespus de bine. Acum are spre 3 ani, dar e bine, iubirea e acolo. Simte in continuare nevoie sa imi simta pielea, oriunde o gaseste: fata, burta, mainile. Doar sa imi simta pielea calda.
    Sunt minunati copiii! Sa ne fie sanatosi multi ani!

  5. Diana

    Ce frumos să aud din partea unei mame care a alăptat atât de mult că în această relație sunt 2 persoane și că și nevoile mamei contează, nu doar cele ale copilului. De multe ori aud de la mămici care alăptează 3 ani și peste “dă-i acolo să sugă, chiar dacă nu dormi, chiar dacă ești epuizată, chiar dacă te doare, chiar dacă etc.”, în timp ce femeia pur și simplu simte că gata, nu mai poate, atât a fost să fie. Eu am înțărcat, tot brusc, ambii copii (băieți), la 1 an și 4 luni, respectiv 1 an și 5 luni, pentru că erau efectiv dependenți de titi și mă simțeam, în ultima vreme, doar ca o vacă (fără supărare, asta era senzația) ce trebuie sa stea mereu la dispoziția lor. Când mă vedeau, parca nu vedeau nimic altceva, nici brațele mele, nici joacă, nici nimic! Doar titi. Atunci am pus stop. Într-adevăr, am plâns și eu de mi-am rupt cămeșa de pe mine, la încheierea acestor etape frumoase, ei se pare că mai puțin, dar am ajuns apoi la o frumoasă legătură și a fost foarte foarte bine așa. M-am odihnit apoi, am putut merge la salon, în oraș, am fost alt om. Pe scurt, am înviat. A fost foarte bine și frumos atât cât a fost și mă bucur că nu ești părtinitoare. Mult succes pe noul drum ce vă așteaptă în față!❤️

    • Multumesc si multumesc! “Am fost alt om” e foarte important, cred ca cei mici se bucura mai mult de acest alt om decat de niste lapte dat cu greutate. Limitele sunt bune, transmit mesaje sanatoase.

      Semnat, alt om

  6. Ingrid

    🤗❤️

  7. Adriana

    Am plans efectiv cu muci dupa ce am citit replica copilului tau cu “iubirea ramane”. Prea multe lucruri facem de teama sa nu ii ranim desi suntem epuizate, nedormite, nefericite. Are 2 ani si 4 luni si nu am nici cel mai mic curaj sa o intarc, lucrez cu mine, vindec rani si traume si pe partea de curaj sunt tot aici. Cumva, candva, stiu ca va veni si randul meu. Multumesc ca esti aici.

    • Te cred și știu că e fix cum zici. Să știi că și eu mi-am pus problema să înțarc de multe ori, mi-a zis mama de multe ori, dar până încă negociezi cu lumea și cu tine, nu e momentul. Când e momentul, nu mai negociezi, ci treci direct la fapte. Nu e cu jumătăți de măsură aici. E gata și basta. Copilul va simți și o să fie bine, chiar dacă un pic greu inițial. Dacă mama e pe poziții și ghidează spre unde vrea ea să ajungă, e all good. Vestea proastă e că înțărcatul nu mi-a adus nopți dormite și legate, fiindcă încă se trezește de câteva ori pe noapte să bea apă, iar pt asta se ridică în fund, îmi cere, eu deschid ochii, iau sticla, desfac capacul, îi dau, pun capacul, mai adormi pe urmă. Și după ce bea atâta apă, normal că umple un scutec, de trebuie să îl mai și schimb o dată pe noapte. Deci la somn chiar nu am câștigat prea multe, dar poate că e doar o etapă și urmează să dormim blană.

  8. Alexandra Dreghici

    Miruna, te îmbrățișez. Am citit cu lacrimi în ochi toată povestea. Mă bucur că ești împăcată cu decizia luată, că ai ținut cont că tu trebuie să fi bine ca să poată fi și cei ai casei bine. Mă bucur că ați avut o călătorie atât de lungă și minunată prin etapa această magică numită “alăptare”.

  9. Diana

    Ce frumos ai povestit!
    Noi noaptea folosim o cana de la Avent, de aia de bebeluși, cu tetina de formare, din care poate bea intinsa pe spate. Dormim cu ea in pat, la cap si doar întind mana sa i-o dau si apoi sa o pun la loc. De multe ori si-o ia si singura. Poate fi o idee.

  10. Maria

    citesc articolele tale de drag si de dor. Sunt la varsta la care astept sa fiu bunica si mi-as dori ca fetele mele sa tot aiba asemenea modele

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 180 queries in 0.150 s