Cum am mâncat în vacanță: 7 reguli ca să nu confunzi all inclusive cu all you can eat de 3 ori pe zi

Nu știu de ce în baia hotelului exista un cântar. Adică, pe bune? Doar că all inclusive nu înseamna all you can eat și, mai ales, nu înseamnă că stă cineva cu p!stolul la tâmplă să halești tot ce poți și tot ce vrei.

Când am ajuns acolo, eram într-o zonă decentă cu conștientizarea alimentației, pe val, cum ar veni. Tocmai fusese ziua mea, îmi făcusem cadou o piele hidratată, aveam o relație bună cu corpul meu. M-am postat în chiloți practic pe instagram, mai mult de atât nu îți poți dori.

În primele 4 zile m-am cântărit în fiecare dimineață. Am acest obicei și acasă. Studiile arată că cei care se cântăresc regulat sunt mai în contact cu greutatea lor corporală. Confirm. Kilogramele în plus nu apar peste noapte, ele se acumulează în fiecare zi câte puțin. Am avut ani întregi în care nu mă cântăream niciodată, bazându-mă că știu eu mai bine. După haine, după cum mă simt.

Îmi dau seama acum, fugeam de realitate.

Momentul în care m-am urcat pe cântar a fost când am rămas gravidă.

Atunci nu mi-a mai păsat decât de sănătatea copilului meu. Cu două liniuțe s-a schimbat motivul pentru care mâncam. Și totul a fost altfel în relația cu mâncarea. Am și slăbit, dar mai important decât asta e că am început pentru prima oară să mă simt cu adevărat bine în pielea mea.

Obiceiul ăsta de a mă cântări zilnic mi-a arătat că greutatea poate fluctua destul de mult.

Sigur că atunci când ai 60 azi, 100 mâine, nu mai poți da vina pe apă. Sigur că acestea sunt niște numere, iar ”azi” și ”mâine” sunt orientative. E imposibil să ai efectiv 60 azi și 100 după 24 de ore. Dar, fără cântărit, e posibil să ți se pară și să ți se întâmple. Am pățit. Cântarul nu minte. Percepția personală însă te poate păcăli.

La mare am măsurat local kilogramele în prima dimineață.

Asta, după o cină luată cam pe fugă, pentru că Victor a decis că e mai interesant să alerge decât să o lase pe mami să mănânce. Iar mami a decis că în seara aceea o să fie Carmen Brumă. Care Carmen Brumă povestise într-un story ce a mâncat ea în ziua cu drumul către hotelul all inclusive. Un iaurt cu colagen de dimineață (nu știu exact ce e ăla), un pește cu o felie de focacia și salată pe la 3-4. Nimic, seara.

M-a impresionat sinceritatea ei, chiar dacă la o primă vedere pare extrem de puțină mâncare. Realitatea e însă că, la cât de puțin ne mișcăm noi (nu Carmen Brumă, care chiar face sport și arată sănătoasă, nu flămândă), mâncăm exagerat de mult. E o matematică simplă. N-ai cum hali ca mine și arăta ca Brumă.

Reguli pentru decență la all inclusive:

1. Îmi umplu farfuria o singură dată

Ce încape într-un drum e binevenit, dar nu te mai duci a doua oară. Asta te face să controlezi cantitatea cât de cât. Poți gusta dintr-un număr limitat de preparate sau poți alege ceva care știi sigur că îți place foarte mult. Eu am mers pe pește și fructe de mare, unde nu am dat niciodată greș. Și nu trișezi, să faci munți de mâncare pe o farfurioară de cafea. Sunt oameni care-și taie stomacul, după care și-l explodează cu shake-uri de mici cu cartofi prăjiți. E urgență chirurgicală. Unii mor din asta. Voi, please, rămâneți vii.

2. Dimineața – nimic

Regula asta o am și acasă, fără să fie o regulă, ci mai degrabă un context. E mult mai simplu să am o gură mai puțin de hrănit. La all inclusive, am decis că mâncarea de prânz și seara era senzațional de atractivă, deci merită pentru ea să mă păstrez. Beam o cafea sau trei și aia era. Copiii îmi dădeau oricum ceva de făcut.

3. Nu te îngrași într-o săptămână la all inclusive, ci în tot timpul din rest

Ăsta e principiul cu care am mers. Nu ne abținem maxim când suntem înconjurați de bunătăți, fiindcă asta naște frustrări. Iar frustrările nasc dezastre culinare, care aduc, desigur, kilograme în plus. Am pățit să mă abțin când era cazul să mănânc și, în loc să fiu mândră de mine, m-am resemnat ulterior acasă, în cămară, dacă înțelegeți ce vreau să zic.

4. Te ridici de câte ori vor copiii (încă) ceva

Asta poate deveni enervant după primele 3 zile, căci copiii vor TOT TIMPUL ceva. Dar măcar îți miști fundul de pe loc. Asta era regulă pentru multe lucruri. Deși, de obicei, aș fi strâmbat din nas și sunt genul care pleacă din sufragerie cu două căni, niște papuci și peria de păr, pe care le las în baie, hol și bucătărie, pe rând. Recent mi-am dat seama că picioarele sunt făcute să te miști, deci să ne mișcăm, zic.

5. Desert, o dată pe zi

Anul trecut nu m-am înfipt în prăjituri, iar înghețata nu mi-a plăcut. Anul ăsta, speram la ceva similar, așa că am gustat dintr-o prăjitură abia prin a treia zi și nu a fost vina mea! Ieșeam de la spa, copiii au vrut o gustare de la bar. Până să aleagă ei ceva, barman-ul, foarte prietenos, mi-a recomandat prăjitura Kinder. Păi, prieteni, orice altă prăjitură ar fi pronunțat, aș fi rezistat. Nu mi-ar fi păsat de tartă cu fructe, de tiramisu, de ciocolată mousse. Dar la Kinder?!

