Știți de ce e rar? Fiindcă medicii nu au curajul să iasă în față să vorbească. Fiindcă adevărul medical, cel științific și pe dovezi e îngropat de reclamă. Pe internet nu contează cine are dreptate sau care-i adevărul. Pe internet contează cine țipă mai tare.
Când am redistribuit articolul meu din 2017 despre afacerea băncilor private de celule stem, au comentat unii că e vechi. E expirat, dragă, ce părere ai de cutare caz de succes, am citit eu pe site-ul unei bănci din asta. Deci e clar, s-a dovedit că celulele stem sunt Hristosul medicinii. Sunt Sfântul Graal al leucemiilor, al tumorilor și autismului. Vindecă epilepsia, diskinezia biliară și unghia încarnată.
Aham. Știți numai ce nu vindecă? Tupeul.
Tupeul unora de a păcăli părinții creduli și doritori de tot ce e mai bun pentru copilul lor care urmează să se nască.
Să vedem ce declară prof. dr. Alina Tănase, medic specialist hematolog.
Femeia asta e un fel de Superman al hematologiei, dacă mă întrebați pe mine. Dar mai bine o întrebați pe ea ce părere are despre preaslăvitele celule stem pentru care părinții vulnerabili sparg pușculița. (citez de pe hotnews.ro; vă rog să citiți integral articolul. De mai multe ori, dacă se poate.)
„Celulele propriului copil, pe care le depozitezi la naștere, nu pot ajuta copilul respectiv, dacă el face o leucemie acută.”
… pentru tratament nu pot fi folosite propriile sale celule, ci doar celulele altei persoane, ”care să aibă efect imunologic împotriva celulelor de cancer.”
„Transplantul cu celule cordonale a scăzut foarte mult în ultimii ani în toată lumea, fiindcă posibilitatea să găsești un donator în familie este foarte mare.”
”Complicațiile transplantului cu celule cordonale sunt mult mai mari, subliniază medicul Alina Tănase.”
”Celulele stem recoltate bebelușului la naștere ajută doar dacă sunt depozitate într-o bancă publică. Practic, pot ajuta doar alte persoane, dar nu persoana de la care au fost recoltate.”
Procedura de transplant cu propriile celule stem recoltate la naștere ”prezintă însă „complicații enorm de mari”, subliniază medicul.
În România nu a fost realizată nicio astfel de procedură medicală la adulți, iar la „copil s-a încercat, dar rezultatele nu au fost bune.”
Mai las o dată link-ul și insist să citiți tot articolul de pe hotnews.
Apreciez foarte mult medicii care ies în față împotriva industriei.
Și apreciez site-urile care publică astfel de articole. A avut și pro tv-ul acum mulți ani un reportaj, au primit amenințări. Am publicat și eu, am primit amenințări. Nu-i nimic, nu ne oprim din vorbit. Părinții au dreptul să știe.
Sunt convinsă că unii vor decide să preleveze oricum celule stem la naștere. Că poate se va descoperi o folosință a acestor celule stem în viitor e un argument ”pentru”. Că poate suma de recoltare nu e (pentru unii) foarte mare e un alt argument ”pentru”. Foarte bine, dar e important să fie decizia lor, nu păcăleala reprezentantului unei bănci private sau a unui influensăr plătit, specialist în mărgele.
Prof. dr. Alina Tănase este
- medic primar hematolog,
- președintele comisiei de terapii celulare din Ministerul Sănătății
- șefa Secției de transplant medular din cadrul Institutului Clinic Fundeni din București,
- directorul medical al spitalului
Nu e nicio conspirație, e doar o mare afacere. Nu vă lăsați prinși la mijloc.
Noi (soțul neurochirurg, eu dentist) n-am prelevat la niciunul dintre băieți (unul născut în UK – acolo nici măcar nu e o practică asta, celălalt în România). Dar voi să vă documentați independent, vă rog tare. Nu exclusiv de la reprezentanți ai băncilor private de celule stem, nu de pe bloguri ca al meu, nu de la influensări, ci din multe părți și diverse. Mai ales, întrebați medicii de specialitate. Dacă sunt cinstiți, vă vor răspunde.
Multă sănătate.
Anca Andone
Buna,
Noi am recoltat la nasterea baietelului, in 2011. Dar nu am gasit detalii legate de donatie mai departe de la o companie privata catre o banca publica.
Poate are doamna doctor mai multe detalii, nu am gasit suficiente informatii pentru a merge mai departe. Exista intradevar un registru national al donatorilor volutari de celule stem – dar acolo e focus pe recoltarea adhoc si nu vorbeste nimeni despre optiunea de a muta de la privat la banca public ceea ce e recoltat deja.
Eu am trimis un mesaj pe site-ul registru-celule-stem.ro
Orice plus de informatii ajuta.
Iti multumesc.
Miruna
AM mai primit această întrebare, nu știu să răspund. Dar nu văd cine ar suporta costurile de donare. Mai ales că, din câte înțeleg, nici băncile publice nu mai sunt așa ceva wow.
Inka
Pe mine mă șochează enorm persoanele publice (de-alde Adela, Dana și alte actrițe), adevărate “influensărițe plătite, specialiste în mărgele” bine zis, dar care din păcate au atât de mult impact in societate, care fac reclamă la tot felul de servicii oferite de sistemul medical privat. Recoltarea de celule stem e doar un exemplu, dar mai sunt și alte exemple aparent mai banale, gen ditamai bateria de analize. Adică voi vă faceți periodic câte un brain CT scan just in case și doar pentru că puteți?
Într-adevăr, ce bine că mai sunt medici care vorbesc în presă. E nevoie de educarea maselor în cultură generală medicală!
Miruna
Nu ne facem CT, Doamne fereste. Nici macar RMN. Aceste investigatii se fac doar justificat, cu indicatie. Nici oamenii care lucreaza in spital nu se scaneaza just for fun.
Cora
Dar ptr alte afectiuni hematologice sunt bune celulele stem? Ca or mai fi si altele in afara leucemiei🤔…
Miruna
Nu prea. Oricum, si leucemiile sunt de multe feluri
Roxana
Eu am cerut parerea medicului inainte sa nasc, pentru ca eram indecisa. Raspunsul lui a fost neutru, dar mi-a zis ca oricum bolile genetice nu se vindeca cu celule stem proprii, ca daca decid sa recoltez sa aleg o firma care acopera si costul interventiei, iar daca nu recoltez si am nevoie exista banci publice sau donatori compatibili. In schimb mi-a recomadat la nastere sa fac un set de teste pentru boli genetice, just in case.
Ce mi s-a parut ciudat la ofertele de recoltare a celulelor stem este faptul ca se pastreza doar vreo 20 de ani. Dupa aia, tot la donatori ajungi.
rox
Cand am nascut, am rascolit si eu internetul si am ajuns la aceeasi concluzie – e o trasnaie nascocita sa separe omul de banii lui, desi multi nu vor sa accepte ca au dat banii degeaba. “Lasa sa fie acolo, cine stie cand o avea nevoie”. Inteleg ca pot fi utile daca sunt frati care le pot folosi, doar ca celule astea se recolteaza si din sangele periferic din ce am inteles, caz in care n-ai nevoie de celulele astea recoltate la nastere.
Bogdan Alexandrescu
Din păcate și noi am recoltat și apoi am aflat că sunt bani irosiți. Nu putem renunța la ele, trebuie să plătim 90% din sumă. Practic acum suntem datori 20 de ani fără să putem renunța la contract.