Italia: Prima moarte asistată a unui bărbat de 44 de ani paralizat de la gât în jos: ”Sunt la capătul puterilor fizic și psihic”

moarte asistată italiaS-a întâmplat ieri (joi), în Italia. Bărbatul fusese șofer de camion. Avea 44 de ani și era paralizat de la gât în jos, după un accident rutier. Avea nevoie de asistență 24/24h și stătea la pat de peste 10 ani. A declarat așa: ”Am încercat să fac ce am putut mai bun din handicapul meu, dar am ajuns la limita puterilor fizic și psihic”.

Este primul caz de moarte asistată din Italia, deși legea nu permite această practică acolo. Dar Curtea Constituțională a emis în noiembrie 2019 o excepție de la această lege, sub anumite condiții foarte stricte.

Pacientul trebuie să fie în deplinătatea facultăților mintale, capabil să ia decizii și să înțeleagă consecințele lor. Mai trebuie să fie clar că nu poate fi vindecat, este dependent de mijloacele de susținere a vieții și că pacientul se confruntă cu o durere „intolerabilă” fizic și psihic.

După această ”victorie”, bărbatul a fost nevoit să strângă banii necesari procedurii. Din donații. Era vorba de 5000 euro. A fost ajutat de Asociația Luca Coscioni, un ONG care militează pentru eutanasiere. Ei l-au ajutat pe parte legală și l-au ajutat cu strângerea de bani.

Bărbatul și-a administrat singur substanța letală în prezența familiei și prietenilor, cu un aparat special. (Nu am găsit detalii despre acesta, dar nici nu am căutat cu insistență.)

„Nu neg că regret să îmi iau rămas bun de la viață”, a spus Federico Carboni, înainte de moartea sa, conform Asociației Luca Coscioni. Ei au dezvăluit numele bărbatului și delcarațiile sale către public, la dorința acestuia.

Ca tetraplegic, care avea nevoie de îngrijire permanentă și care nu putea face nimic fără ajutor de la altcineva, se simțea ca o „barcă care plutește pe ocean”.
„Acum sunt în sfârșit liber să zbor oriunde vreau”, a spus el.

Asociația a declarat într-un comunicat că va continua să lupte ca voința bolnavilor să nu fie încălcată pe viitor.


Dacă vă confruntați cu grave greutăți emoționale sau gânduri de sinucidere, nu ezitați să căutați ajutor profesional. Informații în limba engleză despre unde puteți găsi un astfel de ajutor, indiferent unde locuiți în lume, sunt pe acest site: befrienders.org. Sau, dacă aveți nevoie de cineva care să vorbească limba română, cu toată încrederea apelați la un specialist de pe Medicentrum

Photo by Marcelo Leal on Unsplash

Articolul anterior

Declarația de independență a fiului meu: prima noapte fără mine, la bunici

Articolul următor

Așteptări pentru concediul cu copii?

11 Comentarii

  1. Andreea

    Mi se pare o dilema foarte complicata din punct de vedere etic. Pe o de o parte cultura europeana e de sorginte crestina si pune pret pe viata, iar sinuciderea e considerat ceva indezirabil. Din punct de vedere religios e considerata un pacat groznic. Pe de alta parte, ce drept avem sa impunem semenilor nostri sa traiasca o existenta care nu poate fi numita viata?

    • E foarte complicat, nu cred că vom rezolva prea curând această dilemă. Biserica Catolică e principalul oponent al acestei practici în Italia.

    • S

      Nu e doar de sorginte crestina, e bazata si pe Grecia si Roma antica, si pe ce a ramas ca si mentalitate de la alte popoare de atunci. Plus ca Europa a avansat in perioadele in care cultura strict crestina a lasat mai mult loc laicului (iluminismul, renasterea, miscarile din secolul 19, ceea ce s-a intamplat dupa ’45…).
      Normal, ma gandesc ca cei care fac posibila eutanasia s-au hotarat daca pacatuiesc sau nu sau daca nu-i intereseaza acest aspect. Nu e treaba statului sa promoveze crestinismul. Ca legile “sa nu omori”, “sa nu furi” etc. nu sunt in vigoare pentru ca se potrivesc cu crestinismul ci pentru bunul mers al societatii. Asa ca un “sa nu omori” decat in cazul in care omul respectiv nu mai suporta viata nu ar trebui sa deranjeze statul.

  2. Alta

    Miruna, eu as vrea sa apelez la Medicentrum dar nu imi e inca foarte clara specializarea de care am nevoie. Cum procedez?

  3. Soția lui Irvin Yalom, renumitul psihoterapeut, a murit așa, la alegerea ei, ca urmare a unui cancer unde s-a făcut tot ce s-a putut și când, oricum, îi rămăsese puțin timp. Poate ai citit cartea, interesant de urmărit procesul. O chestiune de viață și de moarte se numește cartea. Însă e foarte profunda mai ales dacă citești înainte celelalte cărți ale lui.

  4. Nikki

    Nu e nicio dilema, sau nu ar trebui sa fie. Una e să omori pe cineva și alta e să-l lasi să moară în astfel de condiții. Viața nu trebuie salvată cu prețul demnității umane și a suferinței continue, fara speranță de recuperare. Există situații în care eutanasia ar trebui sa fie legală.

    • Da, doar la animale e voie. problema la oameni e ca buserica si-ar pierde mult din influenta. Biserica exista datorita fricii pe care o cultiva in oameni, frica de moarte si de iad.

      • volimte

        Asta nu e adevarat.
        Ar fi putut, oare, o institutie lumeasca sa reziste mai bine de 2000 de ani datorita fricii pe care o seamana?
        Sa ne uitam in istoria lumii si vom vedea ca niciun regim sau imperiu construit prin frica sau intretinut de frica, nu a rezistat.
        Biserica este gresit interpretata ca fiind strict o institutie ecleziala pamanteasca care-si exercita autoritatea asupra unei comunitati de credinciosi.
        Dar nu asta inseamna Biserica.
        Intelesul deplin al Bisericii ni se releva din intrebarile existentiale.
        De ce existam noi pe Pamant, de ce suntem aici si care e scopul vietii noastre pe Pamant? Este viata de aici TOT ceea ce ne este dat?
        Ce inseamna suferinta? De ce exista? Care e scopul ei? Are o semnificatie? Are vreun sens?
        Oare viata unui om inseamna doar cateva zeci de ani – poate o suta – de calatorii, de petreceri, de job-uri, de zbucium, de bucurii si necazuri alaturi de parinti, copii, prieteni, colegi?
        Daca da, atunci sinuciderea asistata ar putea avea sens, ar fi curmarea unei suferinte.
        Dar daca … nu?
        Eutanasia va fi mereu controversata pentru ca nu poate fi redusa exclusiv la oprirea suferintei pamantesti a unui om.

        • Cristiana

          Eu nu inteleg ce legatura exista practic intre biserica (in orice fel s-ar interpreta ea) si o decizie medicala.
          Daca nu crezi ca e ok aceasta optiune, nu apelezi la ea, e simplu.
          Dar ea trebuie sa existe pentru cei care si-o doresc.
          Exista confesiuni care nu permit transfuzia de sange, spre exemplu. Interzicem transfuziile pentru toti?
          Exista confesiuni care nu permit donarea de organe dupa deces. Le interzicem pentru toti si taiem sansele altora la viata? (In mod ipocrit as adauga)
          Intrebarile existentiale sunt importante pentru fiecare, dar consider ca nu trebuie sa facem pilaf de notiuni si mai ales nu trebuie sa impunem ce credem noi tuturor.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 145 queries in 0.440 s