Acesta este un serial pe blog despre soacre. Nurorile îmi trimit povești muncitorești cu soacrele lor. Să ne distrăm, un fel de râs cu plâns, haz de necaz. Le public pe blog sub anonimat. Dacă vrei și tu să-mi povestești, aștept pe mail sau în mesaj privat. Nu voi tolera comentarii jignitoare la adresa autoarelor.
Doamne, cât am stat până să îți scriu. dar unele lucruri trebuie spuse, căci simt că în loc să imi țin și să îmi car copiii în brațe, car povara unei relații complicate cu soacra mea, care mă afectează atât de tare încât atunci când știu că vine la noi simt că mă sufoc.
nici nu știu de unde sa incep, dar caut sfaturi cum să gestionez relația, cum sa fac sa nu mai fie depressing.
e un om bun. îmi iubește copiii, dar într-o manieră sufocantă. fumează, dar nu pot sa ii spun sa nu o mai facă atunci când vine la copii, pentru că este un om atât de rănit și ușor de rănit încât mi-e teamă de reactia ei. nu zic nimic dar simt că leșin când după o zi cu ea in care îi pupaceste pe cei mici le rămâne miros de țigară in parul lor moale și fin.
ne ajuta mult sau nu știu, poate așa e normal sa ajute bunicile. vine 2,3 zile din 7 la noi cate 5-6 ore timp in care mă ajuta să gătesc, sta cu cei mici, îl culca pe bebeluș daca eu am treabă cu puiul mai mare. dar tot acest ajutor este mereu subliniat de ea, simt că face un efort, iar în timpul în care nu avem grijă de copii incepe discuții deprimante, are anumite obsesii, plânge și se plânge, mă întreabă chestii intime…problema cea mai mare este că are o relație nesănătoasă cu copilul cel mare. îl “feminizează” fara să își dea seama. ii spune “iubitul meu”, îl pupa excesiv, îl alinta, îi denumește părțile intime cu diminutive siropoase, îi cumpără mereu jucarii, haine, dulciuri, de fiecare data vine cu ceva la el. Copilul are momente când vrea sa fie lăsat în pace, ea se baga in sufletul lui, el o respinge, ea începe să plângă sau îi spune că pleacă acasă. in același timp, se joacă frumos împreună, coboară la mintea lui (de fapt, urca, pentru că deseori copiii au o imaginație și inteligență superioară noua) deși nu sunt mereu incantata de jocurile lor: de-a închisoarea, de-a animăluțele bolnave, etc. are o predispoziție spre dramă, spre tot ce e negativ sau trist…și insistă ca cel mare sa doarmă la ea peste noapte. mereu îmi spune că e prea legat de mine, iar într-o zi i-a spus chiar :trebuie sa te debarasezi cumva de mami! …
știu că par niste prostii, dar credeți-ma sunt lucruri, momente ce mă arunca in depresie.
nu știu cum să fac sa o avem în viața noastră pentru bucuria și iubirea ce o oferă copiilor, dar fara sa simt totul o obligație, o povară?
nici nu știu cum să vorbesc cu ea…daca ii spun ceva incepe sa plângă și aruncă niste cuvinte care mă fac să mă simt nerecunoscătoare pentru tot ce a făcut pentru noi…
Cum procedez, ce e de făcut, cum spun in mod asertiv unei astfel de persoane ce mă deranjează?
