Excursie în Bucovina: Cum a fost cu 2 copii mici într-o căsuță ca-n povești (în Gura Humorului, review pensiunea La Roată )

Știți că iubim România. Ne-am întors acasă după 5 ani de străinătate. Pentru sufletul nostru, a fost cea mai bună decizie. Na, cam așa a fost și excursia asta. Ceva fără pretenții și de suflet, doar că veți înțelege mai bine decât motivul întoarcerii noastre din străinătate 🙂

Vă arăt un loc fabulos din țara noastră, despre care nu știam până vara asta, deși el există de niște ani. Pensiunea La Roată din Gura Humorului. De ce nu știam?

Hai să promovăm și lucruri bune din România. Sunt prima care abia așteaptă să descopere ceva și să-i facă reclamă acestei țări care are și părți bune. Locuri curate, îngrijite de oameni responsabili, care-și pun acolo timpul și energia. Tinerețea și familia.

Tatăl ei, cel de la care a pornit totul:

Tatăl Ramonei (din poză) era pasionat de viața satului și de tradiția bucovineană. A strâns lucrușoare fără să știe de ce. Mi le imaginez îngrijite într-un pod de casă sau poate într-o pivniță la umbră. Cămășile mi le imaginez călcate pe un raft din cămară. Covoarele, făcute sul și învelite bine într-o hârtie specială. Cum le ține și bunica mea până în ziua de astăzi. ”Pentru când te vei muta tu la casă, Miruna”.

Le-a aranjat Ramona și a deschis o pensiune mică. Mai întâi a fost au fost câteva camere, apoi mai multe. I-a venit ideea să aducă o casă întreagă tradițională, fără copy/paste, ci pur și simplu, să fie fix aceeași casă.

A găsit trei.

Le-a numerotat bârnele, le-a dezasamblat și le-a reconstruit la ea în curte. O curte mare, mai mare decât aveau bunicii noștri la țară. O curte cât un cartier din marile orașe, pe un vârf de deal, unde cresc mure și de unde se văd pădurea și alte așezăminte frumoase.

Bârnă cu bârnă, ca piesele de lego, a luat naștere aceasă casă. Ramona a păstrat inclusiv sticla de la ferestrele originale. A reconstruit-o fix cum era când a găzduit o familie de bucovineni care se încălzea la o sobă adevărată și-și izolau pereții cu covoare agățate în cui.

Casa din poză se numește Dumitru și aici am dormit ultimele 3 nopți din vara asta. Scriu acest articol din mașină, suntem pe drum înapoi spre casă, că azi mergem un pic la școală.

Alte două frumuseți:

Vă povestesc ce-am făcut acolo cu doi copii (3 și 6,5 ani) în două zile pline.

Inițial era planul să stăm 5, dar n-a fost să fie. Pentru că pacienți. Asta e, ne-am bucurat de fiecare clipă. Vă povestesc ce-am făcut, cum a fost, ce să nu ratați și ce ar fi mai bine să evitați.

Am ajuns seara pe la 9 și Raluca ne-a dat descuiat căsuța din povești.

Pensiunea La roată nu are posibilitatea să ofere prânz și cină, așa că am comandat mâncare când am ajuns. Raluca ne-a dat o listă cu restaurante care livrează, iar sentimentul ăsta de mâncat în căsuță a venit cu o intimitate aparte. Ziceai că ne jucăm de-a mama și de-a tata. M-am distrat când am pus poza asta pe story și am denumit-o ”muiere, pregătind cina pentru bărbatul și copiii ei”. Șorțul îmi mai lipsea, așa-i? :p

Ce activități am făcut în Bucovina:

Da, să nu vă așteptați să fi bifat obiective turistice. Noi am bifat distracție pentru copii ca niște intelectuali culți ce suntem. O după-masă întreagă am petrecut-o în curtea pensiunii, jucându-ne cu trei pui proaspeți de pisică. Albastrul de Voroneț nu te încântă când ai 6 ani și nu e niciun păcat în asta. Abia avem multe motive întemeiate să revenim. Mănăstirile vor fi tot aici, pisicile precis cresc. Copiii, la fel.

La recomandările voastre de pe stories, ne-am oprit prima dată în parcul Ariniș. Aici e un ca un fel de parc de distracții, dar nu cu tiribombe, ci cu lucruri pe care le faci tu. Escaladă, tiroliene, cățărări, summer tube, bilele alea pe apă nu știu cum se numesc. Nu sunt astea toate cele disponibile, vă arăt doar în ce ne-am dat noi. Costă între 20-30 lei fiecare atracție.

Cățăratul i-a plăcut lui Tudor cel mai mult. Lui Victor, bicicleta cu volan.

