Sigur că asta e o credință personală, n-am niciun fel de bază științifică să fac această afirmație. Și nici astrele nu le-am consultat. Cred că habar n-avem pentru ce ne pregătim copiii profesional. 80% dintre job-urile de peste 30 de ani nu există încă azi.
Dar lumea nu s-a mai schimbat niciodată așa de lent ca astăzi. Că nu matematica de-a treia sau de-a doișpea va face diferența pentru copiii noștri. Răbdarea, puterea de concentrare, curiozitatea și perseverența sunt chestii mult mai complicate de învățat și câștigat. Avem un manual? Nu neapărat.
Dar avem o modalitate de a ni le șterge din exercițiu și din cap.
Ecranul.
Lui Tudor îi place să ghicească timpul petrecut de alți copii la ecrane, sunt observațiile lui în care nu mă bag. A început de la grădiniță, când l-am întrebat ce crede el că face diferența între cum de unii copii pot fi atenți la ce zice educatoarea și alții nu pot sta locului un minut. Tableta, a zis scurt.
Altădată, ne-am întâlnit cu fiul adolescent al unor prieteni. Luam masa toți. N-a scos decât trei cuvinte toată seara, a observat Tudor la final. A zis ”Okay” și ”am terminat”.
Cred că dincolo de câte limbi străine vor ști copiii noștri, câte diplome vor avea de voluntariat, medalii sau cupe, va conta foarte mult această atenție pe care au primit-o când erau mici. Știți, e ceva acolo care te inspiră la alt om viu. Nu când citești, nu când vezi la televizor, când cunoști, când atingi, când respiri. Înveți experimentând. Da, oamenii intră în categoria asta inclusiv.
Te cunoști mai bine pe tine interacționând.
O să vedem ce-o mai fi. Să vedem cum îmbătrânește articolul acesta și de câte ori m-oi mai răzgândi.
Photo by Patricia Prudente on Unsplash
Ioana
Tare frumos articol, Miruna! Nici eu nu stiu daca sa fiu de acord cu prima parte, insa cu privire la a doua parte, inchei acest mesaj si o mai citesc o data! 🤗
Nikki
Pe mine mă obosește teribil această lupta zilnica cu ecranele. O câștig aproape tot timpul prin implicarea fetiței in n activități ( inclusiv joaca in spatele blocului cu alți copii, alta sursa de stres- în iunie și-a rupt mana) și limitarea timpului la 30 de minute pe zi, dar efectiv mă epuizează câteodată explicațiile zilnice și menținerea ferma pe poziții. Ce mă bucură este că și atunci când o las, renunța singura la un moment dat, că se plictisește. Mi se pare nedrept pentru noi, părinții acestor vremuri, că avem de dus SI aceasta luptă. Câteodată mă trezesc visând că într-o zi va fi un fel de colaps al tehnologiei și că vor dispărea device-urile (da, știu, ar fi prăpăd) și că voi respira ușurată.
Cristina
De acord cu Nikki. Parca e o lupta continuua. Si eu pazesc ceasul ca sa le opresc desenele, tableta nu avem, iar la telefon nu au voie.
Miruna, dar nu vrei sa stii cum esste in Infosan la oftalmologie, toti copiii au probleme cu ochii si totusi stau pe telefoane…
Mie ca parinte mi-ar fi jena de medicii care sunt acolo.
Dana
Nu va mai consumati energia interzicandu-i. Mai bine asezati-va langa ea și intrebati-o ce mai e nou pe la desene animate? Ce a învățat. Daca e pe telefon, ce aplicații interesante mai sunt. Ce jocuri? Cum se trece la nivelul următor? Daca e pe internet aratati-i cum arata o pagina securizata, ce sunt trolii; ce sunt robotii, care reclame pot fi periculoase, ce site-uri sunt dubioase, cum se pot face plati si altele, daca e pe youtube: cine are cel mai interesant podcast (da sunt si pt copii), despre ce vorbește acolo?
