Un bistro bucureștean publică pe feisbuc un anunț în care se spune că țin la pisicile, câinii, plantele și liniștea din curtea lor. Deci roagă părinții să supravegheze copiii. Să nu-i lase să înfunde toaleta cu pietre, să sape în nisip, să răstoarne decorul. Se menționează că cei mici sunt bineveniți, atâta vreme cât părinții țin cont că terasa nu are loc de joacă. Pe afiș, poză cu doi copii care trag de-o jucărie și sunt cu gura până la urechi. Urlând.
A luat foc internetul. Părinții s-au simțit jigniți, nepotriviți, ce, câinii sunt mai importanți decât copiii lor?
Ce-ar mai fi de zis:
Copiii sunt copii. Ăsta e un adevăr, nu o scuză. Deci nu ne așteptăm să ieșim cu ei la terasă și să ne bem cafeaua ca și cum i-am fi lăsat la bunici.
Nu ne așteptăm să mergem cu ei oriunde și să purtăm conversații neîntrerupte cu alți adulți. Copiii n-au răbdare, copiii cer atenție. Copiii au nevoie de supraveghere. Copiii care nu le primesc îi deranjează pe ceilalți. Inclusiv decorul îl deranjează. Serios.
În toată adolescența am avut pe ușa camerei mele un afiș care zicea așa: ”Copiii nesupravegheați vor fi vânduți ca sclavi”.
Toată copilăria (pe vremea în care oamenii se vizitau unii pe alții și își distrugeau casele reciproc în loc de terasele cu nisip și plante) am suferit din cauza copiilor care veneau la noi. Cei mai mulți erau mai mici decât mine. Mamele și tații lor se așezau în bucătărie la țigară, pe noi ne expediau la joacă și eu aveam de prevenit următorul dezastru:
Deschideau uși la dulapuri. Desfăceau dulciurile din sertar. Scoteau hainele de pe raft. Decapitau parfumuri să le miroasă. Pierdeau pantofii de Barbie. Înfundau vârfurile la carioci. Un copil mi-a și mâzgălit caietul odată. Unul de școală, vă imaginați cum am apreciat.
Așa-s copiii, doar că nu-s ei de vină, zicea mama.
Acum, când am și eu doi ai mei, înțeleg următorul lucru.
Uneori, copiii sunt atât de obosiți, încât încep să plângă. Sau au halit toată felia de tort cu zahăr rafinat și zici că le-ai băgat un Duracell știți-voi-unde. E ok să să îi luăm în brațe, să îi liniștim. E ok să îi ducem câțiva pași mai departe, să poată plânge în voie, fără să-i deranjeze pe ceilalți nevinovați.
Nu e ca și cum suntem într-un avion și n-avem ce face, deci suportați. Nu, la terasă ne putem îndepărta un pic sau pleca acasă. Nu mai are răbdare Gigel, chiar dacă nu ți-ai terminat sprițul? Riscurile de părinte, ce să-i faci.
Alteori, copiii sunt atât de plictisiți, încât încep să inventeze. Cum ziceau cei de la bistro-ul bucureștean. Nu e ok să înfunde chiuveta cu pietricele. Nici să rupă plantele de pe gard. Nu e ok să-și dea cu ghivecele în cap. Nici să răstoarne mesele de cât aleargă. Iar mami și tati să tragă din țigară cu nesaț. Să-și relaxeze mușchiul la terasă.
Copiii acceptați într-un loc public nu înseamnă distrugere, gălăgie, vase sparte și bolovani în cap.
Copiii nu înțeleg că e nasol să bage pietricele, că se înfundă chiuvetă. Pentru ei e un joc, explorează și e doar interesant. E responsabilitatea părintelui să pună limite și să-i ofere alternative pentru ocupat.
Nu trebuie să ne supărăm când ni se atrage atenția că ceea ce fac copiii noștri nu-i ok.
Chiar ieri eram în mall, într-un magazin de pantofi. Cu amândoi copiii, se uita soțul meu la ceva. M-a chemat să îmi arate și mie. Acolo era un fel de scaun cu o tapițerie veche și cam ponosită, pentru probat. Îl aud pe vânzător: ”Nu vă urcați cu picioarele pe fotoliu”.
Ce făceau copiii noștri? Se cățărau. Imediat i-am luat și le-am explicat că scaunul respectiv e pentru șezut, nu pentru urcat. Că se murdărește și se strică, dacă ne cățărăm. Dacă mi-a convenit că le-a atras atenția? Sincer, deloc. Ba mi s-a părut chiar că a fost cam ursuz, îmi venea să-i mai și zic vreo două. Dar am luat un copil în brațe, pe celălalt de mână, ne-am dus la vânzător și am pronunțat pe rând, să fie clar: ”ne pare rău, vă rog să ne scuzați.”
Nu cred că era ceva personal. Chiar dacă fotoliul nu era nici nou sau nici măcar curat. Vă imaginați ce s-ar întâmpla dacă s-ar cățăra pe el 100 de copii în fiecare zi!