nu credeam că după atâția ani de când te citesc, te simt, trăiesc cu tine emoțiile tale sa ajung sa comentez, sa aștept ajutor la un astfel de articol. dar da, am nevoie de ajutor. pentru mine soacra mea este și mumă și…
îmi pare rau să o spun…
Photo by Amy Shamblen on Unsplash
Claudia
Iti trimit o imbratisare. Imi imaginez cat de greu iti este sa auzi astfel de cuvinte sau sa asisti la aceasta relatie pe care o consideri nesanatoasa cu copilul tau, fara a sti cum sa ii spui ce ingrijorari ai. Cred ca in primul rand trebuie sa fii sincera cu tine. Sa analizezi cat de multa interactiune doresti sa permiti si in ce conditii. Si cred ca discutia cu ea ar trebui sa inceapa cu ceea ce simti tu, cand ea face toate aceste lucruri. Sa ii spui sincer, uite cand faci asta, eu ma simt astfel. Pentru ca noi avem aceste principii care sunt importante pentru noi, sau pentru ca eu am nevoie ca aceste lucruri sa fie respectate de oricine, in relatia cu fiul meu. Poate ca, vazand exact cum te fac pe tine sa te simti anumite actiuni ale ei, nu le va lua personal si va empatiza cu tine si nevoile tale. E important sa nu spui sub forma de repros, nici sa ii spui ca face anumite lucruri gresit. Sa duci toata discutia in directia a ceea ce simti tu si cum te poate ajuta ea. Sper sa reusesti sa transmiti tot ceea ce iti doresti si sa o ranesti cat mai putin. Pentru copiii nostri, e bine sa ne analizam si sa punem limitele oriunde consideram ca relatia nu duce intr-o directie sanatoasa 🙂
Mia
Buna!
Nu știu ce sfat sa îți dau, eu aș vorbi cu soțul și sa îi spună el…așa as proceda eu…
Ai putea sa faci un exercițiu de imaginație sa te gândești cum ar fi daca nu ar veni să te ajute.
Eu am doua fetițe dintre care una e bebeluș de 4 luni, de o luna am inceput serviciul (am program flexibil și scurt) și vorbisem cu soacra de când eram însărcinată să vina sa stea cu bebe când am sa merg la munca si de doua ori după ce am născut…fix când am inceput munca a zis că merge in concediu in afara (nimic de zis, nu condamn)…am găsit (de fapt mama mea a găsit) o femeie (ruda cu tatăl meu, mai în vârstă decât soacra-mea) care sa stea cu bebe…și ce să vezi, după ce a venit din concediu abia după vreo 3 săptămâni l-a întrebat pe soț cine sta cu bebe când plec la muncă…stau la sat și a aflat de undeva, dar efectiv pe mine m-a întrebat după o lună…
Soțul lucrează pe tir în tara, pleacă luni și vine vineri sau sâmbătă…eu stau singura cu fetele dar nu a dat o data un telefon sa mă întrebe dacă mă descurc, dacă am nevoie de ceva, cine duce fata cea mare la școală (are 6 ani)…nimic nimic…
Părinții mei mă ajută cat pot,
ei lucrează amândoi,îmi mai fac de mâncare sau vin seara și stau cu bebe sa mai fac una alta sau doar să mănânc.
Deci părerea mea e așa… e rău cu rău dar mai rău e fara rău.
Încearcă să discuți cu soțul și poate vorbește el cu ea…
Multa sănătate!
Diana
Ania, fetita mea minunata, e putin rasfatata de matusi, bunici, cunostinte. Si primeste foooarte multe cadouri. Atat de multe, incat a inceput sa bage de vina. Asa ca, fara sa te superi, daca se poate, iti dau si tie sfatul pe care il dau si ei. Draga mea, poti sa primesti un cadou, sau poti sa nu il ai deloc. E alegerea ta. Dar asteptarea ca cineva sa se schimbe ca noua sa ne convina nu e sanatoasa, nici la copii, nici la adulti. Aici, iti scrie o mama de doi, cu putin spre deloc ajutor. Eu zic sa te bucuri bunica isi iubeste nepotii, si ca cineva e acolo pentru tine. Daca totusi, simti ca nu e potrivit pentru tine, incearca si fara. Imbratisari!
Olga
Cred ca vizita la un psiholog ar ajuta mai mult
Miruna
Si eu cred asta, pentru toata lumea. Poate invatam si noi sa oferim niste empatie. Am sters comentariul tau intentionat.
A
Soacra ta pare în depresie din ce scrii.