Roxana
Ah, ECRANUL, prietenul si dusmanul meu 😁
Eu am reflectat mult (si bine) pe tema asta…. Cum sa fac, cum sa nu. Cum o fi bine. Cum o fi rau. Si am ajuns la concluzia ca nu are rost sa il fac inexistent sau extrem de limitat, pentru ca lumea in care traiesc astazi copiii mei nu mai e lumea in care traiam eu la varsta lor acum 30 de ani. Iar acea lume nu va mai veni niciodata inapoi, probabil.
Copiii sunt nascuti in Suedia si aici traim. Cand a inceput primul scoala il tinusem cum stiusem eu mai bine, n-a pupat tableta, n-a vazut mobil (bine, vazuse, la mine, dar de la distanta). Desene la tv avea cu program si portie. La scoala soc si groaza, toti stiau cu tableta, sa o butoneze, sa afle, sa scrie (aici copiii invata sa scrie pe tableta nu pe hartie cu creionul facand sute de ‘a’ si ‘A’, cum faceam noi), al meu zici ca era iesit din pestera….
Dupa indelungi analize am inteles ca lumea nu va mai fi a acelora care stiu neaparat informatia, ci mai degraba a acelora care stiu unde sa o gaseasca si cum sa o integreze.
Georgiana
O, daa! Subscriu cu mana, inima si sufletul la ce ai zis.
Dana
1. Adolescenții în general se implica mai puțin în discuții, in întâlnirile adulților. (Cele 3 cuvinte sunt multe). E o perioada tranzitorie.
2. Nu trebuie sa ne opunem evoluției si tehnologiei. Asta e perioada în care ei s-au născut.
3. Nepotii mei au fost tinuti departe de ecrane\laptopuri\tablete, prea departe încât au avut probleme sa se logheze la scoala online din pandemie.
4. E nevoie de gândire rapida, asociere, luare de decizii, digitalizare în viitor. O sa o facă copiii care azi sunt obișnuiți cu asta(da da prin jocuri pe tableta). Si nu cei care contempleaza o pagina de carte (asta rămâne doar hobby).
5. Imaginează-ti ca peste 30 de ani zbori si e o situație de urgenta . Ai un avion cu un bord complet digital, full touch-scren. Preferi un pilot care are “în sange” operarea în sisteme rapide sau unul care “respinge”tehnologia ca pe vreme lui inca erau butoane la bord. Lăsați copiii sa se împrietenească cu tehnologia, ca va raman în urma.
6. Nu te opune evoluției firești.Obosesti degeaba.
Miruna
Eu cred ca la 3 si 4 nu va avea niciun copil probleme. Al meu nu a vazut ecran pana la 3.5 ani, inca nu stie sa scrie, dar a gasit o metoda sa dea search oe youtube: speach to text.
Gabriela
Acum 25 de ani am cumpărat primul PC! Ca să fiu sigură că nu-l strică dacă e curios să-l deschidă când nu sunt acasă, l-am învățat pas cu pas cum se deschide, ce program să acceseze (voia Paint), atunci nu era cu internet decât prin dial-up și abia reușeam eu! Așadar, când nu eram acasă, nu voia la calculator! Pe măsură ce a crescut s-a perfecționat și tehnologia, așa încât, începea să uzeze prea mult de libertatea de a se juca la calculator! Deși avea un program încărcat (școală, polo de performanță, karate, dans, tenis, limba engleză – nu, toate în același timp – doar polo-ul a rămas 13 ani activitatea principală) își făcea, cumva, timp și pentru calculator! Vreo 2 ore legate pe seară. Când pregăteam exerciții la mate pentru vreun concurs, începea cu ”mi-e foame”, ”mi-e sete”, ”vreau la WC”…mai mult de 30 de minute legate nu puteam lucra! Daaar, 25 de ani mai târziu, lucrează pe proiecte IT atât de performante că nici nu le înțeleg, și-mi zice: vezi, mama, și mă certai că stau la calculator 2 ore legate! Da, profesiile de peste 30 de ani nici nu au fost încă inventate! Lăsați copiii, cu măsură, să înțeleagă că, after all, tehnologia a fost creată să ajute, nu să încurce, dacă știi cum s-o strunești!