V-am povestit asta, ca să știți că nimeni nu e perfect. Orice părinte poate fi 10 secunde neatent. Și e ok să vezi asta, să oprești situația și să îți ceri scuze sau să repari.
Dar când tu bei liniștit un Aperol întreg și mânjii tăi își bagă degetele prin alte farfurii, nu e prea ok. Când tu te lăfăi pe șezlong și puii tăi toarnă vecinului de cearșaf nisip în păr, nu e ok deloc. Când ești în vizită și luminile ochilor tăi vor să vadă ce au gazdele în dulap, nu e ok nici când sunt la bunici. Când ești la restaurant și copiii tăi fac slalom printre paharele de vin, cam ce crezi că se poate întâmpla?
Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea ta. Să ne fie rușine, să ne cerem scuze, să ne îndepărtăm dintr-o situație neplăcută nu sunt un păcat. Nu înseamnă că punem copilul în lesă, că îl îngrădim, nici că îl traumatizăm. Înseamnă că îl educăm. E bine ca părinții să țină minte că nu numai ei sunt în vacanță, atunci când merg cu copilul undeva. Dar asta presupune un efort mai mare decât să bei un aperol și să îți vezi exclusiv de treaba ta.
Poate vă e util să citiți acest articol:
Ce luăm cu noi în mașină sau avion ca să ținem copilul ocupat fără telefon ori tabletă
sau ăsta
Cum reușești să faci copiii să mănânce, să stea cuminți în mașină sau la restaurant fără telefon sau tabletă? (exemplu video de cărți senzoriale) (p)
Photo by Jason Rosewell on Unsplash
Mona
Ce articol bun! Mamici, parinti, cititi, cititi!!! A educa cu blandete si iubire nu inseamna ca face ce vrea muschiul lui in timp ce tu te relaxezi!!!!!! Acest comportament denota indiferenta si nesimtire, nu educatie cu blandete.
Miruna
Să nu ne fie frică să spunem NU, să punem limite, să fim căpitani. Copiii au nevoie de asta.
Anca R
Ar trebui reeducati multi parinti ca apoi sa-si poata educa propri copii…
Ana
Ah si nu stiu daca ai vazut cum asta a devenit strategie de marketing pentru alta terasa. Ceva imbracat in “la noi nu mai sunt flori ca le-au rupt deja”. E asa fina zona asta cu limitele copiilor si frica asta ca ii traumatizam daca le spunem Nu. Mie mi s-a parut de bun-simt postarea facuta de bistro, dar reactiile au fost wow. Adica cum domne? Sa ne spuna ca trebuie sa avem si grija de copil cand sorbim din pahar?
Miruna
Nu am văzut. Cineeee?
Adriana
”Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea ta”… Daca ii invatam, de mici, sa accepte faptul ca sunt ”centrul Universului” doar pentru parintii lor, copiii nu ne vor face (mari) probleme. Din cat am observat, pe parcursul anilor, copiii au acelasi comportament, in public, pe care il au si acasa. Sunt destul de rare cazurile in care copiii care au un set de reguli de respectat, acasa, refuleaza in public si fac toate traznaile ce le trec prin cap… Asa ca, da, educatia primita acasa, isi spune cuvantul indiferent unde ne-am afla.
Miruna
așa este. Mi-ai amintit de bunica mea, care zicea: cum te inveți acasă, așa te trezești că faci și-n lume…
Maddie
Eu când eram mica am mâncat cartofi prăjiți cu mâna acasă când mă supraveghea tata de vreo două ori. Mi-a atras atenția ca nu e frumos și ca așa o să fac și când mergem la restaurant și am promis cu tot sufletul ca atunci când vom fi la restaurant voi mânca cu furculița. Cu prima ocazie în care am mers la restaurant am pus direct mâna pe cartofi, iar când m-a întrebat tata de ce nu mănânc cu furculița am zis “pai dacă asa m-am învățat acasă!”
Miruna
E o regula sau ceva…
Emil
Fix din motivul asta ar trebui sa apara mai multe restaurante/terase adresate celor cu copii.
Cei mici sa aiba loc de joaca, sa aiba un loc unde sunt supravegheati, evident contra cost, de un adult, de un angajat al localului.
Dar fac pariu ca multi parinti tot la carciuma din colt ar merge, ca e mai ieftin. De ce sa dea 12 lei pe bere cand pot s-o bea cu 6? Ca na, banii nu rasar din Pamant…
Silvia R.
Eu ma numar printre parintii aia care cauta restaurante, terase in care sa se joace si copiii. Le numeri pe degete. Si da, prefer sa dau si mai multi bani, dar tot nu le gasesti.
Sunt f putini care vor sa investeasca in astfel de servicii.
Emil
Sunt putine terase pt ca sunt si putini parinti dispusi sa plateasca pt asa ceva 🙂
Sebi
Poate o cauză este și faptul că un loc special pentru copii necesită un spațiu pe care multe terase/localuri nu îl au. Când ai 10-15-20 de mese, nu îți permiți să elimini 5-6 pentru un spațiu care, eventual, va fi folosit rareori.
Liliana Tapurin
La Affi înainte de pandemie era un loc de joacă. Lângă patinoar.