Nu cred că va accepta să meargă la psiholog…
Îți zice că e prea legat de tine pt că așa fac toate bunicile:
“Ești prea după fusta lu’ mă-ta” – așa le zic toate bunicuțe copiilor.
În realitate e normal să fie așa! În realitate copiii sunt dependenți de părinți și e normal să prefere compania părinților nu a bunicilor. Acuma, că părinții ar respira și ei, e altă treabă.
Nu știu ce poți face?
Înțeleg că ai nevoie de ajutorul ei cum ai și bebe, iar în starea în care e nu are cum pricepe că nu e ok atitudinea ei.
Probabil cel mai simplu e cu reguli și limite, ca la copii.
Ușor de zis, greu de făcut.
Dacă copilul mare e de vârstă școlară sau de gradi, o soluție poate fi să meargă la grădinița, școală la program lung și astfel să petreacă mai puțin timp voi soacra.
În realitate, soțul tău ar trebui să îi pună niște limite, dar asta e deja altă poveste.
Adriana
Orice ajutor este binevenit când ești mamă. Când ai și mai mulți copii, doi în cazul meu, ești fericită când ți -i mai ia cineva “din picioare”, ca să poți să faci un duș sau să stai pe wc fără două perechi de ochi căscați la tine și fără două guri care au fiecare ceva diferit de întrebat.☺️
Apropo, mămici, ați stat vreodată pe tron cu doi copii pe genunchi? E foarte distractiv, vă asigur!😁😅
Revenind la subiect…eu mă bucur că nu stăm cu niciuna dintre soacre. Le iubesc pe amândouă, mama e Mama, soacra e a doua mamă, dar mă bucur că au fost departe când erau copiii mici.
M-am descurcat cum am putut.
Fiecare om are mentalitatea lui, aparține generației lui, are metodele lui. Dacă nici nu e dispus să se acomodeze prezentului e cu atât mai greu pentru toți cei implicați.
Dacă vrei să-ți ajuți copiii ajută -te întâi pe tine! Fii tu bine prima dată, ca să poată fi bine și ai tăi.
Cu toată dragostea și rușinea, eu aș căuta ajutor din afară pentru un om ca soacra doamnei.
Când cineva din familie îți spune că ai o problemă te simți jignit, rănit, dar un profesionist știe cum și ce să facă pentru a ajuta
Mi s-a întâmplat ca, din prea multă dragoste, să rănesc, să dau un sfat care s-a dovedit a face mai mult rău.
Comportamentul și problemele soacrei afectează copiii, familia.
În niciun caz îndepărtată brutal, dar ajutată să înțeleagă că are nevoie de ajutor..clar!
Petra
Din câte am observat copilul trebuie sa medieze relația cu proprii parinti ca să iasă bine adică sotul tău ar trebui sa vorbească cu mama lui. La mine este o excepție, mama stat de tare îmi admira sotul ca l-ar asculta fără comentarii
Michelle
Wow. Te înțeleg perfect… si soacra mea e fix la fel…doar că eu am renunțat la ajutorul ei dinainte să se nască al doilea copil, după ce am lăsat fetița la ea câte 7-8 ore pe zi, timp de câteva săptămâni, până am intrat în concediu pt bebe 2. În perioada aia ne-am lămurit amândoi că nu e o persoană de încredere. Acum copiii mei au 3 respectiv un an și am hotărât ca anul viitor, când voi începe munca, să îi duc la grădiniță cu program prelungit/ creșă. Nu merită să te încarci negativ o zi întreagă pentru câteva ore de ajutor… eu am renunțat la a-i tot repeta ce greșește, ne vedem mai rar, la o lună sau două și așa suntem toți liniștiți. Îmi pare rău pentru ea, știu că a avut o viață grea, dar nu e responsabilitatea mea…
Unii oameni se poziționează în rolul de victimă pentru că așa s-au obișnuit, așa le e confortabil și nu e responsabilitatea noastră să îi salvăm….