Ce nu vă recomand: mocănița

M-am rânjit în poza asta doar fiindcă urma să plecăm. Nu știu exact de ce se organizează această excursie cu mocănița. Au fost peste 2 ore în care am inspirat fum de motorină arsă, o poluare sinistră pentru plămâni. Am stat și în interior, și în exterior, fumul e la fel de groaznic. Apoi unde te duce mocănița e o mizerie de nedescris, o mâncare insalubră, de ar merge să îi viziteze pro tv-ul un pic. Că în poliție nu prea mai am speranțe. Nu vă țin cu asta, vă zic doar că mocănița e o excursie de cam 3 ore și că nu merită decât evitată cu orice preț.

Ce și unde am mâncat

Micul dejun îl aveam la pensiunea La Roată. Era un mic dejun tradițional și bogat, cu cele mai multe alimente pregătite în casă din produse locale. Ouă de casă, brânză de casă, lapte cu caimac. Adică, laptele avea o smântâna așa groasă pe deasupra, că Victor a întrebat de ce bem lapte cu alimente în el. Deh, copil crescut pe asfalt.

Prânzul și cina le-am luat la ”Casa Doamnei” și la ”Acasă în Bucovina”. Am mâncat hribi cu smântână și mămăliguță fără excepție la fiecare masă. Zici că am fost la cură de hribi. Vă recomand! Și am mai executat frăguțe cu smântână (un desert tradițional) la recomandarea celor de la ”Acasă în Bucovina”. Aici e un restaurant tradițional pe cinste, cu fermă. Au cai și ponei, copiii pot călări. Au loc de joacă și mese aproape de el. E un loc de relaxare excelent.
Casa Doamnei are prețuri mai mici la mâncare, pizza nu e bună deloc, dar hribii… oh! Ciorba de hribi…, înghit în sec. Au loc de joacă generos pentru copii, dar nu știu dacă poți face mare lucru după ce te-ai dat pe tobogan.

Unde am stat – pensiunea La Roată

Și la 5 stele e frumos, dar cazarea asta e fermecătoare pentru că găsești aici ceva din tine. Acea parte pe care n-ai mai vizitat-o demult. Dacă ați avut bunici la țară, veți înțelege rapid. Dacă detalii precum geamuri închise în cui și cearșafuri cu broderie, perne pătrățoase mari vă spun ceva, mai rămâneți un pic. Sau mergeți acolo cu primul tren.

Asta a fost parte din ședința foto, într-o cămeșă împrumutată cu permisiunea Ramonei, din dulap. Și cu ”egării” negri ai doamnei Mimi de la bucătărie, căci blugii mei verzi se potriveau în peisajul ăsta ca o manea la un concert simfonic.

Tot doamna Mimi m-a aranjat ca pe o fotomodelă pentru următorul tablou, care a fost photobombed de cineva mic:

Tabloul poate fi intitulat: trecut și viitor, unde trecutul stă pe bancă și e vopsit blond, iar viitorul are niște anxietate de separare. Dar a ieșit și ceva de care bunica mea o să fie mândră.

Acum vreau să vă arăt niște detalii care m-au trimis la mine la Săliște înapoi, pe vremea de dinainte să știu scrie și citi. Poate vreți și voi.

Ușile astea cu clanță și cheie

Dormezele și marginile de cearșaf

și pernele mari, apretate, cu broderie care te zgârie pe față. Mai știți cum te zgâria lenjeria perfect călcată de la țară și cum ți-e dor de ea, pentru că îți dai seama că pe vremea aia nimic nu te durea?

Cuiul cu care se țineau geamurile închise și perdeluțele de pe sticla în vălurele

Am înnebunit eu? Bărbatu-meu zice că el n-a avut așa ceva sau nu își amintește. Mie mi se părea că până și podeaua scârțâie la fel. În hol, la intrare, era pe jos o carpetă din multe fâșii colorate. Fix din aia aveau bunicii mei, era o carpetă din ață, pe care bunica o spăla cu apă și săpun pe care-l făcea singură în curte.

Ați lucrat cu un designer, am întrebat-o pe Ramona.
-Nu, fără designer. Căsuțele sunt fix păstrate cum erau ele, le-am adăugat doar baia.

Sunt lucruri autentice. Cojocul din poza cu baticul verde e un cojoc din lână veche, pe care-l bănuiesc că mai cântărește o dată cât mine mâncată.

Curtea

Ăsta e balansoarul de lângă casa noastră, de unde poți vedea toată lumea.

Curtea e mare și îngrijită, cu uliță pietruită și luminițe care se aprind seara.

Cu loc de joacă pentru copii și, mai ales, cu animale vii. Păsări, iepuri, pisicuțe.