Se plătea o taxă la intrare. Acolo am fost eu cu 5 nepoți in timp ce copiii mei,ginerii și nora au fost la film. Se pot cumpăra sucuri, gustări, apă. Cei 4 băieți ar fi stat și singuri( sunt supravegheați și nu au voie să părăsească incinta), dar fetița nu avea decât trei ani și am socotit că este bine sa fie aproape de cineva cunoscut.
Un colț cu scaune și băncuțe pentru însoțitori.
Andressa
Miruna, parca mi-ai citit gandurile!!!
Miruna
Să ți le mai citesc și mâine, vrei? :))
Alta
Cum pui tu punctul pe i .. 🙂
Miruna
🤗
Gabriela F
Deci …c. al nostru alearga de obicei in restaurante…ca el nu are telefon…când avea 2 ani stăteam cu ochii pe el și aveam grija să nu deranjeze ospătarii …in drumul lor cu comenzile,dar l.am lăsat să alerge între mese dacă nu interacționa cu alți oameni care luau masa liniștit. Eram cu ochii pe el… Acum e mai mare…sta la masa …așteaptă … nu a distrus decor nu a deranjat adulți dar s-au plimbat printre mese….
Miruna
Sa vezi cum e cu ai mei. Tnla varsta lui V avea nevoie de atentie non stop. V il arenpe T,e mai putin solicitant pt noi. Dar suntem tot timpul cu ochii pe ei.
Bianca
Sunt de acord. Sâmbăta aceasta am fost nevoita sa plec din sala de cinema în mijlocul filmului, pentru ca fetita mea nu mai avea stare. Mi-ar fi plăcut sa mai rămân, dar, pentru a respecta dreptul celorlalți de a vedea filmul în liniște, am plecat.
Miruna
Bravo!
Ema
De acord cu tot ce ai scris!
Am intuit ca vei scrie despre acest subiect si abia asteptam sa am putin ragaz sa pot intra pe blog. 🌸🌸🌸
Miruna
Si ce parere ai de ce ai gasit?
Ema
Acord total! 🙂
(alta) Iulia
Mi se pare absolut fascinat (la modul halucinant și incredibil) câți oameni pur și simplu NU sunt dispuși să își asume copiii pe care i-au făcut.
E așa greu să accepți faptul că mergi cu copilul la crâșmă = stai cu ochii pe el ca pe butelie?
Nu, copilul n-o să stea never ever statuie la masă, oricâtă educație i-ai da, pentru că da, e copil. Dar e treaba ta de adult care l-ai adus pe lume să stai după dosul lui pufos prin cârciumă, să te asiguri că nu face nefăcute, că nu distruge nimic (inclusiv liniștea altora), că nu intră în picioarele ospătarilor cu tăvile cu ciorbă opărită și așa mai departe.
Halucinant, altceva nu pot spune 🤷♀️
Sebi
Și de ce nu și-i asumă? Poate pentru că, în ultimii ani, noua modă este aceea de a transfera „societății„ aproape tot ce ține de copii. Totdeauna școala ( în primul rând), societatea, anturajul etc e de vină… Familia e foarte rar pomenită. Câți „experți„ în educație/parenting/etc spun clar și răspicat că familia e responsabila nr 1 în creșterea și educația copiilor?
Monica
Nu am copii… dar am nepoți și am fost și eu copil, iar mama a crezut mereu în educație. Adică cei 7 ani de acasă. Conform exemplului și surorile mele și-au educat copiii în același stil.
Din păcate, în ziua de azi, sunt mulți oameni care au impresia că a “educa” un copil înseamnă să îl lași să facă ce vrea, atât acasă cât și în spațiul public.
Lucrez în retail într-un magazin de mobilier foarte mare, unde nu de puține ori găsești copii (chiar trecuți bine de 6-7ani) care se suie pe mobilier (paturi suspendate) și se aruncă de acolo pe diverse alte obiecte de mobilier, sub ochii “îngăduitori” ai părinților.
Nu vă spun ce reacții au când le atragi politicos atenția că e în primul rând periculos. Am avut și clienți care au făcut plângeri la plecare…
Miruna
foarte bine că povestești asta, poate sunt părinți care iau aminte, deși nu știu dacă sunt pe aici pe blog pe la mine
Roxana
Buna. F bun articolul dar cam greu de respectat in Romania din pacate. A fi violent cu copilul este prost inteles in Romania, pt multi inseamna a nu-l educa, a nu-i face observatii. Educatia se face de la gradinita si limitele sunt fff benefice. Fetele mele de 9 si 12 ani nu au fost crescute in Ro dar au fost educate romano-norvegian sa zic asa din gradinita si se vad rezultatele. Nu au fost batute, pedepsite niciodata si da, au fost copii cu muuuulta energie si nu li s-a dat telefon si tableta sa putem scapa de ele. Parintii au un rol extraordinar de important. Numai faptul ca multi parinti au reactionat negativ la ce a scris acel bistro imi da personal f mult de gandit. F frumos ati reactionat dvs cu familia si cei 2 copii in magazin. Aceasta atitudine o condider eu normala si de bun simt.