Sunt sigură că scrie undeva prin legile omenești că nu se cade să refuzi așa ceva. N-am halit-o întreagă, măcar atâta bun simț să am față de copiii care necesitau să se alimenteze cu un prânz și să aibă un exemplu personal în propria lor mamă, dar microbul a intrat. Prăjituri Kinder cu cremă bună și fină nu mănânci în fiecare zi, o viață avem, am decis în două secunde și seara am profitat.

Deja, în punctul ăsta al regulilor, observați că încep să mă relaxez.

6. Nu guști, decât dacă simți că fără nu poți dormi

Așa am ajuns să mănânc miel și rață. Dar ce miel! Dar ce rață! Nu mi-a părut rău deloc. Mi-ar fi părut rău să ratez, evident. Dar nu am gustat doar ca să gust, ci am făcut o selecție și am fost acolo cât am mâncat. Nu voi uita prima felie de pizza, cu brânză din belșug, ca-n reclame, numai că pe palatul meu. Ca o îmbrățișare pe interior. Așa se savurează mâncarea, de mi-ar ieși mai des!

Însă gustatul e o păcăleală sinistră, fiindcă te-ai trezit plin, fără măcar să fi mâncat ce îți plăcea mai mult. Și te oftici. Mai bagi o tură. Uite-așa, n-ajungi nicăieri, sigur la sala de fitness nu, ci în depresie că nu-ți mai poți închide nasturii la jeans. Ce am scris sus că am gustat a fost fix gustat o singură dată.

7. Legume, legume, legume!

Fără carne sunt leșinată, dar legumele erau magice fiindcă acasă nu le fac. Adică, ceapă la grătar. Vinete la grătar. Dovlecel! Na, astea nu-ți ies ca pe plită nici să te pui în mâini. Știu că erau stropite cu ulei, dar nu am exagerat și cred că legumele sunt totuși printre alegerile sănătoase de la orice all inclusive care are prăjituri și tu știi că îți plac.

* Mi-am umplut farfuria în brațe cu un copil

N-am pus regula asta la socoteală, fiindcă nu toată lumea are copil mic. Dar e un balet destul de complicat să alegi dintr-o sută de farfurii pline cu mâncare ce te strigă ”Ia-mă! Pe mine! Aici!”, când ai brațele pline de copil. Uneori mergeam chiar cu doi după mine, iar voi vă veți întreba dacă am fost în acest concediu singură-cuc sau dacă au și-un tată copiii mei, oare o bunică, un bunic? E corect, au, i-am luat cu noi, doar că știți cum pățești când e mama prezentă: nu mai există altcineva. Poate să fie și Papa de la Roma, Mickey Mouse și Spiderman chiar ei, copiii vor vrea călare pe mama, cu mama, mamimamimami. Nu scapi.

În ultimele două-trei seri, mi-am mai băgat picioarele în unele reguli.

Deși prima dată când am mâncat înghețată am mâncat șase, halal decență, ce să zic.  S-a respectat regula o dată pe zi. O dată și bine, nu suntem oameni cu jumătăți de măsură. Iar, în apărarea mea, erau șase bile relativ mici. Plus că astăzi scriu acest text din mașină, lângă șantier, cu scaunul dat la maximum înapoi, doar visând la miel, la rață și la înghețată cu bile mici. N-am mâncat decât laptele de pe cafea cu lingurița și, în rest, până la ora asta, nimic.

Încă n-am avut curaj să mă urc pe cântar, dar mâine voi face asta. Simt că I am back.

În dimineața plecării noastre de la hotel, cântarul local arăta cu câteva kilograme în plus față de când am ajuns. Era să paralizez, dar nu vă spun cât. Fiindcă nu e despre numere. Fiindcă e despre bucurie și responsabilitate. E despre asumare și continuare.

Cineva mi-a zis odată legat de alimentație: când greșești, nu o iei de la capăt. Ci continui de unde ai rămas.

În final, eu sunt Miruna Ioani. Stau mult cu fundul, mă mișc puțin, îmi plac înghețata și prăjitura Kinder. Nu vreau să vă imaginați munți de mâncare în farfuria mea. Când am auzit-o pe Carmen Brumă spunând public cât a mâncat, inițial m-a șocat. Apoi m-am întrebat de ce. Răspunsul e: fiindcă nu vreau ca un om care arată ca ea să mănânce atât doar. Vreau să fie o norocoasă ea, cu un metabolism ceva de speriat, ca să mă pot eu consola, ca o victimă a arderilor lente, cu o prăjitură sau ceva. Vai, săraca de mine?

Doar că nu e așa.

Mi-a plăcut Brumă. E o matematică simplă, să știți. Hai să nu ne mai lăudăm cu ”metabolismul meu”. Carmen Brumă are o siluetă onestă și muncită. Nu e nicio magie la mijloc, nu e abdomenul Abracadabra, ci abdomenul Muncă și Sudoare.

Sigur că nu ne comparăm nici cu X, nici cu Y. Dar cred că e sănătos să vorbim mai mult despre moderație și echilibru, mai puțin despre metabolsim și magie. Deși nici eu nu sunt tot timpul un exemplu pentru decență alimentară. Dar nimeni nu e. Și nu-i nimic, nu o luăm de la capăt, ci continuăm, da?

Orice am face, să facem cu iubire și respect față de minte și trup. Ele au o misiune importantă pe pământ: să ne suporte până la adânci bătrâneți. Poate fi un coșmar sau o călătorie pe cinste. Eu știu sigur ce aleg.

Photo by Adrien Sala on Unsplash