În locul tău aș iesi mult din casă, mi-aș schimba programul în prima fază, să nu fiu acasă cand vrea ea să vină, ca să nu se simtă neapărat dată la o parte, până s-ar obișnui ea să vină mult mai rar. Apoi i-aș spune că mă descurc momentan, că o chem eu când am nevoie mai mare. Într-un final va înțelege situația și își va găsi altă preocupare, nu aceea de a interveni în viața voastră. Consider că e foarte greu să discuți sincer cu o persoană de genul acesta, care e foarte ușor de rănit… la mine nu a mers, deci asta a rămas singura soluție pt mine. Hope it helps. 🤗🤗🤗
butterfly
“fumează, dar nu pot sa ii spun sa nu o mai facă atunci când vine la copii”,
“problema cea mai mare este că are o relație nesănătoasă cu copilul cel mare. îl “feminizează” fara să își dea seama. ii spune “iubitul meu”, îl pupa excesiv, îl alinta, îi denumește părțile intime cu diminutive siropoase”,
“are o predispoziție spre dramă, spre tot ce e negativ sau trist…și insistă ca cel mare sa doarmă la ea peste noapte. mereu îmi spune că e prea legat de mine, iar într-o zi i-a spus chiar :trebuie sa te debarasezi cumva de mami!”
Acestea mi s-au parut a fi cele mai importante lucruri care te nelinistesc pentru ca simti ca le-ar putea dauna copiilor si nu cred ca sunt prostii.
Nu stiu sa-ti dau un sfat bun …
Trebuie actionat frumos, pentru a se pastra linistea in familie, e nevoie de delicatete, de diplomatie si de vorba buna, cu un mic strop de fermitate, atat cat trebuie.
Poate ca soacra e o persoana bine intentionata, dar vede altfel lucrurile / viata si atunci … face astfel de greseli.
Cel mai indicat ar fi ca sotul sa vorbeasca cu mama lui despre toate astea. Insa el are o munca solicitanta si probabil ca e foarte obosit atunci cand ajunge acasa; in plus, nu e prezent in casa ca sa observe si ca sa puncteze el singur mamei lui tot ce e in neregula.
Prin urmare cred ca esti destul de singura in aceasta problema. Usor, intr-o maniera diplomata, pune limite acolo unde simti ca e prea mult, unde simti ca trebuie sa-ti aperi copiii (de influente rele sau de fumul de tigara).
De exemplu, daca simti ca te-ai putea descurca singura cu copiii fara ajutorul ei, s-ar rari vizitele de ajutor ale soacrei si, implicit, si influentele ei care te nelinistesc.
Ca sa mentineti relatia nepoti-bunica ati putea sa mergeti doar voi la ea in vizita, o data pe saptamana, cate 2-3 ore, strict pentru a o vedea, pentru a se juca cu nepotii.
E greu sa ai grija singura de doi copii mici, asadar tu stii mai bine ce poti sa faci, adca poti sau nu sa renunti la ajutorul ei intr-o masura mai mica sau mai mare.
Doamne ajuta sa iei deciziile cele mai intelepte ca sa-ti recapeti linistea interioara in privinta acestor lucruri.
Ana
Sa astepti sa se schimbe ea…e absolut imposibil. Asa ca, practic, ai doar 2 variante: ori te bazezi in continuare pe ea si accepti ca asta e situatia, ori renunti la ajutorul ei si reduci contactul intre ea si copii.
Problemele ei nu iti apartin, viata ei grea n-a fost din vina ta. Tu esti responsabila pentru binele tau si al copiilor tai si atat.
Diana
Este intr-adevar dificil de avut conversatii normale si productive cu persoane care se victimizeaza. Poti sa speri ca o discutie, sau doua vor concluziona totul dar din pacate slabe sanse sa se intample asa.
Trebuie schimbate si impuse anumite limite, cu riscul ca va creste tehnica lor de inducere de vina, si deci foarte probabil sa te faca sa te simti vinovata peste masura.