Y.A
Perfect de acord cu tine. Mie părinții nu mi-au spus niciodată ca am stat prea mult la calculator, însă când consideram ca este de ajuns îl închideam eu și pot spune ca toate informațiile acumulate atunci îmi folosesc acum extrem de mult. Același lucru am încercat sa ii explic și fetiței mele care toată ziua ar sta numai acolo dacă as lăsa-o. Încerc constant sa ii găsesc o noua activitate și de cele mai multe ori reușesc. Teme nu are de făcut prea multe căci ei fac totul la scoala, însă singurul lucru pentru acasă este sa citească minim o carte pe saptamana. In rest timp liber. Este in clasa a IV-a.
Ana
Și eu cred că dacă, pe lângă timpul limitat la ecrane, copilul are activități în aer liber, interacțiune cu alți copii, citit, stat cu părinții etc( o viață normală), nu îi dăunează, ba din contră.
Eli
In proportie covarsitoare, da, agitatia, lipsa rabdarii, incapacitatea amanarii recompenselor se pot trasa pana la primii ani de expunere excesiva la ecrane (tot observatie personala si la mine).
Dar, in rare cazuri, nu e neaparat (doar) asta.
Eu am fost una dintre “excentricele” care nu l-au expus ecranelor deloc pana la 2 ani si cu limite foarte stricte dupa, ca voiam sa fie efectiv prezent in viata de toate zilele si sa absoarba maximul de informatii in primii ani critici de “boom” al creierului.
Dar tot agitat, putin tolerant la frustrare, nerabdator si partial aerian este. Ca ADHD-ul nu-l puteam controla, dupa cate am constatat ulterior (desi, imi spun eu, probabil stilul asta “dur” dupa standardele unora de a nu pune ecranele inaintea traitului live i-a fost oricum de ajutor).
Nancy
Da si nu. Sigur, nu spune nimeni sa-l uiti cu orele la tableta / PC / pe telefon, dar a-l indeparta cu buna stiinta de toate astea presupune sa cresti un inadaptat care o sa tasteze eventual doar cu degetele aratatoare.
Nu mai exagerati, oameni buni. Succesul viitorilor adulti presupune si flexibilitate, nu copii crescuti sub clopot.
anca
Eu am avut calculator personal de la 14 ani. Alti colegi de-ai mei ( cu frati mai mari ) de la 7-8. eu cred ca internetul si schimbarile rapide de context sunt mai daunatoare decat calculatorul in sine
Ce faceam eu pe calculator pana la 17 cand am avut internet cu dial-up . ( si a trebuit sa-mi iau o carte sa aflu ce e internetul asta si ce pot face cu el)
-> ascultam muzica , zic eu o chestie sanatoasa
-> citeam carti pdf/word care nu se gaseau in alta parte si pe care “faceam rost” pe dischete /cd-uri. Nu stiu altii cum sunt, dar nu era asa plin de carti fantasy in engleza si programare in brasov la librarii/biblioteci
-> programam in c ( compilatorul borland , ceva finut) apoi am descoperit foxit pro, php si alte smecherii. Imi lua minim 2 ore cand ma puneam sa fac tema la programare ( erau algoritmi, nu era vorba de sintaxa, era un mod de gandire nou si mi se parea/ mi se pare si acum un exercitiu de logica excelent) . Recunosc am si avut un profesor super inteligent si captivant la programare . La facultate , in primii 2 /3 ani am repetat practic materia de la liceu
-> converteam casete audio in mp3 cu nero burning rome, alta relicva a timpurilor pierdute. ( ce invatam aici , drivere, connectivitate, editare audio, etc)
-> faceam felicitari pentru toate zilele de nastere ( paint apoi corel , apoi altele )
-> faceam etichete pentru sticlele de vin facute de ai mei din strugurii de la tara