 Ca să înțelegeți de ce nu i-am putut lua pe ăștia mici din curte:

Și adevărul e că nu numai lor le-a plăcut:

Trambuline, leagăne, tobogan, dar nimic nu bate asta:

sau asta:

Îmi pare așa rău că n-am putut veni când aveam programat. Sau că n-am putut sta mai mult. Nu-mi pare rău de nimic din ce n-am văzut și am fi putut. Motiv perfect să revenim. Iar căsuța asta unde am dormit a fost fermecătoare și liniștitoare, vă zic.

Ce nu are pensiunea:

• prânz și cină. Ei oferă doar mic dejun, unul foarte bun. Chiar am auzit un domn zicând că e un mic dejun excepțional, cum nu a mai văzut. Zacuscă, salată de vinete sau de pește, cărneturi făcute local, ouă de casă, cereale pentru copii și lapte cu caimac, v-am mai zis. Cafea de la espressor, decentă.

Știu că poate vă sperie chestia asta că oferă doar micul dejun. Deși să vă zic. Șansele sunt mari ca și dacă pensiunea îți oferă aceste variante, să preferi să încerci și altceva. Plus că poți comanda. E o listă întreagă de alte pensiuni care livrează imediat.

• semnal bun la wi fi. Horațiu și-a dat internet de pe telefon ca să poată descărca un RMN. Da, părinții lucrează și în concediu, pentru că oamenii se îmbolnăvesc și când suntem în vacanță noi.

Cât costă?

Vă invit să vedeți exact pe la-roata.ro (prețurile pot fi modificate, articolul ăsta va rămâne forever pe net). Link-ul e spre partea rustică de cazare. Camerele moderne nu le-am văzut. Dar îmi ajunge ce am văzut și locuit, și vă pot recomanda din toată inima. Noi am stat la Dumitru, o casă veche de 110 ani, strămutată din satul Mănăstirea Humorului. Are baie cu tot ce trebuie: duș, prosoape, săpun, gel de duș. Ca să înțelegeți atenția la detalii a Ramonei, era până și o umbrelă în cuier, pregătită de ploi. Sunt două camere: una cu două paturi de o persoană, cealaltă cu un pat matrimonial și dormeza de sub geam. Încape lejer o familie cu trei copii.

Dormeza aceea de sub geam a fost locul nostru preferat din casă. Unde Victor a adormit nespălat pe dinți. Unde n-am stat numai la făcut poze, ci unde le-am și citit copiilor toate cărțile pe care le-am adus.

Camerele au și televizoare, dar nu e musai să le pornești. Am avut frigider, fierbător, espressor.

Dacă am avut nevoie de niște tacâmuri (cele de plastic sunt greu de mânuit), am primit. De orice am avut nevoie, s-a putut. Inclusiv s-au oferit să ne facă sandwich-uri pentru drum, că am plecat cu noaptea-n cap.

Dacă vă duceți, să le salutați pe Raluca de la recepție, pe Ramona patroana (deși e foarte posibil s-o vedeți strângând de pe mese la micul dejun) și pe doamna Mimi de la bucătărie. Musai musai să le salutați și pe Porto, pe Tigruța și pe Maronica, plus pe Albuța, pe mama lor. Să le transmiteți cele bune de la Tudor și Victor, precis își amintesc.

Iepurii nu i-am botezat, fiindcă toți arătau la fel.

Și vă mai rog să le dați un like acestor oameni pe facebook. La Roată e o afacere de familie, în care Ramona și Raluca pun mult suflet. Ce au ele acolo e aur curat și mă enervează că abia acum am aflat. De ce, le-am întrebat. Trebuie să știe lumea, înțelegeți ce zic?! Să știe că avem și-n România asta cazări curate, cu mâncare bună, cu oameni gospodari, care abia așteaptă să te găzduiască la ei.

Ramona a început să-mi povestească despre pensiune, când eu am lăudat locul, fără să știu că e al ei. Am văzut o doamnă pe la mese servind, m-a ajutat să apăs pe butonul de cafea, i-am mulțumit, am întrebat-o dacă laptele e de la vacă, mi-a zis că da și că iaurtul e tot făcut în casă, de ei. M-am mirat așa cum se miră orășenii care au uitat de unde au plecat. Și i-am zis că uau. Și că ”ce frumos e la voi aici”.

Ceea ce chiar e, să știți. Dacă aveți cum, mergeți să vedeți. Nu uitați de pisici, să le salutați.

Hai să promovăm și lucruri bune din România. Sunt prima care abia așteaptă să descopere ceva și să-i facă reclamă acestei țări care are și părți bune. Locuri curate, îngrijite de oameni responsabili, care-și pun acolo timpul și energia. Tinerețea și familia. Merită să susținem acești oameni care n-au bugete de mii de euro să bage în marketing. Dacă și voi credeți așa, până ajungeți fizic la ei, băgați un like: La Roată pe facebook.