Persoanele care sunt obisnuite sa se victimizeze au invatat de o varsta foarte frageda ca asa primesc ele iubire, iar tu daca le ceri sa se schimbe, in mintea lor, tu le ceri sa se opreasca din a cere iubire. Ca si cum le-ai lua rostul in viata.
O solutie ar fii sa ii zici cum altfel ai prefera sa se schimbe. In loc sa ii ceri sa nu mai faca o chestie, si sa o lasi pe ea sa se supere sau sa incerce sa gaseasca o solutie, ofera-i tu solutia. Astfel daca vede ca sunt si alte optiuni va fii mai receptiva la schimbari.
Nu zic ca o sa sara in sus de bucurie, dar macar vede ca sunt si alte solutii. E ca la copii cand le pui limite noi. Se vor supara o vreme, dar apoi vor intelege si/sau accepta ca asta e noua realitate si daca vrea sa fie aproape de voi at va trebui sa acepte noile conditii.
Bineinteles si tu trebuie sa fii impacata cu tine insuti ca e posibil sa se distanteze o vreme, pana se adapteaza la noile reguli. Si iti va testa limitele si convingerea, exact ca si cum fac copii.
Dar daca iti repeti si tie si ei ca este pt binele copiilor reduci din tensiune si vina care ti-o induce tie.
Nu este responsabilitatea ta sa ii vindeci ranile si traumele ei. Mai mare responsabilitate ai fata de copii tai si de bunastarea lor. Daca ai de ales intre bunastarea copiilor tai sau menajarea sentimentelor ei ce ai alege?
Deci cand iti vine sa renunti la limite si sa cedezi in fata ei, adu-ti aminte de ce faci chestia asta, o faci pt copii tai, si asa se merita sa stai tare pe pozitiile tale si sa nu cedezi.
Nu zic ca trebuie sa te certi cu ea sau sa faci scandal. Din contra, cu cat mai calma esti si mai ferma cu atat mai bine.
Noi am reusit foarte multe cu tehnica asta. Chiar si maica-mea a inceput sa faca gemuri fara zahar pt ca i-am zis ca daca le da zahar copiilor pur si simplu nu ii aducem mai mult de odata la nu stiu cat timp, dar in acelasi timp i-am dat solutii cu ce sa inlocuiasca zaharul procesat, si chiar i-am adus si miere si alte chestii.
Asta e doar un exemplu, dar la fel facem si la cadouri. Cadouri tot timpul vor aduce bunicii ca vor sa isi arate dragostea si asa stiu ei sa o faca mai bine. Daca nu esti de acord cu ce fel de cadouri aduce ofera-le idei de ce ai accepta. De ex: nu adu plastice, doar de lemn, sau in loc de jucarii cu care se joaca doar odata adu carti de povesti.
Din nou zic: unii oameni au invatat tehnici de manipulare de mici copii, pt ca doar asa au simtit ca primesc atentie si deci iubire. Cand suntem mici a nu primi atentie este echivalentul cu a nu primi iubire si deci moarte. Asta ca sa intelegi cat de inradacinata e treaba asta in unele persoane.
Dar chiar si asa poti lucra cu chestiile astea si impune limite.
Este un proces de a-i invatat ca, chiar daca tehnicile lor din trecut, i-au ajutat sa supravietuiasca, acum nu le mai sunt necesare si sunt alte tehnici mai sanatoase de a primi iubire.
Intr-un fel o reprogramezi pe ea, pic cu pic, cum ca noul comportament ii va aduce mult mai multa iubire decat cel vechi.
Sper sa te ajute.