-> Scanam poze din reviste ( revenind, nu aveam net, dar aveam ce-i drept scanner) si le pastram apoi pentru diverse proiecte si “referate ” de la liceu, si pentru fratele mai mic de la generala
-> stateam si configuram diverse smecherii in pentru un boost de performanta in functie de ce mai citeam prin revistele de profil! ( da atunci erau reviste) – dezvoltare skill de troubleshooting si rabdare chiar de a incerca din nou si din nou pana rezolvi o problema
-> Dadeam clickuri peste click-uri in Encarta, o enciclopedie tot asa digitala( nu aveam net deci nu stiam de wikipedia). Encarta era ceva minunat aveai istorie, tehnologie, biologie, fractali, mini documentare
-> vedeam filme “pe cd” pe care iar nu le-as fi vazut in cinema-uri la noi
Pentru mine ca adolescent calculatorul a fost un tool pentru creativitate si invatare. Internetul a deschis si mai mult aceasta fereastra spre lume. Mi-am descoperit o pasiune care ma ajuta in profesia mea , capacitatea de explorare si rezolvare de probleme, curiozitatea, creativitatea. Eu nu as blama asa de mult activitatea asta. Da sa stai pe facebook si whatsapp cu prietenii desi aduce un boost pe socializare , nu te dezvolta altfel cine stie cum , insa sunt multe feluri in care tehnologia poate sa fie un canal de invatare si un hobby.
Evident , nu as putea sa-mi dau cu parerea la ce varsta e creierul uman pregatit sa se conecteze la aceasta noua artera a umanitatii , insa cred ca ea vine si cu plusuri nu doar cu minusuri
Aka
Encarta! Cum am putut uita 😀! Era un univers absolut fantastic!
Aka
Pare naiva si foarte ingusta aceasta apreciere. Expunerea sau neexpunerea la ecrane poate fi unul din factorii de succes dar cu siguranta nu va fi unicul si cu siguranta nu va fi acelasi pentru fiecare copil. Pana acum s-a dovedit ca de fapt succesul nu este legat in mod direct de un singur factor… however, exista ceva ce pare a face diferenta: grit. Recomand cartea btw…
In orice caz, grit s-ar traduce prin ceva apropiat de perseverenta, rezistenta, dorinta de a continua si a continua, de a face si a nu te lasa. De a urmari obiective nu pentru o ora, o zi, o saptamana dar pentru ani. Iar trasatura asta nu au multi oameni, cu sau fara ecrane…
Fiica mea nu a avut access la ecrane, a citit si citeste fantastic de mult. Este o enciclopedie ambulanta – istorie, geografie, cultura, arta, anatomie, biologie, a absorbit totul ca un burete. Profesorii spun ca nu au intalnit asa ceva. Vorbeste nativ 4 limbi ( nu locuim in romania). Este empatica, implicata si blanda.
As putea spune ca aceasta este reteta succesului: fara ecrane, carti si discutii, conectare, etc. Dar este? Habar nu am. Deocamdata este mult prea matura si stie mult prea multe lucruri pentru varsta ei. Si asta nu da intotdeauna cu plus.
Cateodata este chiar un mare minus. Pentru ca nu este ca ceilalti si simte asta..
Asa ca vom vedea.
Ahhh… si …Adolescentii fac asta. Vorbesc sau nu, fara a fi cu adevarat ceva in neregula cu ei sau sa fie asta un bun indicator pentru viitor. Oricum nu le pune o eticheta. E un pic superficial.
Zic si eu … cand copiii sunt mici, avem senzatia ca reteta este doar una, ca stim sigur care este raspunsul la fiecare intrebare. Singurul lucru cert este ca nu stim nimic sigur, ca viitorul lor poate fi foarte diferit de tot ce ne putem imagina iar eu sincer nu vreau decat ca ea, copilul meu, sa creasca simtindu-se iubita sperand ca asta ii va fi temelie in viata.