”Ce nu știu medicii despre alăptat”, noua carte semnată dr. Jack Newman și Andreea Polokova

Ce titlu bun, felicitări, dr Jack Newman! Știți ce am învățat noi la facultatea de stomatologie despre alăptat? Că există! Deci să nu vă mai mirați dacă tocmai ați născut, vă apucă o măsea și dentistul vă ziceți să întrerupeți trei zile alăptarea. Să mulgeți și să aruncați primul lapte. Să hrăniți bebelușul din sânul celălalt. Am auzit atâtea prostii de când sunt dentist și mamă care alăptează (de fapt, invers, că dentist am fost mai întâi), încât … Doamne, feri.

Femeile nu mai văd alte femei care alăptează. Fiindcă satul a dispărut. Acum vedem peste tot doar biberoane. Ba mai mult, biberonul a devenit simbolul bebelușului! Apare desenat prin mall-uri, instituții, aeroporturi și gări. E un indicator universal pentru oamenii mici.

Și pentru că femeile nu văd alte femei alăptându-și copilul, prima lor sursă despre alăptare e de la medici. Care ce învață despre alăptat la școală? Ați ghici: nimic! Ba publicam într-un articol și inepțiile care sunt trecute la capitolul alăptare în biblia pediatriei românești.

Așadar e foarte binevenit un ghid special pentru medici, din care să învețe despre acest fenomen. Îmi doresc să nu mai bage niciun medic frica în mame, să nu mai dezinformeze și să evite proceduri inutile. Mai multe detalii despre această carte găsiți aici.

Alăptatul nu e bau-bau. Există multe proceduri medicale compatibile, avem medicamente, chiar și antibiotice. De tratamentele dentare nu mai zic: avem voie să facem radiografii, anestezie, extracții, tratament de canal. Succes.

Articolul anterior

Enterocolita la copii, coșmarul părinților în vacanță: Ce le dăm să mănânce când varsă

Articolul următor

Nu iubim femei și bărbați, ci oameni – Ce vorbesc cu copilul despre homosexuali

6 Comentarii

  1. Am alăptat 2 ani și 8 luni, până ce o măsea s-a măcinat.. pur și simplu. Alăptam a doua oară, chiar dacă după 6 ani, și măselele mele dădeau semne de disperare. Mi-a făcut plăcere, acum spun asta, atunci eram teribil de obosită, rănită uneori, pentru că dinții ieșeau.. și nu realizam ce mult contează pentru mine asta. Am realizat când am terminat.
    Fiica mea avea intoleranță la lactoză și mi s-a părut cea mai bună variantă dintotdeauna.
    Copiii mei sunt bine și pentru că i-am alăptat. Așa cred și așa simt. Mă bucur că am făcut-o. Apropierea a fost o minune. Nu știu dacă voi mai fi vreodată iubită așa cum am fost atunci. Sentimentul e puternic și .. magic. Nimic nu se compară cu asta.
    Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că am putut s-o fac..

  2. Ira

    Și vaccinuri avem voie să facem în timpul alăptării.

  3. Georgiana

    In luna a 7- a de sarcina m-am trezit cu o durere de măsea. Apăruse o carie interdentara pentru care aveam nevoie de anestezie locala că să scap de ea. Am evitat atunci sa fac anestezie și am tratat-o local, curățat cu lingurița, etc…
    La vreo 2 luni după naștere m-am dus să rezolv problema, eu alăptând exclusiv la san. Citisem între timp că nu e problema cu anesteziile dentare și cumva mă relaxasem. Dar m-a uimit faptul că doctora (nu cred că avea 40 de ani) nu știa dacă pot alăpta, daca substanță e compatibila cu alaptarea. Mi a spus așa:” noi la facultate am învățat după niște cărți vechi. Teoretic, trebuie sa stai 24 de h, dar practic, eu as sta macar 12 h fara sa alăptez”.
    Buuun, și atunci, eu ce fac? Las copilul sa urle de foame?! Copilul meu nu suporta laptele praf.
    Am rugat-o să îmi spună ce substanță folosește și până am ajuns acasă, deja mă documentasem pe e-lactancia. Mi-am alăptat copilul fara probleme.
    Când copilul avea 8 luni am aflat că am o mica cataracta la un ochi. Din start, medicul mi a zis că se pune după operație picături antibiotic o lună și mi a sugerat să renunț la alăptare. Lucru pe care nu l am făcut. Voi amână operația cat pot posibil, atât timp cât nu mă afectează foarte mult problema.
    Am ajuns la concluzia, că noi, ca mame care alăptăm, nu avem dreptul să ne îmbolnăvim, altfel medicii nu știu să zică decât: gata, nu mai alăptezi. Din păcate, in tara asta, nici măcar asta nu se încurajează, care e gratis și nu mai zic sănătos pentru copil. Cumva industria laptelui praf trebuie sa trăiască si el, pe lipsa de informare și susținere a mamelor de a alăpta exclusiv.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 135 queries in 0.407 s