Roxana
E foarte complicata situatia. Ce cred eu ca ai putea face… In nici un caz nu poti taia din radacina, cum se spune. Ar trebui atunci cand e intr o dispozitie buna si vorbiti voi ca doamnele la cafea, sa ii spui ca ii intelegi supararile, frustrarile, ca poate a avut și ea o viata grea si acum s-a refugiat in nepoti. Sa ii spui cum ti ai dori tu sa fii ca bunica, ca ai vrea sa faci parte din viata copiilor, dar in acelasi timp ai vrea sa tii cont de părerea lor cand vor fi parinti. Poate ajungeti cumva la un numitor comun. Sa ii spui ca apreciezi tot ce face, dar uneori ai vrea ca unele lucruri sa fie alftel, fara sa ii ranesti sentimentele. Sa ii spui intr un mod prietenos ca sa zic asa, ca e important si pentru noi, femei si bărbați tineri, sa simtim ca bunicii ne asculta si ne respecta dorințele. Am fost copiii lor candva si, cum spune chiar ea, vrem sa nu mai fim agatati de fustele mamelor. Avem nevoie de ei, dar in condițiile noastre de copii adulți.
Mi-aș dori sa reusiti!! Te îmbrățișez cu drag!
Maria
In primul rand, subtil sau mai direct, aș interveni în scenariul jocurilor lor și aș schimba acțiunea în ceva pozitiv (“doar nu vrem sa întristăm copilul, nu-i așa bunica?” “hai să si râdem puțin!”) – poate bunica chiar nu știe latura pozitivă a vieții și i-ar fi terapie prin joaca dânsei.
Legat de fumat, poate inventați vreo “afecțiune” a copilului in care fumul și mirosul de țigară nu-i face bine – “bunica, mirosul de țigară este neplăcut, aspru și innecacios – e greu de tolerat de către nefumători,in special de către copii, îi vine sa tușească atunci când îl simte; de altfel tuturor ne zgârie nările când respirăm”….(mi-e greu sa dau vreun sfat aici: eu și soțul suntem fumători 😇)
Legat de ultimul aspect, feminizarea băiatului și numirea părților intime în fel și chip – aici interveniți tot dumneavoastră: Dom’le “p.ța”-i ”p-ță” si-atât, nici “cocoș”,nici mai știu eu cum. Nu e nicio rușine să fie numită ce este. As fi poate mai atentă la tipul de îmbrățișări, atingeri…sa nu depășească pragul de intimitate al copilului. (Pare SF, dar nu consider de neglijat: bunica singura, depresiva, băiețel….) Nu înțeleg de altfel interesul bunicii pentru acest aspect …
Iarăși, când băiatul simte nevoia de singurătate, că să evitați dramele bunicii, o invitați dumneavoastră la o pauza, la o cafeluță… ca fetele😎… Ceva de genul “bunica, hai să-l lăsăm să-și facă temele/whatever…, până termina el, mă ajutați, va rog, să….”)
Și, cel mai important, soțul dumneavoastră trebuie să știe și să se implice și dansul.
Este extrem de dificila situația dumneavoastră, aveți de educat un adult cu traume…că sa fie bine familiei, in special copiilor. Va doresc multa putere, stăpânire de sine și muuuulta diplomație.
A
Eu vad la mama mea si la soacra mea aceeasi problema cu inclinarea spe tristete. Mama mea chiar asta imi cand e criticata ‘ sper sa mor si sa ma duc ca nu are nimeni nevoie de mine, tuturor le-ar fi mai Bine fara’. Cred ca e un semn clar de depresie si stiu cumva de unde vine, dar cred ca e greu la varsta lor sa mai schimbe ceva.
Soacra mea e asa empatica, i-am povestit cum mi s-a intamplat o chestie ( s-a spart un calorifer iarna, e intradevar mare neplacere) si a inceput sa planga doar gandindu-se. Eu am alt temperament ( si am avut alta viata, mai buna) si nu am mereu rabdare cu ceea ce percep eu ca victimizari, dar in momentele mele mai bune ma gandesc ca e clar o epuizare la ele. Eu cand mai sunt obosita ma ajuta sotul, parintii, fratele. Ele nu prea au avut suport in familie si au purtat responsabilitatea multa vreme singure.
Nu stiu cum sa te ajut, iti doresc putere mentala sa faci cum crezi tu mai bine pentru tine si copil.